
Lotus este un constructor britanic cu un istoric solid în Formula 1, inclusiv câteva campionate mondiale la constructori câștigate de-a lungul timpului. Deși marca dezvoltă tot mai multe modele electrice, echipa și-a dorit ca unul să mai păstreze un motor cu ardere internă, non-electrificat, în linie cu tradiția sportivă a brandului.
Lotus Emira este un coupe britanic pur-sânge, produs în serie limitată, cu tracțiune spate și motor termic — o adevărată raritate acum, când marca pariază masiv pe electrificare. Am avut privilegiul să testăm versiunea Turbo SE, un exemplar deosebit de important pentru o piață locală privată de mașini sport veritabile. Iată ce are de oferit acest „supercar al începătorului”.

Design Exterior și Aerodinamică
Caroseria modelului a fost dezvoltată cu accent pe aerodinamică, prin guri de ventilare integrate atât în capotă, cât și în bara frontală. Mașina are un profil scund și lat, iar exemplarul testat, vopsit inițial în negru, a primit o folie mată aplicată de reprezentanța Lotus din Moldova.
Versiunea Turbo SE se distinge prin jante specifice, plafon negru și accente de culoare neagră pe partea inferioară a caroseriei, elemente care devin mult mai vizibile pe caroserii de culoare deschisă, precum galbenul. Etrierele de frână au patru pistoane, iar discurile sunt perforate. Jantele au diametrul de 20 inchi, cu anvelope 245/35 pe puntea față și 295/30 pe puntea spate — o configurație asimetrică între față și spate.
Motorul este amplasat central, în spatele habitaclului, soluție care oferă o distribuție echilibrată a greutății între osii. Priza de aer laterală, situată lângă ușă, alimentează motorul cu aer pentru răcire. Partea din spate nu dispune de eleron activ, ci de o formă fixă standard, completată de două terminații de eșapament despărțite de placa de înmatriculare.
Aflați că sistemul de răcire menține ventilatoarele active un timp după oprirea motorului, funcție confirmată oficial de reprezentanții mărcii ca fiind normală. Sub capacul motorului mai poate fi găsit un mic portbagaj, care completează spațiul puțin mai mare din spatele scaunelor.


Interior: Materiale, Ergonomie și Tehnologie
Lungimea totală a mașinii depășește puțin 4.4 metri, iar habitaclul este configurat strict pentru doi ocupanți, spre deosebire de un Porsche 911, de exemplu. Din acest motiv, modelul este comparat mai degrabă cu un Porsche Cayman, model scos între timp din producție.
Scaunele sportive oferă susținere lombară și laterală pronunțată. Microfibra acoperă scaunele, plafonul, planșa de bord, mânerele ușilor și volanul, acesta din urmă având o formă hexagonală atipică. Cusăturile de contrast, în roșu, apar pe volan, planșa de bord și scaune.
Comenzile de pe volan sunt tactile și oferă acces la telefon, sistem multimedia și panoul de instrumente, unde pot fi afișate date de navigație sau informații dinamice de conducere. Un detaliu estetic distinctiv este pictograma de pe comanda climatizării, care reprezintă silueta unui pilot cu cască de curse, spre deosebire de simbolul standard folosit de majoritatea producătorilor.
Dotările mașinii includ climatizare automată, sistemul audio opțional KEF de 560 W, încălzire în scaune, cruise control, Apple CarPlay și Android Auto wireless, încărcător wireless pentru telefon și altele. Sistemul multimedia dispune și de funcție de cronometrare a timpilor de tur, utilă pentru sesiuni pe circuit.


