Fundătura Ponorului, Ponorici și Poiana Omului, locurile vechilor sălașe și stâne din Munții Șureanu, au fost reanimate la venirea primăverii, de păstori și turiști. Via Transilvanica a schimbat treptat viața localnicilor din așezările izolate.
Constantin privește spre Fundătura Ponorului. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Din 2022, Via Transilvanica traversează județele Alba și Hunedoara, în faimosul ținut al cetăților dacice, numit Terra Dacica de realizatorii rutei turistice.
Cea mai mare parte a traseului „dacic”, întins pe aproape 170 de kilometri, trece prin Munții Șureanu (Parcul Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina) ajungând în locuri necunoscute multor turiști. Este un loc al cetăților antice, dar și al satelor, cătunelor, stânelor și sălașelor arhaice din munți, înființate de păstori sau folosite în strânsă legătură cu păstoritul.
Fundătura Ponorului, locul spectaculos din munți
În ultimii ani, unele locuri din Munții Șureanu au devenit destinații tot mai căutate de turiști, iar odată cu ele, viața localnicilor a început să se schimbe.
„Până în urmă cu câțiva ani, înainte de Via Transilvanica, Fundătura Ponorului era un loc aproape neștiut. Veneau turiști din Hunedoara, făceau fotografii și apoi se întorceau acasă. Drumul este foarte rău, fiind un fost drum forestier, folosit și pentru cariera de bauxită de la Ohaba Ponor, așa că lumea nu prea ajungea aici, la Fundătură. Noi urcam cu oile, cu vitele, cu caii, dar numai de primăvara până toamna”, spune Constantin, un crescător de animale din Federi (județul Hunedoara), aflat pe valea Streiului, la poalele munților care adăpostesc Fundătura Ponorului.
Imaginea 1/15:
Fundătura Ponorului Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (41) JPG
Localnicul a observat în ultimii ani interesul tot mai mare al turiștilor pentru acest loc și a devenit treptat o gazdă pentru aceștia. La fel ca alți săteni din Federi care au sălașe în Fundătura Ponorului, Constantin îi primește pe călători în locuințele sezoniere de aici ale familiei sale. Le arată bunăvoință, îi îndrumă la nevoie și îi servește cu produsele locale de la stână. Printre vizitatori sunt și mulți străini care au descoperit locul pe hărțile traseului de drumeție.
„Odată cu venirea primăverii vin tot mai mulți oameni în Fundătura Ponorului. Unii au numit-o Palma lui Dumnezeu, dar pentru noi a fost dintotdeauna un loc unde am ținut animalele vara. Pentru mine a fost și mai mult. Am fost angajat la Ocol și am plantat în 1983 pădurea aceasta de molid, în locul pădurii de fag care acoperea acești munți. Am copilărit în aceste locuri”, spune, mândru, Constantin.
Fundătura Ponorului și Ponorici, apropiate
La doi kilometri și aproape o oră de mers de Fundătura Ponorului, o altă fundătură se ivește de pe Via Transilvanica. Ponorici a fost și el un loc căutat de ciobanii care cutreierau Munții Șureanu în transhumanță, fie pentru a urca vara în Retezat, fie în transhumanțe mai lungi, pe trasee conturate din vremuri străvechi, când turmele de oi coborau din Carpați spre câmpiile dunărene.
„Pe aici, primăvara și toamna treceau mii de oi, în drumurile lor din zona Sebeșului spre Retezat. Am umblat și eu cu ele, încă din copilărie, prin toți acești munți. Acum, turmele sunt tot mai puține, pentru că tinerii nu mai sunt atrași de o astfel de meserie. Dar vin tot mai mulți turiști, pe jos sau cu bicicleta”, spune David, un localnic din Federi, stabilit pe timp de vară într-un sălaș de la Ponorici.
Localnicul, care are în grijă mai multe vite, a observat și el popularitatea de care se bucură locurile, însă pentru el au o semnificație mai profundă.
Imaginea 1/31:
Fundătura Ponorului Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (19) jpg
„Au fost cetăți și așezări dacice aici. S-au luptat dacii și romanii, iar în unele locuri, pe care nu le știe multă lume, s-au descoperit vârfuri de săgeți, bucăți de coifuri și scuturi și tot felul de alte lucruri din vremea dacilor”, amintește acesta.
Troianul de la Ponorici
Un astfel de loc se află chiar deasupra luncii Ponoriciului și a prăpastiei Cioclovinei, la doi-trei kilometri de cetatea dacică Piatra Roșie, iar oamenii l-au numit „troianul”.
