
Toamna se numără… premierele auto. Prima din acest sezon vine de la Lexus! Marca japoneză a prezentat în premieră mondială noul NX facelift, cel mai bine vândut model din portofoliul european al mărcii.
Ghidat de tema centrală „DISCOVER YOUR EDGE”, NX facelift aduce un pachet masiv de actualizări la mijlocul ciclului de viață al generației actuale, ce depășesc cu mult așteptările unui simplu facelift de rutină, transformând vehiculul dintr-un crossover de succes într-un etalon al erei electrificate.
Introdus inițial în anul 2014 ca primul crossover compact din istoria Lexus, seria NX a acumulat vânzări globale de aproximativ 1.9 milioane de unități în peste 90 de țări și regiuni până la sfârșitul lunii iulie 2026.
CARACTERISTICI CHEIE:
Propulsii Hibride de Generația a VI-a, Autonomie Extinsă și Încărcare Rapidă
Lexus introduce în premieră pentru marcă cea de-a șasea generație de tehnologie PHEV (care a debutat pe noul RAV4), integrând unitatea de control a puterii (PCU) și transmisia transaxle într-o singură unitate compactă (similară conceptului eAxle de pe vehiculele pur electrice BEV), soluția reducând greutatea cu 10 kg și înălțimea cu 10 cm pentru coborârea centrului de greutate. Iar invertorul folosește semiconductori din carbură de siliciu (SiC) pentru pierderi electrice reduse.
- Modelul Plug-In Hybrid NX 450h+ (AWD):
- Motorizare termică de 2.5 litri cu patru cilindri în linie (benzinar natural aspirat), combinată cu electromotoare și cutie e-CVT.
- Baterie nouă litiu-ion montată sub podea cu dispunere transversală a celulelor (soluția crește rigiditatea laterală a caroseriei). Are o capacitate crescută cu 30% (de la 18 kWh la 23 kWh).
- Putere totală a sistemului de propulsie a crescut cu 8%: 307 CP vs 292 CP valabili anterior.
- Accelerație 0–100 km/h în 6.1 secunde (sau 6.0 s în funcție de specificațiile regionale).
- Autonomie pur electrică extinsă cu aproape 40%: peste 100 km în ciclu combinat WLTP (Europa), >40 mile în ciclu EPA (America de Nord) și >140 km în ciclu WLTC (Japonia).
- Premieră Lexus: Compatibilitate standard cu încărcarea rapidă în curent continuu (DC Fast Charging) — reîncărcare 10–80% în doar 30 de minute. Capacul portului de încărcare este acționat electric.
- Sistem E-Four (AWD electronic) reconfigurat pentru operare continuă pe 4×4 inclusiv în linie dreaptă, pe lângă start-off, viraje și derapaje.
- Modelul vine echipat standard cu o priză de curent alternativ (AC) de 1500 W în portbagaj pentru alimentarea dispozitivelor externe.
- Versiunea Self-Charging Hybrid NX 350h (AWD și FWD):
- Arhitectură cu motor de 2.5 litri în linie, având o baterie litiu-ion nouă, ușurată de la 32.7 kg la 23.5 kg (structură similară cu cea de pe noul ES 350h), cu sistem de răcire optimizat.
- Putere maximă a sistemului menținută la 199 CP.
- Accelerație 0–100 km/h: 7.3 secunde (pentru varianta AWD) și 7.7 secunde (pentru varianta cu tracțiune față).
- Versiuni specifice regionale:
- NX 350h (2.5L FWD): Putere sistem 190-245 CP, accelerație 0–100 km/h în 7.1–7.8 secunde.
- NX 300h (2.0L FWD): Motor de 2.0 litri cu patru cilindri în linie (150 CP), putere combinată sistem 197 CP, accelerație 0–100 km/h în 9.2 secunde.
- Capacitate de tractare sporită: Ambii hibrizi (NX 450h+ și NX 350h) mai oferă o capacitate maximă de tractare de 1500 kg.
- Emisii: Toate versiunile respectă viitorul standard extrem de strict Euro 7, anticipând cele mai mici emisii de CO2 din clasă!
Rigiditate Structurală, Manevrabilitate „Lexus Driving Signature” și Tuning pe Nürburgring
Șlefuirea dinamică a fost realizată pe traseele de la Toyota Technical Center Shimoyama (TTC-S) și, în premieră pentru un model Lexus, performanțele au fost calibrate suplimentar direct pe faimosul circuit Nürburgring din Germania și pe autobahn la viteze de peste 200 km/h.
- Ranforsări ale structurii și caroseriei:
- Cadrul caroseriei folosește sudură cu laser avansată și adezivi structurali de înaltă rezistență.
