Începute în anii ’80, lucrările la Acumularea Mihăileni de pe Valea Crișului Alb urmau să asigure aprovizionarea cu apă și apărarea împotriva inundațiilor pentru regiunea minieră a Bradului. Patru decenii mai târziu, proiectul a fost abandonat, iar minele au ajuns amintire.
Barajul Mihăileni și-a păstrat doar rolul de atenuare a inundațiilor. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
La patru decenii de la începerea construcției, acumularea Mihăileni, din județul Hunedoara, a rămas nefinalizată și înconjurată de controverse. Proiectul hidrotehnic de pe Crișul Alb a fost autorizat în 1987, într-o perioadă în care zona Bradului era un centru industrial și minier important în România, cu mine extinse pe zeci de kilometri pătrați, o industrie care asigura mii de locuri de muncă.
Tradiția mineritului aurifer din Munții Metaliferi, parte a Apusenilor, datează de peste două milenii, iar de-a lungul timpului, unele estimări arată că de aici au fost extrase aproape 2.000 de tone de metal prețios. Zăcăminte importante de argintul, cupru și alte metale neferoase au fost și ele conturate alături de cele de aur. Cel mai important centru minier de pe Valea Crișului Alb. numit Barza, faimos pentru aurul nativ extras în trecut de aici, avea peste 6.000 de angajați în anii ’80, când a început construcția barajului.
„Cu toții erau atrași în zonă de salariile destul de bune pentru acei ani. Eu, de exemplu, am reușit să îmi cumpăr casă și mașină, lucrând la Gura Barza”, își amintea Ilie Barabaș, fost miner din Ruda Brad.
Primii ani de lucrări, întârzieri mascate de optimism
Acumularea a fost proiectată pentru alimetarea cu apă și apărarea localităților de pe valea Crișului Alb, dar planurile regimului vizau și instalarea unei microhidrocentrale pentru producerea de energie electrică.
În 1989, șantierul se afla încă la început, iar lucrările avansau pe mai multe fronturi. Crișul Alb fusese deviat, începuse excavarea fundației și turnarea betonului la soclul diafragmei, iar utilajele grele ocupaseră vechea albie a râului. În paralel, drumarii lucrau la devierea DN 74 Brad–Abrud mai sus pe versanți, pe o distanță de aproape cinci kilometri, construcția pe noul traseu a șase poduri și viaducte și relocarea rețelelor electrice și telefonice.
„Va fi un baraj de dimensiuni medii. Tehnologia de construcție presupune etanșarea cu o diafragmă curbată din beton armat. Din câte cunosc, va fi o premieră în țara noastră. Ca atare, este nevoie de multă atenție pentru o execuție impecabilă. Nu avem voie să greșim”, declara inginerul Șerban Solacolu, de la Institutul de Cercetare, Proiectare și Gospodărire a Apelor, într-un reportaj publicat în 1989 de ziarul „România liberă”.
Presa vremii arăta însă că șantierul întâmpina deja întârzieri, probleme de aprovizionare cu ciment și alte materiale și întârzieri.
„Examenele cele mai grele abia urmau”, încheia autorul reportajului.
Costurile uriașe ale barajului Mihăileni crescute de întârzieri
Lucrările au fost întrerupte după 1990 și reluate, în etape, începând din anii 2000. Până în 2022, corpul barajului a fost finalizat, nu și lucrările la noul drum și la amenajarea lacului de acumulare. Lipsa finanțările și birocrația legată de exproprieri a adus alte întârzieri în proiect.
În ultimii ani, Asociația Declic care a reclamat proiectul s-a confruntat în instanță cu Administrația Națională „Apele Române”, Consiliul Județean Hunedoara și constructorii, solicitând oprirea lucrărilor și anularea autorizației emise în perioada comunistă.
Organizația de mediu a susținut că investiția nu mai corespunde realităților economice și demografice actuale și că utilitatea sa a fost prezentată public prin argumente exagerate
Lipsa finanțării și birocrația legată de exproprieri au provocat noi întârzieri în derularea proiectului. În ultimii ani, Asociația Declic s-a confruntat în instanță cu Administrația Națională „Apele Române”, Consiliul Județean Hunedoara și constructorii, solicitând oprirea lucrărilor și anularea autorizației emise în perioada comunistă.
Organizația de mediu a susținut că investiția, pentru care statul român a alocat de-a lungul timpului aproximativ 173 de milioane de lei, nu mai corespunde realităților economice și demografice actuale și că utilitatea sa a fost prezentată public prin argumente exagerate. Potrivit Apelor Române, până în februarie 2026 fuseseră efectuate plăți de aproximativ 147 de milioane de lei din fonduri publice.
