Șefului Statului Major al Armatei Române ar trebui să-și dea demisia imediat și să-și dovedească nevinovăția în instanță – aceasta este singura cale de atac rămasă pentru cel mai important om din Armata Română. Așa consideră generalul (r) Marius Crăciun, cofondator al trupelor de elită FOS, care a comentat pentru „Adevarul” acuzațiile care i se aduc generalului Gheorghiță Vlad în dosarul penal ce vizează presupuse fapte de complicitate la uzurparea funcției. La rândul său, generalul (r) Dorin Toma, fost comandant al Comandamentului Diviziei Multinaţionale Sud-Est a NATO, vorbește deschis despre angajările pe pile în instituțiile de stat.
Generalul Vlad la DNA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
Un scandal de proporții zguduie vârful Armatei Române într-un moment geopolitic extrem de delicat.
Direcția Națională Anticorupție
–Secția pentru infracțiuni de corupție săvârșite de militari
a anunțat că șeful Statului Major al Apărării, generalul
Gheorghiță Vlad, este suspect într-un dosar penal ce vizează
presupuse fapte de complicitate la uzurparea funcției. Ancheta îl vizează direct și pe generalul Mihai Somordolea, cadru militar cu funcție importantă la Administrația Prezidențială, a cărui fiică ar fi beneficiat de aceste intervenții pentru a se angaja în cadrul structurilor de apărare.
Generalul
(r) Marius Crăciun avertizează că acuzațiile aduse generalului
Gheorghiță Vlad pot duce la slăbirea
sistemului de apărare, făcându-ne vulnerabili în fața Moscovei.
Nu trebuie să ne atace rușii
„Nu
trebuie să ne atace rușii, ne atacăm singuri și ne împușcăm în
picior. Vedeți ce scandal este…”, spune generalul Crăciun.
În
opinia sa, dosarul șefului Statului Major al Armatei Române vine
într-un moment delicat. Mai mult, mai spune generalul Marius
Crăciun, chiar și faptele de care este acuzat generalul Gheorghiță
Vlad ar fi hiperbolizate.
„Este foarte, foarte prost acest moment. Aș zice că este cel mai prost moment, mai ales dacă ne raportăm la ceea ce s-a întâmplat zilele astea cu drona de la Galați. În ziua de astăzi, lucrurile
astea duc la slăbirea sistemului militar, la slăbirea României și
probabil că se urmărește intenționat chestia asta. Vedem că unii
au făcut tot felul de alte măgării înainte și n-au pățit
nimic, iar acum pentru o chestie care mie personal nu mi se pare de o
gravitate atât de mare, mai ales că nu are nimeni niciun beneficiu
de acolo, el este târât pentru declarații. Sunt niște copii care
au trecut de la buget la stat, nu este așa mare scofală. Nici măcar
oamenii nu sunt identificați, doar locurile. Dar acesta este alt
subiect”, adaugă generalul Crăciun.
Generalul Marius Crăciun
În
acest moment, generalul Gheorghiță Vlad nu mai are alte opțiuni
decât să-și dea demisia, spune generalul Crăciun.
„În
postura asta, cei doi generali acuzați nu mai pot să profeseze,
sunt nevoiți să-și dea demisia. Oricum, credibilitatea li s-a dus,
că așa-i la noi: în momentul în care ai un dosar penal deschis,
s-a dus, chiar dacă ești nevinovat… Și din ce am putut să vedem
în ultimii ani, foarte mulți dintre cei care au avut astfel de
dosare s-a dovedit apoi că erau nevinovați. Dar asta i-a costat și
au avut de pierdut, inclusiv la imagine, chiar dacă s-a dovedit că-s
nevinovați, dar după ani de zile de lupte și așa”, punctează
generalul Crăciun.
Ce soluții are șeful Statului Major
În
opinia sa, generalul Gheorghiță Vlad ar trebui să demisioneze și
să-și dovedească nevinovăția.
„Eu
cred că ar trebui să demisioneze și să-și dovedească
nevinovăția. Cel puțin, așa aș
face dacă aș fi eu în situația asta”, explică generalul Crăciun.
La
circa 2.000 de kilometri de București, astfel de momente sunt
savurate, spune generalul Marius Crăciun.
„Sunt
convins că rușii au văzut, au aflat primii sau printre primii ce
se întâmplă. Își freacă mâinile, își freacă mâinile de
bucurie. V-am spus, nu trebuie să ne bată rușii, nu trebuie să ne
invadeze, ne batem noi singuri. Ne noi batem singuri și slăbim
sistemul, rușii nu mai au ce să ne facă. Avem noi grijă să ne
distrugem singuri”, este părerea generalului.