- Introduce o traversă nouă pentru podea (floor cross member) și ranforsări de-a lungul tunelului central, crescând rigiditatea podelei cu 25%.
- Turnurile suspensiei față au fost reconfigurate și integrate direct cu structura montanților frontali A, crescând rigiditatea locală cu 30%.
- Ajustări ale poziției la volan și organelor de comandă:
- Scaunul șoferului a fost coborât pentru a fi mai aproape de centrul de greutate.
- Volan nou redesenat, cu diametrul redus cu 10 mm (ajuns la 360 mm) și cursă de reglaj telescopic extinsă.
- Pedală de accelerație nouă, cu senzor integrat și frecare internă redusă, oferind o cursă liniară și o dozare extrem de precisă.
- Bateria auxiliară a fost mutată mai aproape de centrul de greutate (sub placa de acoperire a portbagajului), eliberând un spațiu adâncit suplimentar de stocare de 26 de litri sub podea.
- Suspensie și direcție optimizate:
- Amortizoare noi echipate cu supape de frecare la viteză ultra-redusă (ultra-low-velocity valves) pentru modelele fără AVS (Adaptive Variable Suspension), menținând caroseria plată pe denivelări mici.
- Sistem de direcție cu cremalieră variabilă (Variable Rack Gear) adoptat standard pe toate versiunile, combinat cu o servodirecție electronică (EPS) recalibrată.
- Sistem de frânare inteligent ce aplică frânări subtile pe roțile interioare în viraje pentru a stabiliza mișcările de ruliu și girație.
- Insonorizare și Nivel NVH (Noise, Vibration, Harshness):
- Rigiditate crescută a blocului motor și prinderi mai ferme ale unității eAxle de motor.
- Adăugare de materiale fonoabsorbante în bara spate, hayon și montanții centrali.
- Sistemul ECU coordonează mai bine repornirea motorului termic din modul EV în HEV, reducând vibrațiile de pornire.
- Nivelul global al zgomotului a fost redus cu aproximativ 20%.
- Aerodinamică profilată: Canalele grilajelor laterale din bara față au rigiditate crescută pentru a crea o perdea de aer (air curtain) peste roțile față; iar finisaje speciale și aripioare aero au fost implementate în pasajele roților spate pentru reducerea forței de ridicare.
Exterior Sportiv și Modernizări Stilistice „Vital x Tech”
Păstrând proporțiile ferme ale modelului, exteriorul este reîmprospătat pentru un profil mai lat, mai coborât și mai tineresc, renunțându-se complet la elementele cromate strălucitoare pe toate versiunile.
- Dimensiuni exterioare:
- Lungime totală: 4690 mm (+30 mm față de modelul anterior).
- Lățime totală: 1865 mm (neschimbată).
- Înălțime totală: 1660 mm (neschimbată).
- Ampatament: 2690 mm (neschimbat).
- Masa proprie: 2050–2130 kg (NX 450h+ AWD), 1790–1870 kg (NX 350h AWD), 1730–1810 kg (NX 350h FWD), 1690–1750 kg (NX 300h FWD).
- Partea frontală:
- Grilă fusiformă (Spindle Grille) complet nouă, fără ramă exterioră (frameless), integrată fluid în caroserie și prevăzută cu o plasă de tip mesh optimizată aerodinamic și pentru răcire.
- Faruri noi „All-Weather” montate standard pe toate versiunile, ce integrează semnalizările și luminile de zi într-o semnătură luminoasă paralelă pe două linii. Sistemul include spălătoare de faruri, lumini de viraj și faza lungă adaptivă (AHS).
- Partea posterioară și laterală:
- Blocuri optice spate noi cu semnătură iluminată dublă în formă de L (Double L Signature), unite de o bandă luminoasă centrală peste logoul Lexus scris cu litere.
- Praguri laterale noi, ornamente de geam și oglinzi exterioare finisate în nuanțe închise/negre.
- Jante din aliaj ușor de 18 inchi (cu anvelope 235/60R18) sau de 20 inchi (cu anvelope 235/50R20) finisate în nuanță smoked.
- Culori de caroserie (nouă opțiuni): Includ nuanțele noi Sonic Platinum, Sonic Tellus (verde khaki discret) și Titanium Carbide Grey (un gri solid, exclusiv pentru F SPORT).
- Pachetul F SPORT:
- Finisaj Piano Black pe șinele de plafon, spoilerul posterior, partea inferioară a barelor de protecție și praguri.
- Jante din aliaj de 20 inchi cu design aerodinamic cu spițe duble subțiri, etriere de frână vopsite în roșu bold și colțuri aero speciale pe bara din spate.

Habitaclu Rafinat, Tehnologie Responsive Hidden Switches și Materiale Sustenabile
Arhitectura interioară este inspirată de conceptele noii limuzine ES și ale SUV-ului electric TZ, punând accentul pe o orientare orizontală curată a planșei de bord.
