Most Popular

Cum explică ANRE lipsa carburanților la zeci de stații de alimentare din Moldova


Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut EXCLUSIV!

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează consumatorii că piața produselor petroliere rămâne expusă evoluțiilor și volatilității internaționale și regionale, care influențează lanțurile de aprovizionare și disponibilitatea de produse.  

Lipsa temporară a motorinei, care poate fi înregistrată punctual la unele stații de alimentare aparținând anumitor rețele din Republica Moldova, nu este în măsură să afecteze acoperirea per general a necesităților curente.

Situația este monitorizată permanent de autoritățile responsabile, iar operatorii întreprind toate măsurile necesare pentru a suplini aceste deficiențe și pentru a restabili aprovizionarea într-un termen cât mai scurt. În ultimele zile ANRE atestă importuri de produse petroliere care depășesc consumul mediu zilnic, fapt care contribuie la majorarea stocurilor și redresarea treptată a situației.

FOTO simbol: Reuters

Astăzi, 17 august 2026, este raportată lipsă de motorină la 75 de stații și lipsă de benzină la 27 de stații din țară. Totuși, față de săptămâna precedentă, numărul stațiilor care raportează lipsa de anumit tip de produs este în scădere.

Chiar dacă, pe parcursul zilei, anumite stații pot înregistra temporar întreruperi la comercializarea unor produse, acestea vor fi reaprovizionate pe măsura disponibilității stocurilor și a livrărilor.

ANRE continuă să monitorizeze situația și evoluțiile de pe piețele petroliere internaționale și asigură consumatorii că actualul mecanism de stabilire a prețurilor plafon este unul extrem de transparent, garantând corectitudine maximă la formarea prețurilor pentru produsele petroliere.

Reducerea la motorină este indicată eronat, în realitate fiind de 13 bani
Reducerea la motorină este indicată eronat, în realitate fiind de 13 bani

Articolul Cum explică ANRE lipsa carburanților la zeci de stații de alimentare din Moldova apare prima dată în Autoblog.md.



Source link

Related Articles