De la fiul lui Gaddafi și regimul Assad până la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar, Phil Elwood a învățat să transforme propaganda în știri.
Ușile avionului spre Las Vegas tocmai se închiseseră când un e-mail a sosit pe telefonul lui Phil Elwood. Era o listă de cereri. Clientul său voia ca prietena lui să zboare de la Los Angeles la Vegas. Voia să o vadă pe Cher la Caesars Palace. Să joace la ruletă și să-și cumpere un Harley-Davidson și pantaloni scurți.
În partea de sus a mesajului era numele clientului: domnul Gaddafi.
Era prea târziu să coboare din avion. Și prea târziu să se abată de la calea pe care o alesese în viață.
Phil Elwood a avut una dintre cele mai întunecate profesii ale orașului Washington: să-i facă pe unii dintre cei mai răi oameni din lume să pară mai buni.
„Industria mea valorează 129 de miliarde de dolari. Vom face orice pentru a câștiga acele miliarde.” Într-un interviu pentru ABC News, el vorbește despre cele mai scandaloase lucruri pe care le-a făcut în timp ce lucra în PR și discută despre dilema morală cu care s-a confruntat de-a lungul carierei sale.
A lucrat pentru regimuri autoritare, pentru Libia lui Muammar Gaddafi și Siria familiei Assad. A încercat să limiteze pagubele aduse orașului Tripoli după eliberarea atentatului de la Lockerbie. A contribuit la prezentarea Asmei al-Assad ca o primă doamnă modernă și plină de farmec, chiar înainte ca regimul sirian să înceapă să înăbușe protestele antiguvernamentale cu sânge.
„Am făcut lucruri rele”, a declarat el pentru CNN. „Cu siguranță am contribuit la transformarea lumii într-un loc mai periculos.”
Fiul lui Gaddafi în Las Vegas
În septembrie 2009, Elwood se află în Las Vegas cu Mutassim Gaddafi. Misiunea lui este simplă: să nu facă știri. Nu este ușor.
Mutasim bea, joacă la jocuri de noroc cu frenezie și pierde la ruletă, țipă, provoacă tensiuni peste tot. Elwood urcă iar și iar în apartament ca să-i aducă bani. La un moment dat găsește o servietă din piele de șarpe plină cu bancnote de 100 de dolari. Lângă ea se află un pistol.
Își sună un prieten. Sfatul e clar: pleacă de acolo. Dar el n-o face.
Mituiește personalul hotelului, stinge incendii, își reține clientul și își atinge scopul. Numele Gaddafi nu ajunge în presă.
Jurnalistul Dan Popa trimite în fiecare joi dimineață newsletterul „EconoMix”. Dacă te interesează finanțele personale și vrei să primești recomandări economice, te poți abona aici:
EconoMix
Urmărește tendințele economice și învață despre finanțe personale prin recomandări și grafice relevante.
Abonează-te la Newsletter
EconoMix
Urmărește tendințele economice și învață despre finanțe personale prin recomandări și grafice relevante.
Felicitări! Te-ai abonat la „EconoMix”.
Abonat
Confirmă abonarea pe e-mail.
Apasă pe linkul din email pentru a primi edițiile.
Elwood descoperă ceva ce îi va defini cariera: o dependență nu doar de succes, ci și de risc.
Cum a „mutat” candidatura americană pentru Cupa Mondială
Un an mai târziu, își asumă o misiune aparent imposibilă: să ajute Qatarul să câștige Cupa Mondială din 2022.
I se opune, printre altele, propria țară. SUA are stadioane, infrastructură, bani și o piață de fotbal. Qatarul are puțină istorie în fotbal și temperaturi care fac ca o Cupă Mondială de vară să fie aproape de neconceput.
După cum explică el la CNN, ideea sa a venit din observarea unui grup de elevi supraponderali din Washington. A creat o organizație de fațadă numită Coaliția Copiilor Sănătoși și a promovat o rezoluție în Congres care, în esență, cerea Statelor Unite să nu liciteze pentru evenimente sportive majore până când nu finanțează în mod adecvat educația fizică pentru copii. Apoi s-a asigurat că povestea a ajuns în presă.
Câteva zile mai târziu, FIFA a acordat Campionatul Mondial Qatarului. El nu pretinde că a manipulat votul. Dar știe că a contribuit la crearea unei narațiuni împotriva candidaturii americane.
„Trandafirul deșertului”
Poate cel mai notabil succes al său a venit în 2011. Elwood a ajutat Vogue să publice un portret măgulitor al Asmei al-Assad. Titlul o prezenta drept „Trandafirul deșertului”.
Soția lui Bashar al-Assad pare tânără, elegantă, magnetică, chipul unei Sirii moderne.
Elwood se uită la revistă la un chioșc de ziare din Washington și simte cum i se strânge stomacul.
„A fost propagandă”, recunoaște el pentru CNN. Câteva zile mai târziu, Primăvara Arabă ajunge și în Siria.
Adevărata față a regimului este dezvăluită în cel mai sângeros mod. Represiunea escaladează în război, iar sute de mii de oameni își pierd viața în anii următori.
Portretul plin de farmec al Vogue arată acum ca un monument dedicat unei întregi industrii: arta de a îmbrăca puterea în hainele potrivite, astfel încât publicul să nu vadă sângele.
Momentul în care FBI a intrat pe fir
Abia în 2018, FBI-ul ajunge la ușa lui. Agenții investighează un client al său de la acea vreme, firma de informații private israeliană Psy-Group, ca parte a anchetei lui Robert Mueller privind interferența Rusiei în alegerile americane din 2016, scrie presa elenă.
Elwood nu este urmărit penal, dar cariera sa la Washington se destramă. Trecutul său începe să iasă la iveală. Un reporter îl numește „monstru”.
Ultimul client
Astăzi, la 47 de ani, Elwood susține că este o altă persoană.
Și-a scris memoriile cu titlul elocvent „All the Worst Humans: How I Made News for Dictators, Tycoons, and Politicians” și spune că și-a stabilit trei reguli: să nu lucrezi pentru dictatori, să nu lucrezi împotriva democrației și să nu încalci legea.
Printre oamenii pe care îi ajută în prezent se numără familia lui Austin Tice, jurnalistul american și fostul pușcaș marin care a dispărut în Siria în 2012 – o posibilă victimă a aceluiași regim Assad pentru care a lucrat cândva Elwood.
Contradicția este aproape insuportabilă. Regretă? Da. Crede că a înrăutățit lumea? Da. Știa la momentul respectiv că ceea ce a făcut a fost greșit? „Absolut.”
Dacă s-ar putea întoarce, ar face-o din nou? „Cred că da.” Pentru că, spune el, ar regreta dacă n-ar ști niciodată unde duce acea ușă.
Timp de decenii, Phil Elwood a fost plătit să construiască narațiuni, să distragă atenția de la ceea ce nu era în beneficiul clienților săi și să facă dezgustătorul puțin mai acceptabil.
Acum încearcă să-și spună propria poveste: nu ca pe cea a unui propagandist cinic, ci a unui om care a fost dus de putere, pericol și adrenalină, a trecut de cealaltă parte și s-a întors.
Într-adevăr, s-ar putea să se fi schimbat. Aceasta ar putea fi cea mai bună campanie din cariera sa.
Pentru că, după ce și-a petrecut viața curățând imaginea unora dintre cei mai răi oameni din lume, Phil Elwood s-a ocupat acum de cel mai dificil client al său: el însuși.
