În
timp ce UE caută un reprezentant pentru negocierile cu Rusia, niciun
român sau est-european nu se află în cărți. Gabriela Ciot,
expert în negocieri internaționale, explică de ce profilul
economic al lui Mario Draghi sau experiența Angelei Merkel sunt
preferate în detrimentul politicienilor est-europeni, blocați de
traumele istorice în relația cu Moscova.
Zelenski, Putin, Macron, Merkel la discuțiile format Normandia. FOTO: Profimedia
Prezentă
la reuniunea miniștrilor de externe UE care a avut loc în acest
final de săptămână la Limassol, începând de joi 27 mai, șefa
politicii externe europene, Kaja Kallas, a afirmat că Rusia încearcă
să le întindă o capcană europenilor. În opinia sa, Moscova
mizează tocmai pe faptul că europenii nu vor reuși să se pună de
acord în privința numelui celui care îi va reprezenta în
discuțiile cu Rusia, iar astfel să tragă de timp și să provoace
noi fisuri în rândul aliaților. Negocierile sunt un efort de
echipă, a insistat fostul premier al Estoniei.
Înainte de a demara negocierile pentru Ucraina, europenii nu s-au decis cine îi va reprezenta în discuțiile pe carele vor purta cu Rusia. Asta în timp ce țări ca Franța și Germania au „furat” deja startul și au
demarat propriile negocieri sau cel puțin discuții preliminare cu Moscova.
Fostul
cancelar german Angela Merkel, alături de fostul premier al Italiei
și șef al Băncii Europene, Mario Draghi, sunt printre numele intens vehiculate. De asemenea, președintele Finlandei, Alexander Stubb,
s-a autopropus și este luat în calcul. Alte nume aflate în cărți ar fi președintele Consiliului European, António Costa, fostul președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker și fostul președinte al Finlandei, Sauli Niinistö.
Anterior,
Rusia lui Putin a sugerat numele fostului cancelar german Gerhard
Schroeder, însă europenii au respins din start această idee.
Gabriela
Ciot este profesor la Facultatea de Relații Internaționale a
Universității Babeș-Bolyai din Cluj. Ea este expert în negocieri, a fost secretar de stat în Ministerul de Externe și a fost luată la un moment dat în calcul pentru funcția de comisar european din partea României. Gabriela Ciot explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, motivul
pentru care niciun est-european nu apare pe lista personalităților
luate în calcul să reprezinte UE în discuțiile pentru un acord de
pace și vorbește despre numele vehiculate în presă.
Adevărul:
Uniunea Europeană ia în calcul desemnarea unui reprezentat pentru
viitoarele negocieri cu Rusia, iar în presă au fost vehiculate mai
multe nume. Din toate acestea, cine credeți că ar fi mai potrivit
pentru această sarcină dificilă?
Gabriela
Ciot: Eu cred că este un moment foarte important, mai ales
pentru Uniunea Europeană. Când am aflat că Uniunea Europeană
caută un reprezentant pentru viitoarele negocieri cu Federația
Rusă, m-am bucurat foarte mult pentru că acela a fost momentul în
care, practic, Uniunea Europeană, cu curaj, a încercat să își
arate alonja de actor global. Pentru că toți spunem că suntem
putere economică, dar vedeți că nu avem modalități să arătăm
că putem fi și influenți. Adică europenii încă nu acționează
cu curaj pentru a demonstra, hai să spunem așa, această capacitate
economică. Desigur, presa internațională a vehiculat mai multe
nume. La început era vorba de fostul prim-ministru, bancherul
european cu expertiză extraordinară, Mario Draghi, apoi fostul
cancelar german Angela Merkel, dar și alte nume.
Cred
că ar fi o oportunitate foarte bună și acum poate că eu sunt
subiectivă, dar având în vedere expertiza economică pe care o
are, a gestionat momente dificile, fostul prim-ministru, domnul Mario
Draghi, ar fi extrem, extrem de potrivit, pentru că are și aceste
capacități de negociere, recunoaște foarte bine toate aceste
detalii economice. Pentru că în acordul de pace care va fi negociat
vor fi foarte multe astfel de implicații și componente și mă
refer aici la reconstrucția Ucrainei. Desigur, și doamna Merkel
este potrivită, pentru că are o experiență foarte mare, mai ales
în relația cu Federația Rusă. Cred totuși, repet, că aceste
elemente, această cunoaștere economică, având în vedere și
raportul Draghi, ar oferi avantaje și aș înclina mai mult către
fostul prim-ministru Mario Draghi. Cred că are o înțelegere mult
mai bună și a ceea ce înseamnă această reconfigurare a
sistemului internațional, pentru că despre asta vorbim. Dar
așteptăm cu mare interes ceea ce se va discuta la viitorul Consiliu
European, pentru că am înțeles că atunci probabil se va contura o
decizie.
