Debarcarea generalului Sîrski și venirea noului val de pe front arată o armată ucraineană care se reformează din mers. În acest timp, România cumpără armament fără să aibă o strategie de luptă și refuză să învețe din lecțiile altora.
Generalul Oleksandr Sîrski a salvat Ucraina, iar acum a fost demis. FOTO: Profimedia
Generalul (r) Dorin Toma, fost comandant al Comandamentului Diviziei Multinaționale Sud-Est a NATO în perioada 2022-2025, explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, motivele din spatele schimbării șefului Armatei Ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski și face o paralelă cu lipsa reformei din Ministerul Apărării Naționale și Armata Română.
Adevărul: În plin război, Ucraina își schimbă ministrul Apărării și șeful armatei. Ce motive au existat și care e mesajul?
Discuția e amplă. Până la urmă, toată situația
aceasta în legătură cu comanda militară a armatei ucrainene a
fost creată de președintele Zelenski când l-a destituit pe
generalul Zalujnîi. Din considerente politice, așa s-a vehiculat la
vremea respectivă. Bineînțeles, nu exista nicio chimie, să spunem
așa, între cei doi. Erau divergențe începute înainte de
agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Dar, până la urmă,
generalului Zalujnîi nimeni nu-i poate contesta meritele și în
prima fază a campaniei și ca ofițer de stat major, comandant
foarte bine pregătit și instruit.
Dar generalul Sîrski? Se spune că el a fost
salvatorul Kievului și că fără el azi Ucraina ar fi avut administrație
rusească și erau într-o situație și mai rea decât Belarus.
Generalul Sîrski a fost privit de la început cu
suspiciune pentru că era format într-o altă școală, avea o
anumită vârstă, educat în sistemul sovietic, avea anumite
realizări în calitatea pe care o ocupase, de comandant al Forțelor
Terestre Ucrainene, dacă nu greșesc. Dar opinia mea este că
generalul Sîrski, totuși, surprinzător, s-a adaptat bine, chiar foarte
bine, a introdus noile tehnologii care pe vremea aceea erau într-o
fază incipientă, le-a introdus, le-a integrat în capabilitățile
militare ucrainene și în acțiunile militare. Totuși, nu a putut
trece peste anumite bariere, anumite limitări.
Este vorba aici și de doctrină, de formarea lui ca ofițer, probabil și
anumite loialități, pe care, așa se întâmplă până la urmă,
la încredere, mai ales în astfel de situații, față de anumiți
oameni pe care îi cunoști de foarte mult timp. Și de aceea, cel
mai probabil, Statul Major General nu a fost reformat, nu era o
structură modernă, flexibilă.
Necesitatea reformei în armata
română
Este Ucraina singura țară cu o armată nereformată?
Eu am mai spus și în legătură cu Statul Major
General al Apărării din România și Ministerul Apărării Naționale că nu
se întâmplă nimic, că nu se face nicio reformă la noi și nici măcar nu încearcă să copieze alte
modele de prin Europa. Vedem alte armate europene care încearcă să adapteze,
să-și flexibilizeze actul de comandă-control, organizațiile de la
nivel strategic care au responsabilități de conducere a armatei și
în timp de pace și la crize sau război. La noi nu se întâmplă asta.
Revenind la demiterea generalului
Sîrski, cum credeți că va fi percepută de militarii ucraineni și ce provocări îl așteaptă pe
înlocuitorul său, generalul Mihailo Drapatîi?
Generalul Sîrski a avut anumite limite, clar. Și
așa se întâmplă, până la urmă, iar eu aș spune că nu este
cel mai rău lucru posibil că a fost… nu știu dacă e mai corect spus că a fost destituit sau
a plecat el, mai puțin contează procedura. Înțeleg că noul
general este o persoană pe care atât militarii, subordonații îl
apreciază, și mi se pare că și politicienii într-un fel sau altul.
Deși va fi o muncă tare grea, pentru că niciun general
de un astfel de calibru nu va permite ca un ministru, indiferent cum
îl cheamă, sau un președinte să intre în zona operațională. Nu e normal ca un ministru sau un președinte să se apuce să ia decizii cine și unde și ce misiuni să execute, cine
și unde să fie sprijinit logistic. Și cu atât mai mult un astfel
de general, care are un astfel de background, cu o astfel de
expertiză, nu va permite niciunui ministru, că îl va chema Fedorov
sau altcumva, să intre în zona operațională. Să hotărască unde
și cine primește anumite resurse, unde și cine execută anumite
acțiuni ofensive sau defensive și așa mai departe. Asta trebuie să
fie întotdeauna treaba militarilor.
