Stay Connected

1,747FollowersFollow
11FollowersFollow
1SubscribersSubscribe
- Advertisement -

Latest Articles

GTA VI – coperta jocului a fost dezvăluită. Când vor fi disponibile precomenzile



Rockstar Games a anunțat, atât prin intermediul propriului site oficial, cât și cu ajutorul canalelor sale oficiale de social media, că precomenzile pentru mult-așteptatul joc Grand Theft Auto VI vor fi disponibile începând cu 25 iunie 2026.

Este vorba despre versiunile digitale de GTA VI, care vor putea fi precomandate prin magazinele oficiale PlayStation Store (PS5) și Microsoft Store (Xbox Series X|S), dar și despre versiunile fizice ale jocului, care vor fi disponibile pentru precomandă prin intermediul retailerilor parteneri. Cei interesați pot adăuga GTA VI chiar acum în wishlist-urile lor de pe PlayStation Store și Microsoft Store.

Mai mult, cu această ocazie a fost lansat și un scurt teaser video pentru GTA VI, care dezvăluie coperta oficială a jocului, pe care îl puteți urmări în continuare. Alternativ, în galeria atașată acestui articol, găsiți imaginile separate care formează această copertă.



Jason și Lucia, personajele jucabile din GTA VI

Grand Theft Auto VI va avea doi protagoniști, un cuplu format din Jason Duval și Lucia Caminos. Jason a crescut printre tot felul de escroci și infractori. După o scurtă perioadă petrecută în armată, în speranța că va scăpa de influențele nefaste din adolescență, Jason se întoarce în regiunea Keys, revenind la ceea ce știe să facă cel mai bine: să lucreze pentru distribuitorii locali de droguri. Iar momentul în care o cunoaște pe Lucia s-ar putea să fie ori cel mai bun lucru care i s-a întâmplat vreodată, ori cel mai prost.

În schimb, Lucia a fost învățată de mică să se lupte, de către tatăl său. Iar viața nu i-a fost ușoară: luptând pentru familia sa, Lucia a fost închisă în Leonida Penitentiary. Doar norocul chior a făcut ca protagonista noastră să iasă din pușcărie, Lucia jurând că și-a învățat lecția și nu va mai comite greșelile din trecut. Totuși, Lucia își dorește viața bună la care visa și mama ei pe când trăiau în Liberty City și este pregătită de orice pentru a-și atinge acest obiectiv. Iar o viață alături de Jason s-ar putea să reprezinte rampa de lansare de care are nevoie. Abia ieșită din închisoare, Lucia este complet dedicată planului său, indiferent de consecințe.

Acțiunea din GTA VI se va desfășura în statul american fictiv Leonida, din care face parte și o cunoștință mai veche a fanilor seriei: orașul Vice City, dar și locații precum Leonida Keys, Grassrivers, Port Gellhorn, Ambrosia sau Mount Kalaga.

Grand Theft Auto VI urmează să fie lansat pe 19 noiembrie 2026, în versiuni pentru consolele PlayStation 5 și Xbox Series X|S.

Sursa: Rockstar Games





Source link

Related Articles