Salutare tuturor! La acest #IGDLCC am stat aproape două ore și jumătate la o discuție calmă, dar deloc comodă, cu analistul Cristian Grosu, omul din spatele cursdeguvernare.ro și al podcastului Spiritul Timpului. Subiectul? Ciocnirea dintre Est și Vest și, mai ales, locul în care se trezește România în toată reașezarea asta. Cristian e genul de invitat care nu vine cu sloganuri, ci cu hărți, cifre și 25 de ani de scris despre cine ne conduce de fapt. Eu am vrut să fac zoom out și zoom pe termen lung în același timp – iar el exact asta face. V-o spun din start: e una dintre cele mai oneste analize pe care le-am auzit în spațiul public de la noi.
Detonarea scenei politice: partidele, partida și ce e dedesubt
Am plecat de la teza lui Grosu din editorialul „Detonarea scenei politice”: puterea reală nu stă neapărat în buletinul de vot. El explică limpede că nu vorbim despre vreun stat paralel sau guvern din umbră – asta e teorie a conspirației – ci despre mai multe grupuri de interese economice care se sprijină punctual pe instituții de forță și care se războiesc între ele. Partea bună, susține Grosu, e tocmai că se ceartă: niciunul nu reușește să preia totul, așa că nu alunecăm într-o autocrație de tip Orban, oricât și-ar dori unii.
Ce am văzut în ultima criză politică, în analiza lui Cristian Grosu, a fost o ciocnire dură în jurul contractelor de armament și energie – o bătălie care nu mai putea fi amânată până la rotativa din 2027, pentru că pe radar au apărut brusc bani enormi: programul SAFE (16-17 miliarde de euro) și contracte pe energie care pot ajunge la câteva miliarde bune. A apărut și fenomenul pe care el îl numește contraselecție – alegerea intenționată a unor lideri docili și ușor de controlat, fix pentru că nu ei conduc de fapt țara. E o discuție pe care am tot purtat-o cu invitați din zona politicii, cum a fost și cea cu conversația despre AUR și ideea că salvarea ar veni din afară sau discuția despre România în arhitectura Uniunii Europene. Concluzia lui Grosu e simplă și incomodă: până nu se reînsănătoșește clasa politică și partidele nu-și recapătă identitatea, o să avem doar politici neutre, fără direcție.
A doua tranziție: modelul consumului s-a închis
Aici Grosu a fost categoric: economia se schimbă ireversibil, dar statul rezistă incorigibil. Motorul nostru de creștere din ultimii 30 de ani – consumul – s-a terminat, pentru că a fost consum din import și pe bani împrumutați, nu consum din ce producem noi. Exemplul lui e devastator: deficitul împins spre 9,2% din PIB sub guvernul Ciolacu, bani aruncați în consum, salarii și pensii, din care a ieșit o creștere economică de sub 1%. Cu alte cuvinte, am dat cu capul de pragul de sus.
Acum plătim factura: aproape un miliard de euro pe lună doar dobânzi și o singură treaptă până la junk rating. Grosu crede că Alexandru Nazare e plimbat anume prin guverne tocmai pentru relația lui directă cu agențiile de rating, ca să țină situația sub control. Am vorbit și amândoi, foarte concret, despre absurditatea birocrației – popriri false la ANAF, plăți care nu se bifează – genul de fricțiune care omoară chef de muncă. E exact zona pe care o disecam și în discuția despre adevăratele probleme ale economiei și în analiza corecției economice dure care ne așteaptă. Vestea bună, în viziunea lui Grosu: sub Bolojan s-a strâns un pic cureaua și colectarea a fost mai bună – semn că reforma, chiar întârziată, începe undeva.
Ciocnirea Est-Vest: cum se mută falia dintre lumi
Partea de geopolitică a fost, pentru mine, cea mai tare. Grosu pornește de la o idee mare: practic am intrat în ceva ce seamănă cu un al treilea război, declanșat nu de Occident, ci de triunghiul Rusia-China-Iran, care vor o altă ordine mondială. Atacarea Iranului, concomitent cu intrarea Finlandei și Suediei în NATO, a împins falia dintre Occident și Asia mai spre est. Linia veche – Baltica, Polonia, România, Bulgaria, Grecia – se deplasează acum spre Ucraina, Marea Neagră, Turcia.
În analiza lui Cristian Grosu, marele câștigător la Marea Neagră devine Turcia, a doua armată NATO, cu forță navală reală – iar investițiile turcești în România au crescut cu peste 30% în doi ani, pentru că pentru Turcia, care nu e în UE, noi suntem o poartă de intrare a mărfurilor. Tot el atrage atenția pe ceva ce mulți ignoră: adevăratul nou front e la Polul Nord, unde gheața se retrage, se deschid rute comerciale și unde Rusia, China (care s-a autodeclarat „stat aproape arctic”) și SUA devin brusc vecine. Grosu vede aici și logica retragerii americane din Europa – nu un capriciu, ci o reîntoarcere la doctrina Monroe, fiindcă pentru SUA principalul adversar va fi China. Mesajul către noi, europeni: pune mâna și apără-te singur.