Rolul politicienilor în timp de
război
Cu ce ar trebui să se ocupe președintele
Zelenski și ministrul Apărării?
Treaba civililor este să asigure resurse. Să
asigure mobilizarea populației, recruților. Să asigure resurse de
toate felurile, de la consumabile până la drone, rachete și așa
mai departe. Asta este treaba politicienilor, nu să planifice
operații militare.
Și s-a achitat de această sarcină fostul
ministru ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov? Vedem că
ucrainenii au organizat proteste masive după
demiterea sa și au cerut în schimb demiterea lui Sîrski, cel care a
salvat Ucraina…
Pe lângă multe lucruri bune pe care le-a realizat,
fostul ministru a făcut și greșeala să intre în această zonă
care este exclusiv a militarilor. Bineînțeles, în baza planurilor
pe care le aprobă tot nivelul politic. Planurile, până la urmă,
decidenții politici le aprobă. Dar cum se implementează acele
planuri trebuie să fie o decizie strict militară.
În ce privește conflictul dintre militari și
politic… acolo discuția este mai amplă și poate cu altă ocazie
să discutăm ce s-a întâmplat anterior atacului rusesc. Pentru că
militarii, până la urmă, și-au asumat, și Zalujnîi și Sîrski,
anumite acțiuni pe care politicienii și în principal președintele
Zelenski nu le-au aprobat.
Deciziile militare care au salvat
Kievul
Până la urmă, totuși, cine ar trebui apreciat pentru că Ucraina a rezistat în acele zile critice și încă o mai face? E meritul lui Zelenski, e meritul lui Fedorov, e al generalilor?
Dacă vorbim de Zelenski, ținem minte că nu a vrut să decreteze niciun fel de mobilizare, nici
măcar parțială, nu a vrut să aprobe activarea niciunui plan
înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, pentru că el considera că
escaladează. Și atunci, deși toate avertizările de la toate
agențiile de informații, de la toate statele partenere, erau foarte
clare, iar serviciile intelligence occidentale le spuneau până și
aproximativ ora la care rusii vor ataca, Zelenski a evitat să
anunțe mobilizare generală, temându-se că-l va provoca pe Putin.
Militarii, Zalujnîi și Sîrski, au luat decizia în așa fel încât
să disloce anumite forțe fără aprobare politică, să activeze
anumite planuri în așa fel încât forțele să fie în dispozitiv.
Și acest lucru, de fapt, a salvat situația în primele ore și
primele zile ale războiului. Deci acești oameni, într-adevăr, merită întreaga
apreciere. Politicul, în schimb, culege roadele. Așa se întâmplă de obicei.
Schimbarea de generații pe front
Să înțelegem că susținătorii lui Fedorov au
cerut demiterea lui Sîrski pentru că a intervenit politicul?
Da, dar nu aș spune că au fost neapărat manipulați… Există și
un conflict între generații. Până la urmă este clar că și
luptătorii de pe linia de contact, soldații și chiar tinerii
ofițeri, subofițerii, aveau încredere în acest ministru pentru că
schimbase, într-un fel, lucrurile în ceea ce privește
aprovizionarea, asigurarea anumitor resurse.
Deci avea meritele lui și le are, ministrul, pentru
că sistemul era super-centralizat, comanda nu era descentralizată.
Este cât se poate de clar că, în astfel de situații, este nevoie să faci ceva să meargă lucrurile, să asiguri condiții pe aliniamentul de contact. Să
ajungă resursele unde trebuie, să ajungă la timp, să nu se facă
tot felul de erori de planificare.
Generalul Sîrski trebuia să plece singur după ce a
stabilizat situația. Ar fi trebuit să renunțe după ce a realizat
că… Știți, după astfel de momente apare și o anumită epuizare
fizică și psihică. Plus că s-a format o nouă generație de
ofițeri pe front. În toate războaiele se întâmplă așa. Puteți lua toate războaiele să vedeți: și în
Primul Război Mondial, și în Al Doilea Război Mondial, și în
țările aliate, și numai din ambele tabere, au schimbat la nivel
strategic comanda de două, trei ori pe timpul războiului. E
complicat ca un general să rămână comandant de la început până
la sfârșit.
Din ce cauză se întâmplă asta?
