După cum relatează acum CBC, procesul a dezvăluit că firma cheltuia milioane de dolari pe cărți fizice, le tăia cotoarele pentru a putea scana rapid paginile în scopul antrenării modelului său lingvistic de mari dimensiuni, iar apoi arunca paginile.

Site-ul american de investigații 404 Media a relatat într-un amplu material publicat în 21 iulie că Anthropic distruge cărți ca parte a acestui proces ce a ajuns să fie numit „scanare distructivă” din cauza unei particularități bizare a legislației americane.

Un tribunal din SUA a stabilit că scanarea cărților pentru antrenarea inteligenței artificiale intră sub incidența doctrinei „fair use” (utilizare rezonabilă). Dar pentru a nu încălca legea privind drepturile de autor, Anthropic este obligată să distrugă cărțile. Astfel, înainte de scanare există un singur exemplar al cărții, iar după scanare există tot un singur exemplar (în format digital), ceea ce în interpretarea legislației americane înseamnă că nu are loc niciun act de piraterie.

O investigație separată publicată de 404 Media a dezvăluit pe 17 august că astfel de comenzi mari de cărți ajung la o unitate a Amazon din Las Vegas, unde sunt supuse „scanării distructive” pentru antrenarea modelelor lingvistice de mari dimensiuni (LLM) la care lucrează compania fondată de Jeff Bezos.

Deși Amazon nu este un jucător major în domeniul AI, compania este interesată de dezvoltarea acestei tehnologii pentru sporirea vânzărilor sale din domeniul comerțului electronic, dar și pentru optimizarea celor din afacerea sa de cloud computing.

Ce spun anticarii din Canada

Peter Sellers, proprietarul librăriei Sellers & Newel din Toronto, spune că, în trecut, solicitările pentru cărți în cantități mari veneau de la designeri care amenajau locuințe sau de la platouri de filmare. De regulă, erau însoțite de cerințe specifice privind culoarea și dimensiunea cărților. Însă, în luna iunie a început să primească telefoane „foarte suspecte”, pentru comenzi mari care conțineau liste de cărți aparent aleatorii.

„Este oarecum tentant, pentru că pot să scap de multe lucruri care altfel s-ar putea să nu fie vandabile”, a spus el într-un interviu acordat CBC, societatea de radiodifuziune a Canadei. „Și apoi începi să te gândești: ‘Nu, nu, nu, ceva nu este în regulă aici’”, a adăugat el.

Pe 10 iunie, a primit pe LinkedIn un mesaj de la cineva care susținea că reprezintă o companie de inginerie a datelor numită Innodata. Mesajul afirma că firma „caută în prezent să achiziționeze volume mari de cărți second-hand” și „explorează posibili parteneri de aprovizionare”.

Sellers spune că a ignorat solicitarea și nu s-a gândit prea mult la mesaj până când, ulterior, a citit un articol despre scanarea cărților pentru antrenarea AI. El afirmă că toate acele solicitări „ciudate” au început să aibă mult mai mult sens după ce a citit articolul.

„Întregul meu personal este atent acum la acest lucru”, susține acesta.

„Dacă cineva vrea cărți în cantități mari, răspunsul este nu – cu excepția cazului în care este un designer pe care îl cunoaștem sau cineva cu care am mai lucrat, ori dacă are un fel de acreditare legitimă și vrea aceste cărți dintr-un motiv legitim”, mai spune Sellers.

Comenzi de cărți greu de refuzat

Alți vânzători de cărți au declarat pentru CBC News că au primit solicitări similare în ultimele luni, adesea pentru cărți educaționale obscure, care au rămas nevândute ani întregi. Unii spun că este greu să refuzi astfel de solicitări, mai ales într-o industrie care trece printr-o perioadă nu tocmai fastă.

Vânzătorii spun că numele companiilor care fac aceste solicitări par să se schimbe rapid și că niciunul dintre cumpărători nu a recunoscut public că furnizează cărți companiilor de AI.

Zoom Books, o companie cu sediul în Columbia Britanică care pretinde că revinde și reciclează cărți second-hand, a fost menționată frecvent pe forumurile online ale vânzătorilor de cărți și pe Reddit pentru efectuarea unui număr mare de comenzi în volume mari, greu de înțeles.