Aliații ne vor privi cu suspiciune
Dosarul
generalului Gheorghiță Vlad ar fi trebuit să fie urmărit de
structurile Armatei, iar în cazul în care se dovedea vinovăția
sa, să fie suspendat.
„Oricum, Armata, ca instituție, are anticorpii ei. Are niște structuri
anticorupție, s-au văzut dosare, s-au văzut rezultate. Sigur că toți vrem pe bună dreptate să stârpim corupția
oriunde ar fi, e legitim. Dar în acest caz eu cred că ar fi trebuit
să se procedeze altfel și să nu compromitem imaginea Armatei
Române”, consideră generalul Crăciun.
Acest
dosar, mai spune el, aruncă o umbră asupra României și îi face
pe aliații din NATO să ne privească de acum cu suspiciune.
„Vă
imaginați cum ne privesc acum și aliații. Sigur că acesta e un
caz izolat din multele cazuri care sunt. Uitați-vă că și
contractele din SAFE nu toate s-au semnat, se pierd niște bani. Ar
trebui ca cei care sunt responsabili sau erau responsabili să
semneze aceste contracte și n-au reușit să o facă să-și dea
demisia. Dar la noi, vedeți, demisia asta e ceva… sunt foarte
puțini, cred că-i numărăm la pe degetele de la o mână pe cei
care și-au dat demisia de onoare într-o asemenea postură”,
încheie generalul Marius Crăciun.
Critici de la un general NATO
Puțin diferit vede lucrurile generalul (r) Dorin Toma, fost comandant al Comandamentului Diviziei Multinaţionale Sud-Est a NATO. El abordează subiectul angajărilor suspecte în instituțiile statului, din perspectiva de fost angajat al MApN.
„Șeful Stalului Major al Apărării a fost convocat la DNA în legătură cu suspiciunea de a a fi săvârșit fapte de corupție și trafic de influență. Nu aș vrea să mă pronunț în legătură cu aceste acuzații, atât timp cât există prezumția de nevinovăție. În schimb, aș vrea să îmi exprim nedumerirea, încercând să fiu civilizat în exprimare, în legătură cu suplimentarea a 20 de locuri tocmai la Academia de Educație Fizică și Sport. De ce ar avea nevoie armata, suplimentar, de 20 de ofițeri cu această specialitate, pregătire Educație Fizică și Sport?”, se întreabă generalul Toma.
Prioritățile Armatei ar fi fost altele, consideră generalul Dorin Toma, iar angajările ar trebui să fie transparente. În opinia sa, Armata Română nu are nevoie de profesori de Educație Fizică, ci mai degrabă de experți în AI și de medici militari, dacă este să se apeleze la civili.
„Ar fi putut să solicite suplimentarea locurilor la, de exemplu, specialitatea comunicații și informatică, critică pentru armată și deficitară sau poate la medicină unde, și aici, există un deficit mare de personal, cel puțin în unitățile operative. În schimb, se face acest demers care efectiv nu contribuie cu mai nimic la creșterea capacității operaționale, de luptă a unităților. Dacă m-ar fi întrebat, cineva ca în timp scurt, să dau un răspuns în legătură cu posibilitatea alocării unor fonduri și suplimentării unor locuri la o instituție de învățământ civilă, această specialitate militară ar fi fost ultima care mi-ar venit în minte…”, susține generalul Toma.
„Educatia fizică militară și condiția fizică trebuie să fie responsabilitatea fiecărui militar. În fiecare unitate este stabilit responsabil cu pregatirea fizică, fără studii de specialitate”, mai spune generalul Dorin Toma.
Ce acuzații îi sunt aduse generalului Vlad
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a fost audiat marți, 2 iunie 2026, la sediul Direcției Naționale Anticorupție – Secția pentru militari, unde procurorii i-au adus la cunoștință calitatea de suspect într-un dosar penal ce vizează fapte de corupție.
Potrivit unui comunicat transmis de DNA, anchetatorii militari îl acuză pe generalul Gheorghiță Vlad de „complicitate la uzurparea funcției”, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Faptele ar fi avut loc în luna iulie 2025, când șeful Statului Major al Apărării ar fi înlesnit emiterea și semnarea unei solicitări către Ministerul Educației și Cercetării, susțin procurorii. Documentul ar fi vizat suplimentarea locurilor bugetate la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București – Facultatea de Educație Fizică și Sport, cu depășirea atribuțiilor legale, potrivit anchetatorilor.
