Dacă petreci câteva zile în Rimini și ai bifat deja San Marino, Gradara e o variantă bună pentru încă o zi. Un burg medieval la mai puțin de 30 de kilometri spre sud, cu un castel cocoțat pe deal, ușor de ajuns cu trenul și autobuzul.
Ce nu se spune pe pliante e că vizita propriu-zisă a castelului ține o oră, maxim două. Restul zilei rămâne deschis, iar cea mai bună variantă, dacă vremea ține, e Parcul Natural Monte San Bartolo, care începe câțiva kilometri mai departe, între Gabicce Mare și Pesaro. Am ajuns acolo aproape din întâmplare… și a fost partea cea mai bună a zilei!
Locuri de vizitat în provincia Pesaro-Urbino, Marche
Castelul din Gradara Italia
Castello di Gradara, cum e cunoscut oficial, are o reputație literară destul de mare pentru cât de mic e satul. Acolo s-ar fi consumat povestea de iubire dintre Paolo Malatesta și Francesca da Polenta, cei doi cumnați amanți uciși de Gianciotto, soțul Francescăi. Dante îi pune în Cantul V al Infernului, în Cercul al doilea, printre cei pedepsiți pentru desfrânare.
Nu există documente care să confirme că drama s-a petrecut chiar la Gradara, dar fortăreața era una dintre cele mai importante posesiuni ale familiei Malatesta pe vremea aia, iar Gianciotto era podestà la Pesaro și putea ajunge ușor călare. Tradiția nu e absurdă, doar nedovedită.
În rest, castelul din Gradara a trecut prin mâinile a câtorva familii grele de istorie italiană: Malatesta întâi, apoi Sforza (Lucrezia Borgia a locuit acolo, după ce a fost măritată pe la 13-14 ani cu Giovanni Sforza), apoi Della Rovere. Din 1928 e proprietate a statului italian.
Vizita o poți face în două părți, cu bilete separate. Te poți plimba pe ziduri pe drumul de strajă de pe zidurile exterioare – Camminamenti di Ronda: sunt 700 de metri pe cele două centuri ridicate de Malatesta în secolele XIII și XIV, accesul acolo costă 4 euro. De acolo vezi pe o parte colinele din Marche, pe cealaltă coasta Romagnei și marea până dincolo de orizont.
Rocca din fortăreața Gradara necesită alt bilet, care costă 10 euro, sau mai mult ca să vizitezi și Rocca și zidurile.
Borgo Gradara, cu prăvăliile lui și cu Passeggiata degli Innamorati care înconjoară zidurile, e cochet și se vede repede, într-o oră și jumătate am terminat. O zi întreagă nu ai ce face acolo, chiar și dacă iei masa în castel, tot îți rămâne o gradară, pardon, grămadă de timp.
Unde mănânci în Gradara
Nu duci lipsă de variante. Cele mai bine cotate sunt:
- Il Bacio: specializat pe carne la grătar și paste făcute în casă, în interiorul borgului.
- Mastin Vecchio: bucătărie marchigiană-romagnolă, cu vedere directă spre castel.
- Taverna del Luppolo: pe lângă zidul de strajă, grădină mare, se laudă cu bere artigianală cu peste 50 de etichete.
- La Botte: o osteria cu grădină de unde se vede atât Rocca, cât și drumul de strajă.
Suveniruri
În fortăreața Gradara se vindea un fel de salam uscat făcut local – până la urmă am luat niște pecorino bun dintr-unul din magazinele care vindeau astfel de produse. Puteți cumpăra acolo și ceramică de Gradara, dacă vă interesează.
Cum ajungi la Gradara
Din Rimini, ajungi la Gradara în două etape: tren Rimini–Cattolica, sunt trenuri frecvente, biletul e 2,7 euro. De lângă gara din Cattolica iei autobuzul 130 sau 131. Mi-am cumpărat biletul cu cardul în aplicația Adriabus (Google Play, App Store) și a fost ok, altfel trebuie cumpărat bilet de hârtie, dar nu mi-a fost clar de unde. Nu se poate cumpăra bilet în autobuz, din ce am văzut.
Pentru a urca pe ziduri se plătește un bilet de 4 euro, pentru zona principală a castelului e altă intrare care costă 10 euro.
Parcul San Bartolo: cealaltă jumătate a zilei
Pe la 11.30 deja terminasem de vizitat Gradara și mă întrebam ce mai pot face. Să mă întorc în Rimini mi se părea prea devreme, așa că m-am uitat în jur și am văzut că la câțiva kilometri e Parcul Natural Monte San Bartolo, una dintre cele patru rezervații din Marche.
San Bartolo coboară de la Gabicce Mare până la Pesaro pe un șir de coline care se termină în faleze deasupra Adriaticii. Am luat un autobuz din Gradara și a fost cea mai bună decizie a zilei.
Fiorenzuola di Focara
Autobuzul a trecut prin Cattolica și m-a lăsat la Siligata, care a fost, istoric, o linie de control între teritoriul administrat de arhiepiscopia din Ravenna și cel din Pesara. Acolo au fost ridicate patru castele, între secolele X și XIII: Gradara, Granarola, Casteldimezzo și Fiorenzuola di Focara. A fost Sistemul defensiv al Siligatei, iar azi e loc de plimbări de weekend.
