Salutare tuturor! Am urcat din nou sub Pop Ivan, în Maramureș, ca să văd cu ochii mei noul refugiu montan ridicat acolo sus de băieții de la Salvamont Maramureș. Vestea bună e că locul arată spectaculos și că adăpostul chiar poate salva vieți. Vestea proastă am numărat-o pe traseu, într-un sfert de oră, în perechi de șlapi și sandale cu strasuri.

Un container metalic care poate face diferența dintre o noapte în viscol și o noapte la adăpost

Refugiul e, practic, un container din panouri sandwich, adus acolo sus cu elicopterul de cei de la Inspectoratul General de Aviație și fixat manual de salvamontiști, care au săpat zona de fundare cu mâna lor. E ancorat în bride, prins bine, nu îl ia vântul. Proiectul a stat mult în lucru și a ieșit din donația celor de la Lions, în colaborare cu Lions din Germania, împreună cu DSU și Salvamont România. Meritul nu e al meu, e integral al lor, și asta merită salutat, felicitat și mai ales înmulțit. Mai avem nevoie de refugii ca ăsta și în Rodnei, și în alte locuri din țară.

Înăuntru nu e nimic fancy. Sunt niște paturi din plăci de PAL bine ancorate, care se ridică, pe care îți pui izoprenul sau salteaua. Pot înnopta fără probleme patru oameni. Mai e o măsuță, o baterie mică, o priză USB, iluminat LED alimentat din panourile fotovoltaice de pe acoperiș și un panou de siguranță. Și da, există conexiune la internet, Wi-Fi-ul l-am setat chiar eu, ca un mic bonus. De îndată ce închizi ușa, cămăruța începe să se încălzească, fiindcă pereții țin căldura foarte bine. Nu e hotel, dar poate fi diferența între o noapte în zăpadă, în avalanșă, în viscol, și o noapte în care chiar te odihnești.

Singurul lucru care lipsește e grupul sanitar. Echipamentele există, dar problema apei pe munte e cunoscută de oricine ajunge pe acolo, așa că a fost dezafectat. Dacă are cineva o soluție deșteaptă pentru sursa și tratarea apei, oamenii ascultă.

Codul nu e public, îl primești la 112

Pe fața containerului e un panou cu informații și un cod de acces. Codul nu e public, se transmite prin telefon: dacă ai nevoie, suni la 112 și ți se dă. E o soluție simplă care ține adăpostul curat și disponibil pentru cine chiar e la ananghie. Locul e monitorizat, are cameră de supraveghere și lumini perimetrale, deși vreo două din spate le-a luat vântul deja.

De ce a fost pus exact acolo

Poziția nu e întâmplătoare. De sus, de pe creastă, când începi să cobori, dai peste niște stâlpi albi cu negru care marchează o cărare amenajată cât de cât. Stâlpii ăia te aduc fix la refugiu, și au și indicații care te avertizează că mai jos e pericol. Tentația firească, mai ales pentru refugiații care coboară dinspre fâșia de graniță și încearcă să evite zona monitorizată, e să o ia în jos prin prăpastie. Acolo, în vale, e faimoasa crivă, exact locul prin care am coborât anul trecut cu salvamontiștii pe Cărarea Libertății. De sus pare fezabil, ți se pare că doar cobori prin pădure. În realitate pereții stânga-dreapta sunt abrupți, terenul e rupt, iar drumurile care se văd sunt de oi, nu de oameni.

Foarte mulți rămân blocați acolo, pe stânci, exact în zona în care Dan Benga a ajuns să petreacă și un Crăciun încercând să scoată pe cineva. Iar toată bucata de deasupra e expusă sudic: iarna face poșghiță de gheață, apoi zăpada pleacă la vale. Se întâmplă avalanșe pe acolo. Un adăpost pus strategic la vedere înseamnă că omul face stânga și cere ajutor, în loc să o ia la vale.

Șlapi, sandale cu strasuri și pantofi de lac. Pe munte

Și aici ajungem la partea care m-a enervat. În doar un sfert de oră, coborând dinspre Cascada Cailor, am văzut mai multe perechi de șlapi decât pe plajă. Sandale cu strasuri, pantofi de lac cu pantaloni de costum și cămașă albă scrobită, copii în sandale. Ăsta nu e un moft estetic, pietrele alea, când se udă, devin efectiv periculoase.

L-am întrebat direct pe Dan Benga ce se poate face. Răspunsul e frustrant de simplu: nimic. Salvamontul nu poate închide trasee turistice și nu are competența să întoarcă pe cineva din drum. Le explică, le recomandă, îi roagă să aibă grijă. Doar în timpul cât am filmat, Dan a vorbit cu vreo patru-cinci oameni. Mai mult de atât nu poate, nu se duce să ia omului șlapii din picioare. Jandarmeria Montană ar putea, teoretic, dar sunt prea puțini ca să acopere toate traseele. Așa că suntem într-un fel de vid legislativ, o chestie care ar trebui rezolvată de bunul-simț colectiv sau de lege, dar deocamdată nu e rezolvată de niciuna. Între timp, Salvamontul are acțiuni zilnice.

