Ionuț Stoica a stat de vorbă cu Tibor Selymes, unul dintre oamenii care au scris istorie în tricoul României. Fostul fundaș stânga al „Generației de Aur” rememorează pentru Sport.ro Mondialul din 1994, victoria cu Argentina, sfertul de finală cu Suedia, sezonul invincibil de la Dinamo, dar vorbește și despre problemele fotbalului românesc și motivele pentru care Ungaria ne-a depășit în ultimul deceniu.
„Sport EROI” este serialul prin care Sport.ro readuce în prim-plan oamenii care au dus România la cel mai înalt nivel și ale căror povești merită ascultate din nou. Sportivi pentru care performanța a însemnat ani de muncă, sacrificii, accidentări, drumuri dificile și, mai presus de toate, credința că România poate concura cu cei mai buni.
De la primele meciuri la FC Brașov până la transferul la Dinamo, de la titlul câștigat fără înfrângere în sezonul 1991/1992 până la opt ani în Belgia, la Cercle Brugge, Anderlecht și Standard Liege, cariera lui Selymes a fost construită printr-un amestec de muncă, disciplină și o viteză care i-ar face indivioși pe mulți fotbaliști din prezent.
Pentru un fotbalist care avea să devină, la rândul său, idol pentru o generație întreagă, eroul copilăriei a fost Ladislau Boloni. Un puști dintr-o comunitate maghiară care a privit spre un fotbalist cu același background și a ajuns, la rândul său, să poarte tricoul României la cel mai înalt nivel.
Interviu cu Tibor Selymes
Vreau să încep simplu. Cine a fost eroul dumneavoastră în copilărie?
Da, mi s-a pus. Eroul meu în copilărie a fost Ladislau Boloni. Un jucător imens, mai ales că venea din regiunea de unde vin și eu, regiunea maghiară din România. A jucat la ASA Târgu Mureș, Steaua București și după aia a plecat în Franța, unde a făcut o carieră, nu doar de jucător, ci și de antrenor, foarte frumoasă și imensă.
Fotbalul maghiar a avut o ascensiune foarte mare în ultimii 10 ani. Ce fac ei bine și noi nu?
Chiar în ultimii 20 de ani. Ce au început ei să facă foarte bine este infrastructura și au investit foarte mult în copii. În antrenori, în primul rând, fiindcă antrenorii fac exact ce au nevoie copiii la fiecare grupă de vârstă. Și dacă ne uităm acum, fotbalul maghiar, din păcate, ușor-ușor este peste noi. Sunt jucători care sunt vânduți undeva la 80 de milioane, 30-40. Cum e Dominik Szoboszlai la Liverpool.
Când o să avem și noi jucător la Liverpool?
Când începem și noi reconstrucția copiilor și când investim foarte mult în infrastructură și în copii. Dacă reușim să facem treaba asta, să investim în infrastructură, copii și antrenori de copii și juniori, putem vorbi că peste 10-15 ani să avem un fotbal bun spre foarte bun.
Revenim puțin în prezent. Din păcate s-a încheiat proiectul la Poli Iași. Ce s-a întâmplat exact?
La Poli Iași… este un oraș imens, un oraș foarte frumos, care din punctul meu de vedere merită să fie în prima ligă, nu să ne chinuiim în Liga 2. Dar, din păcate, managementul defectuos care s-a întâmplat la Poli Iași a dus clubul ăsta spre faliment.
Acum sunteți liber de contract. Continuați în antrenorat? Aveți vreo discuție cu vreun club?
Discuții sunt. Depinde de proiect. Eu îmi doresc, da. Dar nu vreau să intru doar de dragul de a fi undeva. Îmi place un proiect pe care să îl iau de la început și să îl duc la bun sfârșit. Asta înseamnă nu numai că semnez 2 luni, 3 luni, 5 luni, un an de zile. Un proiect cel puțin mediu sau lung. Dacă construiești o echipă, nu înseamnă că ți-ai luat jucători numai experimentați, nu. Trebuie să ai și jucători copii, tineri, din academie. Trebuie și copiii să joace și să meargă mai departe și să facă performanță. Este foarte important cum integrezi copiii în echipele profesioniste.
Revenim la generația de aur, aveați trei plămâni! La Mondialul din ’94, ați depus un efort uriaș pe banda stângă. Aveți idee cam câți kilometri ați alergat în acel turneu?
Pe vremea aia nu se măsura exact, nu aveam statisticile care sunt acum, dar de alergat, cu siguranță am alergat foarte mult. Și nu doar eu, toată echipa! Pentru că noi am avut o echipă cu jucători foarte talentați, jucători valoroși, dar am avut și jucători care au muncit foarte mult și eu sunt unul dintre ei.
