Președintele Chinei, Xi Jinping, a invocat așa-numita „Capcană a lui Tucidide”, o teorie geopolitică inspirată dintr-unul din războaiele din antichitate potrivit căreia o rivalitate între o putere dominantă și una emergentă riscă să ducă la conflict, în timpul întâlnirii pe care a avut-o joi cu omologul său american Donald Trump la Beijing. Liderul chinez a avertizat că relația dintre Statele Unite și China riscă să intre într-o „zonă extrem de periculoasă” dacă Washingtonul încearcă să se opună Beijingului, în special în problema Taiwanului, comentează New York Times.
Trump, alături de Xi Jinping la complexul de protocol Zhongnanhai din Beijing FOTO AFP
În discursul susținut în fața delegației americane, Xi Jinping a făcut referire la așa-numita „Capcană a lui Tucidide” , un concept inspirat din rivalitatea dintre cetățile grecești Atena și Sparta, care a culminat cu războiul peloponeziac din secolul al V-lea î.Hr.
Ce este „Capcana lui Tucidide”
Conceptul își are originea în scrierile istoricului și generalului atenian Tucidide autor uulneia dintre primele istorii militare documentate. În analiza conflictului dintre Atena și Sparta, Tucidide susținea că războiul a devenit inevitabil din cauza fricii pe care ascensiunea Atenei a insuflat-o puterii dominante a vremii, Sparta.
Teoria a fost readusă în atenția lumii de profesorul american Graham Allison, care a popularizat sintagma în anii 2010. Allison a analizat 16 momente istorice în care o putere emergentă a amenințat dominația unei puteri consacrate și a concluzionat că, în 12 dintre cazuri, rivalitatea s-a încheiat prin conflict militar.
În analogia folosită de Xi Jinping, China joacă rolul Atenei aflate în ascensiune, iar Statele Unite pe cel al Spartei, puterea dominantă care încearcă să-și mențină supremația globală.
Potrivit experților în relații internaționale, liderul chinez folosește frecvent această teorie pentru a transmite că rivalitatea dintre Beijing și Washington nu trebuie să ducă inevitabil la confruntare.
„Nu există așa-numita Capcană a lui Tucidide în lume”, declara Xi în 2015, într-un discurs la care participa și fostul secretar de stat american Henry Kissinger.
Mesajul a fost reluat din nou de liderul chinez, într-un context tensionat marcat de disputa privind Taiwanul și competiția strategică dintre cele două mari puteri.
„Pot China și Statele Unite să depășească ‘Capcana lui Tucidide’ și să clădească o nouă paradigmă a relațiilor între marile puteri?”, a întrebat Xi Jinping în cadrul întâlnirii de la Beijing.
Beijingul încearcă să se prezinte drept o putere responsabilă, spun experții
Specialiștii în relațiile chino-americane consideră că invocarea repetată a acestui concept face parte din strategia diplomatică a Chinei de a se prezenta drept o mare putere responsabilă, capabilă să coexiste pașnic cu Statele Unite.
Analistul Ryan Swan, expert în relațiile China-SUA la Bonn International Centre for Conflict Studies din Germania, e de părere că Beijingul nu vede neapărat „Capcana lui Tucidide” ca pe o predicție, ci ca pe o amenințare ce ar trebui evitată.
De la venirea sa la putere în 2012, Xi Jinping a insistat constant ca Washingtonul să trateze China ca pe un egal strategic și să nu se opună influenței Beijingului în regiunea Asia-Pacific.
Avertismentul voalat al lui Xi Jinping și reacția lui Donald Trump
The Guardian notează că, potrivit observatorilor politici, invocarea conceptului chiar în timpul vizitei lui Trump poate fi interpretată drept un semnal clar privind poziția Beijingului în ceea ce privește Taiwanul, pe care China îl revendică drept teritoriul său și nu exclude folosirea forței pentru reunificare.
Astfel liderul chinez a declarat că problema Taiwanului rămâne „cea mai importantă chestiune” în relațiile dintre China și Statele Unite.
„Dacă această problemă este gestionată greșit, cele două națiuni ar putea intra în coliziune sau chiar în conflict, împingând relația China-SUA într-o situație extrem de periculoasă”, a avertizat Xi.
Cu toate acestea, tonul liderului chinez s-a schimbat în cadrul unui banchet oficial organizat ulterior, unde a adoptat un ton mai conciliant.
„Marea renaștere a națiunii chineze și dorința de a face America măreață din nou pot merge mână în mână și contribui la bunăstarea întregii lumi”, a afirmat acesta.
La rândul său, Trump a reacționat pe rețelele sociale, afirmând că Xi a făcut referire într-o manieră elegantă la Statele Unite ca la o posibilă națiune aflată în declin.
Președinte american a respins însă ideea că această caracterizare s-ar aplica mandatului său..
„În urmă cu doi ani, eram într-adevăr o națiune în declin. Acum, Statele Unite sunt cea mai puternică și atractivă națiune din lume și, sperăm, relația noastră cu China să devină mai bună și mai puternică ca niciodată”, a scris Trump.

