Tot mai mulți copii sunt diagnosticați cu ADHD, o tulburare complexă care este deseori interpretată greșit ca lipsă de educație sau răsfăț. Specialiștii spun că există câteva semne de avertizare pe care părinții nu ar trebui să le ignore.
ADHD apare mai ales în rândul băieților FOTO arhivă
Aproximativ între 5% și 8% dintre copiii din lume au fost diagnosticați cu ADHD, adică tulburare de hiperactivitate și deficit de atenție (ADHD). Aceasta este o afecțiune de neurodezvoltare care se manifestă prin dificultăți de concentrare, hiperactivitate și impulsivitate. Deși este adesea diagnosticată în copilărie, simptomele pot persista și la vârsta adultă.
Nu este o problemă de comportament, ci o diferență în modul în care creierul procesează informația. ADHD are baze neurobiologice, fiind cauzat de dezechilibre ale unor neurotransmițători, precum dopamina. Factorii genetici joacă un rol major, la fel și condițiile intrauterine, dar și cele de la naștere. De exemplu, poate apărea la copii cu suferință fetală sau la bebelușii prematuri. Nu în ultimul rând, inclusiv la copiii ale căror mame au fumat sau au consumat alcool în timpul sarcinii.
Nu este o afecțiune cauzată de statul la calculator, de o educație deficitară sau de consumul excesiv de zahăr, arată cele mai noi studii, deși toate acestea pot agrava simptomele.
Băieții (13%) au o probabilitate mai mare de a fi diagnosticați cu ADHD decât fetele (7%). Numărul copiilor diagnosticați cu ADHD a crescut în ultimii ani. Această creștere se datorează în principal metodelor mai bune de diagnostic, conștientizării sporite a părinților și profesorilor, precum și accesului mai facil la specialiști.
Cu toate acestea, rămâne o afecțiune care implică multe provocări. Simptomele pot semăna, de exemplu, cu cele ale unui copil care are doar tulburări comportamentale cauzate de o educație deficitară sau de probleme sociale. În țări precum România, copiii riscă să fie subdiagnosticați sau supradiagnosticați, în special de părinți, profesori ori societate, fără ca acel copil să ajungă cu adevărat la un specialist.
În plus, o problemă care presupune vizita la un psihiatru este considerată încă o stigmă în societatea românească. Tocmai de aceea, reporterii „Adevărul” au discutat despre adevăratele semnale de alarmă ale ADHD cu Laura Jijie, medic primar psihiatrie pediatrică, medic coordonator al Compartimentului de Psihiatrie Pediatrică din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani.
„Mulți părinți refuză să vină la noi pentru că nu sunt «nebuni»”
Adevărul: De ce este ADHD-ul atât de greu de diagnosticat corect și de ce există cazuri de subdiagnosticare sau supradiagnosticare?
Laura Jijie: ADHD-ul este o tulburare de neurodezvoltare. Uneori poate fi subdiagnosticat, mai ales atunci când părintele consideră că acel copil este doar răsfățat, neastâmpărat și că „toți copiii sunt la fel”. Deci, pentru părinte nu este o problemă. Mulți refuză să vină la noi pentru că nu sunt „nebuni”. Se tem să nu fie cumva etichetați. Dar noi nu vrem să le punem etichete, ci vrem să vedem clar dacă este cu adevărat un caz de copil care întâmpină dificultăți.
Trebuie să evaluăm circumstanțele, mediul în care trăiește, simptomele, cum funcționează în societate, în familie și apoi ne putem hotărî dacă ne încadrăm într-o problemă emoțională și de comportament.
Alteori, ADHD-ul poate fi supradiagnosticat. Adică în momentul în care catalogăm orice copil neastâmpărat drept suferind de ADHD. Unui copil mai obraznic, mai vioi, i se pune eticheta de ADHD, ceea ce nu este corect.
Diagnosticul se stabilește doar după o evaluare complexă
Cum se stabilește un diagnostic corect de ADHD și cum poate fi diferențiat de alte probleme de comportament?
Pentru a pune un diagnostic corect de ADHD este nevoie de o echipă multidisciplinară care evaluează situația în complexitatea ei. Avem și tratament, dar trebuie făcută diferențierea între un comportament specific ADHD și unul cauzat de carențele educaționale sau de problemele emoționale.
