TCL P80 Ultra este cel mai ambițios telefon prezentat până acum de companie. Nu încearcă să câștige doar prin specificații, ci vine cu două elemente prin care chiar se diferențiază: un ecran NXTPAPER AMOLED cu suprafață anti-reflexie și o cameră periscopică de 50 MP cu zoom optic 3x. Am avut ocazia să-l butonez, iar acestea sunt primele mele impresii.

TCL este un nume pe care îl asociem în primul rând cu televizoarele, deși compania activează de mult timp și pe piața telefoanelor. Problema este că smartphone-urile sale nu au avut întotdeauna o identitate foarte clară.

P80 Ultra încearcă să schimbe acest lucru. Telefonul a fost prezentat la IFA Berlin 2026 chiar acum 1 minut 🙂 și combină experiența TCL în domeniul ecranelor cu un sistem foto mai interesant decât ceea ce găsim de obicei în această zonă de preț.

Am primit telefonul pentru a-l vedea înaintea unui test complet. Am putut să-i analizez designul, să navighez prin interfață, să testez modurile NXTPAPER și să mă joc puțin cu sistemul foto. Prin urmare, acesta nu este încă un review, ci un prim contact. Performanța, autonomia și camerele vor trebui testate mai serios.

Este mare, dar nu se simte exagerat de greu

Primul lucru pe care îl observi este dimensiunea. TCL P80 Ultra are un ecran de 6,83 inch, deci nu discutăm despre un telefon compact. Cu toate acestea, grosimea de 8,26 mm și greutatea de 197 de grame îl ajută să nu se simtă ca o cărămidă.

Pentru comparație, există telefoane cu ecrane similare care trec lejer de 210 sau chiar 220 de grame. Distribuția greutății este bună, iar telefonul stă echilibrat în mână. Evident, utilizarea cu o singură mână nu este punctul său forte, dar asta este valabil pentru aproape orice model cu o asemenea diagonală.

Modulul camerelor este mare și rotunjit, dar nu pare lipit în grabă pe spatele telefonului. Tranziția dintre acesta și restul carcasei este destul de lină, iar designul are o anumită coerență. P80 Ultra va fi disponibil, în funcție de piață, în culorile Sunlit Gold și Midnight Blue.

Ecranul NXTPAPER AMOLED este motivul principal pentru care merită văzut

Ecranul este, fără îndoială, elementul care definește telefonul. TCL a combinat pentru prima dată tehnologiile NXTPAPER cu un panou AMOLED, iar rezultatul interesant.

Avem un display de 6,83 inch, cu rezoluție de 2772 × 1280 pixeli, aproximativ 447 ppi și rată de refresh de 120Hz. TCL declară o acoperire de până la 100% a spațiului DCI-P3 și o luminozitate maximă de 3.200 de niți.

Ceea ce observi imediat nu este însă rezoluția, ci suprafața nano-texturată. Ecranul reflectă mult mai puțină lumină decât un AMOLED clasic foarte lucios. În interior și în apropierea unei ferestre, reflexiile sunt vizibil mai puțin deranjante, fără ca imaginea să-și piardă contrastul sau culorile specifice unui OLED.

Nu trebuie confundat cu un ecran E Ink. Culorile sunt în continuare vii, negrul este profund, iar derularea la 120Hz se simte exact așa cum te-ai aștepta de la un telefon modern. Diferența este că suprafața ecranului este mai plăcută pentru citit și nu se comportă ca o oglindă.

Mi-a plăcut și butonul fizic NXTPAPER. Poate părea un detaliu minor, dar funcțiile ascunse prin meniuri ajung de obicei să nu fie folosite. Aici poți trece imediat de la modul normal la Paper Mode sau Max Ink Mode.

Paper Mode păstrează culorile, dar modifică tonurile și contrastul pentru a face imaginea mai apropiată de aspectul hârtiei. Max Ink Mode trece la o interfață monocromă, elimină o parte dintre elementele care îți distrag atenția și îți permite să limitezi aplicațiile disponibile.

Pentru citirea articolelor, documentelor sau cărților, mai ales seara, aceste moduri chiar au sens. Iar faptul că există un buton dedicat înseamnă că le poți activa fără să cauți de fiecare dată prin setări.

Camera foto

Al doilea element interesant este camera telefoto periscopică de 50 MP, cu zoom optic 3x și stabilizare optică și electronică.

Mi se pare o alegere potrivită pentru utilizarea de zi cu zi. Un zoom 3x este suficient pentru portrete, concerte, animale, detalii arhitecturale sau fotografie stradală. Este și mult mai util decât un simplu zoom digital obținut prin decuparea imaginii realizate cu senzorul principal.

Camera principală are tot 50 MP și folosește un senzor de 1/1,56 inch, cu deschidere f/1.88 și stabilizare optică. Mai avem o cameră ultra-wide de 8MP, cu autofocus și un câmp vizual de 112 grade, plus o cameră frontală de 32 MP.

