- Advertisement -

Latest Articles

Argentina a depășit Elveția după prelungiri, Messi n-a mai reușit să marcheze


Se știu toate echipele calificate în semifinalele CM de fotbal. Argentina a câștigat cu 3-1 (1-0, 1-1) în fața Elveției, după prelungiri, și va înfrunta Anglia, care a trecut (2-1) de Norvegia. În cealaltă semifinală se vor întâlni Franța și Spania.

Messi l-a felicitat pe Lautaro Martinez srcupă golul înscris (Foto: EPAImages)

Messi l-a felicitat pe Lautaro Martinez după golul înscris (Foto: EPAImages)

publicitate“); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

A fost pentru a 13-a oară când sud-americanii au jucat prelungiri la Cupa Mondială, un record. Cele două echipe s-au mai întâlnit la turneul final din 1966, când Argentina s-a impus cu 2-0 în grupă, și în 2014, la Sao Paulo, când tot formația latino-americană s-a impus cu 1-0, după prelungiri, după un gol marcat de Angel Di Maria (118), din pasa lui Messi.

Argentina a atacat din start, având un șut prin Mac Allister (min. 9), de la 16 m, blocat de Freuler. Au urmat două cornere, iar la al doilea Messi l-a găsit pe Mac Allister, care a marcat cu capul din 6 m (min. 10).

Obligată să iasă la joc pentru a egala, Elveția a avut două ocazii bune prin Sow (min. 20), care a șutat de la 22 de metri, dar Dibu Martinez a apărat. Portarul argentinian l-a blocat și pe Embolo (min. 32) in extremis.

Sud-americanii au dominat și în primele minute ale părții secunde. Molina (min. 50) a șutat pe lângă poartă din marginea careului, iar Alvarez (min. 52) a trimis din marginea careului, dar Zakaria a reușit să pareze.

Ndoye a adus egalarea pentru Elveția

La rândul lor, europenii au încercat poarta Argentinei, dar Martinez s-a evidențiat la loviturile de cap ale lui Embolo (min. 60) și Ndoye (min. 65). Acesta a apărat și șutul lui Xhaka (min. 66). În min. 67, Ndoye a reușit o combinație cu Rodriguez și a egalat cu un șut pe sub Martinez.

Elvețienii au ieșit la joc srcupă ce au fost conduși pe tabela srce marcaj (Foto: EPAImages)

Elvețienii au ieșit la joc după ce au fost conduși pe tabela de marcaj (Foto: EPAImages)

publicitate“); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Paredes a văzut cartonaș galben în minutul 72 pentru un presupus fault asupra lui Embolo, la o fază în zona neutră, la marginea terenului, însă arbitrul a fost sesizat din camera VAR pentru „identitate greșită”. După ce a urmărit reluările video, portughezul a anulat cartonașul galben și i l-a arătat atacantului elvețian pentru simulare. Fiind al doilea, Embolo a fost eliminat.

În continuare, jocul a curs apoi într-o singură direcție, către poarta lui Kobel. Cu toare că a avut un om în plus, Argentina, cu un joc lent și cu un Messi anihilat în mare parte, nu a reușit să facă diferența până la expirarea timpului regulamentar. Mac Allister (min. 89) a reluat cu capul pe lângă poartă din 6 metri, la centrarea lui Gonzalez. Messi (min. 90+2) a tras cu dreptul de la 18 metri, balonul trecând de puțin pe lângă poartă, iar Kobel a intervenit salvator la foarfeca lui Lisandro Martinez (min. 90+9),

Almada și Lautaro Martinez au lovit în prelungiri

În prelungiri, Almada a ieșit la rampă la scurt timp după introducerea pe teren, cu un șut apărat de Kobel (93) și cu o minge care a șters bara (min. 95). Portarul elvețian a avut o altă intervenție deosebită la șutul lui Messi (min. 112), de la 18 metri. Câteva secunde mai târziu, Alvarez a primit o pasă de la Gonzalez și l-a învins pe bravul portar elvețian cu un șut la vinclu de la 20 de metri.


