Stay Connected

1,750FollowersFollow
11FollowersFollow
1SubscribersSubscribe
- Advertisement -

Latest Articles

Erodarea statului de drept | adevarul.ro


Evoluțiile scenei politice românești din ultimele
luni arată o gravă deterioare a statului de drept.

Justiție  Foto Freepik com jpg

publicitate“); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Definind statul de drept drept valoare fundamentală
a Uniunii Europene, la care România este parte din 2007, se pune accent pe
nevoia ca toate autoritățile publice să acționeze în limitele legii, în sensul
că nimeni, și nimic, nu este deasupra legii, în vederea respectării valorilor
democrației, drepturilor fundamentale ale omului și respectului pentru
demnitatea umană.

Trebuie bine subliniat că egalitatea în fața legii
nu înseamnă nici că magistrații pot face tot ce doresc, dat fiind faptul că
aplică legile statului, și nici că vreo instituție ar putea face abuzuri în
condițiile în care, sub imperativul independenței justiției, nu ar putea da
seama de ilegalitățile pe care le comite.

În ultimele luni se constată un atac concentrat
asupra a tot ce înseamnă stat de drept în România: instituții, principii,
valori sunt încălcate zi de zi, culminând cu ceea ce s-a petrecut ieri, joia
neagră, 18 iunie 2026, o zi care va rămâne în cărțile (negre) de istorie ale
statului de drept.

Sub privirea, și chiar aprobarea, președintelui României,
un guvern reformist este dat jos, apoi timp de mai multe săptămâni se fac
eforturi uriașe de a se alcătui un guvern legitim. Se constată o clară grupare
a societății între o tabără reformistă, modernizatoare, ce respectă valorile
europene și o tabără conservatoare, cleptocratică, distructivă, ce vrea cu price
preț să încalce orice principiu al statului de 
drept. Dispariția vechii orientări a societății în stânga-dreapta are
darul că unește oameni din partide diferite, cu interese, poziții sau ideologii
politice diferite, dar care totodată contribuie decisiv la cristalizarea, după
mine, definitivă, a clasei politice și a societății în reformiști versus conservatori.

publicitate“); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Una din cele mai clare evoluții este că justiția nu
mai acționează în limitele legii, ci la comanda grupului conservator. Numirile
pe care le-a făcut președintele Dan în fruntea unor instituții, atât de mult
criticate de societatea civilă, încep acum să își arate consecințele.

Cu câteva zile în urmă, Consiliul Superior al Magistraturii
a dat un document în care condamnă membrii ai societății civile și ai
partidelor politice că au criticat justiția. După ce CNA a luat decizia de a
sancționa un post de televiziune cu retragerea licenței, Curtea de Apel suspendă
decizia. După ce Parlamentul și Guvernul decid transparentizarea cheltuielilor,
vilelor, chiriilor etc. de la RAPPS, aceeași Curte de Apel, condusă de Liana Arsenie,
ce asultă direct de telefoanele Liei Savonea, șefa ICCJ, decide să nu se facă
publice.

Dar exact în perioada în care partida conservatoare
lucrează intens la distrugerea din interior a PNL  și la conturarea unui atare guvern,
conducerea PNL decide să îi sancționeze pe liberalii care vor să se abată de la
linia trasată de conducerea PNL – linie, de fapt, în acord cu valorile și
tradițiile liberale și europene. Contestația depusă la Tribunalul Ilfov este soluționată
instantaneu, în aceeași zi, fapt, cred, unic, în analele justiției pentru
rapiditate. Se decide suspendarea măsurilor luate de forurile de conducere ale
PNL, prin decizie președințială, cu alte cuvinte nu se discută despre vinovăție
sau nevinovăție, ci se ia în calcul nevoia de urgență. Ca și când, măsurile
luate de conducerea unui partid politic ar fi fost atât de grave, încât se
atentează la siguranța națională, sau pentru a se opri o pagubă foarte mare.
Or, cei vizați (Predoiu, Thuma, Gorghiu, Anisie, Câmpeanu etc) sunt membri ai
partidului liberal, deci, este o chestiune internă a unui partid, nicidecum nu
este vorba despre pagube sau siguranță națională.

publicitate“); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Gravitatea faptului că premierul desemnat Adrian
Veștea, duce tratative cu membrii ai partidelor extremiste este lăsat în umbră,
în ochii unora, ca și când ar fi un fapt normal. Președintele Dan, deși a
declarat de multe ori că exclude orice colaborare cu extremiștii, fapt pentru
care a favorizat mereu PSD, de data asta se uită în altă direcție, se preface
că nu vede că majoritatea va fi făcută cu ajutorul extremiștilor (sau nu va fi
deloc, câtă vreme PNL, USR și UDMR nu vor vota guvernul Veștea).

Pe acest fundal, s-a așteptat toată ziua pronunțarea
în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz, pe un dosar de conflict de interese,
dar care, intenționat, a fost prezentat opiniei publice, de către televiziunle
din subordinea grupului conservator (Realitatea, Antene, România TV – ce propagă
zi de zi, secundă de secundă ură și violență în societate) dar și de altele,
drept incompatibilitate. Nu este de mirare că la aflarea rezultatului negativ,
nimeni nu a dat vreo rectificare, vreo explicație cu privire la campania de
manipulare și dezinformare parcursă atât de intens.

Cazul primarului Ciucu, este, după mine, paradigmatic
pentru lipsa de stat de drept din România: este vorba despre acuzații de mită,
în condițiile în care nimeni nu a demonstrat că a primit vreun leu. Cum să te
aperi că ești nevinovat? Dimpotrivă, cel care face acuzația trebuie să aducă
dovezi. Cum dovezi nu sunt, este o clară încercare de intimidare, câtă vreme
Ciucu este cel mai votat apropiat de Bolojan (fiind Primarul sectorului 6 și
apoi Primarul General al Capitalei), după Dominic Fritz, președintele USR.

Se va spune, poate, că sunt simple coincidențe; nu
sunt, și nici lipsite de importanță nu sunt toate aceste fapte ce arată nu numai
că justiția nu este independentă (căci este dependentă de partida conservatoare),
dar nici nu tratează egal pe toată lumea; câtă vreme nu este legată la ochi, și
nu ține în balanță pe cei judecați, justiția română are multe și grave
probleme.

Se va spune de asemenea că nu se mai poate face
nimic, partida conservatoare are deja toate pârghiile la îndemână (economice,
poziții, funcții, servicii secrete, justiție etc), astfel încât trebuie să ne
împăcăm cu inconvenientul de a fi născuți într-o țară profund coruptă, cum este
România. Înclin să cred că Uniunea Europeană nu permite o asemenea verigă
slabă, mai ales în apropierea Rusiei. Războiul hibrid în care ne aflăm de câțiva
ani, și la care România este ca o păpușă simplă de manevrat pentru pionii
Rusiei, arată că toate instituțiile, și cetățenii, au un rol extrem de
important de jucat. Nu poți să învingi în niciun război, dacă populația nu are
încredere în autorități și dacă nu este implicată în mod conștient în tot acest
efort de război.

publicitate“); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Erodarea statului de drept este o problemă de
securitate națională și o temă de mare interes pentru Uniunea Europeană, căreia
trebuie să ne adresăm pentru a solicita sprijin.





Source link

Related Articles