Pentru că apare o anumită epuizare fizică,
psihică. Opinia mea e că și-a atins anumite limite. Repet,
dinamismul era atât de mare, fluiditatea câmpului de luptă era
foarte ridicată. Nevoia de a lua decizii într-un timp foarte scurt,
rapid, era certă. Și nu poți folosi un sistem ierarhizat, să faci
micromanagement într-o astfel de situație, într-un astfel de
spațiu de luptă. Dacă nu descentralizezi și nu lași subordonații
să ia decizii și vrei totul să treacă pe la tine, să faci un
astfel de micromanagement, sistemul să fie ierarhic, raportările să
fie de jos în sus, ordinele să fie de sus în jos, nu poți în
ziua de astăzi, într-un astfel de război, să-ți poți îndeplini
misiunea, obiectivele.
Deci nu e rău că a plecat, una peste alta. Poate
modul cum a fost debarcat, dar aici, așa cum
spuneam, ar fi trebuit să se retragă poate și singur, să
realizeze că a venit momentul să vină cineva din noua generație.
Există acum o nouă generație de ofițeri capabili în armata ucraineană. Poate că în 2022 nu exista, să spunem,
un nou val de tineri generali, ofițeri, care să fie capabili să
execute o astfel de comandă la nivel operativ, strategic, nu numai
la nivel tactic.
Generalul Dorin Toma crede că e nevoie de reformă în armata română. FOTO: Arhivă
Noul leadership din armata
ucraineană
Există cumva riscul ca rușii să profite de
această schimbare de linii de la nivelul conducerii armatei
ucrainene și de nemulțumirile unor militari?
Nu, dimpotrivă. Este adevărat că n-am urmărit atent
ce-a făcut acest general, Mihailo Drapatîi, din 2014, înțeleg,
până astăzi. A luptat cu separatiștii, înțeleg. Înțeleg că
armata și corpul ofițerilor, generalii, dar și trupa, îl
apreciază. Și apreciază mult toți faptul că discută cu
subordonații și se consultă atunci când ia o decizie. Până la
urmă asta este esența.
În final decizia este a ta, dar este firesc, normal
să te consulți cu ei pentru a înțelege foarte bine dacă se poate
îndeplini sau nu se poate îndeplini misiunea pe care tu o dai. Și
să înțelegi foarte clar de ce resurse au nevoie pentru a putea
îndeplini acea misiune, de ce sprijin au nevoie.
Schimbări necesare la nivelul
comenzii
Asta înseamnă că era inevitabil ceea ce s-a întâmplat și că se simțea nevoia să apară o nouă generație în armata ucraineană?
Categoric. Ei aveau mare nevoie de reformă. Mi se
pare că este noul șef al armatei lor este un alt model de leadership pe care este clar că tânăra
generație formată pe front îl apreciază. Nu are cum să fie mai
rău. Va fi, din punctul meu de vedere, mai greu pentru politicieni
să gestioneze relația cu un astfel de general.
Pentru că vorbeați de conflictul dintre politic
și militari, nu vedeți riscul ca noul șef al armatei ucrainene să
fi fost numit în funcție pentru că ar fi mai docil și mai ușor
de condus de către politicieni?
Nu-l cunosc, dar aș spune că în momentul în care îți construiești o astfel de carieră,
în momentul în care treci prin astfel de situații, în momentul în
care realizezi cât de importanți sunt oamenii și cât de
importante sunt deciziile pe care le iei și faptul că tu ești
singurul responsabil pentru deciziile pe care le iei, nu împarți
responsabilitatea cu nimeni altcineva, în niciun caz nu va face
niciun compromis. Și nu va sta drepți în fața nimănui. Va fi o nucă tare pentru politicienii care vor
răspunde într-un fel sau altul de sprijinirea războiului. Că-i
ministru, că-i ministrul apărării, că-i președinte și cum mai sunt ei
organizați acolo.
Corupția din achizițiile militare
Au existat și voci care spun că e posibil ca Sîrski să fi fost demis din cauza
corupției endemice din armata ucraineană și a rezultatelor poate
sub așteptări din acest război. Să fie și acestea motive pentru schimbare?
Este clar că există corupție uriașă acolo, adică
sunt informații, chiar ucrainenii le-au publicat, nimeni din Ucraina nu le ține
secrete. Erau acte de corupție, fapte de corupție în procesul de
achiziție echipamente militare, muniție. Ei au vorbit, au dat
exemple. Dar până la urmă nu este treaba generalului care conduce
războiul să se ocupe de lucrurile astea. Este treaba ministrului să
se ocupe de mobilizare, să se ocupe de asigurarea de contracte, de
licitații, de oferirea sprijinului și a resurselor de care
luptătorul are nevoie. Nu este treaba generalului. Vă dați seama,
Sîrski era implicat în activitate, cum am și spus, 24 de ore din
24 de ore el primea informații, permanent primea informații.
