Alphabet, compania-mamă de care aparține Google, a anunțat că intenționează să atragă până la 80 de miliarde de dolari, prin vânzări de acțiuni, pentru a finanța investițiile tot mai mari în infrastructura necesară dezvoltării inteligenței artificiale.
Această decizie reprezintă o schimbare majoră de strategie pentru unul dintre cei mai mari cumpărători de acțiuni proprii de pe Wall Street.
Planul de finanțare, anunțat la începutul acestei săptămâni, include o vânzare de acțiuni în valoare de 10 miliarde de dolari către Berkshire Hathaway, companie de investiții care și-a construit treptat o poziție în Alphabet, începând cu al treilea trimestru al anului 2025.
Vânzarea de acțiuni reprezintă un alternativă demnă de luat în seamă pentru marile grupuri de tehnologie americane, care, până acum, și-au finanțat în mare parte cursa investițiilor în AI prin datorii și prin fluxurile masive de numerar generate de activitățile lor principale.
„Inteligența artificială generează un moment de expansiune pentru Alphabet”, a transmis compania într-un comunicat, adăugând că finanțarea va susține „oportunitatea semnificativă de creștere” din perioada următoare.
Alphabet a afirmat că intenționează să cheltuiască până la 190 de miliarde de dolari, pe parcursul acestui an, pentru investiții de capital, sumă care ar urma să crească „semnificativ” în 2027. În ultimele 12 luni, fluxul operațional de numerar al companiei a fost de 174 de miliarde de dolari.
Berkshire Hathaway deține o zecime din acțiunile Alphabet
Plasamentul privat către Berkshire Hathaway va ridica participația firmei de investiții în Alphabet la aproximativ 32 de miliarde de dolari, echivalentul a circa 10% din portofoliul său de acțiuni. Această emisiune de acțiuni se numără printre cele mai mari tranzacții de acest tip la care a participat vreodată Berkshire.
În urma investiției, Alphabet va deveni una dintre cele mai mari cinci dețineri bursiere ale Berkshire Hathaway, alături de participația istorică în Coca-Cola, evaluată la peste 31 de miliarde de dolari.
Implicarea celor de la Berkshire în tranzacție a fost negociată pe parcursul a 24 de ore, potrivit unor persoane familiarizate cu aceste discuții. Această mutare reprezintă una dintre cele mai importante decizii de investiții luate de Greg Abel de când l-a înlocuit pe Warren Buffett la conducerea Berkshire, la începutul acestui an.
Alphabet va atrage 30 de miliarde de dolari printr-o combinație de vânzări de acțiuni comune și convertibile, urmând ca ulterior să lanseze un program prin care ar putea vinde în timp acțiuni suplimentare de până la 40 de miliarde de dolari.
Goldman Sachs a acționat ca agent de plasament pentru investiția Berkshire și ca joint bookrunner alături de JPMorgan și Morgan Stanley pentru operațiunea mai amplă de majorare de capital.
Sursa: Mediafax

