Volkswagen a prezentat oficial noul ID. Cross, un SUV electric compact care poate fi considerat, într-o oarecare măsură, alternativa electrică la T-Cross. Modelul vine cu tracțiune față, două baterii și trei niveluri de putere, iar prețul de pornire anunțat pentru Germania este de 27.995 de euro.
ID. Cross este construit pe platforma MEB+, o versiune actualizată a arhitecturii electrice folosite de Volkswagen. Spre deosebire de modelele ID. mai mari, care au în general motorul amplasat pe puntea spate, noul SUV folosește motorul electric APP290 montat în față și are tracțiune față.
Volkswagen va oferi trei versiuni de putere: 116 CP, 135 CP și 211 CP. Primele două vor utiliza o baterie LFP cu o capacitate netă de 37 kWh, în timp ce varianta de 211 CP va fi echipată cu o baterie NMC de 52 kWh. Autonomia WLTP ajunge la aproximativ 316 km pentru bateria mai mică și până la 427 km pentru cea de 52 kWh.
Puterea de încărcare nu este spectaculoasă dacă o comparăm cu modelele electrice mai scumpe, dar timpii anunțați sunt buni datorită bateriilor de dimensiuni reduse. Versiunea de 37 kWh se încarcă la curent continuu cu maximum 90kW, iar cea de 52kWh ajunge la 105kW. Încărcarea de la 10 la 80% durează aproximativ 23-24 de minute. La o stație AC sau la un wallbox, puterea maximă este de 11 kW.
Noul Volkswagen ID. Cross are o lungime de 4,15 metri, o lățime de 1,79 metri și un ampatament de 2,60 metri. Este, așadar, un SUV de oraș, dar Volkswagen susține că platforma electrică îi permite să ofere mai mult spațiu interior decât un T-Cross.
Portbagajul are un volum de 475 de litri, cu 20 de litri mai mult decât în cazul lui T-Cross. Mai există și un spațiu de depozitare de 25 de litri sub capotă, suficient pentru cablurile de încărcare și alte accesorii. Prin rabatarea banchetei, volumul maxim de încărcare ajunge la 1.340 de litri.
ID. Cross poate alimenta și dispozitive externe prin funcția Vehicle-to-Load, care oferă o putere de până la 3,6 kW. Varianta cu bateria de 52 kWh poate tracta o remorcă de până la 1.200 kg, o valoare decentă pentru un SUV electric din această categorie.
La interior găsim noul sistem multimedia Innovision, suprafețe acoperite cu material textil și, în funcție de echipare, scaune cu masaj și un sistem audio premium. Pe lista de opționale se află suspensia adaptivă DCC, funcții noi de parcare și sistemul Connected Travel Assist.
Acesta din urmă poate utiliza informații colectate de la alte mașini și poate reacționa inclusiv la semafoare. În limitele sistemului, mașina poate detecta culoarea roșie și poate frâna automat până la oprire. ID. Cross primește și un mod One-Pedal Driving, prin care mașina poate decelera puternic atunci când șoferul ridică piciorul de pe accelerație.
Prețul de 27.995 de euro este valabil pentru viitoarea versiune ID. Cross Trend, echipată cu motorul de 116 CP și bateria de 37 kWh. Comenzile au început momentan în Germania pentru versiunile Life și Style cu motor de 211 CP și bateria de 52 kWh, iar prețurile acestora pornesc de la 36.525 de euro. Versiunile mai accesibile vor fi introduse ulterior, iar lansarea pe piața europeană este programată pentru toamna anului 2026.