Vânzătorii de cărți din Spania, Germania, Australia, Noua Zeelandă, Marea Britanie și din alte țări și-au exprimat suspiciunea că comenzile Zoom sunt destinate revânzării în vederea scanării pentru AI, deși nimeni nu a prezentat dovezi concretecă acesta este într-adevăr cazul. BBC a scris pe larg luna trecută despre subiectul comenzilor uriașe primite de anticari, fără a menționa însă explicit Zoom.

„Nu reușeam să ne dăm seama care era motivația lor”

Patrick Hempelmann, proprietarul unei librării BMV Books din Toronto, a declarat acum pentru CBC că Zoom a început să cumpere de la el sute de cărți în urmă cu aproximativ șase luni.

Comenzile erau în principal pentru cărți tehnice specializate, tipărite în tiraje mici, care se vindeau de obicei cu prețuri cuprinse între 5 și 30 de dolari. Unele erau cărți medicale vechi sau manuale de matematică și fizică de nivel postuniversitar, care stătuseră pe rafturi timp de un deceniu.

„Nu reușeam să ne dăm seama care era motivația lor sau care era domeniul lor de interes, pentru că cumpărau tot felul de lucruri, din toate categoriile. Părea că nu exista nicio logică sau vreun motiv clar”, afirmă acesta.

Hempelmann spune că nu știa despre controversa privind scanarea cărților pentru AI până când a fost contactat de jurnaliștii de la CBC, dar că, după ce a citit despre acest subiect, consideră că situația este „pur și simplu tristă”.

„Adică, noi suntem vânzători de cărți. Cărțile nu ar trebui distruse”, afirmă acesta.

De ce doresc companiile de AI să pună mâna pe cărți

Într-un email trimis CBC News, Zoom Books a precizat că nu vinde către Anthropic, însă nu a confirmat direct că nu a avut relații comerciale cu alte companii de AI sau că nu a expediat cărți către companii care doreau să le scaneze și distrugă ulterior. Compania a invocat caracterul confidențial al informațiilor privind clienții săi.

Cărțile fizice, în special cele publicate înainte ca OpenAI să lanseze ChatGPT în 2022, sunt căutate de companiile din domeniul AI. Unul dintre motive ține de faptul că experții sunt îngrijorați că modelele lingvistice se degradează atunci când sunt antrenate în mod repetat pe propriile rezultate, astfel încât trebuie alimentate cu conținut despre care se știe cu certitudine că nu conține texte generate de AI.

Până în jurul anului 2022, cărțile erau scrise exclusiv de oameni, iar companiile de inteligență artificială au nevoie de texte scrise de oameni pentru a antrena viitoarele LLM-uri.

Problema este că instrumentele AI ce funcționează în baza acestor modele, în special primele versiuni, au generat numeroase „halucinații”, adică informații complet inventate. Iar dacă noile modele sunt antrenate la rândul lor pe baza unor texte ce conțin informații false, pericolul este ca output-ul lor să devină profund viciat.

Fiica primei-doamne a Franţei Brigitte Macron şi-a dezvăluit noua relaţie cu instructorul ei de surf, care este cu două decenii mai tânăr decât ea. Tiphaine Auziere, în vârstă de 42 de ani, a publicat recent pe Instagram o fotografie în care apare alături de Antoine Lecomte, de 22 de ani, în timpul unei călătorii la Amsterdam, scrie news.ro.

Se pare că cei doi s-au cunoscut în staţiunea de pe litoralul francez Le Touquet, unde Lecomte lucrează ca instructor de kitesurfing, potrivit publicaţiilor The New York Post şi The Telegraph.

„Aşchia nu sare departe de trunchi. Fiica primei doamne a Franţei, Brigitte Macron, calcă pe urmele mamei sale, având o relaţie cu un bărbat mult mai tânăr, dar într-o uimitoare inversare a rolurilor – iubitul ei mai tânăr este profesorul ei (oarecum)”, a comentat tabloidul The New York Post.

