După o conversație surprinzătoare între președintele american Donald Trump și omologul său rus, Vladimir Putin, presa internațională vorbește despre „sfârșitul unei ere” în relațiile transatlantice. Încă din timpul campaniei electorale, Trump și-a manifestat viziunea „America First”, subliniind că Statele Unite nu ar trebui să continue să suporte, necondiționat, costurile apărării Europei. Deși angajamentul SUA față de NATO nu a fost complet retras, multe semnale indică o schimbare profundă: Washingtonul insistă ca aliații europeni să-și asume responsabilitatea financiară și militară în propria securitate.
Discuția cu Putin a marcat, de asemenea, un moment de cotitură pentru situația din Ucraina. Liderul de la Kremlin, izolat anterior de Occident din cauza invaziei pe care a lansat-o în 2022, pare să fie readus în jocul geopolitic. Trump a sugerat că negocierile pentru încheierea războiului vor începe imediat, iar președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a fost consultat numai după ce liniile mari ale noii abordări erau deja trasate în urma convorbirii dintre cei doi lideri mondiali. În plus, anunțurile ferme ale noului secretar american al Apărării, Pete Hegseth, privind cerința ca țările europene să aloce 5% din PIB pentru bugetele de apărare, au stârnit îngrijorare la Bruxelles și în capitalele europene, scrie CNN.
Un nou început al relațiilor SUA-Rusia
Discuția telefonică dintre Trump și Putin a semnalat o deschidere pe care liderii occidentali o privesc cu precauție. După ani întregi de sancțiuni și izolare a Rusiei pentru încălcarea dreptului internațional în Ucraina, Washingtonul pare să îmbrățișeze acum un alt tip de retorică. Trump vede în Putin și în omologul său chinez, Xi Jinping, „parteneri demni” pentru negocieri dure, potrivite unui stil de conducere bazat pe tranzacții avantajoase între puteri. În acest nou context, fostele linii roșii care delimitau clar frontierele de influență ale SUA în Europa sunt puse în discuție.
Această abordare are la bază și un calcul istoric: președintele american a criticat în repetate rânduri faptul că Europa a ezitat să își întărească propriile structuri de apărare, preferând să investească în programe sociale, știind că armata americană va interveni în caz de nevoie. Asta, în ciuda faptului că SUA au susținut continentul european în două războaie mondiale și în confruntarea cu Uniunea Sovietică. Astăzi, însă, Casa Albă consideră că amenințarea principală se află în Asia, nu în Europa, iar acest fapt redistribuie prioritățile strategice.
Europa între incertitudine și responsabilitate
Europenii se confruntă acum cu o decizie dificilă: fie acceptă să majoreze substanțial bugetele pentru apărare, fie riscă să piardă garanțiile de securitate oferite timp de decenii de Statele Unite. Într-un discurs recent, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a fost tranșant: dacă statele membre nu se pregătesc să cheltuiască mai mult pentru militari și armament, trebuie să fie gata să „vorbească rusește” sau să ia în calcul alternative radicale de a se muta în zone mai sigure. Indiferent dacă amenințarea este exagerată ori nu, ea confirmă că echilibrul vechi dintre cele două țărmuri ale Atlanticului nu mai poate fi luat de-a gata.
La fel de controversate sunt și noile condiții pe care SUA le propun pentru negocierea păcii în Ucraina. Faptul că Washingtonul a exclus o revenire la frontierele de dinainte de anexarea Crimeei pune o presiune uriașă asupra Kievului. Mai mult, Trump și Hegseth au susținut că nu doresc o implicare militară americană în eventuale forțe de menținere a păcii și că orice aranjament de securitate va rămâne exclusiv în sarcina europenilor sau a unor state neoccidentale. Unii analiști europeni văd în aceste mișcări o încercare a SUA de a recunoaște, tacit, sfera de influență a Rusiei și de a-și concentra propriile resurse în competiția cu China.
Perspectivele unei eventuale împărțiri a Ucrainei într-o parte rămasă sub controlul Moscovei și alta care aspiră la integrare occidentală au fost deja evocate, fiind comparate cu modul în care Germania a fost divizată după al Doilea Război Mondial. O asemenea soluție ar crea un precedent periculos, susțin voci din Europa, pentru că ar valida ideea că marile puteri pot decide soarta statelor mai mici prin negocieri purtate deasupra capetelor lor.
Concluzie
În timp ce unii oficiali europeni încearcă să mențină o relație solidă cu SUA, devine evident că vechile structuri de tipul „Umbrela americană” își pierd din consistență. Apelurile la o politică externă și de securitate comună, în care Europa să fie mai puțin dependentă de Washington, s-au intensificat. Europa pare obligată să-și asume un rol de lider, nu doar în criza ucraineană, ci și în propria apărare, sub amenințarea pierderii sprijinului militar masiv al SUA.
Astfel, discuția telefonică dintre Trump și Putin reprezintă un semn al vremurilor care anunță că Europa trebuie să aleagă între adaptare și izolare. După aproape un secol în care America a reprezentat garantul securității europene, ritmul schimbării s-a accelerat dramatic. În pofida asigurărilor americane că NATO va rămâne în picioare, modul în care se exercită leadershipul transatlantic se află, probabil, în cea mai semnificativă transformare de la sfârșitul Războiului Rece. Pentru unii, este o gură de aer care obligă Europa să-și întărească defensiva. Pentru alții, însă, e începutul unei noi ere, cu incertitudini majore și potențiale consecințe istorice.