Pericol pe calea ferată, în stația Petroșani, unde un tren de marfă a întâlnit mai multe obiecte amplasate în zona șinelor. Un dispozitiv al macazului a fost desfăcut, iar pe linie a fost găsită și o placă de beton.

Circulația feroviară a fost întreruptă foto: Arhivă, adevărul
Incidentul a avut loc duminică, în jurul orei 16:10, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara, în stația CF Petroșani, pe linia 2. Trenul de marfă era operat de compania Rail Cargo Carrier.
„Potrivit primelor informații transmise de la fața locului, trenul a întâlnit inițial placa dispozitivului DAM, dispozitiv ajutător pentru manevrarea macazului, care fusese desfăcută și ridicată. În condiții normale de exploatare, acest element este sigilat și asigurat. Ulterior, în parcursul trenului a fost identificată pe linie o placă de beton aferentă canalului de cabluri”, a transmis CFR.
CFR: Sunt indicii privind o intervenție neautorizată
„Din primele constatări rezultă indicii privind o intervenție neautorizată asupra elementelor infrastructurii feroviare”, precizează CFR SA.
Deocamdată, nu au fost stabilite circumstanțele exacte ale incidentului. Autoritățile urmează să determine modul în care placa de beton a ajuns pe linie și în ce împrejurări dispozitivul DAM a fost desfăcut.
Poliția Transporturi Feroviare a fost sesizată, iar reprezentanții acesteia se află la fața locului pentru efectuarea cercetărilor și identificarea persoanelor implicate.
CFR avertizează: obiectele de pe șine pot provoca accidente grave
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA avertizează asupra consecințelor pe care le poate avea intervenția neautorizată asupra infrastructurii.
„CFR S.A. consideră inadmisibile astfel de acțiuni asupra infrastructurii feroviare. Amplasarea unor obiecte pe calea ferată și intervenția neautorizată asupra instalațiilor pot provoca accidente grave, pot avaria materialul rulant și infrastructura și pot pune în pericol direct siguranța circulației feroviare și a personalului”, a transmis compania.
O placă de beton amplasată în gabaritul căii poate reprezenta un obstacol direct pentru trenurile aflate în circulație.
„O placă de beton amplasată în gabaritul căii poate constitui un obstacol direct pentru circulația trenurilor și poate genera consecințe grave asupra materialului rulant și infrastructurii feroviare. Totodată, orice intervenție neautorizată asupra elementelor unui macaz sau ale dispozitivelor aferente poate afecta funcționarea acestora și, implicit, condițiile de siguranță în care se realizează circulația și manevra materialului rulant într-o stație”, mai transmite CFR.
Circulația feroviară a fost reluată la ora 17:10
După producerea incidentului, personalul de specialitate al CFR SA a efectuat verificările necesare asupra infrastructurii și instalațiilor din zona respectivă.
Circulația feroviară a fost redeschisă la ora 17:10, după efectuarea verificărilor necesare pentru ca traficul să se poată desfășura în condiții de siguranță.
„Cercetările Poliției Transporturi Feroviare sunt în desfășurare, iar CFR S.A. va pune la dispoziția autorităților competente toate informațiile necesare pentru clarificarea circumstanțelor incidentului”, se arată în comunicatul companiei.
CFR SA reamintește că accesul neautorizat în zona infrastructurii feroviare, amplasarea de obiecte pe calea ferată și orice intervenție asupra instalațiilor și echipamentelor feroviare sunt comportamente extrem de periculoase, care pot genera incidente sau accidente cu urmări grave.
„CFR S.A. acordă prioritate siguranței circulației feroviare și va sesiza autoritățile competente ori de câte ori sunt constatate acțiuni care pot pune în pericol circulația trenurilor, integritatea infrastructurii sau siguranța personalului”, a mai transmis compania.