- Digital Cockpit & Ergonomie:
- Tablou de bord digital customizabil cu ecran de 12.3 inchi aliniat pe aceeași axă vizuală cu afișajul Head-Up Display și noul ecran central multimedia de 14 inchi.
- Grup de comenzi Responsive Hidden Switches: Suprafață netedă pe planșa de bord cu comutatoare invizibile/translucide care sunt iluminate doar la apropierea mâinii și oferă feedback haptic la atingere.
- Culori și finisaje interioare:
- Culori de tapițerie: Clay Red, Solis White, Hazel, Black, noul Abalos (ton teracotat inspirat de dunele de nisip de pe planeta Marte) și Prominence (un roșu aprins exclusiv pentru F SPORT).
- Inserții decorative noi: Lemn Dark Brown Oak (pe echiparea Luxury), finisaj tehnic micro-geometric (pe F SPORT) și material inovator Forged Bamboo (pe echipările Business și Executive).
- Forged Bamboo: Propus ca opțiune ecologică de bambus cu creștere rapidă, conține 55% bio-material (rășină și fibre), generând modele și texturi unice pentru fiecare mașină. Este utilizat și pe carcasa cheii-breloc.


Premieră Europeană: Sistemul „Sensory Concierge” și Aromele Lexus
Echipare standard pe nivelurile superioare, sistemul Sensory Concierge reprezintă o premieră pentru Lexus în Europa, oferind o experiență multisenzorială prin sincronizarea iluminării ambientale, muzicii, climatizării, încălzirii/ventilării scaunelor și difuzării de arome.
- Moduri de experiență:
- INSPIRE: Atmosferă stimulantă cu ritmuri exotice pentru un sentiment de exhilarare.
- RADIANCE: Atmosferă clară, focalizată, conturată prin lumini dinamice și reflexii.
- REVITALIZE: Atmosferă relaxantă inspirată din ritmurile suave ale naturii.
- Iluminare ambientală: Peste 50 de tonuri de culoare și modele cromatice dinamice derulate pe ecranul central, completate de o linie continuă de lumină ce unește bordul de ușile laterale și inele luminoase în spatele grilelor metalice ale difuzoarelor Mark Levinson.
- Colecția de cinci arome exclusiviste (dezvoltate cu casa Givaudan): Aromele sunt stocate în cartușe dedicate montate în generatorul din torpedou (până la 3 cartușe simultan) și difuzate prin grila difuzorului din spatele bordului.


Multimedia LexusConnect, Conectivitate Smart Digital Key+ și Pachete de Servicii
Sistemul multimedia beneficiază de un procesor de patru ori mai rapid, capacitate de stocare de opt ori mai mare și o memorie internă de 256 GB, iar ecranul ultra-subțire are o grosime maximă de doar 10 mm.
- Afișare și Interfață:
- Duplicarea instrucțiunilor de navigație este posibilă acum direct în tabloul de bord de 12.3 inchi (combimeter mirroring).
- Afișare Meniu dedicat LexusConnect Driver Support pentru configurarea sistemelor ADAS cu ilustrații dinamice.
- Pagina principală Home Screen adaptată pentru piața europeană (cu setări rapide, buton direct de muting pentru Road Sign Assist, Notificări și widgeturi configurabile).
- Meniu dedicat EV pe NX 450h+, accesibil la un singur click.
- Asistent Vocal LexusConnect: Asistent integrat în partea de jos a ecranului, ce distinge vorbitorul (șofer sau pasager) și înțelege limbajul natural. Este valabil și un serviciu opțional pe bază de abonament Intelligent Agent pentru date bursiere, starea zborurilor, știri sportive și meteo.
- Cheie Digitală Smart Digital Key+: Integrată în portofelul Apple Wallet sau telefoane Android compatibile, funcționează chiar dacă bateria telefonului este descărcată (prin tehnologiile NFC/Bluetooth/Ultra-Wideband). Permite partajarea accesului cu până la șase alți utilizatori (șapte chei în total).
- Pachete de Servicii Conectate (prin aplicația LexusLink+):
- Standard & Remote Services (Trial pe 10 ani): Analiză conducere, Hybrid Coaching, Find My Car, deblocare/blocare uși de la distanță, pornire climatizare (de patru ori mai rapidă), navigație în cloud powered by Google cu hărți 3D și zone LEZ.
- Connect & Drive: Navigație inteligentă cu alerte de camere de viteză furnizată de TomTom, integrare nativă Spotify și Intelligent Voice Agent.
