Pentru multe familii, perioada examenelor, precum Evaluarea Națională și Bacalaureatul, este una dintre cele mai tensionate etape din parcursul unui copil. În timp ce adolescenții încearcă să facă față presiunii examenelor și incertitudinilor legate de viitor, părinții se confruntă la rândul lor cu propriile temeri, așteptări și anxietăți.
În perioada examenelor, părinții trebuie să le fie copiilor sprijin emoțional. FOTO: arhiva Adevărul
Din dorința de a-i ajuta, unii adulți ajung însă, fără să își dea seama, să amplifice stresul copiilor prin comparații, presiune sau proiectarea propriilor aspirații asupra acestora. În același timp, alegerea liceului sau a facultății transformă această perioadă într-un moment de răscruce, în care discuțiile despre performanță, succes și viitor devin tot mai apăsătoare.
Cum poate un părinte să își susțină copilul fără să îi accentueze anxietatea? Care sunt greșelile care apar cel mai frecvent în familie înaintea examenelor? Cum ar trebui gestionate eșecul, presiunea comparațiilor și alegerile legate de carieră? „Weekend Adevărul“ a discutat despre toate acestea cu Andreea Călugărescu, psihoterapeut cu orientare psihanalitică și abordare integrativă, specializată în lucrul cu copii, adolescenți și adulți. Ea explică de ce este important ca părinții să își gestioneze propriile anxietăți înainte de a le transmite copiilor, cum pot recunoaște semnele că un adolescent este copleșit și de ce un examen nu ar trebui să fie perceput niciodată ca verdictul final asupra valorii sau viitorului unui tânăr.
„Weekend Adevărul“: În această perioadă, pe măsură ce se apropie Evaluarea Națională și Bacalaureatul, mulți părinți încearcă să își susțină copiii cât mai bine. Totuși, uneori, fără să își dea seama, pot amplifica stresul și presiunea resimțite de adolescenți. Cum pot găsi echilibrul?
Andreea Călugărescu: Nu cred că există echilibru sau abordare perfectă pentru că, indiferent cât de mult se încearcă gestionarea ei, este o perioadă extrem de stresantă și grea atât pentru copil, cât și pentru părinți. Este important să nu ne raportăm la un ideal, ci să încercăm să facem lucrurile cât mai bine posibil. Cel mai important este ca părinții să își dea seama de propriul stres, să fie conștienți de propriile mize și așteptări care nu întotdeauna își găsesc un corespondent în realitate (poate copilul vrea să meargă într-o direcție diferită de propriile lor idealuri), să-și aducă aminte că și copilul are stresul lui propriu, iar ei, ca adulți, sunt cei care trebuie să îl gestioneze atât pe copil, cât și propriile lor angoase și frici. Iar atunci când sunt momente de tensiune, să poată reveni către copil și să contrabalanseze momentul respectiv cu un discurs care să liniștească real. În față poate fi o etapă mai lungă și este nevoie de dozarea stresului.
Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac părinții în perioada aceasta?
Proiectează și „evacuează“ asupra copilului propriul lui stres și teama de eșec sau vin cu cerința unui succes la standarde pe care ei le-au planificat fără a lua în calcul premisele din realitate și chiar dificultățile propriului copil, lipsa comunicării și, evident, comportamente agresive și violente verbal acasă sau cu copilul.
Cum poate un părinte să își dea seama dacă își susține copilul sau, fără să vrea, pune și mai multă presiune pe el?
Atunci când adulții nu apreciază niciodată și nu văd efortul copilului, nici ca demers personal și nici declarativ față de copil din când în când, când nu există cale de mijloc, doar „excelent“, când nu există empatie sau susținere reală, când aduce „la masă“ alte persoane irelevante pentru a crește semnificația momentului, cum ar fi să menționeze alți copii ca și comparație, sau chiar pe ei și reușitele lor proprii sau eșecurile lor la vârste similare, deși viețile și contextele lor sunt diferite, când devin ei personajul principal al poveștii, atunci lucrul acesta nu mai este despre copil și examenul pe care îl are în față, ci despre nevoia adultului de a fi liniștit, iar asta poate crește anxietatea copilului și opoziționismul.
Nu nota doare cel mai tare, ci comparația
Ce tip de discurs sau atitudine ajunge să crească anxietatea copilului?
Comparații, inducerea rușinii și a vinovăției că vor face familia de râs, de exemplu, amenințări că vor fi abandonați sub forma „te dau afară din casă“, „ce zice lumea?“. Aceste lucruri nu doar că nu funcționează, dar nu se simt ca un suport și produc foarte multă angoasă.
Cum ar trebui să arate, concret, sprijinul emoțional sănătos din partea unui părinte în această perioadă?
În primul rând, părintele trebuie să fie prezent cu mult înainte de proba națională. Dacă acel părinte nu și-a făcut timp și nu a prioritizat să înțeleagă dificultățile, dar și potențialul propriului copil în permanență, atunci, deși este de așteptat, dat fiind rolul autoritar pe care îl are în fața copilului, este nerezonabil să vină ca factor reglator abia sau doar în perioada evaluărilor. În al doilea rând, este important ca un copil să simtă acceptarea părintelui chiar dacă nu ia 10 și să existe spațiu pentru „imperfect“.
Presiunea notelor poate afecta procesul de învățat al copiilor. FOTO: Shutterstock
Mulți părinți încearcă să motiveze prin comparații sau presiune („uite colegul X“). Ce efecte poate avea această abordare asupra copilului?
