Numeroși turiști au revenit acasă cu amintiri de neuitat din călătoriile pe Via Transilvanica, unele întărite de emoția întâlnirii cu animalele sălbatice sau cu câinii de stână. Urșii și-au făcut și ei simțită prezența pe unele segmente ale rutei de drumeție, stârnind atât fascinație cât și teamă.
Urșii au stârnit fascinația, dar și temeri, multur turiști. Foto: Pixabay.com
Lansată în 2018 și completată în 2022 cu tronsoanele din Alba și Hunedoara, Via Transilvanica a devenit treptat unul dintre cele mai populare trasee de drumeție din România.
Via Transilvanica, de la orașe la sălbăticie
Străbate mai mult de 1.400 de kilometri, traversând Carpații pentru a conecta regiunile istorice ale Bucovinei și Banatului Montan, printr-un traseu de lungă durată, care îi poartă pe călători prin locuri pline de atracții turistice.
Via Transilvanica înșiră pe traseul ei mai multe orașe și stațiuni, precum Vatra Dornei, Bistrița, Sovata, Odorheiu Secuiesc, Sighișoara, Mediaș, Blaj, Alba Iulia, Sebeș, Cugir, Oțelu Roșu, Caransebeș, Reșița și Drobeta-Turnu Severin. Însă o mare parte a rutei de drumeție este străbătută pe drumuri mai puțin circulate, pe poteci de munte și de șes, prin sate arhaice slab populate, pe drumuri forestiere și chiar pe terasamentele unor foste căi ferate abandonate.
În astfel de locuri, mulți călători se simt în largul lor, aproape de natură, însă pentru alți turiști unele segmente din Via Transilvanica ridică neliniști, mai ales atunci când se aventurează singuri la drum. Apropierea verii aduce tot mai mulți oameni pe traseele sale, însă uneori acest lucru nu este suficient pentru a alunga îngrijorările.
Unele dintre cele mai frecvent întâlnite temeri ale drumeților sunt legate de întâlnirile nedorite cu urșii și cu câinii de la stâne. În timp ce stânele sunt vizibile de la distanță, întâlnirile cu urșii sunt cel mai adesea neprevăzute, iar aceste animale sălbatice pot fi întâlnite în fiecare regiune dominată de Carpați, din Bucovina până în Munții Banatului.
În primele două săptămâni petrecute pe Via Transilvanica, de la Putna la Archita, un drumeț a relatat, pe grupul oficial dedicat călătorilor, că a întâlnit de trei ori urși, iar în alte locuri din Carpații Orientali a observat urmele lăsate de aceștia.
„Am ajuns în Brădețelu. De la Brâncovenești până aici, am avut un traseu frumos. O pădure care, pe alocuri, mi-a dat un pic fiori. Pe o porțiune de vreo 1-2 kilometri, mai toți arborii, stânga-dreapta, au tulpinile făcute praf de urs”, nota acesta într-o postare pe grup.
Într-un alt mesaj, acesta povestea că a observat urși în pădurea din zona Muntelui Firtuș, chiar pe traseul Via Transilvanica, iar în altul relata despre temerile avute la vederea altor doi urși.
„Via Transilvanica, ziua nr. 12. Azi am avut o zi cu adrenalină. Am întâlnit doi urși și am fost prins și de ploaie. Am ajuns totuși în Odorheiu Secuiesc”, a relatat drumețul.
Alți călători au povestit și ei experiențe asemănătoare, unii atrăgând atenția că, în această perioadă de primăvară, urșii devin mai activi și pot fi zăriți mai des în apropierea traseelor turistice.
„Primăvara, urșii sunt activi după hibernare, iar România e plină de ei, din păcate. De asta am renunțat la hiking pe trasee mai sălbatice și merg cu toată plebea pe munți ca Ceahlău”, spune un pasionat de drumeții.
Via Transilvanica, nerecomandată după lăsarea serii
Potrivit administratorilor paginii de Facebook „Via Transilvanica”, au fost plasate de-a lungul traseului peste 300 de marcaje cu mesajul „Atenție la urși după înserare”. În unele locuri, localnicii au venit și ei în ajutorul drumeților, afișând pe porți și garduri atenționări cu privire la prezența urșilor.
Alți călători de pe Via Transilvanica oferă, la rândul lor, câteva sfaturi celor care își încep călătoria cu temeri față de urși.
„Cum să eviți întâlnirea cu urșii? Iată câteva reguli comune de siguranță: faceți zgomot. Când faceți drumeții la munte, vorbiți tare, cântați sau folosiți clopoței de urs, pentru a evita să îi speriați. Manevrați corect alimentele: când campați, depozitați alimentele în mod corespunzător și agățați-le sus; nu lăsați mâncare în urmă. Drumețiile în grup sunt mai sigure decât drumețiile individuale. Păstrați distanța: dacă vedeți un urs în depărtare, dați-vă înapoi încet; nu alergați și nu vă uitați direct în ochii lui”, spune unul dintre aceștia.