„S-a văzut imediat că există o chimie între ei”, a declarat o prietenă apropiată a lui Tiphaine pentru revista franceză Gala. Sursa a adăugat: „Au multe în comun: dragostea pentru Le Touquet, senzaţiile tari, călătoriile şi spiritul antreprenorial”.

Mama sa, prima-doamnă Brigitte Macron, a ajuns la rândul ei în prim-planul presei din cauza relaţiei sale cu soţul ei, preşedintele francez Emmanuel Macron, care este cu 24 de ani mai tânăr decât ea. Cei doi s-au cunoscut când ea îi era profesoară. La acea vreme, Brigitte lucra la o şcoală catolică din nordul Franţei ca profesoară de teatru, iar Emmanuel era un elev de 15 ani.

Emmanuel a început să simtă ceva pentru ea când ea avea 39 de ani şi era căsătorită, având trei copii, a povestit Brigitte într-un interviu acordat în 2023 revistei Paris Match. Părinţii lui Emmanuel au crezut iniţial că el era interesat de fiica lui Brigitte, care era mai aproape de vârsta lui, dar au aflat în cele din urmă despre sentimentele lui pentru profesoara sa şi l-au trimis la un internat din Paris.

Separarea nu a pus însă capăt relaţiei lor. Cei doi au rămas în contact, iar Brigitte a declarat pentru Paris Match că, iniţial, a încercat să păstreze distanţa, deoarece era îngrijorată de efectul pe care relaţia lor l-ar fi putut avea asupra copiilor ei, care erau de vârsta lui Emmanuel. Ea a spus că a petrecut ani de zile punându-şi copiii pe primul plan, înainte de a decide, în cele din urmă, că nu vrea să renunţe la propria fericire.

Brigitte a recunoscut că circumstanţele neobişnuite din jurul relaţiei lor au făcut ca decizia să fie dificilă. În interviul acordat revistei Paris Match, ea a descris perspectiva unei relaţii cu un bărbat atât de tânăr ca fiind copleşitoare la început, mai ales având în vedere diferenţa de vârstă dintre ei şi rolul ei de profesoară a acestuia.

„Dragostea face parte din viaţa mea şi din echilibrul meu”,

Cuplul s-a căsătorit în cele din urmă în 2007, la câţiva ani după ce Brigitte a divorţat de primul ei soţ. Emmanuel a intrat ulterior în politică şi a fost ales preşedinte al Franţei în 2017.

Într-un interviu acordat CNN în septembrie 2017, la scurt timp după ce a devenit preşedinte, Emmanuel a vorbit despre importanţa căsătoriei sale cu Brigitte în viaţa sa personală. El a spus că relaţia lor îi oferă un sentiment important de stabilitate în timp ce face faţă cerinţelor funcţiei prezidenţiale.

Jurnalistul Dan Popa trimite în fiecare joi dimineață newsletterul „EconoMix”. Dacă te interesează finanțele personale și vrei să primești recomandări economice, te poți abona aici:

EconoMix

Urmărește tendințele economice și învață despre finanțe personale prin recomandări și grafice relevante.

Abonează-te la Newsletter

EconoMix

Urmărește tendințele economice și învață despre finanțe personale prin recomandări și grafice relevante.

Abonează-te

Felicitări! Te-ai abonat la „EconoMix”.

Abonat

Confirmă abonarea pe e-mail.

Apasă pe linkul din email pentru a primi edițiile.

„Dragostea face parte din viaţa mea şi din echilibrul meu”, a spus el. „Cred cu tărie că nu poţi construi ceva măreţ şi nu te poţi comporta cum se cuvine dacă nu eşti echilibrat şi nu ai o relaţie de cuplu solidă. Sunt alături de soţia mea de zeci de ani şi ea face parte din mine”, a mărturisit preşedintele francez.

Brigitte este „încântată” că fiica ei şi-a găsit iubirea

Acum, se spune că Brigitte este „încântată” că fiica ei şi-a găsit iubirea, la doar câteva luni după ce s-a despărţit de prezentatorul conservator de televiziune Cyril Hanouna. „A reacţionat exact aşa cum ar fi făcut orice mamă. Tot ce contează pentru ea este fericirea fiicei sale, aşa că este foarte fericită să o vadă prosperând”, a declarat sursa pentru Gala. „Va fi încântată să-l cunoască pe Antoine”, a adăugat sursa.