Noi, românii, avem ambiția asta de a merge înainte orice ne-ar spune autoritatea, că doar știm noi mai bine. Măcar unul pe zi află că nu e chiar cum și-a imaginat. Și e păcat să-ți strici toată vara cu un picior în ghips, sau mai rău. E fix lecția pe care mi-a predat-o și David Neacșu, când mi-a explicat că aventura înseamnă să te întorci viu: pregătirea nu e opțională, e chiar aventura. Aceeași disciplină ți-o cere orice traseu serios, fie că vorbim de cei 21 de kilometri pe jos prin Apuseni până la Cetățile Ponorului, fie de o expediție dusă la capăt, cum a fost cea a celor 13 români din Munții Rwenzori, din Uganda.

Dacă vrei să ajungi acolo, sună întâi

Planul celor de la Salvamont Maramureș, și mai ales al lui Dan Benga, e să ducă mai departe Cărarea Libertății și să asigure tot traseul cu cabluri și cu ce mai trebuie. Bucăți din el arată de zici că ești în Lord of the Rings. Altele te trec prin mașina de tocat cu dinți de piatră.

Așa că, dacă ai de gând să vii la Pop Ivan, recomandarea e clară: sună înainte la numărul unic Salvamont. Spune-le unde vrei să mergi și o să-ți răspundă cineva, cu sfaturi concrete. Oamenii se bucură când au drumeți, nu vor să te țină acasă. Vor doar să știi unde intri. Zona asta e, de altfel, și una dintre cele mai frumoase resurse pe care le are județul, ceva ce s-a văzut clar și în discuția despre Borșa, de la minerit la schi olimpic.

Iar dacă aveți orice idee despre cum îi convingem pe oameni să nu urce în șlapi, lăsați-o în comentarii, la clip. Eu, sincer, nu am niciuna. Nu ratați clipul complet de mai sus și abonați-vă la canal, ne vedem sus.

Salutare tuturor! Am pus mâna pe ceea ce ar trebui să fie, cel mai probabil, primul iPhone Ultra Fold. Nu e telefonul final, e un mockup, adică matrița pe care producătorii chinezi de carcase o folosesc ca să aibă husele gata în ziua lansării. Dar e la mărimea reală, cu poziția reală a butoanelor, și exact de aici se văd cele mai interesante lucruri. Chinezii nu dezamăgesc niciodată la IFA Berlin, trebuie doar să știi pe unde să-i cauți.

Format pașaport, adică exact ce așteptam

Forma e complet nouă pentru Apple, dar nu ne este deloc străină. E formatul pașaport, cel pe care industria îl testează de ceva vreme și care, sincer, mie îmi place cel mai mult. Închis, ecranul exterior e vizibil mai lat decât pe un iPhone obișnuit: dacă îl pui lângă orice iPhone, e ca și cum ai câștiga încă un rând de iconițe. Ochii se bucură de lățime fără să câștigi înălțime, iar telefonul rămâne manevrabil cu o singură mână.

Desfăcut ajungi la un raport aproape de 16:10, adică aproape ca un televizor. E suficient de înalt, dar mai ales suficient de lat, și îl poți plimba în mână în toate pozițiile fără să te chinui. Ăsta e, de fapt, marele avantaj față de un pliabil clasic: gabaritul rămâne mic, dar suprafața utilă crește serios.

Balamaua: o știm deja din industrie

Balamaua e escamotată între cele două fâșii, iar când se pliază, cele două jumătăți de aproximativ 4 mm plus 4 mm ar trebui să stea sub 1 cm, undeva pe la 8,8 sau 9 mm, la care se adaugă platoul de camere. Seamănă izbitor cu ce am văzut deja pe pliabilele Honor, iar pe Magic V6 am ținut în mână exact genul ăsta de mecanism. Apple nu reinventează balamaua, ia ce funcționează deja bine în piață.

Am și informații din industrie despre partea grea a poveștii: cei de la Apple au căutat furnizori ani de zile pentru ecrane care să nu arate îndoitura după mii de plieri, și au stat de vorbă nu doar cu Samsung, LG sau Sharp, ci și cu BOE. Sunt o grămadă de negocieri intrate în telefonul ăsta.

Patru camere și un detaliu care schimbă vlogging-ul

Pe spate avem două camere pe un platou de sticlă, cu senzori și microfoane, cel mai probabil un ultrawide și încă un senzor de 200 de megapixeli care să permită și un pic de zoom. Mai e o cameră pe ecranul mic, sus, și încă una în interior. Adică, indiferent cum ții telefonul, deschis, închis sau întors, te vede întotdeauna cel puțin o cameră.

