Mașinile noi vândute în Europa au crescut constant în dimensiuni în ultimii 25 de ani, iar această tendință ar putea avea consecințe importante pentru siguranța rutieră, spațiul urban și consumul de energie, potrivit unei analize realizate de organizația Transport & Environment (T&E), citată de The Guardian.
Mașinile noi vândute în Europa sunt tot mai mari, arată studiul. FOTO: Flickr
Studiul arată că, în medie, automobilele au devenit cu 1,2 centimetri mai lungi, cu 0,5 centimetri mai late și cu 0,5 centimetri mai înalte în fiecare an după 2000.
Autorii raportului folosesc termenul „carspreading” pentru a descrie fenomenul prin care mașinile ocupă tot mai mult spațiu pe șosele și în orașe.
Mai multe accidente și mai puține locuri de parcare
Potrivit cercetării, dacă dimensiunile vehiculelor vor continua să crească în același ritm până în 2040, Europa ar putea înregistra anual aproximativ 2.600 de decese suplimentare în accidente rutiere față de un scenariu în care dimensiunea medie a mașinilor ar reveni la nivelul din 2015, relatează The Guardian.
Dintre aceste victime, aproximativ 79 ar putea fi copii.
Autorii estimează, de asemenea, că orașele ar putea pierde între 8,5% și 14% din locurile de parcare stradale existente. Spre exemplul, Londra și Berlinul ar putea pierde fiecare aproximativ 100.000 de locuri de parcare.
Vehiculele mai mari consumă mai multe resurse
Studiul estimează că energia suplimentară necesară pentru deplasarea unor vehicule tot mai mari ar echivala cu importul a încă 100 de milioane de barili de petrol și cu un consum suplimentar de 22,5 terawați-oră de energie electrică.
Brian Caulfield, cercetător în transporturi la Trinity College Dublin, a declarat pentru The Guardian că vehiculele mai mari necesită mai multă energie, indiferent dacă sunt alimentate cu combustibili fosili sau sunt electrice.
Potrivit acestuia, consumul suplimentar estimat de studiu ar fi echivalent cu producția a aproximativ 1.500 de turbine eoliene offshore.
SUV-urile și siguranța pietonilor
Proiecțiile raportului se bazează inclusiv pe cercetări realizate în Belgia și Statele Unite, care indică faptul că o creștere cu 10 centimetri a înălțimii capotei poate majora semnificativ riscul de deces pentru pietoni și alți participanți vulnerabili la trafic.
Autorii raportului recomandă limitarea înălțimii capotei și a lățimii vehiculelor, modificarea taxelor pentru a descuraja cumpărarea unor mașini tot mai mari și introducerea unor standarde care să țină cont de vizibilitatea copiilor din poziția șoferului.

