Actorul clujean Ioan Isaiu, cunoscut pentru rolurile sale din teatru, televiziune și telenovele românești, a murit subit, sâmbătă, la vârsta de 56 de ani. În luna august ar fi împlinit 57 de ani.
Ioan Isaiu avea 56 de ani FOTO / captură video Click
Actorul Ioan Isaiu, unul dintre numele cunoscute ale scenei clujene și ale producțiilor de televiziune din România, a murit sâmbătă, la vârsta de 56 de ani, scrie cluj24.
Potrivit informațiilor apărute în presa locală, Ioan Isaiu se afla la București, la filmări, în momentul în care i s-ar fi făcut rău. Actorul ar fi suferit un infarct, iar echipajele medicale sosite la fața locului nu au mai reușit să îi salveze viața. În luna august ar fi împlinit 57 de ani.
Mai multe mesaje de condoleanțe au apărut pe pagina de Facebook a actorului.
Actor al Teatrului Național din Cluj și absolvent UBB
Născut pe 25 august 1969, la Hunedoara, Ioan Isaiu a absolvit Facultatea de Filologie a Universitatea Babeș-Bolyai, Departamentul de Teatru, promoția 1995, la clasa profesoarei Sorana Coroamă Stanca.
A fost actor al Teatrul Național Cluj-Napoca în perioada 1995–2001, revenind în instituție începând cu anul 2017. De-a lungul carierei, a interpretat zeci de roluri pe scena teatrului clujean, în spectacole regizate de nume importante precum Gábor Tompa, Tudor Lucanu, Victor Ioan Frunză sau Alexandru Dabija.
Publicul larg l-a cunoscut și din seriale și telenovele românești precum Aniela, Iubire și Onoare, Secretul Mariei sau Vocea Inimii.

