România a achitat
peste 400.000 de dolari pentru chiria ambasadei și a reședinței diplomatice din
Libia, deși și-a retras personalul din această țară încă din 2014. Situația a
fost descoperită în timpul auditului aflat în desfășurare la MAE, iar
contractele au fost între timp reziliate.

Oana Ţoiu a vorbit despre auditul la MAE. FOTO: Profimedia
România a continuat
să plătească timp de 12 ani chirie pentru sediul ambasadei și reședința
diplomatică din Libia, deși nu mai avea diplomați în această țară din 2014. În
total, statul a achitat peste 400.000 de dolari pentru cele două spații,
potrivit ministrului interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu.
Situația a ieșit la
iveală în urma auditului aflat în desfășurare la Ministerul Afacerilor Externe,
care analizează modul în care este administrat patrimoniul României din
străinătate și identifică cheltuieli ce pot fi reduse.
„Am identificat, de exemplu, în Libia, acolo aveam
contract de chirie atât pentru ambasadă, cât și pentru reședință, însă noi nu
mai avem echipă în teren acolo din 2014 (…). Avem ambasador, dar care a fost
relocat la Tunis în momentul în care au crescut riscurile (…). Nu mai este
justificată chiria (…). Am decis închiderea acestor contracte, în momentul în
care au ajuns aceste date la mine, în această perioadă (…). Practic, în ultimii
12 ani au fost plătite, adunat, sumele, peste 400.000 de dolari”, a declarat Oana Țoiu, marți seară, în cadrul unei
intervenţii la Euronews România.
Ministrul a explicat şi
cum s-a ajuns în acestă situaţie, punctând că retragerea personalului
diplomatic dintr-o țară nu înseamnă automat și încetarea contractelor de
închiriere, pentru că, în astfel de situații, autoritățile așteaptă să vadă
dacă activitatea poate fi reluată într-un termen rezonabil. În cazul Libiei,
însă, această perioadă s-a prelungit prea mult.
„În momentul în care ai o situație cu un risc crescut
într-o țară, nu închizi imediat, practic, chiriile. Aștepți să vezi ce se
întâmplă, speranța este, de obicei, să te poți întoarce cu echipa respectivă
într-un timp rezonabil, dar, evident, 12 ani sunt prea mult din acest punct de
vedere. Asta nu înseamnă în relația noastră diplomatică cu Libia că nu
intenționăm, în momentul în care situația de securitate o va permite, să ne
întoarcem acolo cu echipa de diplomați”, a adăugat ea.
Se pot face economii de „peste 5
milioane de euro anual”
Auditul derulat la
Ministerul Afacerilor Externe vizează întreg patrimoniul pe care România îl
deține peste hotare, evaluat la peste 4 miliarde de euro. Acesta cuprinde 123
de clădiri și 77 de terenuri, iar analiza urmărește identificarea unor soluții
prin care statul să reducă cheltuielile.
Potrivit Oanei Țoiu,
una dintre acestea este renovarea imobilelor aflate deja în proprietatea
României, în locul închirierii altor spații. În acest context, ea estimează că
o astfel de abordare ar putea aduce economii de peste 5 milioane de euro anual.
„O șansă de a salva din banii publici chiar și peste 5 milioane
de euro anual dacă în țări în care avem clădirile noastre facem proiectele
necesare pentru renovare”, a
spus Oana Ţoiu, care a dar şi câteva exemple.
„În Washington, de exemplu, avem o clădire, proprietate a
statului român, unde inclusiv autoritățile din Washington ne-au semnalat de-a
lungul timpului că sunt probleme dacă nu e renovată clădirea. Şi atunci
colegii, practic, ce au făcut, anterior mandatului meu? Au contractat chirii
atât pentru ambasadă, cât și pentru reședință. Reședința este închiriată de la
Departamentul de Stat de câțiva ani de zile, însă în acești ani era necesar să
fie făcută și renovarea spațiilor respective. La fel, în Bruxelles, avem o
clădire proprie care are nevoie să fie renovată”, a mai declarat Oana Țoiu.

