
Porsche introduce primul kit Manthey pentru un autovehicul electric – Manthey Kit pentru Taycan Turbo GT cu Weissach Package. Disponibil la comandă din iunie în calitate de retrofit, acest pachet include modificări extinse nu doar la capitolele aerodinamică și suspensie, ci și la sistemul de propulsie în premieră.
Pilotul de dezvoltare Porsche, Lars Kern, a stabilit un nou record pentru mașini electrice din clasa executive pe Nürburgring-Nordschleife cu un Taycan Turbo GT echipat cu acest kit – 6:55,533 minute (prima dată când un sedan de producție coboară în sub șapte minute). Între virajele Lauda-Links și Bergwerk, de exemplu, Kern a fost cu 14 km/h mai rapid decât în turul său anterior record.
Noul timp este este cu aproape 9.5 secunde mai rapid decât recordul anterior din aceeași clasă (cu referire la al lui Xiaomi SU7 Ultra) și cu puțin peste 12 secunde mai bun decât s-a stabilit anterior cu Taycan Turbo GT cu Weissach Package.
Într-o altă comparație, Yangwang U9 Xtreme cu peste 3000 CP electrici a făcut un tur în 6:59.157 minute!
Ce include kitul?
Aerodinamică: forță de apăsare crescută de peste trei ori!
Modificările aerodinamice cresc downforce-ul total de la 95 la 310 kg la o viteză de 200 km/h. Iar la viteza maximă (mărită de la 305 la 310 km/h), mașina produce aproximativ 740 kg downforce total!
Componentele cheie aerodinamice includ:
- Aripă spate nouă cu plăci verticale mărite la capete
- Difuzor frontal optimizat (reglabil pentru downforce redus sau ridicat)
- Difuzor posterior de înaltă performanță cu aripioare extinse
- Deflectoare de aer mărite pe partea inferioară a caroseriei
- Aerodiscuri din fibră de carbon pe roțile din spate pentru a reduce turbulențele și rezistența la înaintare
Multiple componente sunt fabricate integral din fibră de carbon vizibilă, de înaltă calitate. O folie decorativă corespunzătoare pentru aerodiscuri poate fi aleasă în funcție de culoarea caroseriei sau a jantelor (opțiune de 450 euro).
Propulsie: putere crescută
Optimizările bateriei de înaltă tensiune, unității de control și invertoarelor de impuls cresc curentul maxim de descărcare de la 1100 la 1300 de amperi în timpul conducerii. Astfel:
- Puterea sistemului crește cu 20 kW, până la 600 kW (816 CP)
- Cuplul maxim (valabil în Launch Control) crește la 1270 Nm (plus 30 Nm)
- În Attack Mode – un plus suplimentar de putere de până la 130 kW, disponibil timp de 10 secunde, crește puterea temporar până la 730 kW (993 CP)

Suspensie, direcție, frâne și roți
Șasiul și anumite sisteme de dinamică de conducere – precum sistemul de reglare a suspensiilor și amortizoarelor Porsche Active Ride, tracțiunea integrală cu Porsche Traction Management, direcția și blocarea diferențialului punții spate – sunt reglate special pentru utilizarea pe circuit. Această configurație asigură o manevrabilitate și mai agilă, o aderență mai bună în viraje, precum și o precizie și un feedback al direcției semnificativ îmbunătățite.
Noul sistem de frânare are discuri carbon-ceramice mai mari: frontale de 440 mm și posterioare de 410 mm. Plăcuțele de frână de înaltă performanță îmbunătățesc rezistența la ”ștergere”, reacția la frânare și controlul frânării, menținând un comportament de frecare constant pe o gamă largă de temperaturi. La acestea se adaugă o rezistență ridicată la temperaturi ridicate și o senzație precisă la pedală, datorită dilatării termice minime a discurilor ceramice.
Jantele din aluminiu forjat de 21 inchi, exclusiv în design „Manthey”, sunt mai late decât cele standard și mai ușoare cu peste 3 kg (inclusiv datorită unor prezoane din titan, cu un strat de carbon asemănător diamantului (DLC). Culorile disponibile sunt argintiu strălucitor, neodim sau negru (luciu mat).
Anvelopele de circuit omologate pentru drumuri publice – Pirelli P Zero R – sunt cu 4 cm mai late pe puntea față și cu 3 cm mai late pe puntea spate decât cele ale modelului Turbo GT standard. Alternativ, jantele cu anvelope de circuit (Pirelli P Zero Trofeo RS) sunt disponibile separat.
Prețuri
Manthey Kit poate fi comandat din iunie exclusiv pentru Taycan Turbo GT cu Weissach Package, prin centrele Porsche, fără a afecta garanția mașinii. Componentele kit-ului pot fi instalate doar împreună. Costurile de instalare nu sunt incluse în prețul kit-ului.
În Germania costă 76.513 euro fără TVA. Setul de jante cu anvelopele de circuit costă alți 18.500 euro fără TVA.
GALERIE FOTO:
Articolul (video) Lupta Titanilor continuă! Porsche Taycan preia coroana de pe Nürburgring de la Xiaomi SU7 Ultra apare prima dată în Autoblog.md.

































