În
esență, la întrebarea asta trebuie să fie pregătiți să
răspundă cei din delegația României la Summit-ul NATO de la
Ankara.
FOTO Arhiva
Un
răspuns pe care, în mod normal, guvernul interimarului Ilie Bolojan
ar fi trebuit să-l fundamenteze printr-un studiu de risc extrem de
serios și de argumentat, pe toate palierele imaginabile, de la cel
economic, la cel social, descriind capacitățile militare actuale
și de perspectivă, limitele angajamentelor interne și de proiecție
externă a forțelor, etc. Un studiu care, în logica bunei
guvernări, ar fi trebuit să fie prezentat, discutat și aprobat în
Parlament și evaluat în CSAT pe dimensiunile cele mai sensibile ale
sale, unele greu sau imposibil de a fi făcute publice.
Dar, în
afară de acestea din urmă, toate celelalte chiar ar fi trebuit să
fi fost prezentate pe larg, cu toate implicațiile lor, cu costurile
specifice în imediat dar și pe termen mediu și lung. Ar fi
trebuit, zic eu, dacă decidenții noștri chiar iau în serios
faptul că țara noastră nu are altă garanție de supraviețuire,
la cel mai propriu sens al cuvântului, decât ceea ce ne apără ca
membri ai celor două alianțe strategice, NATO și UE.
În
consecință, noi cum ne pregătim pentru aplicare noii doctrine a
NATO, „acea „NATO.3.0) care presupune „o reechilibrare și cere
țărilor europene o întărire masivă a cheltuielilor lor militare
și să-și asume securitatea flancului estic pentru a răspunde
astfel reducerii contingentului de trupe americane desfășurate pe
continentul european”?
Care
sunt capacitățile pe care România va spune că le angajează în
dezvoltarea „dimensiunii sectorului european autono0m” de care se
va vorbi la Ankara, asta însemnând acțiuni foarte concrete și
extrem de rapid pentru dezvoltarea propriei industrii de apărare și
a capacităților tehnologice în cazul fiecărui Stat Membru al
Alianței?
Fiecare
Stat Membru (și Alianța în ansamblul său) va trebui să discute
foarte serios, cu analize de risc bine elaborate și credibile) dacă,
în actualele condiții economice cu efectele sociale deja manifeste
ca formă de presiune evidentă, sunt totuși capabile să-și pună
în practică angajamentul ferm luat la precedentul Summit, adică de
la aloca (cu excepția Spaniei) 5% din PIB pentru apărare până la
orizontul anului 2025? În acest context, interesant va fi de văzut
viitorul raționament al liderilor români care vor vrea, cred, să
profite la maximum de noul statut al țării noastre adică, așa
cum. Anunța Mircea Geoană, cea de membru fondator al unei
instituții promovate de premierul canadaian, New
Defence, Security and Resilience Bank
https://agerpres.ro/english/2026/06/25/romania-joins-as-founding-member-of-new-defence-security-and-resilience-bank-former-nato-official–1570275
și
care va fi oficial lansată la Summit-ul de la Ankara. Cu ce
parteneri vom lucra și ce bani vor vrea să împrumute de acolo
IMM-urile românești din industria noastră de apărare, în
continuarea sau completarea proiectelor din SAFE, poate și din SAFE
2?
Întrebarea își are sens deoarece, cel puțin până în acest
moment, în afară de Canada, dintre cele 10 țări care s-au anunțat
ca doritoare să participe , toate sunt europene. Să sperăm că
negociatorii români, care vor fi ei, vor ști să impună și
specificații care să ne fie favorabile în ceea ce este acum Carta
noii instituții, compusă din aproximativ 50 de pagini în care se
descrie modul în care va fi condusă, modalitățile de aderare,
dreptul de vor și, mai ales, Anexa A unde se spune cât va contribui
la capital fiecare dintre statele membre (poate, pentru statele mici,
spune o sursă, va fi vorba despre o sumă între 500 și 800
milioane USD). Dar care va fi semnificația țărilor absente și ce
semnal va fi pentru unitatea NATO dacă principalele state (Germania,
Franța, Spania, Belgia, Italia, Olanda, Turcia) finanțatoare în
NATO nu vor figura pe lista finală?
Evaluări
românești poate vor veni după Summit. Într-o conferință de
presă prezentând textul Concluziilor.