Camera ultra-wide de numai 8 MP pare veriga mai slabă a sistemului, cel puțin pe hârtie. Rămâne de văzut cât de mari sunt diferențele de culoare și nivel de detaliu atunci când treci de la camera principală la cea ultra-wide.

În scurtul timp petrecut cu telefonul, schimbarea dintre camere a fost rapidă, iar perspectiva oferită de zoomul 3x este foarte utilă. Nu mă pronunț încă asupra calității finale a fotografiilor, mai ales în lumină slabă, deoarece pentru asta este nevoie de un test adevărat.

TCL oferă și funcția MuseFilm, cu cinci filtre pentru obținerea unor imagini gata de publicat fără editare suplimentară. Este o funcție plăcută, dar camera periscopică rămâne dotarea care contează cu adevărat.

Nu este un flagship clasic la capitolul performanță

Aici trebuie stabilite corect așteptările. P80 Ultra este modelul de top din portofoliul TCL, dar procesorul MediaTek Dimensity 7400 Elite nu este o platformă flagship în adevăratul sens al cuvântului.

Este un cip pe 4 nm potrivit pentru utilizarea zilnică, multitasking, fotografie și jocuri, dar nu concurează direct cu cele mai puternice platforme Snapdragon sau Dimensity de pe piață.

Telefonul vine cu 8GB de memorie RAM și poate folosi până la 16GB suplimentari din spațiul de stocare. Această memorie virtuală poate ajuta în anumite situații, dar nu trebuie confundată cu memoria RAM fizică.

Interfața s-a mișcat bine, aplicațiile s-au deschis rapid și nu am observat întârzieri supărătoare. Pentru concluzii despre performanța în jocuri, temperaturi și stabilitate va trebui însă să așteptăm testele complete.

Stocarea de până la 512GB și utilizarea memoriei UFS 3.1 sunt două vești bune. Spațiul este suficient chiar și pentru utilizatorii care filmează mult sau instalează jocuri, iar UFS 3.1 ar trebui să ofere viteze decente.

Bateria de 5.800 mAh sună promițător

TCL a integrat o baterie de 5.800 mAh într-un telefon care cântărește mai puțin de 200 de grame. Este una dintre specificațiile care mi-au atras atenția, mai ales în condițiile în care P80 Ultra are un ecran mare.

Nu pot spune încă ce autonomie oferă în utilizarea reală, dar capacitatea bateriei ar trebui să-i permită să treacă fără probleme printr-o zi aglomerată.

Încărcarea prin cablu ajunge la 45W. Este o valoare decentă, dar nu impresionantă pentru anul 2026, mai ales când există producători care oferă încărcare mult mai rapidă. Rămâne de văzut cât durează în practică o încărcare completă.

AI, rezistență și suport software

La capitolul inteligență artificială găsim Gemini și Circle to Search de la Google, împreună cu funcții dezvoltate de TCL: Ask AI, AI Copy & Go, Smart Translator și Smart Voice Memo.

Acestea permit căutarea directă din ecran, rezumarea textelor, traducerea conversațiilor și transcrierea notițelor vocale. Sunt funcții utile, dar nu le-aș considera un motiv principal pentru cumpărarea telefonului. În plus, disponibilitatea lor poate varia în funcție de limbă, țară și versiunea software.

P80 Ultra are certificare IP68 pentru rezistență la apă și praf și a fost testat în anumite condiții prevăzute de standardul MIL-STD-810H. Asta nu îl transformă într-un telefon rugged, dar oferă un plus de siguranță în utilizarea obișnuită.

Lista dotărilor mai include difuzoare stereo cu DTS, NFC, conectivitate 5G și suport pentru două cartele SIM fizice sau pentru o combinație SIM plus eSIM, în funcție de piață. În cutie este inclusă și o husă de protecție.

TCL promite până la patru actualizări majore de Android și până la șapte ani de actualizări de securitate. Este o promisiune foarte bună pentru un telefon TCL și un argument important pentru cei care nu își schimbă dispozitivul la fiecare doi ani.

Concluzii

TCL P80 Ultra nu este un flagship clasic dacă ne uităm strict la procesor, dar este fără îndoială cel mai ambițios telefon realizat până acum de companie.

Ecranul NXTPAPER AMOLED este principala atracție. Reduce vizibil reflexiile, păstrează avantajele tehnologiei AMOLED și oferă moduri de lectură pe care le poți activa instantaneu printr-un buton fizic.

Camera periscopică de 50 MP cu zoom optic 3x îi oferă un al doilea argument clar. Bateria de 5.800 mAh, greutatea sub 200 de grame, stocarea generoasă și promisiunea unui suport software îndelungat completează un pachet interesant.

Mai rămân de testat performanța, autonomia reală și, mai ales, camerele. Prețul va avea și el un rol foarte important. După primul contact, pot spune însă că P80 Ultra are ceva ce multor telefoane le lipsește: o identitate proprie.

