Atenție, informații care vă pot afecta emoțional!
Potrivit anunțului făcut de Biroul Procurorului General din Ucraina, tranzacția ar fi avut loc pe 17 aprilie, în orașul Luțk, sub supravegherea poliției.
Femeia a fost prinsă în flagrant delict imediat ce a primit banii de la presupusul cumpărător, care colaborase cu autoritățile pentru a preveni vânzarea.
Procurorii au subliniat că femeia a intrat în vizorul autorităților datorită antecedentelor sale penale, fiind anterior condamnată pentru furt.
După divorțul de soțul ei, aceasta a rămas să locuiască împreună cu fiul cel mic, în timp ce cei doi băieți mai mari, de 13 și 16 ani, au rămas în grija tatălui.
„În martie 2026, femeia și-a exprimat intenția de a vinde copilul și a găsit un cumpărător. Acesta a raportat situația poliției, contribuind la reținerea suspectei”, au declarat oficialii Biroului Procurorului General.
Femeia, care a primit 25.000 de euro, a fost acuzată de trafic de persoane, iar judecătorii au decis să o plaseze în arest preventiv. În același timp, autoritățile sociale vor fi evaluate pentru posibile neglijențe, deoarece copilul era deja în evidențele acestora.
Băiatul de 6 ani a fost transferat într-un centru de plasament, sub supravegherea instituțiilor de protecție a copilului.
Cazurile de tentativă de vânzare a copiilor sunt frecvente în Ucraina, unde situațiile de sărăcie extremă pot împinge părinții către gesturi disperate.
În regiunea Sumî, o femeie a încercat să vândă un nou-născut pentru 30.000 de dolari. De asemenea, o altă ucraineancă a fost prinsă vânzând copii pentru 70.000 de euro fiecare, în afara granițelor țării. În ambele cazuri, autoritățile au intervenit și au blocat tranzacțiile.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
