-
Cupa României: Poli Timișoara – Rapid, joi, 20:30, DGS 1
-
Cupa României: Bacău – Universitatea Craiova, joi, 17:30, DGS 1
Până acum nu s-a concretizat nimic cu transferul atacantului bosniac, care a declarat la finalul partidei din Cupă cu Petrolul că s-ar mulțumi chiar și dacă ar rămâne la “Șepcile Roșii”.
Jovo Lukic a fost dorit de Lincoln City, dar mutarea a picat
În această vară, Jovo Lukic s-a aflat pe lista de transferuri a celor de la Lincoln City, grupare care l-a transferat pe Andrei Coubiș (22 de ani), tot în acest mercato.
Totuși, conform presei din Bosnia, cei de la U Cluj ar fi cerut 3 milioane de euro pentru transferul lui Lukic, sumă pe care oficialii grupării din liga a doua din Anglia au considerat-o prea mare. Astfel, transferul lui Lukic a picat.
De asemenea, Lukic a fost foarte aproape, tot în această perioadă de mercato, de a semna cu Pyramids, din Egipt, însă transferul a picat în ultimul moment, după ce formația africană a ales să meargă pe mâna unui alt atacant.
Jovo Lukic este dorit de FCSB
Bosniacul este dorit de echipa roș-albastră după ce Daniel Bîrligea a fost împrumutat la Frosinone, cu opțiune de transfer definitiv.
Gigi Becali l-a luat pe Arnold Garita, dar mai dorește să ia un vârf, iar Jovo Lukic este pe placul său.
Însă, în exclusivitate pentru digisport.ro, președintele Radu Constantea a declarat că nu crede că U Cluj și FCSB ar putea ajunge la un acord.
Jovo Lukic este cotat la 2,2 milioane de euro pe Transfermarkt, iar ardelenii și-ar dori în jur de trei milioane în schimbul său.
Ce a spus Jovo Lukic despre un viitor transfer
“Nu mă gândesc prea mult la asta, să fiu sincer. Cum am zis în ultimele câteva interviuri, vreau doar să mă concentrez la a da ce am mai bun aici.
Dacă apare ceva, poate va fi bine. Dacă nu va fi, eu sunt fericit că sunt aici și cam atât. Nu e obligatoriu pentru mine să plec de la U Cluj.
Mie îmi place Clujul, familiei mele la fel. Nu e necesar să plec de aici. Apreciez clubul, suporterii și pe cei din staff și cam asta este“, a declarat Jovo Lukic.
Vârful bosniac mai are contract cu U Cluj până în vara anului 2029.
45 de meciuri, 24 de goluri și 4 pase decisive sunt cifrele sale în tricoul “Șepcilor Roșii”.
Etichete: u cluj , transfer , lincoln city , jovo lukic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