Sfaturile pentru părinții cu copii slabi la învățătură date de experții de la Harvard
Trebuie evaluată corect și mai ales trebuie văzută intensitatea simptomelor, durata acestora, cât de grav îl afectează social și școlar, dacă se manifestă doar în mediul familial sau și în cel școlar, peste tot. Pentru că, dacă nu întâmpină nicio problemă la școală sau în societate și este problematic doar acasă, atunci este o chestiune de carență educațională și nu ADHD.
Este foarte complexă simptomatologia la copii, pentru că sunt și tulburări de comportament, opoziționism, care se pot asocia și cu alte probleme sau pot apărea ca urmare a unui fenomen de bullying. Adică poate fi o reacție comportamentală. El pare neatent, dar mintea lui poate este îngrijorată de altceva. Poate traversează o perioadă dificilă în familie, un divorț, o boală, un deces.
Și atunci toate aceste lucruri trebuie analizate foarte atent, pentru a vedea dacă într-adevăr, în urma evaluărilor psihologice, psihiatrice, a chestionarelor specifice, a interviului cu părinții, dar și a informațiilor colectate de la școală, putem spune dacă acel copil sau adolescent are ADHD. Și, mai ales, ce tip de ADHD.
Semnele de alarmă pe care părinții nu ar trebui să le ignore
Care sunt principalele semne de alarmă pe care părinții ar trebui să le observe?
Există niște criterii clare legate de inatenție, impulsivitate, comportament inadecvat și incapacitatea de a finaliza sarcinile. Dacă copilul atinge acele criterii, poate fi diagnosticat cu ADHD și i se oferă și un tratament specific.
Există semne de alarmă pe care părintele le poate observa, mai ales atunci când ține legătura cu școala și îi sunt sesizate anumite probleme care nu reprezintă doar o schimbare bruscă de comportament. Dintotdeauna a fost neatent, deranjează ora, vorbește neîntrebat, uită deseori în bancă manualele, intră în conflict cu ceilalți, are acea impulsivitate, este agresiv.
Atunci apare un semn de întrebare pe care părintele trebuie să îl ia în considerare și să se adreseze unui specialist pentru a evalua corect situația. Adică să vedem dacă este ADHD sau este altceva.
ADHD-ul poate să nu fie atât de evident, adică nu trebuie neapărat să existe un comportament agresiv, deranjant. De exemplu, ADHD-ul poate fi predominant cu inatenție. Iar inatenția poate apărea și la fete. Fetele pot avea un comportament adecvat la școală, dar în același timp să aibă un deficit de atenție care se reflectă în rezultate școlare scăzute, prin faptul că nu sunt atente la sarcinile școlare.
Adulții cu ADHD au o speranță de viață mai scurtă. Cum explică cercetătorii
ADHD-ul poate fi comorbid cu alte afecțiuni sau tulburări, pentru că, de multe ori, și copiii cu tulburare de spectru autist pot asocia ADHD. Și chiar dacă există un model familial structurat, organizat, cu autoritate parentală corect aplicată, acei copii nu își pot controla și gestiona impulsurile.
Expunerea la ecrane nu provoacă ADHD, dar poate agrava simptomele
Există o legătură între utilizarea telefoanelor mobile, a tabletelor sau a altor dispozitive și apariția ADHD?
ADHD este o tulburare de neurodezvoltare și nu putem spune, de exemplu, că generația smartphone va face ADHD doar fiindcă stă pe dispozitive sau este expusă ecranelor. Nu, în niciun caz.
Dar acestea ar putea favoriza exacerbarea simptomelor, pentru că expunerea la multitasking, la hiperstimulare, cumva îi crește deficitul de atenție și impulsivitatea, neavând răbdare în activitățile monotone și plictisitoare.
Dar el își poate focaliza atenția, de exemplu, pe jocuri. Pentru că la jocuri poate sta și ore în șir, chiar și un copil cu ADHD, deoarece acolo există reacții imediate, hiperstimulare, exact ceea ce se mulează pe anumite caracteristici ale acestei tulburări.
