Mexicul modern își construiește identitatea pe moștenirea aztecă. Caterina Preda, profesor expert în America Latină, explică relația Mexicului cu SUA, paradoxurile politice și marile probleme ale țării.
Ciudad de México are o populație de aproximativ 23 de milioane de locuitori. FOTO: Unsplash
„Weekend
Adevărul“: Dacă ar fi să privim în istoria
îndepărtată a Mexicului, de la cucerirea spaniolă
și până în zorii perioadei precolumbiene, care ar fi momentele
marcante?
Caterina Preda: Între
1519 și 1521 are loc cucerirea realizată de Hernán Cortés, acel
explorator și aventurier care distruge Imperiul Aztec. Viceregatul
Noii Spanii se stabilește oficial în 1535. Asta a însemnat, în
primul rând, distrugerea fizică și culturală a civilizațiilor
precolumbiene. Cum spuneam, pe rămășițele templelor aztece
spaniolii au construit Catedrala Metropolitană din Ciudad de México,
una dintre cele mai mari din regiune, și tot acolo au stabilit
centrul puterii spaniole. Pe lângă
distrugere, a însemnat convertirea forțată la catolicism. În
acest context apare mitul Fecioarei Maria care se înfățișează
unui localnic (Juan Diego) și îi cere să construiască o biserică.
Acest mit a dat naștere cultului Fecioarei de la Guadalupe, care
este extrem de pregnant și astăzi în societatea mexicană.
Caterina Preda
Ce a luat practic Mexicul
de la strămoșii olmeci, mayași, azteci și din creștinismul
european și cum a evoluat acest sincretism?
Totul în Mexic este foarte
colorat și împrumută masiv din civilizațiile precolumbiene, de la
cultul vestimentar până la muzică. În ciuda marilor limite pe
care le aveau fostele imperii precolumbiene – practicau
sacrificiile umane pentru a îmbuna zeitățile –, există această
glorie a trecutului recuperată în modernitate. Ea stă la baza
proiectului naționalist mexican al actualei guvernări. Ca turist,
ești încurajat să vizitezi Templo Mayor, ale cărui vestigii se
află chiar în piața centrală, Zócalo. Piața este imensă, ca
dimensiune o putem asocia poate cu zona care acoperă Casa Poporului
la noi. Ciudad de México este unul dintre orașele cu cele mai multe
muzee din lume, chiar nu ai cum să te plictisești acolo.
Care moștenire este
percepută ca fiind cea mai prețioasă de către mexicani, cea a
olmecilor, mayașilor sau aztecilor?
Mayașii au fost în sud, în
peninsula Yucatán și în ceea ce este astăzi Guatemala. Aztecii,
după cum le-au spus europenii – ei își
spuneau Los Mexica – își aveau sediul
exact în Valea Centrală a Mexicului. Ei erau una dintre
comunitățile din acest mozaic regional care, în momentul
colonizării, reușiseră să controleze centrul puterii prin
cuceriri și alianțe. Aveau o construcție statală ierarhică
situată pe lacul pe care ulterior a fost construită capitala
viceregalității și, azi, capitala statului modern. Această
suprapunere a imperiilor pe același loc este fascinantă.
Prin urmare, legătura istorică principală a centrului
puterii este cu civilizația aztecă (Los Mexica), de la care vine și
numele țării. Este interesant de menționat că în piața Zócalo,
catedrala construită de spanioli se scufundă treptat, tocmai pentru
că a fost ridicată pe acel fost lac secat unde se afla rețeaua de
temple aztece. Terenul este foarte lutos și permeabil, clădirile
din centrul istoric devenind vizibil oblice. La asta se adaugă și
problema cutremurelor distrugătoare, cum a fost cel foarte mare din
anii ’80, dar și altele mai recente din anii 2000.
Deci ei sunt mai legați simbolic de azteci – numele țării,
numele stadionului lor național. Pe de altă parte, noi, europenii
de rând, am auzit mai mult de mayași, inclusiv prin prisma acelei
isterii din 2012 cu sfârșitul lumii. Însă mayașii aveau un alt
sistem de organizare și erau deja o civilizație în decădere
în momentul cuceririi spaniole, nereprezentând
o miză centrală pentru conchistadori. Totuși, sunt foarte multe
vestigii mayașe, unele încă nedescoperite din cauza vegetației
dense. În Muzeul de Antropologie, civilizațiile sunt așezate
cronologic, dar în centru se află marea civilizație Los Mexica,
baza pe care s-a construit ulterior Mexicul modern.