Energia: factura care nu se va mai ieftina niciodată
Aici am intrat pe un teren care mie îmi e aproape de suflet. Grosu spune fără ocolișuri: energia nu se va mai ieftini, ba devine mai importantă ca oricând. Europa și-a săpat singură groapa – politici verzi, taxă pe carbon, închiderea centralelor nucleare – până când energia a ajuns de circa trei ori mai scumpă decât în SUA. Geopolitic, soluția pe care o vede el e coridorul vertical de gaze: GNL american descărcat în Grecia și pompat în sus prin Bulgaria și România, un fel de Nord Stream 2 făcut invers, dinspre sud.
Dar marea rușine e acasă. La ora la care înregistram, România importa energie din toate părțile – 27% din electricitate venea din Bulgaria, mai luam din Ungaria, din Serbia, ba chiar și din Ucraina – nu pentru că nu producem, ci pentru că nu avem stocare. Bulgarii au înțeles ce n-am înțeles noi: storage. E exact paradoxul pe care îl trăiește orice om cu panouri pe casă – produci ziua, dar seara, când se întunecă, iei curent de la vecini. Despre fix lupta asta pentru independență energetică am discutat și în bătălia pentru libertate energetică, dar și în analiza scumpirii energiei. La nivel personal, eu cred în continuare că răspunsul începe de la casa eficientă energetic – de aia tot ce învăț pe tema asta ajunge pe casebune.ro. Grosu mi-a promis chiar un episod separat doar despre energie, fiindcă subiectul e uriaș – de la baterii și de unde le luăm, până la salariile și comisioanele din sistem.
Capitalism, meritocrație și capitalul românesc
Una dintre cele mai bune secțiuni a fost despre de ce contează capitalul – și mai ales capitalul românesc – în acest moment istoric. Grosu explică faptul că trăim o fază în care capitalismul de piață e tot mai distorsionat de intervenționismul statelor: subvențiile sofisticate ale Chinei (despre care el atrage atenția că, totuși, nu poate subvenționa chiar tot), prețurile de transfer prin care corporațiile mută profitul peste graniță, licitațiile și piețele unde competiția reală a cam dispărut. Citează raportul Draghi: instituțiile globale – de la OMC la OMS – nu mai funcționează, fiindcă atunci când China a încălcat prima regulile, nimeni n-a zis nimic, iar apoi toți au început să le încalce.
Pe meritocrație a dat un exemplu pe care nu-l uit: un profesor care a mediat notele întregii clase a văzut cum, în patru examene, motivația de a învăța s-a prăbușit complet. Meritocrația se poate distruge în patru pași. Tocmai de aceea, spune Grosu, antreprenorul român e o resursă rară – nu trebuie nimeni să-l trimită la muncă, bagă singur și „997” dacă e nevoie. E genul de optimism aplicat pe care l-am tot căutat și în discuția despre lăcomie, putere și piețe.
Avem oase: de ce România poate sta mai bine decât Vestul
După o discuție atât de dură, finalul a picat surprinzător de bine. Grosu folosește o metaforă pe care o ador: dacă ne-am face o radiografie ca țară, am vedea câte lucruri solide – „oasele”, structura de rezistență – avem de fapt în viața noastră curentă, profesională și instituțională. Crizele nu se termină niciodată, omenirea nu intră în vacanță, dar tocmai oamenii cu „oase” împing lumea înainte. Întrebat direct dacă o să fie bine, răspunsul lui a fost da – și chiar mai bine decât în Vestul Europei.
De ce? Pentru că la noi posibilitatea de creștere e enormă, încă ne e un pic foame, mai avem un pic de frică și un pic de poftă de viață, iar comoditatea n-a apucat încă să ne moaie oasele. Capitalul autohton s-a maturizat, vin investitori – turci, greci, dar și ucraineni, care au adus deja peste un miliard în România. Grosu zice că avem foarte multe cărți bune în mână; important e să le și jucăm și, după ce câștigăm banii, să rămână la noi – să nu-i fure crupierul.
Dacă ați rezistat până aici, înseamnă că vă plac discuțiile care fac zoom out. Mai sunt o grămadă pe canal, așa că abonați-vă aici, pe YouTube, ca să nu ratați următorii invitați. Iar dacă vreți să auziți și partea audio, căutați Spiritul Timpului și cursdeguvernare.ro – merită fiecare idee.
Mulțumesc din suflet celor care susțin genul ăsta de interviuri lungi și libere. Nu avem partid, nu avem corporație și nici „structură cu K” în spate – vă avem pe voi. Dacă vreți să ne ajutați să aducem invitați de calibrul lui Cristian Grosu, puteți deveni membru al comunității apăsând pe butonul de Join, aici. Până data viitoare, să vă fie numai bine!