- Connect & Secure (Standard pe F SPORT și Luxury):
- Drive Recorder: Înregistrare video panoramică la 360° prin camerele mașinii (salvează clipuri circulare de un minut, stocând 10 secunde înainte și după un impact sau declanșat manual).
- Remote Immobiliser: Blocare și deblocare de la distanță a pornirii motorului pe bază de cod din 6 cifre.
- Car Theft Assistant: Serviciu de urmărire și recuperare a vehiculului furat prin rețeaua operatorului Vodafone în colaborare cu poliția locală.


Sisteme Avansate de Siguranță Lexus Safety System +
Pachetul complet de siguranță activă folosește senzori noi ce măresc unghiul orizontal de vizualizare cu 115% și distanța de detecție cu 170%. Tabloul de bord afișează acum în timp real până la șase vehicule simultan (pe banda proprie și pe benzile adiacente).
- Sistem Pre-Collision (PCS): Oferă asistență în intersecții (Intersection Collision Avoidance Support), asistență activă la virarea de urgență (Emergency Steering Assist – ESA) și suprimarea accelerării neintenționate la viteze mici.
- Pilot Automat Adaptiv (Dynamic Radar Cruise Control – DRCC):
- Funcție Map Connected Drive: Adaptează automat viteza înainte de sensuri giratorii, intersecții în T, semne STOP, stații de taxare și curbe strânse.
- Detectează mai devreme vehiculele ce taie calea (inclusiv prin citirea semnalizării acestora) și monitorizează al doilea vehicul din față.
- Include un mod economic de rulare (Eco Drive Mode) ce fluidizează accelerările în coloană.
- LCA, LDA & LTA (Asistență Bandă și Remorcare):
- Lane Change Assist (LCA): Schimbare asistată mai lină a benzii.
- Lane Departure Alert (LDA): Detectează acum structuri marginale (stâlpi de utilități, bariere).
- Premieră: Sistemele Lane Tracing Assist (LTA), Driver Emergency Response System (EDSS) și monitorizarea unghiului mort (BSM) funcționează acum inclusiv în timpul tractării unei remorci.
- Monitorizare Șofer & Oprire de Urgență (EDSS):
- Camera Driver Monitor verifică atenția și starea de oboseală a șoferului.
- Sistemul Emergency Driving Stop System (EDSS) poate opri acum mașina în siguranță pe banda de urgență/acostament pe autostrăzi dacă șoferul devine incapabil să conducă.
- Avertizare Unghi Mort (BSM): Funcția a fost extinsă pentru detectarea bicicletelor și motocicletelor ce circulă paralel cu mașina.
- Panoramic View Monitor: Asigură vizualizare 3D la 360 de grade cu perspectivă prin caroseria transparentă a vehiculului.


Niveluri de Echipare și Opțiuni Structurate
- Business: Faruri „All-Weather”, scaune față reglabile electric și încălzite, volan încălzit reglabil electric, hayon electric, ceasuri digitale de 12.3 inchi, ecran de 14 inchi, pachet Lexus Safety System + și inserții interioare din bambus Forged Bamboo, printre altele.
- Executive: Adaugă memorie și reglaj lombar electric pentru scaunele față, ventilare scaune față, senzor de deschidere hands-free (cu piciorul) pentru hayon, geamuri spate fumurii Privacy, Panoramic View Monitor 360°, încărcător wireless pentru smartphone, iluminat interior multicolor, etc. Opțional: plafon panoramic și jante de 20 inchi.
- Luxury: Adaugă jante din aliaj de 20 inchi, tapițerie din piele netedă Smooth Leather, scaune spate încălzite, Head-Up Display, parcare automată/de la distanță și pachetul Smart Comfort Package (ce include sistemul Sensory Concierge), printre altele.
- F SPORT: Styling dedicat pentru interior/exterior, detalii în Piano Black, jante speciale de 20 inchi, etriere roșii, culoare Titanium Carbide Grey, tapițerie în Prominence Red și inserții tehnice micro-geometrice, etc.
- Opțiuni (pentru Luxury și F SPORT): Plafon panoramic, sistem audio de înaltă fidelitate Mark Levinson cu 17 difuzoare (cu grile metalice perforate și inele luminoase), oglindă retrovizoare digitală, etc.
Modelul va fi lansat comercial pe piețele globale de la sfârșitul anului 2026, urmând ca în Europa livrările să debuteze în primăvara anului 2027 (cu precomenzi deschise în toamna lui 2026).
GALERIE FOTO:
Articolul (video) Premieră mondială: Noul Lexus NX facelift apare prima dată în Autoblog.md.

































































































