Acum aproape opt decenii se dădea startul „erei” OZN-urilor. Extratereștrii și „farfuriile zburătoare” au devenit o modă care a fascinat generații întregii. Totul a pornit de la un pilot american și experiența sa inedită, dintr-o zi călduroasă de iunie.
Kenneth Arnold pilotul american care a văzut primul OZN FOTO wikipedia
La 24 iunie 1947, pilotul american Kenneth Arnold zbura de la Chehalis către Yakima la bordul unui avion CallAir A-2, într-o călătorie de afaceri. La un moment dat, la stația radio, aude un anunț. Se oferea o recompensă de 5.000 de dolari (echivalentul a aproximativ 72.000 de dolari în prezent) pentru găsirea unui avion transportor al SUA, care s-a prăbușit în apropierea muntelui Mount Rainier.
Cum cerul era complet senin, iar șansele de a depista avionul prăbușit erau mari, Kenneth Arnold face un mic ocol pe lângă Mount Rainier, pentru a face rost ușor de 5.000 de dolari. În jurul orei 15:00, nu departe de Mineral, Washington, Arnold vede ceva incredibil. Mărturia ulterioară a pilotului american avea să declanșeze unul dintre cele mai ample fenomene științifice, pseudo-științifice și conspiraționiste ale epocii contemporane.
„Pare imposibil, dar este ceea ce am văzut”
Ceea ce a văzut Kenneth Arnold a fost descris în multe ziare ale vremii. A făcut înconjurul țării, dar și al întregii lumi.
Să o luăm cu începutul. Așa cum am precizat, pe 24 iunie 1947, Kenneth Arnold zbura de la Chehalis către Yakima la bordul unui avion CallAir A-2, într-o călătorie de afaceri. A deviat cursul pentru a câștiga cei 5.000 de dolari (o sumă importantă la acea vreme), puși drept recompensă pentru identificarea epavei unui transportor aerian C-46 al Pușcașilor Marini.
La un moment dat, Arnold ocolește Mount Rainier și ajunge deasupra localității Mineral, Washington (o comunitate rurală), în jurul orei 15:00. La o altitudine de circa 2.700 de metri, Kenneth Arnold a observat o lumină bruscă. Urmată de alta, și alta, și alta. Toate rapide, ca și cum niște fulgere brăzdau cerul. Dar era imposibil, fiindcă cerul era senin. Privind spre nord, a văzut nouă obiecte luminoase, cu aspect metalic, care zburau într-o formație asemănătoare unui lanț și se deplasau rapid spre sud de-a lungul masivului Cascadelor. Arnold a descris obiectele ca fiind strălucitoare și în mare parte circulare, deși unul dintre ele părea să aibă forma unei semilune. A estimat că fiecare avea diametrul de aproximativ 15 metri.
Arnold a reușit să observe și modul în care se deplasau acele obiecte. Păreau că fac salturi succesive, ca o farfurie care ricoșează de pe suprafața apei atunci când este aruncată razant. Această descriere a lui Arnold avea să facă istorie. Presa vremii a inventat termenul care avea să rămână până astăzi, de „farfurie zburătoare”. Uimit, Arnold a plecat după acele obiecte. Nu a avut nicio șansă să se apropie de ele. De altfel, le-a pierdut instant. Folosind distanța dintre Mount Rainier și Mount Adams, Arnold a calculat că obiectele se deplasau cu o viteză de peste aproximativ 1.900 de kilometri pe oră, mult mai mare decât viteza oricărui avion sau vehicul cunoscut la acea vreme. „Pare imposibil, dar asta este ceea ce am văzut”, mărturisește Arnold. Pilotul american a aterizat în Yakima și a vorbit cu un om de la sol, care, la rândul său, i-a confirmat că a văzut acele lumini pe cer. Ceilalți piloți de la Yakima au avansat ideea că este posibil să fi văzut avioane experimentale din proiecte secrete guvernamentale. Arnold era însă convins că ceea ce văzuse era absolut nepământean.
„Project Blue Book” și începutul erei „Farfuriilor Zburătoare”
Arnold a fost atât de impresionat de ceea ce văzuse încât era decis să nu lase lucrurile așa, adică să le dea uitării. A încercat să contacteze autoritățile, în special FBI-ul. Nu prea a fost luat în seamă inițial. Așa că Arnold a luat legătura cu presa, mai precis cu editorul ziarului East Oregonian. A fost scris un articol cu lux de amănunte.
