Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași anunțat joi, 14 mai, că analizele preliminare făcute după focarul de toxiinfecție alimentară de la o nuntă organizată într-un hotel din Iași au confirmat prezența bacteriei Salmonella la pacienți și a stafilococului auriu la angajați.
Stafilococul auriu/FOTO: Shutterstock
Purtătorul de cuvânt al DSP Iași, Marius Voicescu, a anunțat că rezultatele coproculturilor pentru primii trei pacienți internați la Spitalul de Boli Infecțioase Iași sunt pozitive pentru Salmonella enterica grup C, scrie Agerpres.
Din cele șase probe recoltate de la angajații hotelului, două au fost pozitive pentru stafilococ auriu, iar celelalte patru negative. Alte analize, inclusiv cele la alimente, apă și probe de sanitație, sunt încă în desfășurare, iar rezultatele finale vor fi anunțate săptămâna viitoare.
„Ancheta epidemiologică a fost declanșată după sesizarea transmisă de medicul de gardă al Spitalului de Boli Infecțioase Iaşi. Echipele DSP au identificat consumatorii prezenţi la eveniment şi au colectat informaţii despre alimentele consumate şi simptomele apărute. Persoanele simptomatice aflate la domiciliu prezintă, în acest moment, forme uşoare sau simptome în remisie, spontan ori sub tratament.
Ancheta epidemiologică este în desfăşurare, iar măsurile finale vor fi stabilite după centralizarea tuturor rezultatelor de laborator şi a datelor obţinute în anchetă”, a precizat purtătorul de cuvânt Marius Voicescu.
DSP Iaşi a anunţat, miercuri, că a demarat o anchetă după ce mai multe persoane ar fi suferit de toxiinfecţii alimentare în urma participării la o nuntă organizată la sfârşitul săptămânii trecute la hotel de la intrarea în municipiul Iaşi.
Potrivit reprezentanţilor DSP, până în prezent la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi, precum şi în spitale din Râmnicu Sărat, Huşi, Braşov sunt internate 14 persoane, iar alte 33 prezintă simptome şi se află la domiciliu.
Un caz similar a avut loc și în în Dâmbovița
În noaptea de 9 spre 10 mai, mai multe persoane au acuzat stări de rău, greață și vărsături, existând suspiciunea unei toxiinfecții alimentare.
Aceștia se aflau la o nuntă în localitatea Oncești, județul Dâmbovița, organizată la un salon de evenimente.
Din cauza numărului mare de persoane afectate, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție. În total, 41 de oameni, adulți și copii, au avut greață, vărsături și diaree, însă niciunul nu a fost internat.
DSP Dâmbovița a suspendat activitatea restaurantului și a aplicat amenzi de 51.000 de lei, după ce inspectorii au descoperit mai multe nereguli de igienă, inclusiv lipsa controlului medical al angajaților și personal cu răni la mâini. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

