Analistul de securitate Hari
Bucur-Marcu susține că actualul conflict cu Iranul nu are, în realitate, o
ieșire diplomatică. În ultimele faze ale confruntării, miza este simplă:
acceptarea condițiilor americane sau reluarea loviturilor la o scară mult mai
mare.
Negocierile dintre SUA și Iran au ajuns la un impas. FOTO: Shutterstock
Situația din Iran rămâne tensionată, deși oficial SUA susțin că ostilitățile s-au încheiat după armistițiul din aprilie. Conflictul a început pe 28 februarie 2026 prin lovituri americano-israeliene, iar în prezent persistă un echilibru fragil: nu mai există atacuri directe, dar blocada navală americană și tensiunile regionale continuă.
Un moment-cheie este expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de War Powers Act, lege care obligă președintele SUA să ceară aprobarea Congresului pentru continuarea războiului. Acest termen a fost atins la 1 mai 2026, însă administrația Trump a refuzat să solicite autorizarea, susținând că armistițiul „oprește” sau „resetează” acest termen.
Decizia este puternic contestată: democrații și experții juridici consideră că legea nu permite o astfel de interpretare și că SUA continuă, de facto, operațiuni militare prin blocadă și desfășurare de trupe. În plus, Congresul rămâne divizat, iar tentativele de a limita sau opri conflictul au fost blocate politic.
În paralel, există negocieri de pace, dar fără rezultate concrete, iar riscul reluării conflictului rămâne ridicat.
Donald Trump a declarat sâmbătă că urmează să analizeze o nouă propunere de pace venită din partea Teheranului, însă și-a exprimat scepticismul în privința șanselor acesteia, afirmând că Iranul nu a „plătit încă un preț suficient de mare”.
Două agenții de presă iraniene semioficiale, Tasnim și Fars, considerate apropiate de Gardienii Revoluției, au relatat că Iranul a transmis Statelor Unite o nouă propunere în 14 puncte, prin intermediul Pakistanului.
„Vă voi spune mai târziu despre ea”, a spus Trump sâmbătă, referindu-se la propunere, înainte de a urca la bordul Air Force One, potrivit The Guardian. El a adăugat că „urmează să primesc formularea exactă”.
La scurt timp după declarațiile făcute presei, Trump a postat pe rețelele sociale despre noua propunere, spunând că „nu își poate imagina că ar fi acceptabilă, având în vedere că nu au plătit încă un preț suficient de mare pentru ceea ce au făcut umanității și lumii în ultimii 47 de ani”.
Trump a respins și o propunere anterioară a Iranului în cursul săptămânii trecute. Cu toate acestea, un armistițiu în războiul declanșat de Statele Unite și Israel la sfârșitul lunii februarie este în vigoare din 8 aprilie, după o primă rundă de negocieri de pace eșuată, desfășurată în Pakistan.
Analistul de securitate Hari Bucur-Marcu crede că războiul dintre Statele Unite și Iran a intrat într-o etapă decisivă, în care negocierile sunt, de fapt, doar o formă de presiune. „Negocierile pe care le poartă americanii cu iranienii se poartă astfel: Iranul să accepte să dea americanilor ceea ce americanii oricum ar putea să obțină prin război, dar fără să mai sufere distrugerile ce vor fi provocate de continuarea războiului”, explică acesta, sintetizând esența strategiei Washingtonului.
Din această perspectivă, ideea unei soluții diplomatice reale este, în opinia sa, iluzorie. „Nu există o soluție diplomatică la conflict”, afirmă tranșant Bucur-Marcu, argumentând că diferența fundamentală dintre cele două părți nu ține de detalii negociabile, ci de obiective incompatibile.
Ce cer americanii
Potrivit analistului, obiectivele SUA au fost de la început „foarte transparente” și se reduc la câteva puncte esențiale. Primul și cel mai important este renunțarea totală a Iranului la programul nuclear militar. „Renunțarea completă pe viitor la înarmarea nucleară a Iranului. Să dea toate garanțiile că nu se va înarma niciodată nuclear”, subliniază el.
Aceasta implică nu doar limitarea programului, ci eliminarea capacității tehnice de a produce arme nucleare. „Pentru ca să nu se înarmeze nuclear, nu trebuie să îmbunătățească uraniul mai mult de 3-5%”, explică Bucur-Marcu, arătând că pragul actual de 60% este deja extrem de periculos.
Al doilea obiectiv este legat de infrastructura militară: „înarmarea nucleară presupune și rachete cu rază medie și lungă de acțiune”, iar aceste capacități trebuie eliminate. În mare parte, susține analistul, acest lucru s-a produs deja: „fabricile alea au fost deja distruse în proporție de 80%”.
Al treilea obiectiv vizează politica externă a Iranului: „renunțarea la sponsorizarea terorismului internațional”, inclusiv a grupărilor din regiune precum Hezbollah sau Hamas. Bucur-Marcu consideră că acest punct este deja, parțial, atins: „asta s-a rezolvat prin faptul că Iranul nu mai are bani pentru aceste grupări”.
Problema uraniului îmbogățit
Punctul central al disputei rămâne însă uraniul îmbogățit. Analistul este categoric: acesta nu va rămâne sub control iranian. „În niciun caz nu o să rămână uraniul acela în subsolul Iranului”, spune el.
