O tânără olandeză, studentă la Drept, a devenit unul dintre cei mai eficienți și temuți asasini ai celui de-Al Doilea Război Mondial. Membră a Rezistenței Olandeze, își ducea la capăt misiunile îmbrăcată elegant și cu un calm remarcabil. Pentru naziști, a ajuns rapid un adevărat coșmar.
Johanna Scaft FOTO wikipedia
Cel de-Al Doilea Război Mondial a fost unul dintre cele mai violente conflicte din istoria omenirii. Prin tacticile războiului-fulger, Germania Nazistă a reușit să paralizeze rapid sistemele defensive ale multor state europene și să controleze o mare parte a continentului. Europa Centrală și Occidentală au fost ocupate aproape în întregime.
În teritoriile cucerite, o parte a populației a colaborat cu autoritățile naziste, fie pentru privilegii, fie din teama represaliilor. Au existat însă și oameni care au refuzat să accepte ocupația, extremismul și teroarea. Aceștia au organizat mișcări de rezistență implicate în sabotaje, falsificări de acte, atacuri armate și asasinate.
Printre cei mai temuți membri ai Rezistenței s-a aflat, surprinzător, o tânără de numai 22 de ani. Era o olandeză roșcată care ucidea fără ezitare naziști și colaboratori ai acestora. Elegantă, mereu atentă la apariția sa și adesea cu ruj pe buze, a devenit un simbol al luptei clandestine împotriva ocupației naziste. Numele ei era Jannetje Johanna Schaft, dar a intrat în istorie drept „Hannie”, „fata cu părul roșu”, aflată în fruntea listei de persoane căutate de naziști.
O țară care nu a fost salvată nici de neutralitate
Povestea lui Hannie Schaft începe odată cu ocuparea Olandei de către Germania Nazistă. După invadarea Poloniei, în septembrie 1939, Țările de Jos își proclamaseră neutralitatea, la fel ca în timpul Primului Război Mondial. Pentru Adolf Hitler, acest lucru nu a avut însă nicio importanță. Germania Nazistă a invadat Olanda pe 10 mai 1940. După cinci zile de lupte grele și la o zi după bombardarea Rotterdamului, armata neerlandeză a capitulat, pe 15 mai 1940. Guvernul și familia regală au părăsit țara și s-au refugiat la Londra. Olanda a intrat astfel sub ocupație nazistă, fiind instaurată administrația germană.
O parte a populației a colaborat cu autoritățile naziste sau a acceptat ocupația fără împotrivire. Au existat însă și oameni care nu au tolerat extremismul și crimele regimului, mai ales persecuțiile împotriva evreilor. Aceștia au organizat o mișcare de rezistență cunoscută sub numele de Raad van Verzet („Consiliul Rezistenței”), care avea legături și cu Partidul Comunist Olandez.
Membrii rezistenței se ocupau de sabotaje, asasinate și procurarea de documente false pentru salvarea evreilor amenințați cu deportarea în lagărele de concentrare. Activitatea lor era însă extrem de dificilă, mai ales în condițiile în care o parte importantă a forțelor de ordine olandeze colabora cu naziștii.
Hannie, fata cu părul roșu
În timpul ocupației naziste, mai exact în 1943, studenții olandezi au fost obligați să semneze o declarație de loialitate față de regimul nazist. Aproape 80% dintre ei au refuzat și au fost exmatriculați. Printre aceștia se afla și Hannie Schaft, o tânără de 22 de ani, cu părul roșcat, care avea să devină în scurt timp un adevărat coșmar pentru armata germană de ocupație.
Hannie Schaft s-a născut la 16 septembrie 1920, în Haarlem, în nordul Olandei. Tatăl ei, Pieter Schaft, era profesor și avea simpatii socialiste, iar mama sa se numea Aafje Talea Schaft. Hannie a rămas singurul copil al familiei după ce sora sa mai mare, Anna, a murit de difterie, în 1927.
Încă din copilărie, Hannie nu suporta nedreptatea, discriminarea și extremismul. În familie discuta adesea despre politică și probleme morale, mai ales cu tatăl său. Inteligentă, pasionată de lectură și cu rezultate foarte bune la învățătură, după terminarea liceului a fost admisă la Facultatea de Drept a Universității din Amsterdam.