Proiectul, blocat de organizația Declic
În martie 2026, Declic a publicat o analiză realizată de inginerul Cornel Ilinca, specialist în ingineria apei, în care principalele beneficii atribuite acumulării au fost prezentate drept „mituri”.
„Barajul Mihăileni este, în esență, un «proiect fosilă», o relicvă a ingineriei hidrotehnice de tip stalinist, concepută în 1987 și executată cu intermitențe până în prezent. Configurația sa tehnică ignoră standardele moderne privind conectivitatea râurilor, hidromorfologia și protecția biodiversității”, afirma Cornel Ilinca.
Analiza prezentată de Declic a contestat principalele argumente folosite pentru continuarea proiectului. Microhidrocentrala, cu o putere de 1,2 MW, ar produce anual sub 2.500 MWh, la un cost ecologic considerat disproporționat. De asemenea, estimarea autorităților potrivit căreia barajul ar proteja 17.000 de oameni a fost pusă sub semnul întrebării, expertiza indicând aproximativ 2.200 de persoane expuse riscului de inundații.
Cornel Ilinca a susținut și că necesarul actual de apă al populației și industriei nu mai justifică proiectul conceput în anii ’80.
„Forajele de adâncime și reabilitarea rețelelor de distribuție pot asigura necesarul actual de apă la costuri de investiție și exploatare semnificativ mai mici”, arăta acesta, potrivit unui comunicat transmis de organizația Declic.
Barajul a oprit viiturile de pe Crișul Alb
Ministerul Mediului și Apele Române au susținut că acumularea și-a dovedit deja rolul în atenuarea viiturilor.
1/15
Barajul Mihăileni Foto Daniel Guță (7) JPG
„Corpul barajului este gata, finalizat din anul 2022. În 2024 și în 2025 a oprit viituri, apă în cantitate de 5,5 milioane de metri cubi, și a salvat 17.000 de oameni”, declara Diana Buzoianu, ministra Mediului, în 2 martie 2026. Ea adăuga că proiectul va continua numai după refacerea documentațiilor și obținerea unor autorizații conforme cu legislația actuală.
După recepția parțială din martie 2022, au mai rămas de realizat devierea DN 74 Brad–Abrud pe aproximativ 4,5 kilometri, amenajarea unui drum de exploatare pe malul lacului, mutarea liniei electrice de înaltă tensiune, amenajarea torenților și ecologizarea cuvetei viitorului lac. De asemenea, trebuiau instalate echipamentele microhidrocentralei, continuate exproprierile și executate lucrările necesare pentru punerea integrală în funcțiune a acumulării.
Administrația Bazinală de Apă Crișuri anunța că urmează să actualizeze documentațiile tehnico-economice și să obțină noile avize și autorizații.
Barajul, blocat de deciziile instanțelor
În 2026, două hotărâri definitive ale Curții de Apel Cluj au finalizat disputa privind vechea autorizație. La 16 februarie, instanța a admis recursul Asociației Declic, a anulat autorizația de construire emisă în 1987 și a constatat că aceasta își pierduse valabilitatea încă din anii ’90, după întreruperea îndelungată a lucrărilor.
„Interesul public de astăzi este altul decât cel din 1987 și include, inter alia, protejarea mediului”, au arătat judecătorii.
Consiliul Județean Hunedoara și Administrația Bazinală de Apă Crișuri au solicitat revizuirea hotărârii. La sfârșitul lunii iunie 2026, Curtea de Apel Cluj a respins definitiv cererile, considerându-le inadmisibile. Pentru finalizarea și punerea în funcțiune a acumulării, autoritățile vor trebui să refacă documentațiile, să evalueze impactul asupra mediului, să organizeze consultarea publică și să obțină o nouă autorizație de construire.
La aproape patru decenii de la începerea construcției sale, barajul de la Mihăileni a rămas o piesă uriașă în decorul industrial al Văii Crișului Alb, regiune afectată profund de declinul economic din ultimele decenii. El poate fi folosit la reglarea debitului Crișului Alb, afectat adesea în timpul verii de secetă, și la prevenirea viiturilor.
În trecut, apele revărsate ale Crișului Alb făceau frecvent pagube în localitățile din vale și, în plus, poluau terenurile pe care le inundau, din cauza substanțelor deversate aici din zona fostului centru minier Barza.
În aval, fostele localități miniere Crișcior și Brad (video) au păstrat numeroase rămășițe ale industriei aurifere: galerii închise, clădiri părăsite, halde de steril și platforme industriale dezafectate care amintesc de perioada în care mii de oameni lucrau în exploatările din Munții Metaliferi.
