Nu există joc video cu o influență mai mare decât Doom. Un titlu care a inspirat un întreg gen, a revoluționat, s-a reinventat și în mare parte stă ferm și în 2026.
Cel mai recent titlu al seriei, The Dark Ages, a fost lansat anul trecut în luna mai și deși l-am jucat atunci, vreau să vorbesc despre el la aniversarea de 1 an de la lansare și la 10 ani de la lansarea reboot-ului Doom din 2016.
Puțină istorie…
Doom 2016 a reprezentat rebootul modern al seriei. După o pauză de aproape 12 ani de la ultimul Doom (3), care a încercat la rândul său chestii noi printr-o componentă single-player concentrată mai mult pe poveste și elemente horror, Doom 2016 s-a întors la originile primului din 1993 și l-a modernizat. A fost un hit, iar fanii seriei, printre care și eu am fost în extaz. Doom Eternal a fost continuarea directă, lansată în 2019 în plină pandemie. Depinde pe cine întrebi, Eternal a fost fie adorat, considerat cel mai bun (inclusiv eu) joc Doom, fie urât și considerat o direcție total greșită. A primit și 2 DLC-uri care păreau că au închis pentru moment saga Slayer-ului.
Rock medieval
The Dark Ages merge, după cum îi spune și numele, în trecut. Este un prequel pentru Doom 2016 și îl găsim pe Slayer într-o perioadă medievală combinată cu tech avansat și tot cu muzică rock, dar fără celebrul Mick Gordon.
La fel ca în cazul Doom 2016, respectiv Doom Eternal, The Dark Ages este a treia oară în mai puțin de 10 ani când ID Software încearcă lucruri noi cu seria. După cum spuneam și mai sus, cine a jucat 2016 și apoi Eternal a observat foarte rapid diferențele la nivel de gameplay între cele două. Doom 2016 avea un gameplay de o viteză medie, cu niveluri cu o verticalitate destul de scăzută. Doom Eternal a fost Doom 2016 pe acid: un gameplay foarte alert, dificultate crescută, regiuni de platforming, arme noi, un sistem de gestionare al resurselor pe baza modului în care îți elimini adversarii și toate l-au făcut o surpriza plăcuta pentru unii și neplăcută pentru alții. Deși ambele au avut o poveste spusă în fundal, numărul de filmulete în-game era aproape de zero.
The Dark Ages se vrea o experiență mai cinematică. Povestea este spusă prin intermediul filmuletelor și din punctul meu de vedere face mai mult rău decât bine. Sunt destul de plictisitoare și nu aduc un plus-valoare universului Doom. Din punct de vedere al gameplay-ului se aseaza la mijloc între cele două. Mai alert decât 2016 dar mai puțin haotic comparativ cu Eternal. O parte din arsenalul Slayer-ului a rămas clasic, în timp ce a primit arme ce par demne de Hexen: un scut și 3 arme melee – Flail, Dreadmace și Gauntlet. Fiecare poate fi folosită în combinație cu scutul și aduc beneficii diferite. Sistemul de gestionare al resurselor este prezent și aici. Este un shooter ritmic și nu poate fi jucat la modul clasic. Mecanicile de gameplay te vor forța să schimbi între ranged și close combat și să te ferești sau să blochezi cu ajutorul scutului anumite atacuri ale inamicilor. Nivelurile însă sunt acum mai deschise și pot fi îndeplinite obiective secundare. Ce nu mi-a plăcut aici este faptul că pe harta ai marcate toate „secretele” nivelului cu semnul întrebării de la bun început și sunt foarte ușor de găsit. În Doom 2016 și Eternal că să aduni toate secretele era nevoie de răbdare și perspicacitate. Aici absolut deloc. Eu nici nu le-aș mai numi secrete, doar puncte de interes.
O noutate o reprezintă introducerea unui dragon și a roboților giganți (numiți Atlan) controlabili (epave au putut fi văzute în Eternal) în anumite nivele. Nivelurile cu dragonul sunt foarte neinspirate din punct de vedere al gameplay-ului și ar fi putut lipsi, dar cele în care controlezi un giganticul Atlan sunt foarte aproape cool: mi-au adus aminte de Pacific Rim și mi-au transmis același feeling. E foarte satisfăcător să dai un pumn imens unui monstru. Dar indiferent de nivel, toate arată într-un mare fel datorită celei mai recente versiuni a motorului grafic idTech și e scalabil: funcționează fară probleme și pe PC-uri modeste fară a-și pierde foarte mult din calitatea vizuală, însă este necesară o placă video compatibilă cu ray tracing (minim RTX 2060). A primit și un update care aduce path-tracing, care îl face și mai glamorous. Din punctul meu de vedere idTech, alături de RE Engine (folosit adesea în Resident Evil), este unul din cele mai potente engine-uri care există la ora actuală ,cu animații foarte fluide, scalabil și incredibil de arătos în mâna unor artiști.
Puncte forte:
- grafica si directia artistica
- gameplay-ul satisfacator
- cateva momente care iti fac pielea de gaina
- campanie destul de lunga si in mare parte buna
- armele
Mid:
- filmuletele și gameplay-ul cu mech-ul Atlan sunt cele mai apropiate de un joc Pacific Rim pe care le-am primit pana acum, dar te lasa sa-ti doresti mai mult
- soundtrack-ul repetitiv
Puncte slabe:
- restul filmuletelor in-game si lipsa continuitatii dintre ele
- pentru boss-battles sunt reciclati inamicii mai speciali
- batalia finala cu antagonistul
- nivelurile cu dragonul
- pretul
Dark Ages a fost lansat la prețul de 80 de euro și prezent pe Game Pass din ziua întăi. Nu cred că s-a vândut foarte bine și nici nu l-aș recomanda nimănui la prețul respectiv. A fost cel mai probabil decizia Microsoft. A fost împins prea devreme pe piață și se simte că s-a vrut mai mult dar nu a mai fost timp: lipsesc inamicii de tip boss care să fie unici, filmuletele pentru firul narativ nu prea au continuitate, secvențele cu dragon foarte neinspirate, path tracingul a fost adăugat la 3 luni de la lansare. Eternal a avut o poveste mai bine închegată cu un număr mult mai mic de filmulete și aproape fară dialog.
Acum, la un an de la lansare găsim chei de activare pentru Steam în jurul a 20 de euro. Merita cu vârf și îndesat. Iți dă senzația că ești o mașinărie de ucis. Oferă în continuare un gameplay antrenant și momente care te lasă gură–cască alături de o grafică și direcție artistică de mare clasă, dar suferă de niște finisaje care să-l facă cu adevărat măreț precum a fost Doom 2016 și Eternal. Primește nota 8 de la mine, în timp ce Eternal a fost de un 9.5, iar Doom 2016 de un 9.