Antoine i-a cunoscut deja pe cei doi copii ai lui Tiphaine, Aurèle, în vârstă de 10 ani, şi Elise, în vârstă de 12 ani.

O lege care impune un impozit de până la 50% pe produsele importate devine o capcană politică.

În mai 1828, zorii se ivesc în ceață deasupra orașului Washington. Pe Capitoliu, parlamentarii se confruntă cu un proiect de lege pe care nimeni nu se așteaptă să-l adopte – și totuși, acesta este adoptat.

Se numește „Tariful din 1828”, dar în curând va căpăta un nume mai potrivit și mai întunecat: Tariful Abominațiilor. Este o lege care impune un impozit de până la 50% pe bunurile importate, chipurile pentru a proteja fabricile aflate la început de drum din Nord de furtuna britanică. În realitate, este o capcană politică. Și devine fitilul care dă foc Uniunii.

Acest text este un fragment din newsletterul „EconoMix”, pe care jurnalistul Dan Popa îl trimite în fiecare joi dimineață. Te poți abona aici:

EconoMix

Urmărește tendințele economice și învață despre finanțe personale prin recomandări și grafice relevante.

Abonează-te la Newsletter

EconoMix

Urmărește tendințele economice și învață despre finanțe personale prin recomandări și grafice relevante.

Abonează-te

Felicitări! Te-ai abonat la „EconoMix”.

Abonat

Confirmă abonarea pe e-mail.

Apasă pe linkul din email pentru a primi edițiile.

Nordul cere protecție. Industriile din New Hampshire și Pennsylvania se sufocă sub greutatea țesăturilor britanice ieftine. Politicienii lor insistă: dacă nu construim ziduri, America nu va mai sta niciodată pe propriile picioare, scrie presa elenă.

În Sud, însă, situația este complet diferită. Plantațiile de bumbac din Carolina de Sud depind de comerțul cu Marea Britanie. Pe măsură ce tarifele vamale cresc, britanicii cumpără mai puțin bumbac american. Și prețurile scad.

Carolina de Sud fierbe

Plantațiile nu au putut rezista costului bunurilor europene scumpe, nici monopolului asupra produselor industriale de către Nord. În mintea sudiștilor, această lege nu este politică economică – este doar un act de agresiune. Este un atac la adresa însăși existenței lor.

Manifestul și avertismentul prezidențial

John C. Calhoun, vicepreședinte și originar din Sud, scrie un manifest. „Expoziția și protestul din Carolina de Sud” apare anonim, dar intenția este clară: guvernul federal este un pact între statele libere și, dacă o lege le dăunează, acestea au dreptul să o anuleze. Doctrina anulării se naște din furie.

Criza atinge apogeul. Andrew Jackson – un erou al Sudului, președinte și un patriot intransigent – ​​nu se abține. El avertizează că refuzul de a aplica legea este trădare. El cere Congresului să adopte Legea Forței. Dacă va fi necesar, spune el, va trimite armata pentru a impune plata tarifelor. Țara cochetează cu dizolvarea.

Compromisul temporar

Și apoi, în ultimul moment, vine compromisul. Senatorul Henry Clay – „Marele Mediator” – introduce Legea Tarifară de Compromis din 1833. Tarifele sunt reduse treptat.

Carolina de Sud dă înapoi, dar într-un ultim act teatral declară că abrogă… Legea Coerciției. Mesajul este clar: nu este vorba de o renunțare, ci de un compromis.

Criza se termină. Dar ceva mai profund s-a crăpat deja. Diviziunea Nord-Sud nu mai este una economică – este ideologică, existențială. Iar umbra războiului civil începe să se contureze la orizont.

Tariful din 1828 rămâne în istorie nu ca un eșec politic, ci ca un avertisment: cum o simplă taxă, atunci când lovește în zona greșită, poate aduce un imperiu în pragul distrugerii.