Este o presiune inutilă și foarte nocivă. Probabil ca și în cazul lui, adultul utilizează comparațiile foarte mult ca să evalueze diverse situații. Aș semnaliza că acest obicei nu-i ajută nici pe copii și nici pe adulți. Copiii pot fi talentați diferit și să aibă priorități diferite. În al doilea rând, performanțele copilului țin și de suportul pe care îl primesc, dar și de interesele lui. Firește că există un base-line pe care el trebuie să îl stăpânească indiferent de preferințele față de o materie, dar tocmai de aceea obligativitatea copilului sau adolescentului trebuie să vină din importanța bunăstării lui în viitor și nu din nevoia de a fi ca alt copil.
Cum să te motivezi pentru a învăţa! 20 de sfaturi de la un psiholog
Anxietățile adulților și tentația de a decide în locul copiilor
Cum își pot gestiona părinții propriile anxietăți legate de examenele și viitorul copilului?
Este important să găsească „un ceva“ sau „cineva“ care să le conțină aceste anxietăți, să le elaboreze în permanență înainte de a veni cu ele spre copil. Și uneori este uman să vorbească cu copilul despre propriile lor îngrijorări fără a suna ca un reproș sau cerere de conținere din partea adultului, ci mai mult ca o acompaniere și act de empatie din partea lui.
Ce rol joacă așteptările părinților atunci când adolescentul trebuie să aleagă facultatea?
Uneori cel mai mult, uneori o parte și uneori deloc, mai ales dacă este vorba de alegerea facultății. Eu cred că este important să fie la mijloc, în special dacă copilul/adolescentul cere sau are nevoie de acest ghidaj. Depinde de autonomia și de gradul de decizie al copilului cu care a fost obișnuit, însă trebuie să nu uităm că și părintele are o experiență de viață și, deși lumile lor arată total diferit față de provocările copilului în prezent, copilul și adultul trebuie să poată găsi un loc de discuție despre propriile lor îndoieli și întrebări. Putem privi lucrul acesta în mai multe etape făcute în tandem: explorare, generare de idei, părere obiectivă din partea adultului despre abilitățile copilului, însă în final decizia trebuie să fie luată doar de copil sau în armonie cu acesta.
Cum poate accepta un părinte o alegere diferită de propriile dorințe sau așteptări?
Asta cred că este o provocare anterioară celei în care va trebui să accepte ceva diferit din rolul de părinte. Este foarte greu în unele cazuri. Copilul se naște prima dată în mintea adultului, care va proiecta ulterior propriile lui dorințe, unele rezonabile și altele legate de propriile lui dorințe sau principii de viață care nu vor fi în oglindă cu cele ale copilului. Este necesar să-și aducă aminte că acel copil este o ființă independentă, cu trăiri, emoții și fantezii diferite și chiar dacă nu are experiența de viață a adultului, ele nu sunt irelevante și de ignorat. Un copil neautonom va fi în permanență în situația de a aștepta sfaturi și în viața de adult nu va fi posibil să le aibă oricând. Sunt importante dialogul și motivația copilului și, dacă îi ascultăm, s-ar putea să avem surpriza să auzim un discurs foarte coerent și matur.
Facultatea ideală nu există. Există alegerea potrivită
Ce înseamnă, de fapt, „o alegere bună“ când vine vorba de facultate și carieră?
O alegere la intersecția dintre capacitățile și talentul copilului, potențialul realizării lor în realitatea în care trăiește și contextul socio-economic al microclimatului în care trăiește.
Cum pot părinții să aibă o conversație reală cu adolescentul despre viitor, fără ca discuția să se transforme într-un interogatoriu?
În primul rând, să asculte real și asta înseamnă să-i dea șansa copilului să răspundă fără a-l grăbi și a pune presiune. Pentru asta recomand și o scurtă conversație a adultului cu el însuși, o introspecție și un act de reflexivitate înainte de discuția cu copilul pentru a-și da seama de miza discuției, convingerile sau biasurile cu care vine în acea discuție. În al doilea rând, să fie conștient de starea afectivă pe care o are la momentul discuției. O discuție în care vii cu miza de a convinge cu orice preț, o stare emoțională proastă pentru că ești nervos sau încărcat de la muncă și nu mai ai răbdare să asculți, de fapt, poate fi ușor transformată în conflict sau într-un monolog.
Dorința părinților nu trebuie să fie definitorie în alegerea facultății. FOTO: Shutterstock
Care sunt semnele care arată că un copil este copleșit și ar putea avea nevoie de ajutor specializat?
Atunci când starea lui este foarte schimbătoare, când plânge, când nu mai mănâncă și slăbește, când este prea tăcut, contrar unui fel de a fi extrovert și comunicativ, când este furios sau nu doarme, când este prins într-un anturaj distructiv și mai ales când personalitatea și comportamentul lui sunt foarte diferite de cum era el înainte, și nu într-un sens pozitiv.
Cum ar trebui să reacționeze un părinte în cazul unui eșec, o notă mică sau un examen picat?
Cred că este important să departajăm totuși specificul și mizele examenelor. Un examen de capacitate are o miză diferită față de unul de admitere la facultate. În ambele cazuri, deși ele vin cu presiune și o angoasă diferită în viețile părinților și ale copiilor, este important să ne aducem aminte că niciunul dintre ele nu este capătul unui drum și eșecurile nu sunt ireversibile.