Povestea a fost preluată rapid de agențiile de presă și a ajuns pe primele pagini ale ziarelor din întreaga țară. În scurt timp, pe tot teritoriul Statelor Unite s-a declanșat isteria „farfuriilor zburătoare”, așa cum au fost numite de presă. Tot mai mulți americani se declarau martori oculari ai unor astfel de prezențe aeriene extraterestre. Dacă unele erau desprinse din cărțile de povești, relatarea lui Arnold, un pilot experimentat și totodată respectat, era cea mai credibilă. Observația sa s-a transformat rapid într-un fenomen cultural, stârnind interesul publicului larg din toată lumea.
Având în vedere amploarea pe care o luase toată povestea, autoritățile americane au luat-o în serios. De data aceasta, ei l-au contactat pe Arnold. Fenomenul „Farfuriilor zburătoare” a început să fie privit dintr-o perspectivă științifică. Au fost denumite „obiecte zburătoare neidentificate” (OZN). Așa s-a născut „Project Blue Book”, un program secret al Forțelor Aeriene ale SUA, desfășurat între 1952 și 1969, care a investigat sistematic peste 12.000 de fenomene considerate ca aparținând sferei OZN. Scopul său a fost să analizeze datele științifice și să determine dacă aparițiile reprezentau o amenințare la adresa securității naționale a Statelor Unite.
Lumini deasupra orașului Tulsa FOTO wikipedia
Proiectul a funcționat pe baza a două obiective majore. În primul rând, era vorba despre o analiză științifică, prin colectarea, cercetarea și explicarea rapoartelor despre obiecte zburătoare neidentificate. Și în al doilea rând era evaluarea securității naționale, adică stabilirea oricărui pericol militar pe care l-ar fi putut prezenta acestea în plin Război Rece (pentru că erau luate în calcul și amenințări sovietice). Acest program a fost precedat de alte două programe similare mai mici: Project Sign și Project Grudge. Un rol esențial l-a avut astronomul și profesorul J. Allen Hynek, care a fost recrutat ca și consultant științific. El a fost cel care a creat sistemul de clasificare a fenomenelor în „întâlniri de gradul I, II și III”. Deși o mare parte din rapoarte au putut fi explicate prin fenomene naturale sau avioane spion militare, 701 cazuri au rămas oficial neidentificate. Proiectul a fost închis în decembrie 1969, concluzionând că fenomenele OZN nu reprezintă o amenințare militară și că nu există dovezi clare ale unei tehnologii extraterestre avansate.
Un fenomen cultural, conspiraționist și pseudo-științific
Concluziile proiectului „Project Blue Book” nu au avut niciun efect asupra maselor fascinate de OZN-uri și extratereștri. Nu mai vorbim de faptul că un alt incident, faimosul caz Roswell, în care se presupune că a fost descoperită o navă extraterestră, cu două presupuse cadavre de ființe de pe alte planete, a alimentat și mai mult imaginația și isteria. „Sunt convins că aceste vehicule extraterestre și echipajele lor vizitează această planetă de pe alte planete”, spunea astronautul Gordon Cooper în anii ’60.
Au apărut cluburi pseudo-științifice, grupuri conspiraționiste, mărturiile privind observarea de OZN-uri erau la modă. Toți au văzut extratereștri și nave de pe alte planete. Evident, toți erau convinși că li se ascunde adevărul de către autorități. „Nu suntem singuri în univers. Guvernele au ascuns acest lucru de foarte mult timp”, adăuga Edgar Mitchell, ofițer de marină și aviator. Până și președintele american Jimmy Carter a mărturisit că văzuse un OZN.
Fenomenul a evoluat până astăzi, inclusiv pe plan științific. „Ridiculizarea nu este parte a metodei științifice, iar publicul nu trebuie educat să creadă că obiectele zburătoare neidentificate sunt prostii”, preciza J. Allen Hynek, un faimos astronom și profesor american. În zilele noastre, abordarea acestui fenomen a evoluat. Instituțiile guvernamentale și militare evită termenul de „OZN” în favoarea celui de FANI (Fenomene Aerospațiale Neidentificate sau Unidentified Anomalous Phenomena).
Interesul oficialilor nu mai este neapărat legat de extratereștri, ci mai degrabă de posibilitatea ca aceste apariții să reprezinte tehnologii avansate de spionaj aparținând unor state rivale. În retrospectivă, incidentul din 24 iunie 1947 este considerat momentul fondator al erei moderne a OZN-urilor, fiind evenimentul care a adus pentru prima dată fenomenul în atenția întregii națiuni și care a influențat profund cultura populară, presa și cercetările ulterioare asupra fenomenelor aeriene neidentificate.
