Polonia cumpără submarine de top, în timp ce România doar promite de ani buni. Comandorul (r) Sandu Valentin Mateiu explică prăpastia strategică dintre cele două state.
Polonia va avea 3 submarine SAAB. FOTO: SAAB
Polonia a anunțat că va
cumpăra submarine suedeze pentru a se asigura la Marea Baltică în
fața flotei rusești. De altfel, zilele trecute polonezii au semnat
un contract cu compania suedeză Saab pentru achiziționarea a trei
submarine A26, în cadrul programului de modernizare navală Orka.
Valoarea acordului este de aproximativ 4,5 miliarde de euro, iar
informația a fost confirmată inclusiv de Guvernul Suediei.
Polonezii cu faptele, noi cu laudele
Autoritățile
române s-au lăudat în ultimii ani că vor achiziționa submarine,
pentru a proteja litoralul Mării Negre de orice potențial inamic.
Cu toate acestea, România nu a făcut niciun pas în această
direcție, iar submarinele lipsesc inclusiv din programele de
achiziții prin SAFE.
Comandorul
(r) Sandu Valentin Mateiu a activat în domeniul marinei militare și
a structurilor intelligence ale Forțelor Navale, iar un timp
îndelungat a fost analist în cadrul Ministerului Apărării
Naționale. Într-o analiză pentru „Adevărul”, expertul își
exprimă rezervele că România va urma exemplul Poloniei într-un
viitor previzibil.
În
opinia sa, între Polonia și România se cască în ultimii ani o
prăpastie, iar decalajul
strategic dintre cele două
state crește. El vorbește despre
realitățile din spatele programelor navale de înzestrare și
utilitatea strategică a armei subacvatice în Marea Neagră.
„Cred
că, și deja o spun cu tristețe, nu mai este cazul să ne comparăm
cu Polonia. La niciun capitol: politic, economic, social, militar.
Polonia a devenit o mare putere din estul Europei care și-a regăsit
identitatea dinaintea perioadei comuniste, stabilitatea politică.
Lăsăm disputele interne ale polonezilor vizavi de Bruxelles și
Uniunea Europeană. Țara aia chiar și-a definit clar democrația.
Ei știu clar ce înseamnă democrație și unde o să se ducă.
Nici în plan economic și politic nu se compară cu noi, ei au făcut
reformă. În plan social la fel, cred că nici pisicile în Polonia
nu sunt cu Rusia”, spune expertul.
Cum au transformat polonezii succesul economic în forță militară
Această
coeziune socială și politică se traduce într-o politică extrem
de coerentă în zona militară și în strategiile de înzestrare ale
Poloniei. În ce privește România, lucrurile nu stau deloc bine la
niciunul dintre aceste capitole.
„Vorbind
de Polonia, în domeniul militar se reflectă exact această evoluție
a societății. Societatea poloneză este o societate de succes
economic. Polonia este un succes deosebit în estul Europei. Iar în
plan militar avem tot ceea ce ține de coerență, dar totul pleacă
de la politici, pe scurt ei chiar știu ce vor. În această coerență
avem strategii clare, programe de achiziție clare, industria de
apărare bine definită, program de dezvoltare al armatei bine
definit. Și toate acestea generează structuri de securitate care
identifică clar amenințarea”, mai spune el.
Varșovia
a conștientizat amenințarea rusească încă din anii 90, într-o
perioadă în care occidentalii își îngropau industria de armament
și stăteau la coadă pentru a beneficia de bunăvoința Moscovei.
„Polonia
nu se joacă. Din 1989-1990, când au scăpat de comunism, guvernul
Mazowiecki a definit Rusia ca amenințare. Atunci era URSS. Nu și-au
pierdut timpul cu căi de mijloc, ezitări, prezență sovietică,
respectiv rusă la ei, nu. Din contră, ei au scăpat de forțele
armate sovietice de pe teritoriul lor și au plecat direct spre vest.
De la uniforme, numele unităților, tot, tot, tot. Comunismul nu mai
există în Polonia decât în muzeu. Nu în inimi, nu în soluții
de mijloc, nu în politici, nu în legături directe, nu, absolut
nimic”, adaugă el.
Pe
de altă parte, nici în Polonia nu se poate vorbi de o situație
calmă. Polonezii au dispute interne majore la nivel înalt, iar în
plan extern există tensiuni uriașe diplomatice cu Ucraina. Deși
Polonia a ajutat enorm Ucraina, autoritățile poloneze i-au pus la
colț pe ucraineni din cauză că Kievul continuă să nu respecte
anumite drepturi ale minorității poloneze, iar un măr discordiei
dintre cele două țări este Stepan Bandera, considerat erou
naţional în Ucraina şi criminal de război în Polonia, după ce a
ucis în anii celui de-Al Doilea Război sute de mii de polonezi.
„Polonia
are multe probleme, inclusiv cele interne. Avem conflictul
președinte-premier, orientări diferite față de Uniunea Europeană,
dezbateri interne, probleme cu justiția, refugiații din vechiul
guvern care au fugit pentru că erau pedepsiți. Au conflicte cu
Ucraina și sunt dispute majore în interiorul societății poloneze.
Însă chestiunile esențiale, ce este Polonia, identitatea, ce
valori respectă (democrația, libertatea occidentală), nu sunt puse
în discuție. Și de aici, automat, decurge identificarea
amenințării, automat o strategie de securitate clară, automat
programe de înzestrare, de aici și dezvoltarea armatei. Pentru că
o armată înseamnă, în primul rând, oameni. Ceea ce trebuie să
admirăm la polonezi este claritatea din conștiința lor, că este
vorba de ofițeri, soldați sau civili. Polonezul știe ce vrea, știe
pentru ce luptă, și cu asta începe totul. Restul înseamnă
programe de înzestrare cinstite, nu ca la noi cu minimul de calitate
și cantitate și maximul de bani, dezvoltarea industriei de apărare
care este de stat și este eficientă, cooperări, realizări
concrete, nu vorbe, și așa mai departe”; explică Sandu Valentin
Mateiu.
