Most Popular

Sporting Liești – Dinamo, de la 19:00 în Cupă! Zi de sărbătoare pentru comuna din județul Galați


Meci istoric pentru surpriza din Cupa României! Entuziasm înainte de duelul cu Dinamo: „Vom juca la capacitate maximă”

Sporting Liești – Dinamo va avea loc în prima etapă din Grupa D a Cupei României.

Grupa D din Cupa României le aduce la start pe Dinamo București, Chindia Târgoviște, FC Voluntari, Sporting Liești, Universitatea Craiova și FC Bacău. Practic, trei echipe sunt din SuperLiga, două din Liga 2 și una din Liga 3.

Ca de fiecare dată, meciurile din Cupa României aduc povești frumoase, suporterii din orașele mai mici fiind nerăbdători să vadă la treabă starurile din primul eșalon valoric.

În această situație se află și Sporting Liești. Formația din Liga a 3-a se află pentru a doua oară în faza grupelor, iar președintele clubului, Dorinel Matei, a mărturisit că acesta este un moment istoric pentru echipă, în condițiile în care dau peste campioana la zi din SuperLiga: Dinamo.

„Un meci istoric pentru noi, la fel cum a fost și cel cu Oțelul de anul trecut. Cât privește șansele noastre în acest meci… vom juca, încercăm să facem un meci bun.

Lumea trebuie să înțeleagă că jucăm cu echipa de pe primul loc din Liga 1, iar noi suntem în Liga 3, dar asta nu înseamnă că nu vom juca la capacitate maximă și să încercăm să scoatem tot ce putem din acest meci”, a declarat Matei, conform sportgalați.com.

Pentru ca toată comunitatea să fie prezentă la meci, Primăria Comunei Liești a pus la dispoziție trei autocare pentru ca deplasarea să fie făcută în condiții ok. Cetățenii nu vor fi nevoiți să achite nicio sumă până la Galați, oraș în care se va disputa duelul cu Dinamo.

„Primăria Comunei Liești pune la dispoziția suporterilor 3 autocare, GRATUIT, pentru deplasarea la meciul CS Sporting Liești – FC Dinamo București!

Plecarea se face de la Stadionul Liești, mâine, la ora 17:00.

Sporting ne oferă din nou bucuria unui meci important și încă un motiv de mândrie pentru întreaga comunitate. Prin muncă, ambiție și determinare, echipa noastră a reușit să ducă numele LIEȘTI pe scena mare a fotbalului românesc.

Acum este rândul nostru să fim alături de băieți! Vrem o tribună în care să se audă puternic vocea Lieștiului, pentru ca Sporting să simtă că, indiferent de adversar, are în spate o comunitate întreagă! Ei reprezintă Lieștiul pe teren. Noi îl reprezentăm în tribună! Hai, Sporting! Hai, Liești!”, s-a arătat în postarea oferită de Primăria Comunei Liești.

Dinamo și-a luat atacant: „Bun venit!” Cifre excelente în sezonul trecut

„Câinii” au anunțat sosirea lui Dean Zandbergen (24 de ani), atacant olandez transferat de la VVV-Venlo.

Vârful a semnat un contract valabil pentru trei sezoane, până la 30 iunie 2029, iar oficialii dinamoviști au anunțat mutarea pe rețelele de socializare.

„Bine ai venit, Dean Zandbergen!

Ne bucurăm să anunțăm că am ajuns la un acord de transfer cu clubul olandez VVV-Venlo pentru atacantul în vârstă de 24 de ani, Dean Zandbergen.

De-a lungul carierei sale, Dean a evoluat pentru cluburile olandeze Sparta Rotterdam, FC Dordrecht și VVV-Venlo.

În sezonul recent încheiat, Dean a bifat un număr de 34 de meciuri în divizia secundă olandeză pentru Venlo, reușind să înscrie 15 goluri și oferind 3 pase decisive.

În acest început de sezon, tot pentru Venlo a jucat în 4 meciuri, reușind să înscrie 4 goluri.

Dean a semnat un contract valabil pentru 3 sezoane, până la data de 30.06.2029.

Îi urăm mult succes lui Dean la Dinamo și cât mai multe realizări în tricoul alb-roșu!”, a scris Dinamo pe rețelele sociale.

Noul atacant al lui Dinamo a avut un sezon foarte bun în tricoul lui VVV-Venlo. În ediția precedentă din liga secundă olandeză, Zandbergen a disputat 34 de meciuri, a marcat 15 goluri și a oferit 3 pase decisive. Cu această performanță, a ocupat locul 7 în clasamentul golgheterilor.





Source link

Related Articles