E telefonul tău preferat, îl folosești de câțiva ani și te gândești că îl vei păstra pentru todeauna. Dar timpul trece, iar husa de protecție care l-a păstrat aproape la stadiul de nou nu acoperă și cealaltă problemă: actualizările de Android se vor opri în cele din urmă, iar odată cu asta și protecția care o aveai împotriva amenințărilor de securitate din internet. Iar dacă trece suficient de mult timp, atunci în mod inevitabil vei descoperi și că unele dintre aplicațiile pe care le folosești zi de zi nu vor mai funcționa la fel de bine, sau eventual deloc.
Nu toată lumea se gândește la asta, dar actualizările de firmware fac diferența între un telefon vechi și unul care se simte și funcționează ca nou. Ți-ai luat un telefon „chinezesc” gândind că ai făcut afacere bună plătind un preț mai mic, iar după doi ani producătorul renunță la asistența software.
Cu excepția modelelor semnate de producători de top, cele mai multe telefoane cu Android din gama low-cost se bucură de doi-trei ani de actualizări Android, poate nici atât. Dar nici modelee foarte populare, semnate de branduri cunoscute, nu sunt ”nemuriotoare”. Iată care ar fi principalele încă de actualitate (poate că unul dintre ele îl butonezi chiar acum), de care probabil ar trebui să te ferești dacă le mai găsești în ofertele magazinelor sau piața second-hand, oricât de mic ar fi prețul cerut:
Telefoane Samsung care rămân fără actualizări de OS în 2026:
- Galaxy A14 (lansat în mai 2023) — actualizările Android s-au încheiat în luna mai 2025, actualizările de securitate s-au încheiat în mai 2027
- Galaxy A54 5G (lansat în martie 2023) — actualizările Android se termină în martie 2027, actualizările de securitate se termină în luna mai 2027
- Galaxy S23, S23+, S23 Ultra (lansate în februarie 2023) — actualizările Android se termină în februarie 2027, actualizările de securitate se termină în luna februarie 2028
- Galaxy Z Fold4, Z Flip4 (lansate în august 2022) — actualizările Android se termină în august 2026, actualizările de securitate se termină în luna august 2027
- Galaxy A53 5G (lansat în aprilie 2022) — actualizările Android s-au încheiat în luna aprilie 2026, actualizările de securitate se termină în aprilie 2027
- Galaxy S22, S22+, S22 Ultra (lansate în februarie 2022) — actualizările Android s-au încheiat în februarie 2026, actualizările de securitate s-au încheiat în februarie 2027
- Galaxy S21 FE 5G (lansat în ianuarie 2022) — actualizările Android s-au încheiat în ianuarie 2026, actualizările de securitate s-au încheiat în ianuarie 2027
- Galaxy Z Fold3, Z Flip3 (lansate în august 2021) — actualizările Android s-au încheiat în august 2025, actualizările de securitate s-au încheiat în august 2026

Politica de asistență Samsung variază în funcție de nivelul dispozitivului și anul lansării. Dispozitivele Galaxy S beneficiază de până la șapte ani de actualizări, dar seria Galaxy A primesc doar cinci-șase ani, în funcție de model, în timp ce telefoanele low-cost în general primesc doar patru ani de actualizări.
Telefoane Google Pixel care rămân fără actualizări de OS în 2026:
- Pixel 7 Pro (lansat în octombrie 2022) — ajunge la sfârșitul duratei de viață (EOL) în octombrie 2027
- Pixel 7 (lansat în octombrie 2022) — va ajunge la sfârșitul producției în octombrie 2027
- Pixel 6a (lansat în iulie 2022) — va ajunge la sfârșitul anului 2027
- Pixel 6 Pro (lansat în octombrie 2021) — va ajunge la sfârșitul producției în octombrie 2026
- Pixel 6 (lansat în octombrie 2021) — va ajunge la sfârșitul producției în octombrie 2026
- Gama de telefoane Google Pixel 2, 3, 4 și 5 nu mai primește actualizări de ceva timp.