După izbucnirea războiului, Hannie Schaft s-a implicat ca voluntar la Crucea Roșie, unde pregătea truse de prim ajutor și bandaje pentru soldați și refugiați. În 1943, când era studentă în anul al patrulea, i s-a cerut să semneze declarația de loialitate față de autoritățile de ocupație. Din cauza convingerilor sale și a prieteniei apropiate cu două studente evreice, Sonja Frenk și Philine Polak, Hannie a refuzat categoric orice colaborare cu naziștii. A fost exmatriculată, alături de majoritatea studenților care refuzaseră să semneze.
A devenit un coșmarul naziștilor
Politicile rasiale și brutalitatea naziștilor împotriva opozanților regimului au determinat-o pe Hannie să treacă la acțiune. Era o tânără idealistă și credea că lumea poate deveni mai bună doar prin implicare și curaj. La început s-a concentrat pe salvarea prietenilor și a familiilor evreiești pe care le cunoștea. În vara anului 1943 s-a întors acasă, în Haarlem, împreună cu cele două prietene evreice, Sonja Frenk și Philine Polak. Le-a ascuns în locuința familiei și le-a procurat acte de identitate false.
În această perioadă a intrat în contact cu Raad van Verzet, mișcarea de rezistență olandeză, și a decis imediat să se alăture acesteia. La început a fost folosită ca mesager și distribuitor de materiale clandestine. Fiind o tânără intelectuală și discretă, nu părea genul potrivit pentru operațiuni periculoase. Inițial se ocupa de procurarea sau furtul actelor de identitate pentru evrei.
Așa le-a cunoscut pe surorile Truus și Freddie Oversteegen, alte două tinere implicate în rezistență. Cele trei au devenit foarte apropiate, iar după război surorile aveau să povestească numeroase episoade din activitatea lui Hannie.
Fosta studentă la Drept își dorea însă mai mult decât rolul de curier. Voia să participe direct la operațiuni armate. A început pregătirea cu explozibili și antrenamentele de tragere, dovedind rapid un talent remarcabil. Curând a devenit unul dintre cei mai eficienți asasini ai Rezistenței. Acționa singură sau împreună cu un partener și îi viza pe ofițerii naziști, pe oficialii ocupației și pe olandezii care colaborau cu regimul, în special polițiști implicați în arestarea evreilor și în aplicarea măsurilor de teroare.
Asasinul cu ruj, tocuri și o echipă de „amazoane”
Hannie făcea echipă cu alte două tinere din Rezistență, Truus și Freddie Oversteegen, care aveau 17 și, respectiv, 15 ani în 1943. Împreună formau un trio temut de autoritățile naziste. Erau extrem de eficiente în acțiunile de sabotaj, iar Hannie devenise unul dintre cei mai periculoși asasini ai Rezistenței.
Tânăra era cunoscută pentru felul în care se prezenta înaintea misiunilor: se îmbrăca elegant, se machia discret cu ruj și mascara și își aranja atent părul roșu aprins. „Voi muri curată și frumoasă”, spunea adesea Hannie.
Folosindu-se de apariția sa elegantă și de faptul că nu stârnea suspiciuni, se apropia de ținte fără dificultate. Victimele, de multe ori surprinse să vadă o femeie tânără și atrăgătoare, nu bănuiau nimic. În câteva secunde, Hannie scotea pistolul și își executa ținta, după care dispărea rapid.
A participat la numeroase acțiuni de sabotaj și asasinate împotriva militarilor germani, naziștilor olandezi, colaboratorilor și informatorilor. A învățat fluent limba germană și se apropia adesea de soldații ocupației pentru a obține informații utile pentru Rezistență.
La 1 martie 1945, împreună cu Truus Oversteegen, l-a ucis pe ofițerul de poliție Willem Zirkzee, lângă Krelagehuis, pe Leidsevaart, în Haarlem. Două săptămâni mai târziu, pe 15 martie, cele două l-au rănit grav pe Ko Langendijk, un frizer din IJmuiden care colabora cu serviciile de informații naziste. Acestea au fost doar câteva dintre operațiunile la care a participat.
