În ziua de 3 iulie 1883 s-a născut Franz Kafka, scriitorul care avea să devină celebru abia după moartea sa. Tot în această zi, în 2025, s-a stins din viață actorul american Michael Madsen, găsit fără suflare în locuința sa din Malibu.
Franz Kafka/FOTO: Wikipedia
1886: Este dezvăluit oficial „Benz Patent Motorwagen”, privit ca primul automobil
Carl Benz a construit primul său motor staționar pe benzină, cu un singur cilindru și doi timpi, care a funcționat pentru prima dată în noaptea de Revelion din 1879.
Benz Patent Motorwagen/FOTO: Wikipedia
Succesul comercial al acestui motor i-a permis să își urmeze visul de a construi un automobil ușor propulsat de un motor pe benzină, potrivit, site-ului Mercedes-Benz.
Benz Patent-Motorwagen, dezvoltat de Carl Benz între 1884 și 1887, este considerat primul automobil practic și primul produs în serie. Vehiculul avea trei roți, un motor monocilindru în patru timpi și transmisie prin curea, fiind fabricat între 1887 și 1893.
Ulterior, Benz a trecut la modele cu patru roți, iar în 1895 o parte din componentele automobilului original au fost folosite pentru reconstruirea acestuia.
1883: S-a născut scriitorul ceh Franz Kafka
Născut pe 3 iulie 1883, în Praga, Cehia, Franza Kafka a fost un scriitor și romancier ceh de origine evreiască.
Franz Kafka/FOTO: Wikipedia
Este considerat una dintre cele mai importante figuri ale literaturii secolului al XX-lea. Printre cele mai cunoscute opere ale sale se numără nuvela „Metamorfoza” (1915) și romanele „Procesul” (1924) și „Castelul” (1926). Opera lui a influențat profund artiști, filosofi, compozitori, cineaști și teoreticieni ai culturii.
A studiat dreptul, iar după absolvire a lucrat în domeniul juridic și al asigurărilor. Obligațiile profesionale l-au pus însă în conflict cu adevărata sa vocație, aceea de scriitor.
În timpul vieții, doar o mică parte din opera sa a fost publicată. Volumele de povestiri „Contemplație” (1912) și „Un medic de țară” (1919), precum și nuvela „Metamorfoza”, au apărut în reviste literare, însă au trecut aproape neobservate. Kafka a scris sute de scrisori adresate familiei și prietenilor apropiați, inclusiv tatălui său, cu care a avut o relație tensionată și distantă. Deși s-a logodit de mai multe ori, nu s-a căsătorit niciodată.
A murit în 1924, la vârsta de 40 de ani, din cauza tuberculozei, fiind aproape necunoscut publicului larg.
Prietenul și executorul său literar, Max Brod, i-a ignorat dorința de a-i distruge manuscrisele rămase și le-a publicat după moartea autorului, contribuind decisiv la recunoașterea și consacrarea operei lui Kafka.
1906: S-a născut Horia Sima, lider al Mișcării Legionare
Născut pe 3 iulie 1906, în Făgăraș, Brașov, Horia Sima a fost un politician fascist român, al doilea și ultimul comandant al Gărzii de Fier, cunoscută și sub denumirea de Legiunea Arhanghelul Mihail sau Mișcarea Legionară.
Ion Antonescu și Horia Sima/FOTO: Arhivă
În zilele 21-23 ianuarie 1941, Horia Sima a declanșat și a condus Rebeliunea legionară împotriva Conducătorului Ion Antonescu și a armatei române, pentru care a fost condamnat în contumacie la moarte (14 noiembrie 1941).
În același timp cu rebeliunea, în fruntea legionarior, Sima a inițiat și condus cel mai mare și cel mai violent pogrom împotriva evreilor din istoria Munteniei, Pogromul de la București. În urma rebeliunii, Sima a reușit să fugă în Germania, iar mai târziu în Spania, unde a trăit până la moartea sa.