Clișee europene despre Mexic
În România, ca și în
întreaga Europă, există o mulțime de clișee cu privire la Mexic,
la problemele societății de acolo. Care ar fi, în viziunea
dumneavoastră, cea mai mare problemă specifică Mexicului?
Cred că
avem această problemă a inegalității foarte pregnantă. În
marile orașe, cum e Ciudad de México, care e aproape cât o țară,
zona metropolitană are populația României de pe vremuri. Deci e un
oraș megalopolis, care are în interiorul său mai multe orașe,
putem spune. Și unele au nivel de trai european, nord-american, în
timp ce la periferie sunt aceste cartiere mai sărace, care acum sunt
legate cu un fel de teleferic, care a fost introdus tocmai de
administrația lui Sheinbaum. De altfel, ea a fost primăriță
înainte de a fi președintă, cu condiții foarte grele. Deci
inegalitatea face ca răspunsul la această întrebare să fie
complicat, pentru că avem pe de o parte bogății enorme – unul
dintre cei mai bogați oameni din lume, Carlos Slim, este mexican,
a făcut un muzeu impresionant într-unul
dintre cele mai bogate cartiere din Mexico, în Polanco. În România
nu vezi așa ceva. Pe de cealaltă parte,
avem această altă realitate a zonelor care sunt rurale, care nu
sunt în această etapă de dezvoltare pe care o vedeți în Ciudad
de México, de exemplu, sau în celelalte mari orașe.
Ce alte probleme cu care
se confruntă Mexicul nu și-au găsit până azi o rezolvare?
O mare problemă este
această amenințare a violenței. Organizațiile
criminale profită de fapt de lipsa alternativelor pentru a-i corupe
pe oameni, pentru a-i obliga să facă parte din grupurile
lor. Avem în Mexic dezvoltare inegală care face ca acești
actori non-statali să poată să reprezinte o soluție pentru cei
care n-au altă șansă.
Viață de lux în lumea bună din Ciudad de México
Cum este
Ciudad de México comparativ cu Bucureștiul sau cu primele două-trei
orașe ale României?
Zona
prosperă a Ciudad de México ar semăna cu Bucureștiul și
Clujul la un nivel mult mai dezvoltat, aș spune,
doar că,
bineînțeles, are dimensiuni care schimbă
totul. Bucureștiul ar fi cât un cartier din Ciudad de México, ca
să ne înțelegem, iar Clujul cât un bulevard, o stradă mare de
acolo. În Ciudad de México, doar ca să
ajungi dintr-un cartier în altul îți ia două-trei ore, în
condițiile în care ai autostrăzi în interiorul orașului. În
Ciudad de México, ca să te miști dintr-o
parte într-alta, trebuie să-ți rezervi
două-trei ore în condițiile în care unele autostrăzi
au plată separată, adică plătești mai
mult și ajungi mai repede. Mai există
acel mijloc de transport numit Cablebús,
tocmai ca să evite traficul infernal și ca să se deplaseze
oamenii din zonele limitrofe, unde sunt cartierele înghesuite,
cele mai sărace. Au creat acest sistem de telegondole, care există
și în Columbia, și în La Paz, în Bolivia. Deci e același
proiect; proiect de stânga, în general. Guvernările de stânga au
făcut asta tocmai ca să faciliteze cumva și transportul celor mai
săraci. Este interesant de spus că Ciudad de México e un oraș la
altitudine, deci nu e foarte cald
chiar dacă e vară. Și e un oraș foarte verde. Pe mine m-a
surprins, nu mă așteptam. Deci, pe lângă zonele cu autostrăzile
astea care conectează totul, cartierele sunt foarte verzi. E
incredibil ce vegetație! Și e o miză a administrației, adică
sunt întreținute. Sunt parcuri în
centrul orașului care sunt ca niște păduri. Mai
au și Tren Ligero, care leagă orașul de zonele metropolitane.
