Pe 16 iunie 1935, în 17 vagoane de marfă prăfuite se întorcea în România prima parte din tezaurul național sechestrat de ruși după 1917. Bolșevicii au trimis românilor o parte din obiectele de patrimoniu, adică documente, covoare, tablouri, dar lipseau aurul sau bijuteriile.
Lingouri de aur FOTO Shutterstock
16 iunie 1935. În Gara Obor din București trăgea la prima linie o garnitură de marfă cu 17 vagoane prăfuite, de fabricație rusească. Veneau tocmai de la Moscova și aduceau peste 1.443 de lăzi pline cu documente, hărți, manuscrise, ceva obiecte bisericești și niște covoare. Rușii, cică, ne restituiau tezaurul sechestrat în Primul Război Mondial. Era prima tranșă după începerea normalizării relațiilor cu URSS, din 1934.
Grosul tezaurului, adică aproximativ 93,4 tone de aur, în mare parte monede istorice, dar și bijuteriile Coroanei, rămăseseră în Rusia. A doua tranșă din tezaur va fi restituită abia în 1956. A urmat și o a treia tranșă, în 2008, dar cea mai însemnată parte a tezaurului se află încă în Rusia. Aurul care nu a fost dat înapoi României are o valoare uriașă, ridicându-se la câteva miliarde de dolari.
O decizie neinspirată, în pragul disperării
România a intrat în Primul Război Mondial în vara lui 1916, după doi ani de neutralitate, de partea Antantei, contra Germaniei, Austro-Ungariei, Turciei și Bulgariei. Cei mai apropiați aliați erau rușii, cei care, de altfel, au fost însărcinați de Anglia și Franța să ne ajute pe frontul din Balcani, atât cu trupe, cât și cu ajutoare militare trimise din Occident, via Imperiul Țarist.
Pregătirea României pentru război a fost catastrofală, marcată de combinații între autorități și diferiți afaceriști, de corupție, nepotism și o inconștiență totală. Practic, soldații români au plecat la luptă în mare parte nepregătiți, ca echipament și logistică, dar, în unele situații, și prost conduși. Evident, pe câmpul de luptă, România a decontat și corupția, și inconștiența. În doar câteva luni, armata română a fost făcută praf de trupele germane și ale altor aliați, fiind prinsă ca într-un clește. Totul a culminat cu o capitulare dezastruoasă a Bucureștiului. Propriu-zis, la finele anului 1916, România a rămas fără jumătate din teritoriu, cu armata zdrobită și fără capitală.
Intrarea României în Primul Război Mondial FOTO Gogu Negulesco, Rumania’s sacrifice, New York Centur
Toată lumea s-a îmbulzit către Moldova, iar Guvernul, Parlamentul și regele au fost mutați la Iași. În acele momente, disperarea a pus stăpânire pe majoritatea factorilor de decizie. Armatele Puterilor Centrale se pregăteau de o nouă ofensivă, încercând efectiv să anihileze complet România. Armata germană era puternică, numeroasă și bine echipată. Așa că s-a luat în calcul și varianta cuceririi Moldovei. Au fost căutate soluții pentru ca regele și Guvernul să poată pleca în exil. Dar unde? Și asta în condițiile în care drumurile către Anglia erau nesigure și controlate de nemți și austrieci. Singurul aliat către care aveam cale deschisă era Imperiul Țarist.
Dar românii aveau un istoric îndelungat cu rușii. Nu puține au fost momentele în care rușii au ocupat efectiv Principatele. Ba chiar aveau și planuri de anexare a acestora sau de transformare a lor într-un stat satelit. Inclusiv după Războiul de Independență, rușii au dat impresia că vor să ocupe România. „În genere, domnea în public credința că frontul nu va putea rezista și că, prin urmare, Moldova nu este decât o primă etapă a evacuării definitive spre Rusia”, preciza și Constantin Kirițescu. Regele Ferdinand, dar și primul-ministru Ionel Brătianu, au exclus o asemenea mișcare. Nu au fost atât de categorici când a venit vorba însă de tezaurul României, format din bunuri de patrimoniu cu o valoare uriașă, dar și dintr-o cantitate de peste 91 de tone de aur.
În disperare de cauză, speriați că vor scăpa tezaurul în mâinile nemților, românii au luat o decizie disperată. Și anume să-l trimită la păstrare în altă țară. „Stocul metalic al băncii, garantând întreaga circulație a biletelor de bancă, trebuie să fie apărat cu mare băgare de seamă și nu se poate afirma cu toată liniștea că stocul metalic al băncii este în orice caz asigurat la Iași. S-ar impune poate trebuința de a se lua și de la Banca noastră Națională precauțiuni, asigurând stocul metalic într-o țară străină”, preciza, la finele lui 1916, Emil Costinescu, ministrul de Finanțe al României. Și asta în contextul în care, inclusiv francezii, prinși în războiul de uzură cu nemții, și-au trimis tezaurul la păstrare în Statele Unite ale Americii. Inițial, românii s-au gândit să-și trimită tezaurul în Marea Britanie.