Se odihnea câteva ore și în rest era cu ochii pe
monitor, vedea în permanență ce se întâmplă pe frontul acela de 1.000 și ceva de kilometri. Nu se ocupă el de
contracte și de corupți, nu avea cum, nu avea nici timpul necesar și nu era treaba sa. Treaba lui era să-i oprească pe ruși și și-a făcut-o foarte bine. Că poate niște oameni pe care îi
cunoaște sau pe care i-a pus la un moment dat în anumite funcții
ar fi fost implicați în fapte de corupție, poate fi plauzibil, dar refuz să cred că el s-a ocupat cu astfel de lucruri. Nu are
nicio vină personală. Dar o altă chestiune importantă, apropo de situația
de pe front: eu cred că nu au o strategie foarte clară acum
ucrainenii. Și de aici a pornit discuția, de acolo ar fi pornit neînțelegerile între Fedorov și
Sîrski. Că nu s-au înțeles care ar fi pașii următori, care ar trebui să fie planul mare.
Lecții din război pentru Armata
Română
Ați spus ceva mai devreme că probleme precum
cele din Armata Ucrainei ar exista și în alte armate și ați făcut
chiar o paralelă cu Armata Română, unde avem de asemenea multe
acuzații de corupție, dar șefii par bătuți în cuie. Care ar trebui să fie
lecția din Ucraina pentru Armata Română, pentru Ministerul
Apărării Naționale, pentru România în general?
Nu există decât o singură lecție. Să înțeleagă
că este momentul, deși este deja târziu, pentru că eu cred că
este deja târziu, să facă ceva. Poate că totuși niciodată nu este prea târziu, poate că ar mai fi timp să
înceapă să facă transformările acelea substanțiale,
transformările de substanță în ceea ce privește reorganizarea.
Vorbesc la nivel strategic, pentru că vedem și aici, armata
ucraineană de-a lungul timpului a făcut tot felul de reorganizări,
a încercat să se adapteze, să introducă anumite principii de
doctrină NATO și au construit corpuri de armată pe care nu le
aveau, la sugestia și cu sprijinul NATO. Și-au creat acele
comandamente de corp de armată, că ei nu aveau comandamente de corp
de armată, nu aveau așa ceva.
Deci la nivel tactic s-au întâmplat lucruri în
ceea ce discutăm despre doctrină, despre organizare, despre
instruire, dar la nivel strategic credem că nu s-a întâmplat
nimic. Adică ucrainenii au făcut reformă, dar una limitată și nu au reușit să își rezolve chiar toate problemele. Adică ministrul a intrat și spune că după șase luni a
constatat că la nivelul ministerului, în tot ce înseamnă procesul
de achiziții, era corupție. La nivelul Statului Major General nu se
însușeau lecțiile învățate de pe front, nu erau sprijinite
unitățile care trebuiau să fie sprijinite logistic și așa mai
departe, se luau decizii proaste. Nu era descentralizată comanda, era un lanț de
comandă foarte strict și ierarhic. Asta trebuie făcut și la noi, reformat
din profunzime Ministerul Apărării Naționale, Statul Major al
Apărării și, ușor-ușor, toate structurile care sunt sub ele la
nivelul, să zicem așa, operativ și tactic.
Dar poate cel mai important este să se scrie o dată
pentru totdeauna, să înceapă să scrie strategia militară. Pentru
că nu avem o strategie militară din 2021. Noi nu știm cum vom
lupta, dacă va trebui s-o facem vreodată. Noi cumpărăm tot felul de echipamente, dar nu știm cum le
vom întrebuința. Și este nevoie de un dialog între minister și
șeful armatei. Așa cum ar fi trebuit să fie un dialog și în
Ucraina între Fedorov și Sîrski, adică să lucreze împreună. Pentru că, până la urmă, aceste două structuri, Ministerul
Apărării și cu Statul Major General sau al Apărării, trebuie să
lucreze ca o entitate. Sunt elementele de comandă-control de la
nivel strategic. Și acestea două trebuie să lucreze împreună,
fiecare cu misiunea ei, să se completeze una pe alta, nu se
poate discuta separat.