Franța este de neoprit, Mbappe și Dembele punctează și în ierarhia golgheterilor

Elveția a ieșit la atac încercând să restabilească egalitatea, însă tot argentinienii au fost mai aproape de gol. La capătul unui contraatac, Messi a fost blocat salvator de Xhaka (min. 119). Sud-americanii s-au detașat decisiv în min. 120+1, pe un contraatac inițiat de Almada. Acesta a trimis spre poartă, Kobel a respins, dar Lautaro Martinez a urmărit și a trimis mingea în poartă.

 Lautaro Martinez a marcat golul 3 al Argentinei (Foto: EPAImages)

Lautaro Martinez a marcat golul 3 al Argentinei (Foto: EPAImages)

publicitate“); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În semifinale, Argentina va înfrunta Anglia, în 15 iulie, la Atlanta.

Argentina – Elveția 3-1 (1-0, 1-1), după prelungiri

KANSAS CITY (12 iulie 2026) * Stadion: Kansas City * Spectatori: 69.045 * Arbitru: Joao Pedro da Silva Pinheiro * Arbitri asistenți: Bruno Miguel Alves de Jesus, Luciano Antonio Gomes Maia (toți din Portugalia) * Arbitrul nr. 4: Drew Fischer (Canada) * Arbitrul asistent de rezervă: Michael Barwegen (Canada) * Arbitrul video: Guillermo Pacheco (Mexic) * Arbitri asistenți video: Juan Lara (Chile), Marco Di Bello (Italia) * Arbitru video de rezervă: Bram van Driessche (Belgia) * Arbitru asistent video de rezervă: Willy Delajod (Franța)

Au marcat: Alexis Mac Allister (min. 10), Julian Alvarez (min. 112), Lautaro Martinez (min. 120+1), respectiv Dan Ndoye (min. 67).

Cartonașe galbene: Embolo (min. 44, 72), Almada (min. 97), Lautaro Martinez (min. 98), Lopez (min. 114).

Cartonaș roșu: Embolo (min. 72).

Argentina: 23. Emiliano Martinez – 26. Nahuel Molina (4. Gonzalo Montiel, 85), 13. Cristian Romero (19. Nicolas Otamendi, 106), 6. Lisandro Martinez, 3. Nicolas Tagliafico (15. Nicolas Gonzalez, 78) – 5. Leandro Paredes (21. Jose Manuel Lopez, 110) – 7. Rodrigo De Paul (22. Lautaro Martinez, 85), 24. Enzo Fernandez (16. Thiago Almada, 91), 20. Alexis Mac Allister – 10. Lionel Messi (cpt.), 9. Julian Alvarez.

Rezerve neutilizate: 1. Juan Musso, 12. Geronimo Rulli – 2. Marcos Senesi, 25. Facundo Medina, 8. Valentin Barco, 11. Giovani Lo Celso, 14. Exequiel Palacios, 17. Giuliano Simeone, 18. Nicolas Paz.

Antrenor: Lionel Scaloni.

Elveția: 1. Gregor Kobel – 6. Denis Zakaria (14. Ardon Jashari, 96), 4. Nico Elvedi, 5. Manuel Akanji, 13. Ricardo Rodriguez (18. Eray Comert, 90+5) – 8. Remo Freuler (17. Ruben Vargas, 115), 10. Granit Xhaka (căpitan) – 15. Djibril Sow (3. Silvan Widmer, 86), 22. Fabian Rieder (23. Zeki Amdouni, 86), 11. Dan Ndoye (2. Miro Muheim, 86) – 7. Breel Embolo.

publicitate“); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Rezerve neutilizate: 12. Yvon Mvogo, 21. Marvin Keller – 24. Aurele Amenda, 25. Luca Jaquez, 20. Michel Aebischer, 16. Christian Fassnacht, 19. Noah Okafor, 26. Cedric Itten.

Antrenor: Murat Yakin.





Source link

Related Articles