De unde m-a lăsat autobuzul am urcat vreun kilometru pe deal până la Fiorenzuola di Focara. Drum slab circulat, mărginit de salcâmi și soc în floare la început de mai. Pe tot restul zilei m-a amețit parfumul lor.
Fiorenzuola di Focara e cocoțat pe un perete de stâncă deasupra mării. E în asociația Borghi più belli d’Italia, care include sate mici cu patrimoniu. Numele are legătură cu focurile de semnalizare aprinse pentru corăbii, sau a cuptoarelor de cărămidă, focare în dialectul romagnol. Dante pomenește satul în Cantul XXVIII al Infernului, când prevestește un naufragiu pe marea de sub borg, „al vento di Focara”.
Din vechea cetate au rămas câteva portaluri, urme de zid și clopotnița bisericii Sant’Andrea, cu un ceas care încă funcționează. La intrarea în sat, pe poartă, o placă reproduce versurile lui Dante. Din sat coboară un traseu spre o plajă sălbatică, fără șezlonguri, fără bar, doar pietriș și faleză. N-am avut timp de coborâre, dar e una dintre cele mai bune variante pentru o zi întreagă în zonă.
Casteldimezzo
De la Fiorenzuola di Focara am mers pe jos până la următorul sat medieval, Casteldimezzo. Pe drumul asfaltat a trecut rar câte o mașină, mult mai des întâlnești drumeți, bicicliști, oameni pe moto. Plimbarea e lejeră, fără diferențe mari de nivel.
În spate ai un sat medieval, în față alt sat medieval, în dreapta marea, în stânga colinele Marche. Casteldimezzo înseamnă, literal, castelul din mijloc, e așezat exact între Gabicce Monte și Fiorenzuola. Are mai puțini turiști decât Fiorenzuola și e mai liniștit.
Sunt urme de ziduri acolo și biserica Sant’Apollinare e San Cristoforo, care păstrează un crucifix din secolul al XV-lea, despre care se spune că a fost găsit într-o ladă după un naufragiu, iar locuitorii din Casteldimezzo și Fiorenzuola s-au certat pentru el până când au lăsat decizia pe seama Providenței.
Il Tetto del Mondo
Credeam că la Casteldimezzo o să iau autobuzul înapoi, după câțiva kilometri de mers pe jos. Dar era abia amiază, nu eram obosită și am pornit mai departe, cu gândul să ajung mai aproape de Cattolica. Pe drum am văzut alți drumeți părăsind șoseaua și luând-o pe o cărare laterală. M-am luat după ei. Era Il Tetto del Mondo.
Numele oficial e Montagnola, un platou la 196 de metri deasupra mării, în partea unde falezele cad cel mai abrupt. Localnicii i-au spus Il Tetto del Mondo.
Vederea e de 360 de grade: spre nord coasta Romagnei până dincolo de Rimini, spre sud Gabicce și baia Vallugola, în spate Montefeltro și San Marino, jos marea. Începutul lui mai prinde înflorirea grozamei (ginestra în italiană), tufișuri întregi galbene printre stânci. Vacile pasc pe coline și în afara de alți drumeți locali, nu e nimeni, nu sunt construcții, e parc natural cu cărări pentru plimbare.
Punto panoramico „L’Atlantide dell’Adriatico”
După Il Tetto del Mondo a urmat o bucată în care m-am întors iar la șosea și după vreo patru-cinci kilometri am ajuns la Punto panoramico „L’Atlantide dell’Adriatico”. Legenda spune că în mare, în dreptul promontoriului Gabicce Monte, ar zace ruinele unui oraș scufundat, Valbruna într-o variantă, Conca în alta. Dacă e vreun oraș, sigur are cafenele și restaurante ca cel de deasupra mării.
La Punto panoramico ești deja oarecum în oraș, sunt niște cafenele cu vedere frumoasă spre plajă care se întinde de la Cattolica spre Rimini și probabil mai departe. Aș fi vrut să iau autobuzul, dar era sâmbătă seara și următoarea cursă era peste două ore, așa că am coborât pe jos până în Cattolica. Patruzeci de minute lejer, până la gară.
Cum vizitezi Parcul San Bartolo
Traseul de mai sus se face și invers, începând din Cattolica și terminând la Fiorenzuola di Focara sau Casteldimezzo, după cum preferi. În parc sunt multe sentieri marcate, de la scurte la 20 de kilometri. Pe lângă cel pe care l-am făcut eu (Sentiero 151), mai sunt:
- Sentiero 155, urcă de la izvoarele Le Fontanelle până la Fiorenzuola di Focara
- Sentiero 155A, coboară pe plaja sălbatică de sub Fiorenzuola
- Sentiero 151C, intră în Val Regina
- Sentiero 156, trece pe lângă situl arheologic Colombarone, o vilă romană târzie deschisă publicului
Dacă mergi cu autobuzul, verifică pe Google Maps liniile 130 și 131 (operate de Adriabus) și planifică-ți traseul. Atenție: duminica și de sărbători e feriale și autobuzele circulă mult mai rar. Cu mașina trebuie să te întorci în același loc, ceea ce limitează traseul.
Vreme și sezon
Cele mai bune luni sunt aprilie, mai și începutul lui iunie pentru drumeții, când totul e verde și înflorit. Vara e cald, unele zone sunt împădurite, altele nu. Iarna parcul rămâne deschis, dar autobuzele circulă mai rar și unele restaurante închid.