Există și metrou, bineînțeles. Sistemul
de transport e foarte dezvoltat. Dar metroul, pentru că orașul s-a
extins foarte mult, nu acoperă toate cartierele. Cu ride-sharing,
care era foarte ieftin, stăteam cu orele în mașină.
Care
ar fi nivelul de trai în capitala Mexicului?
Sigur că la ei,
fotbalul știu că e ca o religie. Mexic mai înseamnă tacos,
înseamnă berea lor (cerveza), tequila, mezcalul. Nivelul de trai
este comparabil cu București sau Cluj. Oamenii sunt foarte drăguți
și comunică. În general, în Mexic nu prea vorbesc engleză. Asta
cred că poate să fie o problemă pentru turiștii noștri.
Și au cultul foarte pregnant al Fecioarei Maria, Fecioara de
la Guadalupe (Virgen de Guadalupe). Ciudad de México e un oraș
superb, fabulos, în care ai ce vedea,
vestigii precolumbiene. Au artiștii lor favoriți, au multe lucruri
interesante, o lume cumva puțin cunoscută românului, să zicem. Și
au o scenă culturală puternică,
muzicală, cinematografică, de telenovele, de tot ce vrem. Au
sistemul lor de vedete naționale. Deci, cultural, mexicanii sunt
destul de importanți în America Latină și prin mărimea scenei
lor.
Paradoxul unui regim de stânga ostil imigranților
Pentru că aminteați de
faptul că există zone în Mexic unde se trăiește ca în
Occidentul european, cumva a ajuns această țară o destinație
pentru fluxurile de imigranți din restul Americii Latine, din state
mai sărace, poate chiar unii care merg apoi spre SUA?
Da, iar aici e iarăși un
paradox al fostului regim din Mexic și al actualului regim. Pentru
că, deși se revendică de stânga, atât fostul lider populist
radical de stânga López Obrador, cât și actuala președintă
Sheinbaum, au acceptat să coopereze cu administrația din Statele
Unite ale Americii ca să blocheze fluxurile migratorii care vin
dinspre America de Sud, traversează America Centrală și apoi
traversează Mexicul ca să ajungă în Statele Unite ale Americii.
Deci unii rămân pe teritoriul mexican pentru că regimul de la
Ciudad de México a intervenit ca să se întâmple asta și există,
din păcate, o anumită discriminare a central-americanilor. În
Mexic, cei din El Salvador, din Nicaragua
sunt priviți ca cetățeni de rang inferior.
Ar fi și o explicație
pentru acest paradox?
Se întâmplă pentru că
există, de fapt, și în societatea mexicană – și asta e una
dintre marile dezbateri ale lor – acest rasism față
de cetățenii de origine indigenă.
Deci nu sunt metiși și nu sunt albi. În
Mexic, elitele sunt mai degrabă albe, deși
țara este metisă. Așadar, da, este unul
dintre paradoxurile acestor administrații de stânga, că vorbeam de
această dublă măsură pe care o vedem și în cazul acesta.
López Obrador a colaborat cu Trump, deși aveau retorică,
vezi Doamne, antiamericană. Acum și
Sheinbaum face același lucru pentru a stopa imigrația ilegală,
adică pentru a face pe placul administrației Trump. De fapt, nici
nu încearcă să ajute această populație care nu pleacă de bine
ce este în țară
– nimeni nu pleacă de unde e totul bine, ci tocmai ca să caute o
viață mai bună.
În numele Fotbalului și al Fecioarei
Este corectă percepția
conform căreia Cupa
Mondială de Fotbal
reprezintă un instrument de soft power pentru a promova imaginea
unui bloc nord-american îngăduitor și prosper?
Cu siguranță. Cred că
discursul lor e tocmai: „Suntem aici, suntem într-o lume mai bună
decât voi pentru că avem această istorie mult mai lungă, de fapt,
decât Statele Unite ale Americii și decât Canada“, care sunt
state recente comparativ cu lunga istorie a mexicanilor. De
aceea există o recuperare a moștenirii precolumbiene – și numele
de Azteca pentru cel mai mare stadion din Mexic, dar și tot ce ține
de prezentarea publică, de simbolistică.