Dar exista aceeași problemă: drumuri nesigure, calea lungă prin teritoriile inamice. Singura soluție era Rusia. Ionel Brătianu era totuși circumspect. Ministrul rus Aleksandr Mossoloff devenise prea insistent și prea interesat de acest transfer. Nimeni nu părea să stea după temerile și îndoielile lui Brătianu. Ceilalți miniștri și oameni politici le aveau pe ale lor, iar teama că nemții pot cuceri Moldova și lua tezaurul era mai mare decât bănuielile privitoare la intențiile oneste ale rușilor. Pe 12 decembrie 1916, Consiliul de Miniștri a autorizat transferul tezaurului în Rusia.
Primul ministru Ionel Brătianu FOTO Muzeul Național Brătianu
„Ministrul Rusiei la Iași, generalul A. Mossoloff, care înlocuia pe domnul Poklewsky Koziell, chemat în țară pentru un concediu mai îndelungat, comunicase prin nota nr. 148 din 11 decemvrie 1916 ministrului de Finanțe român că este autorizat telegrafic să semneze protocolul relativ la încărcarea într-un tren special a tezaurului Băncii Naționale, adăugând că guvernul rus garantează integritatea lui atât în timpul parcursului, cât și pe tot timpul cât depozitul va rămâne la Moscova”, se arată în lucrarea lui Mihail Romașcanu, „Tezaurul român de la Moscova”, din 1934.
În cele din urmă, Victor Antonescu și ministrul Aleksandr Mossoloff au semnat protocolul de predare-primire, cu clauze precise, printre care obligativitatea Rusiei de a păstra integritatea tezaurului, încheiat în trei exemplare. Tezaurul urma să fie trimis în Rusia, însoțit de trei reprezentanți ai Băncii Naționale a României. Rușii priveau tezaurul românesc și ca o garanție a menținerii alianței cu Rusia țaristă, dar și a faptului că românii vor face așa cum spun ei.
Cum le-au făcut românii „cadou” rușilor peste 91 de tone de aur
Conform protocolului încheiat cu rușii, tezaurul urma să fie trimis în două tranșe, cu garnituri de tren care urmau să ajungă la Kremlin. Primul transport a plecat în luna decembrie a anului 1916 din gara Iași. În vagoane se aflau peste 300 de milioane de lei aur, în monede și lingouri, dar și bijuteriile Reginei Maria, evaluate la peste șapte milioane de lei aur. „Valoarea totală a tezaurului în aur efectiv, compus din monete diferite și lingouri, era de 314.580.456,84 lei aur. În afară de tezaurul Băncii Naționale, se mai încărcase a treia zi (14/27 decembrie 1916), în vagonul nr. 225.692 I-O B, încă două casete conținând bijuteriile M.S. Regina Maria și a căror valoare era de 7.000.000 lei aur. Casetele purtau sigiliile Băncii Naționale și toate erau intacte”, arată Mihail Romașcanu în aceeași lucrare.
Al doilea transport a avut loc pe 18 iulie 1917. Era vorba despre încă 24 de vagoane pline cu valori ale Băncii Naționale, bunuri de patrimoniu, dar și ale altor instituții publice. Valoarea oficială era de 1.594.836.721,09 din partea BNR, dar și de încă 7,5 miliarde lei aur din partea celorlalte instituții. Vagoanele conțineau și obiecte de artă valoroase, dar și tezaurele de la Pietroasele, Turnu Măgurele, rhytonul de argint de la Poroina, obiecte religioase medievale din aur și argint, bijuterii vechi, tablouri de Nicolae Grigorescu și multe altele. Culmea, autoritățile române au trimis a doua tranșă a tezaurului, deși în Rusia izbucnise Revoluția, iar țarul abdicase de luni bune.
Practic, românii și-au trimis aurul într-o țară nesigură și în care exista riscul instaurării unui regim bolșevic. Întregul tezaur a fost depozitat la Kremlin, parțial în Sala Armelor, parțial în depozite. Tezaurul românesc era echivalentul a 93 de tone de aur, dintre care aproximativ 91 de tone de aur fin.
Lev Troțki FOTO Descopera.ro
A venit și dezastrul. În toamna aceluiași an, bolșevicii puneau mâna pe putere în Rusia, transformând țara într-o republică sovietică. Mai mult decât atât, Rusia, controlată de bolșevici, ieșea din Primul Război Mondial, denunțat ca imperialist, prin armistițiul de la Brest-Litovsk, încheiat cu Germania.