În cazul Google, dispozitivele Pixel 8 și versiunile ulterioare primesc 7 ani de actualizări de sistem și securitate de la data la care au devenit disponibile pentru prima dată. Însă pentru dispozitivele mai vechi sunt garantați doar 5 ani de actualizări de sistem de operare și de securitate. În funcție de data lansării, mai multe dintre aceste dispozitive intră în ultimii ani de asistență.
Telefoane Motorola care rămân fără actualizări de OS în 2026:
- Moto G (lansat în decembrie 2024) — la sfârșitul anului 2027
- Moto G Stylus 5G (lansat în mai 2024) — la sfârșitul perioadei de valabilitate în mai 2027
- Motorola Edge 2024 (lansat în mai 2024) — la sfârșitul producției în mai 2027
- Moto G Power 5G (lansat în mai 2024) — la sfârșitul anului 2027
- Moto G 5G (lansat în martie 2024) — la sfârșitul producției în martie 2027
- Moto G Play (lansat în ianuarie 2024) — la sfârșitul anului 2027
- Motorola Razr (lansat în septembrie 2023) —la sfârșitul anului 2027
- Motorola Razr+ (lansat în iunie 2023) — la sfârșitul producției în iunie 2027
- Motorola Edge+ (lansat în mai 2023) — la sfârșitul anului 2027

De departe cea mai „restrictivă” situație este cu telefoanele Motorola. Până recent, majoritatea dispozitivelor Motorola primeau actualizări de securitate doar pentru 2 sau 3 ani, respectiv o singură actualizare majoră de Android. La începutul acestui an, după ce Uniunea Europeană a cerut cel puțin 5 ani de actualizări de securitate, Motorola și-a îmbunătățit politica pentru dispozitivele sale mai noi, însă cele lansate deja rămân în mare parte descoperite.
Telefoane Apple care rămân fără actualizări de OS în 2026
Apple procedează puțin diferit și nu publică date exacte pentru sistarea actualizărilor de iOS, dar au un sistem de clasificare. Produsele etichetate „vintage” sunt cele pe care Apple le-a încetat să le mai distribuie spre vânzare acum mai bine de 5 ani, dar mai puțin de 7 ani. Produsele învechite sunt cele pe care Apple le-a încetat să le mai distribuie acum mai bine de 7 ani.
Ca o regulă generală, iPhone-urile primesc actualizări iOS timp de 5-7 ani de la lansare, așa că dacă iPhone-ul a fost lansat acum aproape 5 ani de la lansare (nu momentul când l-ai cumpărat), șansele ca acesta să nu primeasc cea mai recentă versiune de iOS cresc destul de mult. Iar dacă primește, spre exemplu iOS 27, este aproape sigur că funcționalitatea acestuia va fi sever ciuntită prin tăierea acelor funcții rezervate dispozitivelor de generație nouă. Chiar și așa, actualizarea iOS 27 ar trebui să ajungă până la generația iPhone 11, lansat în septembrie 2019. Însă funcțiile Apple Intelligence sunt acceptate doar pe iPhone 15 Pro/Pro Max și versiunile ulterioare.

Este posibil ca iPhone-urile mai vechi să nu primească actualizări majore de OS, însă cele mai patch-uri de securitate vor asigura măcar că acestea nu sunt expuse amenințărilor cu malware venite din internet.
Ce-i de făcut dacă telefonul tău nu mai primește actualizări de niciun fel?
Din fericire nu trebuie să-l arunci la gunoi imediat:
- Continuă să-i actualizezi aplicațiile instalate cât mai mult timp posibil.
- Evită conectarea la rețele Wi-Fi publice.
- Nu instala nici un fel de aplicații din afara magazinului oficial de aplicații și, în general, evită să instalezi orice fel de aplicație din categoria utilitare/joculețe free, chiar dacă acestea sunt listate pe Play Store sau App Store
- Nu da click pe link-uri primite in în e-mailuri sau mesaje.

Și ultimul sfat ar fi să nu te agăți la nesfârșit de telefonul actual doar pentru că te-ai obișnuit cu el. Dacă acesta e suficient de când încât să se înscrie deja în ultima categorie, atunci sunt șanse mari ca telefoanele nou apărute să fi evoluat suficient de mult încât beneficiile unui eventual upgrade să merite cheltuiala inițială.

