Fostul președinte Traian Băsescu a lansat un avertisment privind situația energetică a României și a declarat că șeful statului, Nicușor Dan, ar trebui să aibă o poziție publică în actuala criză provocată de scăderea drastică a debitului Dunării.

Băsescu a criticat modul în care a fost administrat sectorul energetic. FOTO Inquam Photos
Invitat la postul B1TV, Traian Băsescu i-a cerut șefului statului să intervină, având în vedere riscurile care planează asupra funcționării Centralei Nucleare de la Cernavodă.
„Măcar acum, cu criza energetică, poate are un punct de vedere (…) Vă dați seama că noi ne jucăm cu un reactor nuclear acum, care este în risc de a rămâne fără apă de răcire. Nu-i puțin lucru”, a declarat fostul șef al statului.
Întrebat despre scenariul în care reactorul ar rămâne fără apă de răcire, Băsescu a susținut că autoritățile nu vor permite o astfel de situație și vor opri instalația înainte de apariția unui pericol major.
„De regulă, am văzut numai papițoi la Energie”
Fostul președinte a folosit contextul pentru a critica modul în care a fost administrat sectorul energetic în ultimii ani, acuzând lipsa investițiilor și a unor proiecte importante de producție.
„Este în neregulă faptul că am ajuns aici cu niște panarame de miniștri de ani de zile, de ani de zile, indiferent cum se numesc. Că de regulă am văzut numai papițoi la Energie. De ăștia care vorbesc frumos și n-au făcut nimic. N-au făcut o termocentrală pe gaze”, a afirmat Băsescu.
Guvernul a instituit stare de alertă în energie
Amintim că premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat joi instituirea stării de alertă la nivel național în luna august, pe fondul reducerii producției de energie cauzate de secetă și de nivelul extrem de scăzut al Dunării.
Unul dintre reactoarele de la Cernavodă a fost deja oprit preventiv, iar autoritățile încearcă să evite oprirea celui de-al doilea.
„Pe fondul tendinței de scădere a debitului Dunării în zilele următoare, există un risc ridicat să fie oprit și cel de-al doilea reactor. Acest lucru ar însemna pierderea a aproximativ 20% din producția națională de energie, o producție foarte importantă, deoarece este una în bandă, inclusiv în orele de seară, când consumul crește semnificativ”, a explica, vineri,premierul.
Tot ca urmare a reducerii debitelor râurilor, afirmă premierul interimar, capacitatea de a crește producția în hidrocentrale este limitată, putând depăși cu puțin 1.000 MW pe zi.
„În condițiile unui consum obișnuit de peste 7.000 MW, există riscul ca în orele de seară România să fie nevoită să importe aproximativ 1.700 MW. Dacă va fi oprit și cel de-al doilea reactor de la Cernavodă, se vor pierde încă aproximativ 650 MW din producție, ceea ce ar însemna că importurile ar trebui să depășească 2.500 MW pentru a menține echilibrul Sistemului Energetic Național”.

