Campania Kievului de atacuri cu rază medie de acțiune asupra logisticii rusești se lovește de noi tactici de contraatac din partea armatei ruse. Moscova a început să folosească sisteme puternice de bruiaj concepute special pentru a perturba conexiunile prin satelit Starlink, vitale pentru pilotarea de la distanță a dronelor ucrainene. În paralel, forțele ucrainene raportează distrugerea a opt tancuri petroliere din „flota fantomă” a Rusiei în Marea Azov, o lovitură dură pentru aprovizionarea Crimeii anexate.
Terminale Starlin în Ucraina/FOTO:Profimedia
Bruiajul „Volna Kupol Garant” și vulnerabilitatea sistemului Starlink
Potrivit unei investigații Reuters, care citează comandanți și piloți de drone din cadrul Regimentului 422 de Sisteme de Drone al Ucrainei, operațional în regiunea Zaporojie, Rusia își perfecționează metodele de protecție a lanțurilor de aprovizionare. Schimbarea majoră de pe front este introducerea complexului de război electronic numit „Volna Kupol Garant”.
Acest sistem emite un semnal extrem de puternic, capabil să destabilizeze conexiunea Starlink pe o suprafață de aproximativ 20 de kilometri pătrați. Până acum, tehnologia furnizată de SpaceX era considerată în mare măsură imună la bruiajul rusesc și era pilonul central al atacurilor ucrainene la distanță medie. Până în prezent, serviciile ucrainene au identificat aproximativ 10 astfel de sisteme, transformându-le în ținte prioritare. Două dintre ele au fost deja distruse în misiuni comune cu serviciul de securitate SBU.
Tactica de camuflaj
Pe lângă războiul electronic, forțele ruse au apelat la măsuri disperate de camuflare a logisticii pe linia frontului pentru a evita detectarea aeriană. Combustibilul și muniția sunt transportate cu vehicule civile de mici dimensiuni, ATV-uri sau motociclete, care se deplasează pe drumuri secundare.
Comandanții ucraineni au raportat cazuri în care autocisterne vopsite ca mașini de transport lapte transportau, în realitate, motorină, iar transporturile de combustibil erau etichetate fals ca fiind încărcături de apă.
Benzina pentru armată este stocată în stații de alimentare civile, în clădiri abandonate sau structuri agricole.
Rob Lee, analist în cadrul Institutului de Cercetări pentru Politică Externă (FPRI), avertizează că, deși atacurile Ucrainei au fost cel mai important avantaj pe câmpul de luptă în acest an, o producție în masă a noilor sisteme de bruiaj rusești ar putea complica sever operațiunile ucrainene în viitor.
Blitz aerian în Marea Azov: Opt tancuri petroliere din „flota fantomă”, incendiate
În ciuda noilor contramăsuri ale Moscovei, Ucraina a raportat un succes major în noaptea de 7 iulie. Pilotii unității „Păsările lui Madyar” au localizat și atacat o flotilă rusească în Marea Azov.
Conform comandantului Forțelor de Sisteme Fără Pilot, Robert Brovdi, atacul a vizat și a lăsat în flăcări opt tancuri petroliere, un cargou și un feribot. Toate navele vizate aparțin așa-numitei „flote fantomă” a lui Vladimir Putin – nave vechi care navighează sub pavilioane străine pentru a eluda sancțiunile internaționale impuse Rusiei.
Navele identificate au o lungime de 140 de metri și o capacitate de transport de 7.000 de tone fiecare. Printre petrolierele lovite se numără Venera-3, Sanar-1, Sanar-17, Klimena, Teti, Aleksei Savrasov și Penelope.
Loviturile au făcut parte dintr-o operațiune mai amplă în care au fost atacate 58 de ținte militare din teritoriile ocupate. Atacurile asupra infrastructurii energetice au provocat întreruperi masive de electricitate în peninsula Crimeea și au accentuat penuria de combustibil, determinând instituirea stării de urgență în regiune.
Moscova nu a comentat oficial pierderile logistice din Marea Azov, însă sursele de securitate maritimă confirmă că utilizarea dronelor navale și aeriene ucrainene împotriva logisticii petroliere rusești continuă să reducă semnificativ veniturile și capacitatea de aprovizionare a armatei ruse de ocupație.