În ce măsură ar fi potrivită Angela Merkel
Adversarii
ideii ca Angela Merkel să fie desemnată să negocieze cu Rusia
aduc în discuție bunele sale relații cu Vladimir Putin, dar și
faptul că a fost printre liderii politici germani care au susținut
ideea Nord Stream 1 și Nord Stream 2 și a întreținut dependența
Berlinului de Moscova. Sunt argumente de luat în calcul?
Este
adevărat că doamna Merkel a avut de regulă relații bune cu
Rusia, că a avut și multe întâlniri și discuții cu Vladimir Putin, dar nu a fost doar ea. Germanii sunt dependenți de resursele
rusești, iar atunci au trebuit să gestioneze cu o mai mare
delicatețe această relație. Și dacă ne gândim puțin și la
ceea ce a însemnat anul 1990 pentru reunificarea Germaniei, în care
desigur Federația Rusă cumva a fost de acord cu acest eveniment,
putem înțelege că pentru nemți a fost cumva mai complicat. Sigur
că în anii 90 au fost și alte condiții și eu chiar dau la curs
acest exemplu, pentru ca să avem și o explicație asupra a ceea ce
înseamnă și această invazie a Federației Ruse în Ucraina. Este
vorba de o acceptare a reunificării Germaniei și era vorba de o
condiționare a neextinderii NATO mai la est, dacă vă aduceți
aminte, vorbim de anii ’90, iar atunci când președintele Vladimir
Putin spune „root causes of the conflict”, deci cauzele de
origine, la acestea se referă. Evident că nu este corect ceea ce
spune, dar în mintea lui la asta se referă.
Care
ar fi în acest caz argumentele Angelei Merkel?
Probabil
ar fi un subiectivism, dar cred să nu uităm că ani de zile în
mandatele sale au fost numeroase momente dificile în care Uniunea
Europeană s-a bazat pe stabilitatea și direcția dată de Germania.
Ne amintim că în acei ani a fost criza financiară, a fost criza
migrației, a fost Brexitul, un moment teribil, mai ales în cadrul
negocierilor, așa că și experiența germană a doamnei Merkel în
relația cu Federația Rusă poate să fie utilizată și acum.
Gabriela Ciot este profesoară la Facultatele de Relații Internaționale din cadrul UBB Cluj
Până
la urmă, oricine ar fi desemnat să fie reprezentant al Uniunii
Europene sunt convinsă că va milita pentru obținerea unei păci
avantajoase pentru Ucraina și pentru Uniunea Europeană. În plus de
aceasta, orice decizie este discutată, va fi evident dezbătută
inclusiv în cadrul Consiliului European. Așa că acel trimis, acel
reprezentant al Uniunii Europene nu va lua sub nicio formă decizii
de unul singur.
Niciun român sau est-european nu e pe listă
Un
detaliu interesant este că nici măcar pe lista lărgită intrată
în posesia presei internaționale nu apare niciun român, ca să nu
mai zicem că niciun est-european. Care ar fi explicația?
Vedeți,
până la urmă și partenerii europeni îi investesc cu încredere
pe aceia dintre reprezentanții statelor membre care au un astfel de
comportament în sensul utilizării mecanismelor europene, în sensul
accelerării integrării, în sensul găsirii acelor strategii și
modalități prin care statul pe care îl reprezintă într-adevăr
este un actor pe piața unică. Să nu uităm, în Uniunea Europeană
nu se prea vorbește, din păcate, mai ales în partea aceasta de
Europa Centrală și de Est: aceste state membre sunt actori pe piața
unică europeană.
Ați
vedea un politician est-european care s-ar califica în acest sens?
Din
această parte, desigur, avem un reprezentant foarte bun și îmi
vine în minte primul ministru polonez, fostul președinte al
Consiliului European, Donald Tusk, care ar reprezenta cu cinste
Uniunea Europeană și are aceste abilități de negociere
extraordinare. Totuși, Tusk cred că preferă mai mult o gestionare
internă a situației din Polonia. Să nu uităm că acolo
președinția are o altă coloratură politică. Și cred că
prezența dumnealui pentru diminuarea avansului populiștilor, care
în momentele acestea de criză economică pe care o traversează
întreaga lume, implicit Uniunea Europeană cresc tot mai mult, este
necesară în Polonia.
