Most Popular

Octavian Popescu, pus la zid după reacția de frustrare: „Nimeni de la FCSB nu are contract de titular”


FCSB s-a impus cu 3-2 în fața lui FC Botoșani, într-un meci din runda a cincea din Superliga și se află pe primul loc cu 11 puncte.

Cele două echipe au oferit un spectacol fotbalistic excelent, dar în cele din urmă golul marcat de Daniel Bîrligea în minutul 90+6′ a făcut diferența.

Ce au spus Robert Niță și Bogdan Lobonț după răbufnirea lui Tavi Popescu

Octavian Popescu a oferit pasa de gol la reușita lui Daniel Bîrligea din ultimele minute ale meciului care s-a jucat pe Arcul de Triumf.

Fotbalistul de 23 de ani a reușit o fază senzațională în banda stângă și a depășit doi apărători ai moldovenilor, ca mai apoi să îl găsească perfect pe Bîrligea în careu.

După meci, ‘șeptarul’ lui FCSB s-a plâns de minutele puține pe care le-a primit în ultima perioadă.

În direct la emisiunea VOYO Sport LIVE de pe VOYO SPORT 1Robert Niță și Bogdan Lobonț au comentat reacția lui Octavian Popescu și au căzut de acord că nu ar fi trebuit să aibă o astfel de declarație.

Robert Niță îi înțelege frustrarea jucătorului de 23 de ani, dar a punctat motivul pentru care ar trebui să evite astfel de declarații.

„El și cu Bîrligea decid meciul, nu? Mai ales că el intră din postura de rezervă.

(n.r. Pentru cine este mesajul pe care l-a transmis la flsh-interviu?) Petru cine face echipa, doar nu e pentru noi trei. E o frustrare, o supărarea, iar aici sunt două planuri despre care putem discuta. Îl înțelegi fotbalistic și îi înțelegi dorința de a juca, mai ales după ce a fost decisiv. El e supărat că joacă puțin, spune meciul cu Sepsi, spune și de cel de acum cu Botoșani, ăsta e primul plan.

În planul doi, vorbim despre un grup, vorbim despre FCSB care are un lot bun, care a făcut o schimbare de sistem, dar mai ales, vorbim despre un club care l-a susținut pe Tavi Popescu prin vocea patronului și prin vocea lui Mihai Stoica, timp de doi an de zile când el nu a făcut nicio fază de acest gen, iar atunci nu a ieșit să zică faptul că nu juca nimic.

Poate dacă Tavi Popescu era la alt club, și erau altfel ierarhiile, nu mai făcea faza asta, pentru că juca în altă parte. Nimeni de la FCSB nu are contract de titular”, a spus Robert Niță, în exclusivitate la VOYO Sport LIVE.

Bogdan Lobonț a spus că și-ar dori să vadă cât mai des faze din acestea de la Octavian Popescu, pentru că a arătat în mai multe rânduri că este capabil să le facă.

„Aș vrea să îl văd de mai multe ori să facă ce a făcut aseară. De ce nu poate să facă în 90 de minute sau în 40 de minute ce a făcut în meciul de luni în 10 minute?! 

Vrea să îl văd pe Tavi Popescu determinat, nu să vorbim despre el că a avut reacțiile pe care le-a avut, iar dintr-o perspectivă a unui jucător care vrea să joace meci de meci pot să îl înțeleg. Tavi Popescu are calitate și mi-aș dori să repet de a făcut în meciul cu Botoșani”, a spus Bogdan Lobonț, în exclusivitate la VOYO Sport LIVE.





Source link

Related Articles