Premierul Ilie Bolojan a transmis vineri, 15 mai, că salută decizia Comisiei Europene (CE) de a aproba cererea de plată din PNRR în valoare de 2,6 miliarde de euro, afirmând că aceasta reprezintă „un pas important pentru România și pentru continuarea investițiilor finanțate din fonduri europene”.
Ilie Bolojan/FOTO: Mediafax/Alexandru Dobre
„Mă bucur că ieri Comisia Europeană a aprobat cererea de plată din PNRR în valoare de 2,6 miliarde de euro, un pas important pentru România și pentru continuarea investițiilor finanțate din fonduri europene.
Mulțumesc doamnei președinte a Comisiei, Ursula von der Leyen, și echipei sale pentru acest rezultat, care confirmă că eforturile de reformă ale României sunt recunoscute la nivel european”, a transmis premierul pe Facebook.
Premierul adaugă că reprezintă „rezultatul unei perioade de lucru tehnic și instituțional, în care au fost clarificate solicitările Comisiei și au fost create condițiile pentru ca aceste fonduri să poată fi deblocate”, mulțumind tuturor celor implicați în acest efort.
Ilie Bolojan spune că fondurile din PNRR vor permite continuarea plăților pentru proiecte și constructori din luna iunie și subliniază că România trebuie să finalizeze rapid reformele pentru a nu pierde miliarde de euro din finanțarea europeană.
Premierul afirmă că următoarele două săptămâni sunt decisive, existând peste 35 de jaloane care trebuie îndeplinite pentru accesarea a aproximativ 7,5 miliarde de euro.
„Nemaiputând adopta ordonanțe, am decis să depunem în Parlament proiectele, să informăm toate partidele și să cerem adoptarea în regim de urgență.
Unele proiecte sunt deja avansate, precum utilizarea terenurilor degradate pentru investiții în energie regenerabilă și digitalizarea cercetării, iar altele, precum reforma în domeniul apelor, decarbonizarea și salarizarea, sunt în etapă finală de negociere”
Nu în ultimul rând, Bolojan transmite că, și în interimat, prioritatea Guvernului „rămâne accelerarea reformelor și asigurarea absorbției fondurilor europene pentru dezvoltarea României.”
Miercuri, CE a emis o evaluare preliminară pozitivă pentru cea de-a patra cerere de plată depusă de România în cadrul PNRR, în valoare de 2,62 miliarde de euro, după ce autoritățile au îndeplinit 38 de jaloane și 24 de ținte privind reformele și investițiile asumate.
Comisia Europeană spune că fondurile din această cerere de plată vor sprijini mai multe domenii importante, printre care gestionarea durabilă a pădurilor, reducerea emisiilor din transporturi și energie, reforma administrației fiscale și a pensiilor, dar și dezvoltarea infrastructurii medicale și sociale pentru persoanele cu dizabilități.
„De asemenea, aceste fonduri sunt menite să consolideze procesul decizional la nivel guvernamental, să promoveze digitalizarea, să îmbunătățească eficiența sistemului de justiție, să consolideze lupta împotriva corupției și să sprijine dezvoltarea sistemului de învățământ”, transmite Comisia Europeană într-un comunicat.