Aici, în anii ’50, istoricul Constantin Daicoviciu a descoperit urmele unui sistem defensiv puternic, întins pe aproximativ doi kilometri, pe care îl numise valul de la Cioclovina – Ponorici. Acesta arăta că troianul avea o grosime la bază de circa 10 metri și înălțimi de până la trei metri. Cele peste 30 de valuri secundare ale sale, amenajate din îngrămădiri de pietre, aveau grosimi de circa șase metri și lungimi de până la 36 de metri, fiind ridicate la distanțe de 18-35 de metri între ele.
„Vădit lucru, avem de-a face cu un zid sec format din bucăți de piatră calcaroasă de stâncă și de foarte puțin pământ, strâns de ambele laturi de o palisadă de lemn, eventual de un gard împletit. Prin arderea palisadei, s-au calcinat pietrele, s-a roșit pământul dintre ele și s-a prăbușit partea de sus a Troianului. Evident că grosimea originală a valului cu palisadă cu tot n-a putut fi mai mare de 2-2,50 metri. Ce se vede acum nu este decât rezultatul prăbușirii Troianului”, nota omul de știință.
Imaginea 1/17:
Ponorici Munții Șureanu Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (22) JPG
La începutul secolului XX, o cale ferată forestieră cobora din cătunul Ponorici până în satul Pui, de pe valea Streiului.
La Ponorici, calea ferată îngustă se intersecta cu „Troianul”, marele zid de apărare antic, despre care arheologii au presupus că a fost folosit ca avanpost în fața unei invazii a romanilor inițiate dinspre sudul țării, prin valea Streiului. Capătul căii ferate se afla în apropiere de prăpastia Cioclovinei.
Aici, trenurile opreau și se întorceau coborând lent de-a lungul „troianului” și apoi printre dealuri, doline și uvale. Deasupra Ponoricilor, o linie de funicular înființată tot la începutul secolului trecut era folosită pentru transportul „guano-fosfatului” extras din Peștera Cioclovina către gara comunei Pui. Din vechea cale ferată s-a păstrat doar terasamentul, iar din fostele instalații de funicular au rămas doar urmele locurilor unde au fost ridicați stâlpii.
Poiana Omului și legenda lui Decebal
Mai sus de Fundătura Ponorului și Ponorici, traseul de drumeție îi aduce pe călători într-un alt loc legendar. Aflată la peste 1.000 de metri altitudine și înconjurată de păduri vaste de fag, stejar și brad, Poiana Omului a fost o răscruce a drumurilor de plai, folosite de ciobanii aflați în transhumanță. Numele său ar proveni, spun localnicii, din legenda morții regelui dac Decebal.
„Știu, ca mulți dintre cei care au trăit aici, despre această legendă a Poienii Omului, ca loc al morții lui Decebal, de când m-am pomenit. De pe la vârsta de 13 ani am cutreierat acești munți cu turmele, iar viața de cioban mi-a plăcut dintotdeauna. Aici, la Poiana Omului, era un lucru foarte mare. Coborau ciopoarele de oi, erau mii de oi care se aduceau în acest loc, care erau băgate la oboare și se alegeau aici, iar ciobanii erau tocmiți tot aici”, amintea Duțu, unul dintre ciobanii de la Poiana Omului.
Cel mai ciudat cătun părăsit din Munții Șureanu. Oamenilor le era teamă să mai rămână aici noaptea
Despre Poiana Omului, oamenii din zonă spun că ar fi fost locul unde Decebal și-a găsit sfârșitul, în timp ce era urmărit de romani. Căpetenia dacilor ar fi plecat din Sarmizegetusa, călărind pe culmile montane prin Poiana Omului, unde în Antichitate ar fi fost un nod de comunicații între cetățile dacice din Munții Orăștiei, iar moartea sa ar fi avut loc la umbra stejarilor care creșteau în această poiană. La fel ca Fundătura Ponorului și Poiana Omului a devenit un punc de atracție pe Via Transilvanica, iar călătorii pot găsi aici adăpost.
În apropiere au fost descoperite urmele unor presupuse stâne dacice, castre romane și așezările dacice mai cunoscute de la Piatra Roșie și Blidaru. Din Poiana Omului, Via Transilvanica se îndreaptă spre Târsa, coborând apoi în valea Grădiștii, la drumul spre Sarmizegetusa Regia.
Un alt drum vechi de plai, cu numeroase suișuri și coborâșuri, continuă din Poiana Omului spre culmile Rudele (1.300 de metri), Meleia (1.419 metri) și Tâmpu (1.495 de metri), împânzite de rămășițe ale unor așezări dacice sezoniere. De pe Vârful Tâmpu, traseul de drumeție urcă spre Vârful Steaua Mare, aflat la circa 1.700 de metri, iar de aici turiștii mai au cinci kilometri de străbătut, pe vechile drumuri de plai, până la Vârful Godeanu (1.659 de metri), aflat în apropiere de Sarmizegetusa Regia și considerat de unii istorici „muntele sfânt al dacilor”.