Ar trebui să ne temem de urșii din Carpați? „Uneori e un moșneag bondoc. Alteori atacă fără motiv”
Gălăgie pentru alungarea urșilor
Un alt călător susține că ursul nu stă în pădure, așa cum spune legenda, ci acolo doar se adăpostește. „Urșii care nu au avut niciodată contact cu un om te vor evita”, adaugă acesta.
„E plin de urși în Munții Gurghiului, dar, dacă faci gălăgie, te descurci. Iar, legat de câini, ocolești stâna și e bine să ai un baston cu electroșocuri. Pentru urs, neapărat spray”, adaugă altcineva.
Alți români recomandă călătorilor să își anunțe prezența în păduri, făcând zgomot.
„De câte ori mergi prin pădure, fă zgomot. Nu zgomot exagerat, dar să vorbești, să cânți sau să iei un fluier și, din când în când, atunci când poteca șerpuiește, să mai dai câte un fluier. Ideea este să nu surprinzi animalul, să nu ieși brusc în fața lui. Îl sperii și poate ataca. Nu păstra în cort mâncare. Nu lua cu tine mâncare puternic mirositoare. Eu prefer conservele. Sprayul e ultima soluție”, notează altcineva.
„Nimeni nu a fost atacat de urs pe Via Transilvanica”, adaugă, încrezător, un alt drumeț.
Jandarmii montani oferă câteva recomandări pentru cei care se aventurează în zonele sălbatice unde există riscul de a întâlni urși: asigurați-vă că aveți cel puțin un partener de drumeție; discutați și faceți zgomot, pentru a fi auziți de animalele sălbatice, astfel încât acestea să vă evite; purtați, agățat de rucsac, un așa-numit „bear bell”, un clopoțel împotriva urșilor; când campați, nu țineți mâncarea în cort; purtați la voi un spray cu piper împotriva urșilor; purtați la gât un fluier; dacă observați prezența ursului din depărtare, faceți zgomot; încercați să evitați animalele pe cât posibil.
Atenție la comportamentul imprevizibil al urșilor
Peste zece mii de urși trăiesc în Munții Carpați, iar în unele locuri au devenit prezențe obișnuite, fiind întâlniți chiar și în localități sau pe marginea unor drumuri frecventate de turiști, cum este Transfăgărășanul. În mod normal, urșii evită contactul cu oamenii sau cu alte viețuitoare, însă întâlnirea cu ei poate scoate la iveală comportamentul lor imprevizibil.
„Uneori e un moșneag bondoc, foarte pașnic, care se ferește cuminte din calea omului; alteori atacă fără niciun motiv de înțeles. Uneori e de o îndrăzneală uimitoare, alteori pare laș, fugind din fața unui câine care îl latră. Se poate spune că atacă necondiționat. Sigur, nimic nu rămâne fără o explicație. De pildă, dacă a fost înțepat rău de albine într-o aventură cu un stup pe care voia să-l dijmuiască, e furios și atacă. Acest caz, însă, e rar”, scria publicistul Ionel Pop (1889–1985), fondatorul revistei „Carpații – Vânătoare, Pescuit, Chinologie”.
În ultimii ani, mai mulți români au avut de suferit în urma întâlnirilor cu urși. Unii dintre ei i-au „căutat” pe șoselele montane care le traversează habitatele și s-au apropiat prea mult de ei. Alții au fost atacați în încercarea de a-și apăra turmele sau în urma unor întâlniri neprevăzute cu sălbăticiunile.
„Un urs nu atacă niciodată un om pentru a-l mânca. Multe accidente cu oameni se întâmplă la stâne, când ciobanii curajoși vor să scape vreo oaie, vreo vită atacată”, nota autorul de literatură cinegetică Ionel Pop.
În zonele în care urșii și oamenii împart același habitat, conflictele apar, de obicei, atunci când urșii au învățat să vâneze animale domestice.
„Un alt motiv important este extinderea așezărilor umane în teritoriile urșilor și disponibilitatea deșeurilor generate de activitatea umană. Toate aceste activități fac ca tot mai mulți oameni să se deplaseze în apropierea habitatelor urșilor, ceea ce crește semnificativ riscul de conflicte”, arată pagina wilderness-society.org, a unei asociații europene de protecție a animalelor.
În anii ’60, numărul urșilor din România era estimat la circa 2.000 de exemplare, însă în deceniile următoare a fost într-o continuă creștere.