- Tibor Selymes, alături de Alin Stoica
Ce părere aveți despre jucătorii din prezent care se plâng că joacă pe căldură, că sunt prea multe meciuri? Vi se par normal?
Într-adevăr sunt foarte multe meciuri, dar asta înseamnă și o bucurie. Fiindcă de asta ne apucăm să jucăm fotbal, să jucăm meciuri bune, meciuri frumoase, mai ales când joci pentru țara ta. Eu cred că un lucru mai frumos decât asta nu există.
Cum reușeați în anii ’90 să faceți față la recuperare? Cum era nutriția pe atunci?
Cum făceam? În primul rând, munceam enorm de mult, fiindcă aveam antrenamente extrem de grele. Sincer vă spun! Antrenamentele nu erau cu metodele care sunt acum, dar am avut antrenori cu care am muncit extrem de mult. Și se vede, fiindcă am putut să facem față fotbalului mondial de atunci. Am jucat cu cele mai bune echipe din lume de la egal la egal.
Cel mai tare meci la națională a fost?
Argentina! Campionatul Mondial, i-am și bătut și ne-am calificat.
Cea mai frumoasă amintire din meci a fost?
Bineînțeles că atunci când a fluierat sfârșitul partidei și am ieșit câștigători. Am jucat contra unei echipe care și atunci avea jucători de top din toată lumea. Așa e Argentina de atunci și cea de acum: Argentina mereu a avut și va avea o echipă care se bate pentru primele patru locuri din orice Campionat Mondial.
Când ne calificăm și noi la un Mondial?
V-am spus. Noi trebuie să punem la punct niște chestii cu infrastructura și cu copiii. Să îi antrenăm, să le dăm copiilor exact ce au nevoie. Fiecare grupă de vârstă are nevoie de un specific, și eu cred că aici e o greșeală în fotbalul nostru.
- Tibor Selymes, în duel cu Youri Djorkaeff
Foarte mulți copii din școala străină. Din Italia, Germania, Spania…
Bine, sunt foarte mulți copii care au plecat afară cu părinții și au învățat să joace în Italia, Spania. Asta nu e un lucru rău, dar avem copii foarte buni și la noi în țară, dar trebuie să facem exact ce trebuie.
Cel mai valoros jucător din prezent, Radu Drăgușin, crescut în Italia. Fundaș, la fel ca dumneavoastră, doar că ați fost lateral. Ce calitate credeți că îl ajută cel mai mult?
Atuul lui eu cred că e forța, atitudinea lui, are o atitudine foarte bună și, bineînțeles, pentru un fundaș central, și știința jocului. Are mentalitate bună, atitudine bună.
Va face față la Fiorentina?
Eu zic că da. Fotbalul italian i se potrivește mult mai mult. În Anglia, ne uităm, e cel mai bun fotbal, cel mai fizic, viteză, forță, tehnică, regim de viteză. Eu cred că Italia i se potrivește mai bine decât Anglia.
Până la următoarea întrebare, aș vrea să jucăm un mic joc. Eu am să numesc foști colegi de-ai dumneavoastră din generația ’94 și să-mi spuneți ce club li s-ar potrivi acum ca antrenor. Începem cu Florin Prunea. Unde l-ați vedea antrenând?
Pe Prunea? Nu l-aș vedea decât președinte! Ca antrenor e greu pentru el, fiindcă nu îi place. Dar ca președinte, eu cred că a fost și o să fie unul dintre cei mai buni din țară. Unde? La Dinamo!
Bogdan Stelea?
Stelea? Antrenor bun… eu zic la FCSB.
Miodrag Belodedici?
Belo ca și antrenor nu știu…
Okay… ca oficial. Și de ce Steaua Roșie Belgrad? (n.r. – râde)
La Steaua Roșie Belgrad, da! Ha ha ha!
Leo Grozavu?
Botoșani!
Gică Popescu?
Federația Română de Fotbal!
Dan Petrescu?
Chelsea!
Constantin Gâlcă?
Oricare echipă din campionatul nostru, dar eu aș vrea să îl văd în Spania, de ce nu… la Espanyol Barcelona!
Ioan Ovidiu Sabău?
Neluțu! Eu cred că i s-a potrivit foarte, foarte bine U Cluj, dar face treabă excepțională și la Farul acum. Și la Târgu Mureș, bineînțeles. Neluțu, un antrenor excepțional și oriunde face treabă, dar personal mi-a plăcut la U Cluj. Și la Farul are rezultate și echipa se vede și joacă foarte bine.
Dorinel Munteanu?
