Robert Moldoveanu, unul dintre oamenii importanți ai echipei în startul sezonului, a suferit o nouă accidentare la genunchi și va lipsi mai multe luni. Atacantul a fost operat joi, 3 septembrie, la menisc, și va sta departe de teren până în luna ianuarie.
S-a operat după FC Argeș – FCSB 0-5 și e OUT până în ianuarie: „Nu renunț”
Fotbalistul a transmis un mesaj pe rețelele sociale pentru suporteri după intervenția chirurgicală, a cincea operație la genunchi din carieră.
„Vreau să vă spun doar atât: nu renunț. Astăzi am avut parte de a 5-a operație la genunchi și, chiar dacă nu este ușor, știu că fiecare zi de recuperare mă va duce mai aproape de momentul în care voi păși din nou pe teren.
Am căzut de multe ori, dar m-am ridicat de fiecare dată. Ne vedem din nou pe teren. Și promit că voi reveni mai puternic ca niciodată”, a transmis Moldoveanu.
Atacantul a fost titular în șase dintre cele șapte partide disputate în acest sezon și a marcat de trei ori, contra Petrolului, Csikszeredei și Farului.
Și stagiunea precedentă a fost una bună pentru Moldoveanu. Fostul dinamovist a bifat 38 de apariții pentru FC Argeș, cu șapte goluri și trei pase decisive.