Hannie avea însă și principii ferme. La un moment dat, Rezistența i-a cerut să participe la răpirea copiilor unui oficial nazist, care urmau să fie executați dacă tatăl lor nu coopera. Tânăra a refuzat categoric. Spunea că un asemenea gest nu ar fi diferit de barbaria practicată de naziști.
În scurt timp, Hannie Schaft a devenit unul dintre cei mai căutați oameni de către Gestapo în Olanda. După ce fusese observată la locul unui asasinat, anchetatorii au reținut un detaliu evident: părul ei roșcat. Astfel a intrat pe lista „most wanted” a naziștilor sub numele de „fata cu părul roșu”.
„Trag mai bine decât voi”
Șirul de asasinate și activitatea spectaculoasă a lui Hannie Schaft au fost întrerupte de un episod tragic și de o greșeală fatală. La 21 iunie 1944, Schaft și Jan Bonekamp, un camarad din Rezistență, au plecat într-o misiune la Zaandam. Ținta lor era Willem Ragut, un polițist olandez care colabora cu naziștii.
Hannie a atacat prima. Cu celebrul ei pistol, s-a apropiat de Ragut pe bicicletă și l-a împușcat în spate, în plină stradă. În acel moment, deasupra orașului treceau bombardiere aliate, iar trecătorii au crezut inițial că polițistul fusese lovit în urma unui atac aerian. Profitând de confuzie, Hannie s-a retras rapid.
Jan Bonekamp a făcut însă o greșeală gravă. S-a apropiat de polițistul căzut pentru a-i mai trage un glonț, fără suficientă prudență. Deși rănit, Ragut a reușit să scoată arma și să-l împuște pe Bonekamp în abdomen. Grav rănit, acesta a încercat să fugă, dar s-a prăbușit pe stradă și a fost transportat la spital.
Acolo, în timpul interogatoriilor, a divulgat numele și adresa lui Hannie Schaft. Bonekamp a murit la scurt timp, însă Hannie fusese deja avertizată și a reușit să fugă înainte ca naziștii să ajungă la ea. După acest episod, a fost nevoită să intre și mai adânc în clandestinitate.
Părinții lui Hannie au fost însă arestați și trimiși într-un lagăr de concentrare din apropiere de Den Bosch. După acest episod, tânăra s-a retras pentru aproximativ nouă luni din activitatea Rezistenței și a rămas ascunsă. Între timp, părinții ei au fost eliberați.
Hannie s-a întors apoi în clandestinitate, de această dată cu părul vopsit în negru și purtând ochelari fără dioptrii pentru a nu fi recunoscută. A continuat să participe la asasinate și acțiuni de sabotaj împotriva oficialilor germani și a colaboratorilor olandezi până la 21 martie 1945, când a fost arestată într-un punct de control militar din Haarlem.
În momentul arestării distribuia ziarul ilegal comunist „De Waarheid” („Adevărul”), folosit drept acoperire. În realitate, transporta documente secrete pentru Rezistență. A fost închisă la Amsterdam, unde a fost bătută, torturată și interogată.
În cele din urmă, a fost identificată după rădăcinile părului său roșcat și recunoscută și de o fostă colegă, Anna Wijnhoff. Hannie și-a asumat asasinatele și actele de sabotaj, însă a refuzat să-și trădeze camarazii. A fost condamnată la moarte și executată la 17 aprilie 1945, lângă Bloemendaal, de colaboratori olandezi ai naziștilor, Mattheus Schmitz și Maarten Kuiper.
Potrivit martorilor, Schmitz a tras primul de la mică distanță, dar doar a rănit-o superficial. Hannie, care avea atunci doar 24 de ani, le-ar fi spus: „Trag mai bine decât voi”. Furios, Kuiper s-a apropiat și a împușcat-o în cap.
După război, la 27 noiembrie 1945, Hannie Schaft a fost reînhumată cu funeralii de stat la Cimitirul de Onoare Olandez din Bloemendaal. La ceremonie au participat membri ai guvernului neerlandez și ai familiei regale, inclusiv regina Wilhelmina, care a numit-o pe Hannie Schaft „simbolul Rezistenței”.