Cu ce poate contribui România
Dar
România? Sigur, pornind de la ideea că nu avem într-adevăr
politicieni de calibru, care ar putea fi totuși contribuția noastră
la viitoarele negocieri pentru un acord în Ucraina?
Aș
spune că ar fi o oportunitate foarte bună și pentru România de a
veni cu soluții, nu doar pentru o facilitare a dialogului, că
vedeți, tot apar astfel de propuneri. Noi trebuie să dovedim acest
comportament, că toți spunem că avem orientare pro-europeană, dar
trebuie să dovedim asta și prin fapte. Asta înseamnă o
accelerare, o accentuare a integrării europene și un foarte bun
exemplu ar fi acest proiect de trecere la euro. Mulți specialiști
în domeniu vorbesc despre acest lucru și cred că ar fi un semnal
extraordinar dacă am adopta un astfel de proiect drept proiect de
țară.
Contează
faptul că est-europenii, mai ales polonezii și balticii, au anumite
sensibilități istorice și e de presupus că ar fi mai complicat să
negocieze ținând cont că Rusia le-a adus atât de multă suferință
de-a lungul istoriei?
Este
foarte probabil, poate fi și aceasta o variantă. Vedeți, acum avem
și un alt înalt reprezentant care conduce politica externă
europeană și care provine dintr-un stat baltic, avem comisarul pe
apărare care provine tot așa dintr-un stat baltic, din Lituania.
Balticii, se știe, au o anumită sensibilitate în raport cu Rusia
și probabil că și pozițiile lor față de Moscova sunt mai
intransigente, tocmai pentru că au această experiență nefastă cu
rușii. Influența Federației Ruse se simte și în alte state din
Europa de Est. Am avut și noi, din nefericire, acest episod din
2024, să ne aducem aminte cu multă neplăcere de el. Mă refer la
alegerile din 2024, când noi ca români am simțit ce înseamnă
toată această dezinformare, manipulare informațională, mai ales
pe social media. Iar aceasta încă mai este prezentă.
Pe
ce ar trebui să se bazeze finalmente decizia Uniunii Europene în ce
privește persoana care ne va reprezenta în negocierile cu Rusia?
Cred
că, până la urmă, în această decizie de a alege un reprezentant
din această parte de Europa Centrală și de Est, repet, trebuie să
se bazeze pe acțiunile pe care le fac, nu pe personalitatea
liderului respectiv. Evident, aceste acțiuni trebuie să fie în
interesul întregii Uniuni Europene.
Ce motive avem să ne temem de negocierile cu Rusia
Pornind
și de la ideea că orice negocieri implică și anumite concesii de
ambele părți, est-europenii privesc cumva îngrijorați întreg
demersul. Avem motive să ne temem atunci când un german, francez
sau italian va negocia în numele întregii Uniuni Europene, deci și
al nostru, cu Rusia?
Nu
cred că trebuie neapărat cu teamă, dar cred că privim cu o
oarecare suspiciune. Și cred că e cumva normal. Dar întotdeauna
trebuie să luăm elementele acestea din perspectiva unei mai bune
pregătiri. Adică a dezvoltării capacității de reziliență și
de răspuns, pentru că avem această experiență, chiar și
istorică, în care am avut, din nefericire, această influență.
Așadar, practic, noi știm și cultural care ar fi modalitățile de
acțiune și asta printr-o bună pregătire, printr-o reziliență,
prin propuneri referitoare la partea aceasta sudică, de exemplu, a
flancului estic, tot vorbim și de NATO, prin propuneri referitoare
la politica de apărare comună a Uniunii Europene. Și revin la
ideea că avem și noi mai multe de făcut. România ar putea chiar
să dovedească această capacitate de integrare prin propunerile pe
care le-ar aduce și în sensul inovării unor politici. Și vedeți,
despre Marea Neagră nu se mai vorbește aproape deloc. Întreaga
atenție merge înspre Marea Baltică, articolele de specialitate ne
prezintă aceste motive: deschiderea înspre Atlanticul de Nord,
înspre zona arctică care devine un punct de interes foarte mare la
nivel global. Dar depinde de noi, repet, să venim cu asemenea
propuneri, că nimeni niciodată nu ne-a spus: „domnule, propunerea
aceasta nu-i bună”, atât timp cât noi n-am venit cu ea. Ar fi de
bun augur, e clar. Deci depinde de noi.
