- Advertisement -

Latest Articles

Brokerii de asigurari au distribuit 4,7 miliarde lei in T1 2026, in crestere cu 20% – Noutati – Asigurari – Totul despre asigurari – Piata asigurarilor din Romania


Valoarea primelor distribuite de companiile de brokeraj pentru asiguratorii autorizati de ASF si pentru sucursalele care desfasoara activitate in Romania (asigurari generale si de viata) s-a situat la 4,7 miliarde lei in trimestrul I 2026, in crestere cu circa 20%, conform raportului publicat de ASF – Autoritatea de Supraveghere Financiara.

Cele mai importante canale de distributie pentru produsele de asigurari generale sunt reprezentate de companiile de brokeraj, prin intermediul carora a fost distribuit un volum de prime brute subscrise de 4,2 miliarde lei (80% din valoarea totala a primelor brute subscrise intermediate, incluzand activitatea derulata de sucursale pe teritoriul Romaniei). 

In ceea ce priveste produsele de asigurari de viata, acestea sunt distribuite in principal prin intermediul bancilor (47%), agentilor (30%) si companiilor de brokeraj (20%).

In trimestrul I 2026, companiile de brokeraj au distribuit circa 68% din volumul total al primelor brute subscrise pentru asiguratorii autorizati de ASF si pentru sucursalele care desfasoara activitate in Romania. Gradul de intermediere pentru asigurarile generale este de 85%, iar pentru asigurarile de viata este de 13%. 

Luand in calcul doar primele distribuite pentru societatile autorizate in Romania, gradul de distributie a fost 69% (85% pentru asigurari generale, respectiv 13% pentru asigurari de viata).

La data de 30 martie 2026, in evidentele Autoritatii de Supraveghere Financiara sunt inregistrate 246 de companii de brokeraj, dintre care 233 companii de brokeraj active, 2 companii de brokeraj cu activitatea interzisa temporar, 7 companii de brokeraj cu activitatea suspendata, 1 companie de brokeraj in procedura falimentului si 3 companii in procedura insolventei.

”Conform raportarilor transmise de companiile de brokeraj, in trimestrul I 2026, se constata o crestere cu 20% a valorii primelor distribuite pentru asigurari generale si asigurari de viata fata de perioada similara din anul precedent. Aceasta se datoreaza atat cresterii volumului de prime distribuite pentru activitatea de asigurari generale (+20%), cat si pentru segmentul asigurarilor de viata (+12%). Aceste valori includ si primele de asigurare distribuite pentru asiguratorii din Spatiul Economic European care desfasoara activitati de asigurare in Romania in baza dreptului de stabilire”, se precizeaza in raport.

Primele de asigurare distribuite de companiile de brokeraj din Romania pentru asiguratorii straini (FoE) au inregistrat o crestere de 37% fata de trimestrul I 2025.

Piata asigurarilor din Romania a crescut cu 15% in T1 2026, la aproximativ 6,8 miliarde de lei, evolutie alimentata atat de avansul asigurarilor generale si al politelor RCA, cat si de expansiunea activitatii sucursalelor din Romania.



Source link

Related Articles