„În cursul lunii iulie 2025, generalul Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Apărării din cadrul M.Ap.N., prin actele sale de complicitate, ar fi înlesnit emiterea și semnarea de către general-locotenent Berdilă Iulian, locțiitorul pentru operații și instrucție al Șefului Statului Major al Apărării, a unei solicitări adresate Ministerului Educației și Cercetării, privind suplimentarea locurilor de la buget pentru Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București – Facultatea de Educație Fizică și Sport, cu depășirea limitelor atribuțiilor conferite de legislație, în condițiile în care, solicitarea în cauză era atributul exclusiv al Direcției Generale Management Resurse Umane, structură centrală în cadrul M.Ap.N”, au transmis procurorii DNA.
Anchetatorii arată că solicitarea ar fi fost făcută în afara competențelor Direcției Generale Management Resurse Umane din cadrul MApN, structură care avea atribuții exclusive în acest sens. În urma demersului, ar fi fost aprobate 20 de locuri suplimentare la buget, ocupate de candidați care inițial fuseseră admiși pe locuri cu taxă.
„Prin această modalitate, ar fi fost vătămate interesele legitime ale Ministerului Apărării Naționale, prin afectarea relațiilor instituționale, și, corelativ, ar fi fost creat un folos necuvenit în beneficiul celor 20 de candidați, prin promovarea acestora, de pe locurile cu taxă, pe locurile de la buget suplimentate, urmând ca la finalizarea studiilor universitare, un număr de 3 candidați, să fie încadrați pe posturi de ofițer, la Ministerul Apărării Naționale”, a transmis DNA.
Generalul a reacționat câteva ore mai târziu.
„Resping categoric acuzațiile care mi-au fost aduse și afirm fără echivoc că nu am săvârșit nicio faptă de corupție și nu am avut nicio implicare, directă sau indirectă, în activități care ar putea constitui complicitate la asemenea fapte.
Voi avea încredere că adevărul va rezulta din analiza obiectivă a faptelor și a probelor, însă nu pot să nu observ caracterul cel puțin curios al momentului ales pentru formularea acestor acuzații, în condițiile în care dosarul este instrumentat de aproape un an, iar decizia de punere sub acuzare intervine tocmai acum, într-un context deosebit de sensibil și complex la nivel național (…)
Voi acorda întregul sprijin necesar organelor judiciare și mă voi pune la dispoziția acestora ori de câte ori va fi necesar pentru clarificarea completă a situației. În același timp, nu voi menaja niciun efort pentru apărarea adevărului, a reputației mele și, mai ales, a imaginii și credibilității instituției pe care o conduc.
În contextul complex și tensionat pe care îl traversăm, consider că protejarea încrederii publice în instituțiile fundamentale ale statului reprezintă o responsabilitate care trebuie exercitată cu maximă seriozitate și echilibru. Sunt convins că faptele și adevărul vor prevala”, a scris acesta pe Facebook.
Cine e generalul Gheorghiță Vlad
Generalul Gheorghiță Vlad a fost învestit ca șef al Statului Major al Apărării în 30 noiembrie 2023. Potrivit paginii oficiale de internet a Statului Major al Apărării, anterior, a fost locțiitor al șefului Statului Major al Apărării, iar în perioada 2020-2022 și funcția de locțiitor pentru operații și instrucție în aceeași instituție. De-a lungul carierei militare, s-a aflat la comanda mai multor structuri, de la toate nivelurile ierarhice: comandant al Diviziei 2 Infanterie Getica din Buzău, comandant al Centrului Național de Instruire Întrunită Getica din Cincu, comandant al Brigăzii 1 Mecanizată Argedava, șef al informațiilor la Componenta Operațională Terestră, șef al planificării în Serviciul Operativ la Statul Major al Forțelor Terestre și comandant al Batalionului 631 Tancuri.
Prima funcție din carieră a fost cea de comandant pluton tancuri la Regimentul 22 Tancuri din București. Este absolvent al Școlii Militare de Ofițeri Activi de Tancuri (promoția 1991) și al Liceului Militar Dimitrie Cantemir (promoția 1988).
Pe parcursul carierei, i-au fost conferite distincții și medalii, printre care se numără: Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler, Ordinul Național Virtutea Militară în grad de Cavaler, Ordinele Naționale Pentru Merit în grad de Cavaler și în grad de Ofițer, Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, Emblema de Merit În Serviciul Armatei României clasa a III-a, Emblema de Merit În Serviciul Păcii clasa I, Emblema de Onoare a Armatei României și Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării.