1932: S-a născut actrița Coca Andronescu
Coca Andronescu s-a născut la 3 iulie 1932, la Pătârlagele, în judeţul Buzău. Ea a fost o actriță română de film, radio, televiziune, scenă și voce, care a făcut parte din trupa Teatrului Național din București.
Coca Andronescu/FOTO: Wikipedia
În anii 1970 a jucat într-un miniserial de televiziune de mare succes la public și la critică, care a fost difuzat de Televiziunea Română și în care a interpretat în duet cu Octavian Cotescu memorabilul cuplu de personaje „Tanța și Costel“ din Lehliu Gară.
Alte roluri remarcabile au fost cele din „Îmblânzirea scorpiei” (1975), „Fiicele”(1976), Gaiţele (1977), „Căruţa cu paiaţe” (1978) etc.
Coca Andronescu a murit la 5 august 1998, la Bucureşti, la vârsta de 66 de ani.
1962: Tom Cruise, actor american
Născut pe 3 iulie 1962, în Syracuse, statul New York, Tom Cruise este un actor american, nominalizat de patru ori la premiul Oscar.
Tom Cruise/FOTO: Profimedia
Părinții săi proveneau din Louisville, Kentucky, iar actorul are origini germane, irlandeze și engleze. În copilărie, familia s-a mutat frecvent, astfel că până la vârsta de 14 ani a urmat cursurile a 15 școli diferite din Statele Unite și Canada.
În timpul liceului, Tom își dorea să devină preot, însă și-a descoperit pasiunea pentru actorie, a renunțat la planurile de a urma viața religioasă, a abandonat studiile și, la 18 ani, s-a mutat la New York pentru a încerca o carieră în actorie.
În a doua jumătate a anilor ’80, Tom Cruise s-a remarcat prin rolurile din filme precum „Top Gun”, „The Color of Money”, „Rain Man” și „Born on the Fourth of July”. În anii ’90 a devenit unul dintre cei mai bine plătiți actori de la Hollywood, iar pentru rolul din „Jerry Maguire” a primit o nominalizare la premiul Oscar pentru cel mai bun actor.
Franciza „Mission: Impossible”, în care a fost atât actor, cât și producător, a devenit cea mai importantă din cariera sa, generând încasări de aproximativ 3 miliarde de dolari la nivel mondial.
În 1990, Cruise a renunțat la catolicism și a aderat la Biserica Scientologică, susținând că învățăturile acesteia l-au ajutat să depășească dislexia. A fost căsătorit cu actrița Nicole Kidman până în 2001.
2025: S-a stins din viață actorul american Michael Madsen
Născut pe 25 septembrie 1957, în Chicago, Michael Madsen a fost un actor, poet și fotograf american, devenit celebru pentru rolurile din „Donnie Brasco”, „Kill Bill” și „Sin City”.
Michael Madsen/FOTO: Profimedia
Tatăl său a câștigat premiul Emmy pentru poezie, a fost producător și scenarist, iar mama sa a renunțat la cariera de afacerist pentru a scrie. Are două surori, Virginia, care este actriță, și Cheri.
Și-a început cariera de actor la compania de teatru Steppenwolf din Chicago, unde a fost ucenicul lui John Malkovich.
S-a căsătorit pentru prima oară cu sora vitregă a lui Cher, Georganne LaPiere, dar mariajul nu a durat foarte mult. S-a recăsătorit ulterior cu Jeannine Bisignano cu care a avut doi copii.
Nașul unuia dintre ei este binecunoscutul actor american Harvey Keitel. Nici acest mariaj însă nu a fost unul reușit. Maiden s-a recăsătorit cu Deanna Morgan în 1996. A fost fondatorul și promotorul multor acțiuni caritabile, în care i-a implicat și pe alți actori și muzicieni celebri, care pot susține cauzele copiilor care au nevoie de o mână de ajutor.
Actorul a murit anul trecut, pe 3 iulie, în urma unui stop cardiac. Starul, în vârsta de 67 de ani, a fost găsit fără suflare în casa sa din Malibu.