Actuala administrație Sheinbaum a pus accentul foarte mult pe
această istorie lungă a țării. Cum se
îmbracă Sheinbaum, de exemplu: este întotdeauna îmbrăcată cu
motive mexicane, cu bijuterii care sunt de inspirație precolumbiană.
Iar centrul puterii acum, în Ciudad de
México, este în Palatul Național, care a
fost construit pe rămășițele fostei puteri coloniale, care, la
rândul ei, s-a construit pe centrul puterii Imperiului Aztec, cum
l-au numit tot colonizatorii europeni în spaniolă,
deși ei se numeau Los Mexica. Această civilizație își avea
sediul exact în locul în care se găsește acum centrul puterii
statului mexican, deci ei revendică o istorie de câteva mii de ani.
Comparat cu scurta istorie a Statelor Unite ale Americii – care,
iată, celebrează 250 de ani –, mexicanii își încep istoria cu
civilizațiile precolumbiene și atunci se prezintă tocmai ca un
popor și o civilizație mult mai importantă.
Adică
mexicanii nu încearcă să se ridice la nivelul SUA,
ci se consideră pur și simplu superiori?
Da, deci este o privire
inversă, dacă vreți, decât cea cu care suntem poate obișnuiți
noi în discursul care celebrează măreția SUA și a lumii
occidentale. Acolo privirea e inversă, de jos în sus, și asta
este, iarăși, o moștenire a Revoluției Mexicane, care asta a
făcut: a recuperat istoria care până atunci începuse doar cu
spaniolii și a spus: „Nu, uite că noi am avut aceste mari
civilizații mult înainte“. Este o scenă globală acum accesibilă
pentru a afirma și tipul acesta de
identitate mexicană, care e foarte puternică și cu care se
mândresc.
„Ser latino“
Ar putea totuși fotbalul
să mai acopere aceste falii, poate chiar falii istorice, și să-i
apropie cumva pe mexicani, canadieni și americani într-un moment în
care au totuși ceva în comun?
Există aceste falii
istorice, dar fotbalul are această bucurie pe care o produce, cel
puțin cât durează competiția. Cumva le maschează sau, măcar
temporar, le acoperă pe unele dintre ele. Pe de altă parte,
fotbalul a fost folosit de regimurile politice din regiune ca să se
legitimeze. Mă gândesc la Cupa Mondială pe care a câștigat-o
Brazilia când la ei în țară era dictatură. La fel și în
Argentina. Ei s-au folosit mult de fotbal ca să prezinte o imagine
unită a țării și ca să se poziționeze pe scena globală altfel
decât era realitatea lor internă. Deci poate să fie și în
prezent un factor de unitate. Bineînțeles,
acum nu mai este cazul de dictaturi, cu excepția Cubei și a
Burkinei Faso sau Nicaragua, dar poate fi un factor de coeziune.
Și există, în ciuda acestor falii, o
aspirație latino-americană, mai ales în societatea din Statele
Unite ale Americii, unde se vorbește despre „ser latino“, de a
fi latino. Este o identitate separată de cea nord-americană și
este, din câte știu eu, cea mai mare comunitate din Statele Unite
ale Americii. Deci, în momentul acestor meciuri, poate să fie și
un factor de mândrie latino. Am văzut că Shakira cântă una
dintre melodiile Campionatului. Shakira este o figură enormă, un
star iubit în toată regiunea. Deși este columbiancă, este o
figură extrem de importantă – poate nu ca Bad Bunny, care este
cel mai iubit acum, dar rămâne un reper.
Se știe că
latino-americanii văd în fotbal o adevărată religie, am avut
chiar și un război al fotbalului, așa cum a fost el numit…
Da, a fost războiul dintre
El Salvador și Honduras. Da, dar ceea ce s-a întâmplat acolo era
în contextul crizei din America Centrală. Erau oricum tensiuni
nemaipomenite în regiune. Din câte știu, era legat și de
refugiații și imigranții din El Salvador care se aflau în
Honduras. Asta știu că a fost cauza profundă, însă e un
precedent, a fost un fenomen real.