Submarinele suedeze pot sta sub apă săptămâni întregi
În
acest context de securitate clădit pe claritate, Polonia a demarat
un program ambițios pentru submarine noi. În timp ce în România
autoritățile vorbesc de ani de zile de submarine, indiferent de
culoarea guvernelor nu s-a făcut absolut nimic în această
direcție.
„În
România s-a afirmat chiar că vom lua două submarine de la Franța.
Așa cum am zis, a doua zi am uitat. Până acum, în România,
sentimentul general în această zonă e unul de improvizație.
Apărea de nicăieri un program, mă rog, eșua, dar fără
explicații. Documentele se făceau ulterior deciziei, cred. De aici
a apărut și reticența multora, inclusiv a mea, față de
valabilitatea acestor programe și întrebarea legitimă de ce sunt
ele promovate. Polonia, în schimb, își propune ceva și face acel
ceva, de la programul de fregate, care este bine structurat, până
la cel de submarine. Totul la ei se face într-un cadru
politico-militar bine gândit. Ei au ales o cooperare strânsă cu
Suedia. În acest context au ales trei submarine, în cooperare cu
Suedia, iar programul va fi de succes cum este și cel al fregatei.
Submarinele lor vor fi dotate cu tehnologie AIP (n.r. Air
Independent Propulsion). Asta
înseamnă sisteme care permit navigarea submarinului în submersie
săptămâni întregi. O capacitate de luptă deosebită, tocmai
pentru că nu mai depinde doar de baterii, ci de un sistem alternativ
care funcționează și atunci când submarinul nu este la
suprafață”, susține el.
Dacă
România a aruncat în derizoriu însăși ideea de a achiziționa
submarine, polonezii au ales mai puține declarații pompoase, dar și
fapte. Chiar dacă această achiziție, la fel ca orice achiziții
militare, înseamnă fonduri luate de la sănătate, protecție
socială, educație și de la viitorul celor mici, Varșovia arată
că este capabilă să-i asigure securitatea populației sale.
„Polonezii
cred că vor câștiga și la capitolul industriei de apărare, și
la capitolul cooperării regionale cu Suedia, și în general la tot
ceea ce se poate câștiga din această investiție. Pentru că, până
la urmă, orice program militar înseamnă bani luați de la gura
copiilor și investiții în ceva, în tunuri. Dar ideea este să
câștigi, pe lângă sistemul respectiv de arme care ajută la
dezvoltarea țării, să poți să realizezi un câștig tehnologic,
un avans prin care câștigă și societatea, de la locuri de muncă
până la know-how-ul la care ai acces. De aceea cred că mi se pare
absolut firesc modul cum au negociat, cum au semnat la capitolul
politico-militar, militar și al industriei de apărare cu suedezii,
modul cum au dezvoltat programul și faptul că foarte probabil va fi
un succes”, punctează comandorul.
Triada maritimă: De ce are România nevoie de trei submarine
Pentru
România, mai spune el, submarinele ar reprezenta o necesitate și o
garanție că am fi capabili să ne apărăm litoralul atât de expus
în acest moment.
„În
general, submarinele sunt o capacitate de luptă deosebită pentru o
țară, pentru o flotă. De multe ori, submariștii exagerează chiar
și spun că acolo unde au apărut submarinele, ecuația s-a
încheiat. Am văzut asta la britanici, spuneau asta în Falkland,
dar am mai auzit în alte situații. Da, sunt într-o mare măsură
ne-ar fi și nouă necesare. În opinia mea, dacă țara noastră
și-ar putea permite, firește că da, am avea nevoie de o triadă. E
vorba de trei submarine, pentru că este bine să ai acea triadă:
unul în acțiune, unul pregătit și unul în refacere pentru a
acționa. Dar părerea mea nu este importantă aici. Important este
să existe acei oameni care trebuie să fie responsabili la nivel
militar, politico-militar și politic, care să decidă dacă România
are nevoie sau nu, iar eu zic că are nevoie de ele. În general, cei
responsabili trebuie să dezvolte o strategie maritimă clară”,
mai spune comandorul.
România
ar avea nevoie de investiții serioase în flota militară, însă
Forțele Navale Române continuă să fie la mai bine de trei decenii
de la Revoluție o cenușăreasă. Dacă în trecut, în timpul celui
de-Al Doilea Război Mondial România a avut submarine, ulterior nu a
mai fost capabilă.
„În
strategia maritimă trebuie să definească clar cum dezvoltăm
flota. Aici mă refer la nave. Deși flota înseamnă în primul rând
oameni, după aceea nave. Lăsăm oamenii, pentru că de la sine
înțeles trebuie să fim foarte atenți să avem oameni, că altfel
lucrurile nu merg. Dar la capitolul flotă-nave, trebuie să ai o
flotă echilibrată. În funcție de amenințarea respectivă,
trebuie să răspunzi cu o flotă echilibrată: nave de suprafață,
nave autonome și submarine. Firește că dacă România, factorul
responsabil, în urma analizării situației consideră că avem
nevoie de submarine pentru a contracara amenințarea, da, atunci
armata trebuie să ceară, iar politicul, în măsura în care poate,
mă refer la fonduri, să accepte sau nu cheltuirea unor bani pentru
această armă a submarinelor”, conchide Sandu Valentin Mateiu.
