Complexul Energetic Oltenia a transmis că incendiul de la Sucursala Electrocentrale (SE) Rovinari a avut loc pe 12 aprilie, în jurul orei 8:00. Personalul a acționat imediat, reușind localizarea și lichidarea rapidă a incendiului. Nu au fost înregistrate victime.
„A avut loc un incendiu la nivelul postului de lucru al operatorului (container) din zona instalației de desulfurare, amplasat în proximitatea traseelor de cabluri electrice. Incendiul s-a extins la cablurile de forță și de comandă din zona absorberului instalației de desulfurare aferente Blocului Energetic nr. 5”, a transmis Complexul Energetic Oltenia, într-un comunicat.
Cauzele și împrejurările producerii incidentului urmează să fie stabilite în urma verificărilor echipelor tehnice de specialitate.
„Din motive de siguranță, a fost dispusă oprirea controlată a Grupului 5 conform procedurilor specifice, iar în prezent sunt în derulare manevrele necesare pentru pornirea Grupului 4. Din primele verificări, avaria are un impact redus și urmează a fi remediată în perioada următoare cu personalul din cadrul S.E. Rovinari”, potrivit sursei citate.
Incendiul a fost anunțat pe pagina de Facebook „Salariaţii Complexului Energetic Oltenia”. Se anunța că Grupul 5 a fost oprit de sistemele de protecţie ale termocentralei.
„Foc la Grupul 5 de la Termo Rovinari în dimineața de Paști. Fumul dens a fost observat de la distanță în zona instalației de desulfurare. Producția de energie a fost oprită instant de sistemele de protecție”, se arată pe pagina „Salariaţii Complexului Energetic Oltenia”.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