De aici vine partea care mă interesează cel mai mult: o să poți să te filmezi cu camera principală, de Pro Max, uitându-te la ecranul exterior. Fără accesorii, fără monitor extern lipit pe spate, cum e cel de la SmallRig pe care îl vindem pe gb.ro. Bănuiesc și că vor folosi aceeași idee ca pe camera frontală de pe iPhone 17 Pro și Pro Max, care poate trage și vertical, și orizontal, indiferent cum ții telefonul.

Fără Face ID. Touch ID se întoarce, pe lateral

Aici e surpriza. Pe ecranul mic nu avem Face ID. În schimb, pe lateral sunt două butoane despre care merită să vorbim: unul este cel mai probabil butonul de Siri și de stins ecranul, iar celălalt, îngropat, nu e buton de cameră, ci un Touch ID care ar trebui să suporte și apăsare. Speculez, dar mă aștept să devină și declanșator: apăsare scurtă pentru poză, apăsare lungă pentru video.

Butoanele de volum sunt sus, așezate ca la iPad Mini. În poziție verticală va trebui să le cauți cu arătătorul, ceea ce e ciudat la telefon, dar în landscape rămâne perfect intuitiv, tot cu arătătorul. Probabil că funcțiile celor două se vor inversa automat când rotești telefonul. Jos avem USB-C, iar cei de la consorțiul USB îmi confirmau chiar zilele astea că suntem la grosimea minimă la care mai încape o mufă USB-C. Plus două difuzoare jos, altul sus, deci sunet din toate părțile, inel MagSafe și încărcare wireless.

Husele sunt deja pe piață, înainte de telefon

Producătorii au venit deja cu două tipuri de variante: una cu protecție doar pentru spate și una cu protecție inclusiv pentru balama, care se prinde magnetic, plus o piesă separată pentru ecranul din față. E o procedură întreagă până le potrivești, dar dacă vrei să-ți protejezi investiția, cam acolo vei ajunge.

Și un pont care nu are legătură cu pliabilul: am testat husele de iPhone 18 Pro Max și telefonul de pe care filmez, un iPhone 17 Pro Max, se potrivește perfect, inclusiv butoanele sunt fix în aceleași locuri. Același lucru e valabil și pentru 17 Pro în husă de 18 Pro. Semn clar că Apple a tăiat toate costurile posibile ca să țină prețurile sub control, pentru că memoria RAM e usturător de scumpă, exact cum discutam când am instalat beta-ul de iOS 27.

Cât va costa și ce nu vom vedea anul ăsta

Din păcate, nu cred că telefonul ăsta se va vinde sub 2.000 €, poate fix acolo la pragul de jos, într-o versiune de 256 sau 512 GB. Telefoanele de anul ăsta nu vor fi ieftine și e foarte posibil să nu vedem un iPhone 18 simplu acum, ci abia în iarnă sau la începutul anului viitor, poate ca R sau SE. Sunt speculații, la fel ca restul zvonurilor despre pliabilul Apple pe care le-am pus cap la cap acum câteva zile, dar pe mockup am pus mâna cu adevărat.

Ca reper de gabarit, husa de iPhone pliabil e o idee mai scundă și o idee mai lată decât cea de Samsung Galaxy Fold 8. Iar formatul pașaport îl mai fac Huawei pe Pura, Xiaomi pe pliabilul lor și, iată, acum și Apple. Nimeni nu a inventat nimic aici, diferența o va face softul.

Concluzia: hardware-ul e cunoscut, pariul e pe software

Îmi place formatul, îl așteptam de mult și cred că va fi foarte atrăgător pentru toată lumea care vrea un telefon mic în buzunar și un ecran mare când îl scoate. Tastatură mai lată, Netflix și YouTube pe orizontală, documente pe verticală, cel mai mare smartphone vertical făcut vreodată de Apple. Apropo, exact de-aia filmăm clipurile noastre în 16:9, e mai ușor pentru toată lumea.

Ce nu știm încă e ce face Apple pe partea de software. Nu au reinventat formatul de pliabil, deci trebuie să vină cu acel „one more thing” care să integreze ecranele într-un mod neașteptat, dar cu adevărat util. Aflăm în câteva zile, la lansarea gamei de toamnă, iar noi am povestit pe larg despre el și în ultimul CURIOSITY, live de la IFA Berlin.

Acum sunt curios ce ziceți voi: cum vi se pare formatul și cum l-ați folosi, vertical sau orizontal? Vă aștept la comentarii. Mulțumesc membrilor canalului, care au văzut clipul ăsta în avans, datorită vouă suntem primii la târguri și la evenimente. Dați un like și un share, iar dacă nu sunteți încă membri, poate deveniți. Numai bine!