O femeie de 83 de ani și cei doi nepoți ai săi, în vârstă de 37 și 40 de ani, au fost găsiți morți, miercuri, 27 mai, în apartamentul lor din Târgu Jiu. Anchetatorii analizează ipoteza unei crime urmate de sinucidere.
Crima a avut loc într-un apartament de pe strada Olari. FOTO TVSud
Unul dintre bărbați și-ar fi atacat fratele și bunica, după care și-ar fi pus capăt zilelor. Poliția a deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate dinamica tragediei potrivit TV SUD.
Vecinii spun că familia era cunoscută în zonă pentru conflictele frecvente. Aceștia afirmă că între femeie și nepoții ei existau tensiuni, iar scandalurile erau dese.
Femeia ar fi fost singura cu venituri stabile, beneficiind de o pensie de urmaș.
„Se certau des. Ea avea o pensie de urmaș de trei mii de lei. I-am spus să aibă grijă, că nu se purtau bine cu ea”, a declarat o vecină pentru presa locală.
Cei trei locuiau împreună de mai mulți ani, iar potrivit surselor din anchetă, în locuință au fost găsite urme care susțin ipoteza ca au avut loc violențe.
Poliția continuă investigațiile pentru a clarifica toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
În urmă cu câțiva ani, o femeie din Hunedoara a fost ucisă în bătaie de propriul nepot, care o teroriza de ani buni., iar un elev de la Liceul „Ion Mincu” din Vaslui a fost acuzat că şi-a ucis bunica de 78 de ani, care îl avea în grijă, în timp ce părinţii se aflau la muncă în străinătate.