Pe Dorinel îl văd undeva în Germania. Este un antrenor extrem de serios, muncitor și foarte, foarte strict.
Nu știu dacă vă amintiți, dar acum un an v-am pus aceleași întrebări și mi-ați răspuns că l-ați vedea în Rusia.
A lucrat și acolo, dar eu îl văd acum în Germania, fiindcă este un campionat puternic și acolo îți arăți exact valoarea. Este un antrenor cu personalitate.
Gică Hagi?
Eu cred că locul lui este unde este acum: selecționer.
Și ultimul… Florin Răducioiu.
Nu pare genul de antrenor. Dar ca și oficial, tot așa, la Dinamo, cu Florin Prunea.
Am spus mai devreme de Dorinel Munteanu, „fratele dumneavoastră”, ați creat un cuplu beton, ați „arat” banda stângă.
Am stat foarte mult împreună. Am jucat și la Dinamo, și la echipa națională.
De ce credeți că v-ați înțeles așa de bine?
Asta vine așa din instinct. Când ne-am cunoscut, parcă ne știam deja de câțiva ani. Asta e pur și simplu. Vine așa. La un moment dat ne înțelegeam doar din priviri. Niște chestii care pur și simplu îți vin.
- Tibor Selymes și Patrice Loko
Vă considerați cel mai bun cuplu de pe banda stângă din istoria naționalei?
Nu știu ce să zic. Eu cred că printre cei mai buni, clar. Am jucat și la cel mai înalt nivel.
Tot vorbeam de alergat. Aveați și o viteză extraordinară. A fost totul nativ sau trăgeați tare la antrenamente?
Viteza trebuie să o ai și nativ. Dar e important și cum lucrezi și ce lucrezi, pentru că, dacă vrei să ai viteză, trebuie să ai și forță în picioare. Eu am avut noroc că am jucat și hochei în copilărie la Târgu Secuiesc și patinând am făcut forță în picioare și cred că asta m-a ajutat foarte mult.
Cine credeți că este astăzi „regele vitezei” din fotbalul românesc?
Rațiu! Andrei Rațiu!
Și din fotbalul mondial?
Kylian Mbappe, văd eu. Bine, sunt mai mulți, dar pe el îl văd cu o viteză foarte, foarte bună.
Ați avut niște antrenori de legendă. Dacă ar fi să jucați astăzi în fotbalul ultramodern, ce tip de antrenor credeți că vi s-ar potrivi?
La echipa națională sau numai mie?
Dumneavoastră.
Eu m-am simțit extraordinar cu „Tata Puiu”, cu Anghel Iordănescu. Cum a explicat, cum ne așeza în teren, ce cerea, pentru mine a fost un antrenor care m-a ajutat enorm de mult.
Plecăm de la națională, mergem pe Dinamo, sezonul 91/92, ați câștigat titlul fără nicio înfrângere. Povestiți-mi în 2 minute toată stagiunea, cum a fost. Cele mai tari momente.
A fost de mult… Am avut o echipă foarte bună, tot așa, o echipă muncitoare, o echipă valoroasă, pentru că am avut jucători precum Sulejman Demollari, Gabor Gerstenmajer, care a dat nu știu câte goluri, Dorinel Munteanu, Mihali, Cheregi, eu, Matei, deci am avut foarte mulți jucători care au jucat și la echipa națională. Deci chiar am fost o echipă care știa ce vrea. La fiecare meci noi simțeam că nu putem să pierdem. În tot campionatul simțeam că putem să batem pe oricine. Eram foarte bine pregătiți fizic, mental și toți ne-am dorit să luăm campionatul, fiindcă era important să facem pasul spre străinătate, spre echipe mai bune, și asta s-a și întâmplat.
Cum erau derby-urile cu Steaua?
Wow. Fiecare jucător aștepta meciul cu Steaua. Am jucat și pe 23 August, erau undeva la 60-70 de mii de spectatori. Era un lucru excepțional. Frumos. Chiar simțeai că ești fotbalist.
Cum a fost trecerea de la campionatul României la campionatul Belgiei? V-ați simțit în urmă cu antrenamentele? Cu ritmul de joc?
Nu neapărat cu antrenamentele, dar cu ritmul de joc, da. Nivelul era mult mai sus. În primul rând, eu credeam că eu sunt pregătit fizic, pentru că în momentul ăla în România eram printre cei mai bine pregătiți fizic, fiindcă puteam să alerg foarte mult. Am ajuns în Belgia și în primele săptămâni am văzut că trebuie să fac ceva în plus, că altfel nu fac față fizic. Vă dați seama ce nivel era atunci? Bineînțeles, am reușit după o perioadă grea care a urmat, pregătirea, am reușit să mă impun.