Pe lângă faptul că România pierduse singurul aliat din apropiere și ajunsese efectiv izolată și înconjurată de inamici, tezaurul a intrat pe mâinile comuniștilor ruși. Odată cu armistițiul încheiat cu nemții, alianța rușilor cu românii era nulă. Soldații ruși se retrăgeau în debandadă după căderea frontului de est și făceau probleme grave pe unde treceau. Basarabenii, care proclamaseră o Republică Moldovenească după destrămarea Imperiului Țarist, au cerut românilor să-i ajute să scape de bandele de soldați ruși care-și făceau de cap. Pe 13 ianuarie 1918, armata română se afla la Chișinău. În acest context, comisarul pentru Afaceri Externe, Lev Troțki, anunța ruperea relațiilor diplomatice cu România.
Acesta afirma, totodată, că „tezaurul României, aflat în păstrare la Moscova, se declară intangibil pentru oligarhia română. Puterea sovietică își asumă răspunderea de a păstra acest tezaur, pe care îl va preda în mâinile poporului român”. „Troțki declara că el (n.r. – tezaurul) nu va putea fi obținut de «oligarhia română». Consiliul Comisarilor Poporului își lua asupra sa răspunderea de a conserva și a preda în mâinile poporului român toate valorile noastre depozitate la Moscova. Aceeași dispoziție se aplica și celorlalte depozite românești aflate la băncile din Rusia. Tezaurul român încredințat în paza și păstrarea Rusiei a fost confiscat de bolșevici”, scria în lucrarea sa Constantin Romașcanu. Cu alte cuvinte, românii au rămas fără tezaur.
Rușii devin înțelegători: trimit românilor documente și covoare
Mărul discordiei între români și ruși, în perioada interbelică, a rămas problema Basarabiei. Rușii nu recunoșteau legitimitatea statului român, mai ales a României Mari, care înglobase și teritoriul de astăzi al Republicii Moldova. A fost nevoie ca armata română să intervină, în 1924, mai ales după ce agitatorii lui Stalin au dus la crearea unei Republici Socialiste Moldovenești. Românii au restabilit ordinea, dar rușii au rămas intransigenți și nu recunoșteau legitimitatea statului român.
Abia după ce Japonia imperială și Germania Nazistă au început, în anii ’30, să devină periculoase pentru ruși, sovieticii au dat impresia că se dau pe brazdă și că devin mai înțelegători. În cele din urmă, rușii au recunoscut legitimitatea statului român, inclusiv în chestiunea Basarabiei, și au aderat la organisme internaționale. Relațiile dintre Regatul României și URSS s-au normalizat în preajma anului 1934. „Guvernele țărilor noastre își garantează mutual plinul și întregul respect al suveranității fiecăruia din statele noastre și abținerea de la orice imixtiune, directă sau indirectă, în afacerile interne și în dezvoltarea fiecăreia dintre ele și, în special, a oricărei agitațiuni, propagande și a oricărui fel de intervențiuni sau sprijin al acestora”, se arată în acordul încheiat între oficialii ruși și Nicolae Titulescu, ministrul Afacerilor Externe din România.
Nicolae Titulescu și acordurile cu URSS FOTO arhiva
Ca simbol al bunei înțelegeri, rușii se hotărăsc să trimită românilor o parte din tezaurul confiscat de sovietici în 1918. Așa că, în seara zilei de 16 iunie 1935, în Gara Obor din București sosesc de la Moscova 17 vagoane de marfă încărcate cu 1.443 de lăzi. Consulii Nicolau și Popovici, alături de alte oficialități, sub paza armatei și jandarmeriei, au supervizat deschiderea vagoanelor, dar și a tuturor lăzilor. S-au întocmit procese-verbale de predare-primire pentru fiecare categorie de bunuri, acestea fiind transferate către instituțiile competente. Identificarea și înregistrarea tuturor bunurilor din lăzi au durat opt zile, între 19 și 27 iunie 1935.
S-a constatat, printre altele, că toate lăzile au fost desigilate și, totodată, că o parte dintre ele erau degradate. Cât despre bunurile aflate în tezaur, acestea erau în mare parte documente vechi, hărți, cărți rare, manuscrise, odoare bisericești, covoare, tablouri și alte colecții de artă. Erau fie din proprietatea statului, fie colecții particulare. Mai erau și titluri de proprietate, valori, acțiuni, obligațiuni, garanții bancare, gajuri, ipoteci, dar și bancnote românești în valoare de 198.000 de lei. Nicio bucată de aur, nicio monedă veche sau bijuterii. Era doar o parte infimă din Tezaurul României predat Moscovei în 1917.
La data de 28 iunie 1935, delegatul român G. Paraschivescu a semnat un raport de recepționare a acestor bunuri, cu specificația că nu s-a predat nicio cantitate de aur și nici bijuterii sau alte obiecte de valoare. Din punct de vedere al valorilor financiare, această primă tranșă a fost considerată simbolică, deoarece stocul de aur (aproximativ 93,4 tone, în mare parte monede istorice) și bijuteriile Coroanei au rămas sechestrate. De altfel, până astăzi, deși au mai fost restituite două tranșe, în 1956 și 2008, mare parte a tezaurului a rămas în Rusia. Este vorba despre o cantitate foarte mare de aur, peste 91 de tone.