Mai mult, americanii sunt dispuși să intervină direct pentru a-l recupera: „americanii sunt dispuși să sape acolo și să-l ia”. Nu vor putea face asta, dacă există pericolul de a fi atacați.
Iranul invocă utilizarea civilă a uraniului respectiv, însă argumentul este respins de Bucur-Marcu: „americanii s-au oferit să le dea ei uraniu pentru scopuri civile”. El explică faptul că majoritatea statelor cu centrale nucleare nu produc singure combustibilul: „sunt doar câteva țări în lume care produc combustibilul acesta nuclear”.
În plus, oferta americană este generoasă: „le garantează că le dau tot necesarul de uraniu pe care au nevoie în scop civil”. În aceste condiții, insistă analistul, dorința Iranului de a continua îmbogățirea nu poate avea decât o explicație militară.
„Insistă după modelul Coreei de Nord, care susține că de programul nuclear depinde existența statului”, afirmă el, dar cu o diferență esențială: „Iranul a promis clar că dacă va avea armă nucleară o va folosi, în timp ce Coreea de Nord susține că se va apăra cu aceasta”. Această declarație schimbă complet logica descurajării și face, în opinia sa, imposibil orice compromis.
De ce nu e posibilă o soluție diplomatică
Argumentul central al lui Bucur-Marcu este că Iranul nu are, în realitate, opțiuni. „Nu au variante. Iranienii nu au variante”, spune el direct.
Pe de o parte, regimul nu poate accepta cerințele americane fără a-și pierde instrumentele de putere. Pe de altă parte, refuzul duce inevitabil la escaladare. „Dacă iranienii nu sunt de acord cu ce vor americanii, vor fi loviți în continuare”, explică analistul.
În plus, el subliniază izolarea internațională a Iranului: „s-a izolat internațional și în regiune, deci nu mai au cu cine să stea de vorbă”. Chiar și potențialii parteneri sunt limitați: „singurii care îi mai ascultă sunt vecinii din Pakistan”.
Un alt obstacol major este lipsa unui interlocutor credibil în interiorul Iranului. „Ei au încercat cu diferiți iranieni să discute treaba asta, nici unul n-a avut curajul să-și asume o preluare a puterii și o îndeplinire a cererilor SUA pe modelul Venezuelei”, afirmă Bucur-Marcu, sugerând că nu există o facțiune dispusă să negocieze serios cu SUA.
Ce urmează
În privința evoluției conflictului, analistul conturează un scenariu clar: reluarea loviturilor este doar o chestiune de timp. „SUA va respinge și aceste ultime propuneri făcute sâmbătă și vor fi întrebați dacă sunt în stare să vină cu alte propuneri. Probabil vor zice că nu și atunci vor fi atacați”, explică el.
De altfel, pregătirile sunt deja făcute. „Există o listă întreagă de ținte de lovit în continuare”, spune Bucur-Marcu, adăugând că între timp americanii au identificat noi obiective, inclusiv depozite de rachete.
Ce cred americanii despre războiul pe care Donald Trump afirmă că l-a câștigat în Iran?
Capacitatea militară a SUA a crescut semnificativ în perioada de pauză. „Acum, cu trei portavioane în zonă ar putea să ajungă și la 15.000 de ieșiri pe zi. Înainte, erau 5-6.000 de ieșiri pe zi”, afirmă el. Consecința ar fi devastatoare: „într-o jumătate de zi ar fi cam lovit tot ce intenționează SUA să lovească”.
În acest scenariu, obiectivele ar fi atinse rapid: „dacă mai lovesc încă o dată și acolo unde este uraniul ăla îmbogățit, și-au atins obiectivele”.
„SUA nu a declarat război din anii 40. Președintele decide, Congresul declară”
Bucur-Marcu consideră că Iranul încearcă doar să câștige timp, fără perspective reale de succes. „O lungesc în speranța deșartă”, spune el, sugerând că liderii de la Teheran mizează pe schimbări politice în SUA.
Această strategie este însă, în opinia sa, greșită: „îi păcălesc democrații americani că ei ar avea o capacitate de a-l determina pe Trump să oprească războiul ceea ce este fals”.
Bucur-Marcu susține că War Powers Act se referă doar la declararea oficială a războiului, care trebuie efectuată de către Congres. Demararea războiului, spune el, este prerogativa președintelui SUA. „SUA nu a mai declarat război din anii 40. Nici în Vietnam, nici în Irak, nici în Afganistan, nici în Venezuela nu s-a declarat război”.
Între timp, costurile pentru Iran cresc constant: „ei n-au un viitor. Doar că o lungesc și distrugerile vor fi mai mari”. În contrast, SUA beneficiază economic și strategic de această prelungire – putând să vândă la un preț de peste 100 de dolari barilul de petrol. În plus, lovitura de grație ar fi convingerea Chinei să înlocuiască petrolul iranian cu petrol american.
Analiza lui Hari Bucur-Marcu descrie un conflict în care rezultatul este, în mare parte, deja decis, iar negocierile sunt doar o etapă intermediară. Statele Unite nu par dispuse la compromisuri. În lipsa unei capitulări pe tema programului nuclear, scenariul cel mai probabil rămâne reluarea rapidă a loviturilor și finalizarea militară a obiectivelor. În acest context, ideea unei soluții diplomatice este practic inexistentă, concluzionează analistul.
