„Ziua zero” a robinetelor uscate: tot mai multe regiuni ar putea rămâne fără apă mai repede decât ne așteptăm

Schimbările climatice și consumul tot mai mare de apă împing numeroase orașe către „ziua zero” – momentul în care deschizi robinetul și nu mai curge nimic. Un nou studiu publicat în revista Nature Communications arată că astfel de episoade de penurie extremă, fără precedent, pot apărea mai devreme decât credem, inclusiv în părți din America de Nord, în bazinul mediteranean și în sudul Africii. Cercetarea estimează nu doar unde, ci și când poate „emerge” pentru prima dată acest tip de secetă combinată cu lipsă de resurse și cerere explozivă, iar concluziile sunt un semnal de alarmă pentru guverne, companii și comunități. Conform autorilor, până la sfârșitul secolului, aproape trei sferturi dintre regiunile predispuse la secetă vor fi expuse unui risc ridicat de lipsă severă și persistentă de apă, dacă emisiile rămân la niveluri înalte, notează CNN.

Ce înseamnă „ziua zero” și de ce poate veni mai repede decât credem

„Ziua zero” nu este doar o secetă obișnuită, ci o criză compusă: prea puține precipitații pe perioade lungi, debite scăzute ale râurilor, rezervoare care se subțiază și o cerere în creștere pentru populație, agricultură și industrie. Studiul introduce chiar un concept-cheie – „timpul primei apariții” – pentru a estima momentul în care un oraș sau o regiune intră pentru prima oară într-un episod de penurie extremă fără precedent în istoria sa recentă. Acolo unde cererea este deja la limită, apare riscul ca „ziua zero” să fie atinsă nu peste decenii, ci chiar în anii 2020–2030.

Hărțile de risc sunt surprinzătoare: pe lângă zone aride bine-cunoscute, apar „puncte fierbinți” în vestul Statelor Unite, în jurul Mediteranei și în sudul Africii. În plus, cercetătorii atrag atenția că anumite regiuni tind să intre în episoade mai lungi, cu intervale de recuperare tot mai scurte, ceea ce amplifică pagubele asupra agriculturii și ecosistemelor și ridică întrebări despre locuirea pe termen lung. Deși modelele folosite nu includ direct apele subterane, autorii spun că au introdus unele ajustări pentru a nu subestima rezervele reale – un detaliu metodologic important, dar care nu schimbă direcția concluziilor, scrie revista Nature.

Orașe la limită: lecțiile Cape Town, Chennai, Mexic și Los Angeles

Exemple recente arată cât de repede se poate ajunge aproape de prăpastie. Cape Town a trecut în 2017–2018 printr-o criză istorică, când trei ierni extrem de secetoase au prăbușit nivelul barajelor. Orașul a evitat „ziua zero” prin măsuri draconice de economisire și prin ploi mai bune în 2018, dar studiile ulterioare arată că riscul poate reveni dacă vulnerabilitățile structurale nu sunt corectate. Lecția principală: cererea poate fi „îndoită” rapid, dar doar temporar, dacă nu se schimbă infrastructura și sursele de apă.

În 2019, Chennai, în sud-estul Indiei, a ajuns aproape de epuizarea completă a rezervoarelor, după un muson care a dat greș; apa a fost adusă cu cisterne, iar oamenii au stat la cozi ore în șir în arșiță. Iar în 2025, metropole precum Teheran sau Mexico City s-au confruntat cu avertismente directe de „ziua zero”, pe fondul secetei, al pierderilor uriașe din rețele și al creșterii rapide a populației. Pe coasta vestică a SUA, megaseceta ultimului deceniu a lăsat amprente vizibile în marile rezervoare precum Lake Mead, cu implicații pentru orașe precum Los Angeles și pentru irigațiile din sud-vest.

Incendii Los Angeles.

De ce ajungem aici: climă, cerere și administrare deficitară

Schimbările climatice, alimentate de arderea combustibililor fosili, dezechilibrează ciclul global al apei, făcând precipitațiile mai variabile și secetele mai dese și mai persistente. Când această realitate se întâlnește cu cererea în creștere – de la irigații intensive la industrii mari consumatoare de apă, precum fabricile de semiconductori sau centrele de date – rezervele intră rapid în zona roșie. De multe ori, inegalitățile sociale adâncesc criza: comunitățile cu venituri mici sunt primele afectate de restricții sau de contaminarea surselor.

La toate acestea se adaugă pierderile „invizibile” din infrastructură. În multe orașe, kilometri de conducte vechi lasă să se piardă procente mari din apa tratată înainte să ajungă la consumator. Studiul subliniază că managementul inteligent – de la reducerea scurgerilor la tarife progresive, contorizare digitală și reutilizare a apelor uzate – poate muta acul suficient de mult încât să aplaneze vârful crizei până când noile surse intră în sistem. Dar fără o tranziție energetică accelerată, care să limiteze încălzirea, aceste soluții vor lupta mereu „din urmă”.

Ce e de făcut: de la energie curată la „apă ca serviciu critic”

Primul pas este reducerea riscului la sursă: tăierea emisiilor și accelerarea tranziției către energie curată, pentru a diminua presiunea climatică ce amplifică secetele. În paralel, orașele trebuie să trateze apa ca pe un serviciu critic de securitate, similar energiei sau sănătății publice: audit național al pierderilor, reabilitarea țevilor, rezervoare tampon, desalinizare acolo unde e fezabil, interconectarea surselor regionale și investiții în monitorizare în timp real. Experiența Cape Town arată că planurile de urgență, alături de campanii de economisire, pot câștiga timp prețios.

Pentru mediul de afaceri, mesajul este clar: localizarea fabricilor care „înghit” apă în regiuni deja stresate hidrologic este o vulnerabilitate strategică. Evaluările de risc trebuie să includă scenarii de „ziua zero”, iar companiile să investească în reciclarea apei de proces, captarea apei de ploaie și contracte pe termen lung cu operatori care pot garanta volume și calitate. În agricultură, irigațiile inteligente, soiurile reziliente la secetă și prețurile care reflectă raritatea resursei pot reduce presiunea asupra acviferelor și barajelor.

Un ghid, nu un oracol, dar un avertisment imposibil de ignorat

Autorii studiului subliniază că rezultatele sunt un „ghid”, nu o predicție infailibilă: incertitudini rămân, inclusiv privind apele subterane și modul exact în care vor răspunde comunitățile la avertismente. Totuși, direcția de deplasare este evidentă – atacul asupra resurselor de apă vine din mai multe direcții simultan și a început deja să se vadă în peisaje cu lacuri retrase și în orașe care își raționalizează consumul. A ignora aceste semnale înseamnă a plăti mai mult mai târziu.

Pentru publicul larg, cea mai puternică lecție este că fiecare litru contează: de la aparate eficiente și colectarea apei de ploaie, până la schimbarea obiceiurilor de consum. „Ziua zero” nu este un termen de presă, ci o țintă reală pe care o putem îndepărta sau aduce mai aproape prin deciziile noastre de azi – alegerile politice, investițiile în infrastructură și comportamentele zilnice. Iar acolo unde administrațiile au acționat rapid, s-a demonstrat că „dezastrul anunțat” poate fi evitat sau cel puțin amânat suficient încât soluțiile pe termen lung să-și facă efectul.