Variante de Motorizare
Pentru Emira, Lotus a ales două opțiuni de motorizare: un motor de 2.0 litri, patru cilindri, turbo, de origine Mercedes-AMG, alternativă fiind un V6 de 3.5 litri cu un compresor mecanic (de origine Toyota). Propulsorul cu șase cilindri poate fi cuplat și la o cutie mecanică, în timp ce unitatea cu patru cilindri e valabilă exclusiv cu un DCT cu opt rapoarte.
Motorul AMG are, la rândul lui, două variante de putere: una cu 365 CP, care permite o accelerație 0-100 km/h în 4.4 secunde, alături de una cu 406 CP, disponibilă începând cu versiunea SE testată, care coboară timpul de accelerație la patru secunde fix. Viteza maximă urcă până la aproape 300 de km/h!
Motorul germanilor, considerat pe vremuri cel mai puternic propulsor în patru cilindri montat pe o mașină de serie la nivel mondial, a fost adaptat de Lotus pentru amplasarea centrală, în spatele scaunelor, spre deosebire de poziția transversală frontală din aplicațiile Mercedes. Acest lucru i-a obligat pe experții Lotus să reconfigureze și alte componente aferente pentru a putea funcționa excelent în parametrii optimi.
Lotus a proiectat un sistem de evacuare personalizat și a modificat complet admisia de aer pentru a optimiza fluxul spre noua poziție a motorului. Turbocompresorul folosește o turbină twin-scroll cu rulmenți, tehnologie derivată din Formula 1, menită să reducă turbo-lagul prin diminuarea frecării interne, permițând turbinei să urce rapid în turație.
Blocul motor are construcție de tip “close deck”, o soluție extrem de rigidă inspirată din motorsport, capabilă să reziste la presiuni de ardere ridicate. Sistemul de alimentare combină injecția directă cu cea indirectă, de tip piezoelectric.


Moduri de Conducere și Comportament Dinamic
Mașina oferă trei moduri de rulare: Tour, Sport și Track. În modul Track, sistemul de control al stabilității este complet deconectat, oferind acces la toți cei 406 CP fără intervenții electronice.
Masa totală a vehiculului este de 1405 kg (fără opțiuni). Comparativ, cifrele dinamice ale modelului sunt similare cu cele ale unui Porsche 718 Cayman GTS 4.0, echipat cu motor boxer de 4.0 litri — un propulsor mai mare, dar și considerabil mai greu.
Suspensia sport, prezentă pe exemplarul testat, este descrisă ca fiind rigidă și orientată spre performanța pe circuit, comparabilă ca senzație cu un Porsche 718 Cayman GT4. Important este de notat că modelul Turbo SE vine standard cu un Lotus Driver’s pack și suspensia sport, însă alternativă gratuită în configurator este suspensia touring mai orientată spre confort.
O altă diferență dintre cele două variante de propulsie: Lotus Emira folosește tehnic două sisteme de direcție diferite. Deși ambele sunt fundamental hidraulice pentru a păstra feedback-ul legendar al mărcii, ele diferă prin modul în care este presurizat uleiul de servodirecție.
Pe modelul cu V6, pompa de servodirecție este acționată mecanic printr-o curea conectată direct la motor. Senzație la volan: extrem de tradițională și liniară, oferind un feedback fizic neîntrerupt de la anvelope direct în mâinile șoferului.
În cazul modelului cu patru cilindri, caseta de direcție folosește tot fluid hidraulic, dar presiunea este generată de un mic electromotor, nu de cel pe benzină. Motorul de la Mercedes-AMG a fost proiectat inițial doar pentru direcții pur electrice. Deoarece Lotus a refuzat o direcție electrică artificială, a creat acest compromis electro-hidraulic pentru a păstra fluidul. Senzație la volan: oferă un feedback tactil aproape identic cu cel de pe V6, dar totuși reduce consumul de combustibil (eliminând rezistența mecanică de pe motor) și permite modificarea nivelului de asistență în funcție de viteză (volanul devine mai ușor la parcări).
Prețuri
Exemplarul testat, Lotus Emira Turbo SE cu dotări complete și folie de protecție inclusă, este cotat la 134.000 de euro. Cifrele dinamice ale modelului sunt comparabile atât cu ale unui Porsche 911 în versiunea de bază, cât și cu ale unui Cayman cu motor cu volum dublu.
Prețul de bază pentru Emira în Moldova este de 99.210 euro. Toate persoanele interesante pot solicita un test drive de la distribuitorul oficial.
Dacă nu sunteţi încă abonat, nu ezitaţi să o faceţi!
Articolul (video) Test Drive: Lotus Emira Turbo SE apare prima dată în Autoblog.md.