Ce v-a surprins cel mai mult?
Viteză, forță și atitudinea lor. Acolo, meci de meci trebuia să fii la cel mai înalt nivel. Mereu, în fiecare echipă, era unul la aceeași valoare ca tine. Dacă nu jucai bine, te scotea și îl băga pe el. Până nu juca prost el, stăteai pe bancă. Meci de meci trebuia să demonstrezi.
Ce le lipsește tinerilor fotbaliști români când fac pasul spre echipele mari?
În primul rând, acolo când te duci lumea trebuie să vadă că ai o atitudine. Că vrei, că muncești, ușor-ușor, toată lumea te înțelege. Înțelege că ai nevoie de acomodare. Eu cred că aici avem o problemă mare, cu acomodarea, cu dorința și atitudinea.
Ce jucător din prezent credeți că vi se aseamănă dumneavoastră?
Nu știu, mie mi-a plăcut foarte mult Borza de la Rapid, care a plecat acum în Turcia. I-am și zis, când era la Gică Hagi, i-am și zis că va deveni un fundaș stânga care va juca constant la echipa națională.
Nu e un pas în spate Turcia?
Față de România? Nu! E campionatul mai puternic. Dacă o faci foarte bine, poți să pleci din Turcia și să pleci mai departe.
De obicei, în Turcia te duci să te retragi…
În Turcia se retrag ăia mari! Pe bani foarte mulți! (n.r. – râde)
Revenim la România, cum evaluați nivelul actual al Superligii?
Wow. Superliga actuală se vede în cupele europene, din păcate. Din păcate, am fost aproape dezastruoși. Noroc cu Craiova că s-a calificat acum, a mai făcut un pas, în rest, toate echipele au eșuat din punctul meu de vedere.
Cum vedeți play-off-ul? Un pronostic?
Nu știu, habar n-am.
Dar cine ați dori să câștige Superliga?
Mi-aș dori Dinamo, din tot sufletul. Nu știu dacă e chiar realist. Eu ce văd, acum din puținele meciuri care au fost, Craiova are echipă bună, completă pentru România, echipă puternică. Eu cred că cu Pancu Rapidul arată bine, cum joacă, cum e la ora actuală. Nu știu ce să zic de FCSB, pentru că în campionatul nostru făcea destul de bine, dar în cupele europene n-au iscălit deloc.
Anul trecut FCSB a pierdut și cu echipe mici… a fost cea mai proastă perioadă a FCSB-ului.
E păcat, FCSB are câțiva jucători foarte buni. Eu cred că, din punctul meu de vedere, ce s-a întâmplat în vara asta, a venit Neubert înapoi, mie îmi place foarte mult cum lucrează, este un preparator excepțional. Eu cred că dacă e lăsat să muncească cum știe el, eu cred că ușor-ușor o ridică pe Steaua.
Tot vorbim de FCSB. Joao Paulo a jucat și la Mondial, fundaș stânga ca dumneavoastră. Vă place de el?
Da. Îmi place. În primul rând, face bine faza defensivă, mai urcă din când în când, ajută și faza ofensivă. Dar defensiv, avea momente când juca foarte bine. E bine și pe fizic.
La FCSB trebuie să ai concurență. Dacă vrei să ajungi sus ca și echipă, trebuie să ai câteva posturi cheie cu dublură. Asta eu sper, că Bîrligea să fie motivat, nu demotivat.
Cel mai mare regret din carieră?
Am regrete, da. În primul rând, că nu ne-am calificat la Mondiale, pentru că, vă dați seama, când ești la un pas uriaș, eram la 5 minute de semifinale la Campionatul Mondial… ce înseamnă asta pentru fotbalul românesc, pentru fiecare jucător care eram acolo.
A fost greu să treceți peste?
Bineînțeles că a fost greu. Dacă ne gândim așa, ei jucau în 10, noi conduceam cu 2-1, mai aveam trei minute… adică… practic… totul era acolo.
Cel mai bun prieten pe care vi l-ați făcut din fotbal?
Am mulți prieteni, îl am pe Prunea, pe Dorinel Munteanu și cu Dan Petrescu mai țin legătura. Vorbesc cu toată lumea. Când eram jucător, mă înțelegeam cel mai bine cu Dorinel. Și de la retragere, cu Florin Prunea.
Mai am o întrebare și gata. Cel mai tare schimb de tricouri pe care l-ați făcut?
Am făcut schimb de tricouri cu Gabriel Batistuta. Am făcut cu Thierry Henry, am cu Michael Owen.
Foarte tare colecția. Vă mulțumesc mult!
Și eu mulțumesc!
Articol recomandat de stirileprotv.ro