Salutare tuturor! Am făcut o ediție specială, de urgență, în mijlocul vacanței parlamentare, pentru că despre prosumatori se vorbește enorm în perioada asta și, sincer, vorbim mult și ne pricepem puțin. Așa că am adunat oameni care chiar știu subiectul, pe trei paliere diferite: un parlamentar cu inițiative în domeniu, un om care a stat patru ani în fruntea Ministerului Energiei și un activist care reprezintă prosumatorii. Eu am rămas în rolul de client final, ăla care plătește cioburile sparte la sfârșit. Doar că, surpriză, am aflat în pregătirea discuției că nu eram singurul prosumator din încăpere.

Cine a stat la masă

Cristina Prună, deputată de București la al treilea mandat, vicepreședintă a Comisiei pentru industrie și servicii, economist de profesie, propusă ministru al Energiei în 2021. Palmares scurt, dar la obiect: TVA redus la panouri fotovoltaice și pompe de căldură, plus legea care scutește de taxe și tarife de rețea folosirea bateriilor pentru stocare, adică exact dubla taxare despre care ne plângeam. A trecut până la urmă prin ordonanță de urgență, mai târziu decât ne-am fi dorit, dar e în vigoare. Pe 17 august a ieșit public împotriva condiționării noilor prosumatori de baterii, pentru că înseamnă mai multă birocrație și costuri suplimentare.

Virgil Popescu, deputat PNL între 2016 și 2024, ministru al Energiei din noiembrie 2019 până în iunie 2023, foarte longeviv pentru o țară ca România, acum europarlamentar și raportor pe pachetul de rețele electrice. Și el prosumator, deci frate de suferință. Și Dan Pîrșan, președintele Asociației Prosumatorilor și Comunităților de Energie, o organizație de doi ani care a ajuns deja la 2.000 de membri plătitori, adică cel mai mare ONG cu cotizanți din țara asta. E foarte greu să aduni români care să plătească o cotizație, iar cifra asta spune ceva.

De ce e curentul scump, pe scurt

Prima concluzie a discuției: curentul n-a fost niciodată cu adevărat ieftin, a fost doar compensat sau subvenționat. Schema de plafonare-compensare ne-a costat 37,5 miliarde de lei și, pe lângă bani, a fabricat și ea niște băieți deștepți. Acum trăim într-o Europă fracturată energetic, fără interconectare reală între vest și est. Între Austria și Slovacia pur și simplu nu există legătură, iar între Austria și Ungaria e aproape inexistentă. Energia ieftină din nord nu ajunge la noi. Peste asta, Ucraina a devenit din exportator importator de energie, alimentată exact din zona noastră de frontieră. Așa că nu vecinii ne păcălesc la curent, cum se tot repetă la televizor, ci lipsa producției într-o piață prost conectată.

Iar producție nu pui peste noapte. Nuclearul durează zece ani, gazul trei-patru, hidro cinci-șase. Singurul lucru care se montează repede sunt panourile fotovoltaice și bateriile. De asta ne uităm toți în direcția asta.

Băieții deștepți și locurile de parcare din rețea

L-am întrebat direct pe fostul ministru cum arată un băiat deștept. Răspunsul: cineva care exploatează portițele din legislația existentă. Exemplu concret, fără nume: firma care a fost mult timp singura capacitate de stocare pe baterii din România și care, evident, impunea prețul pe piața de echilibrare, cea mai bănoasă piață de energie din țară.

Dan Pîrșan a pus degetul pe altă rană: chiar dacă mâine vin miliarde de la investitori privați, n-avem unde să le conectăm. Locurile de parcare din rețea, adică avizele tehnice de racordare, sunt deja luate sau antamate, pe o infrastructură Transelectrica învechită. Nu e doar o opinie de activist. Premierul Ilie Bolojan a spus fix același lucru, că sunt mult prea multe avize de racordare raportat la capacitatea reală a rețelei. Iar Virgil Popescu a recunoscut că, atunci când a vrut ca ministerul să știe cui se dau ATR-urile, i s-a răspuns că atentează la independența ANRE. Modificarea legislativă n-a trecut.

Ce cer prosumatorii, concret

Nu subvenții. Reguli. Trei lucruri au ieșit clar din discuție.

Unu, TVA redus sau zero la baterii. Cristina Prună are deja inițiativa depusă, cu raport de respingere la Comisia de Industrii, dar spune că acum se poate merge chiar la zero. Argumentul lui Pîrșan e cinic de simplu: germanul plătește 0% TVA pe baterii, sisteme fotovoltaice și montaj din 2023, britanicul 0%, olandezul 5%, belgianul 6%. Din vreo 20 și ceva de țări europene, aproape 17 plătesc între 4 și 6%. Impactul bugetar pentru sisteme de până în 27 kW ar fi 120 de milioane de euro pe an, iar statul recuperează indirect din taxe, accize și salarii.

Doi, scutirea de TVA pentru energia luată din rețea ca s-o stochezi acasă și extinderea definiției de prosumator la cei care au doar baterie, fără fotovoltaice. Sunt oameni la bloc care vor exact asta. Inițiativa vine în toamnă și, din ce spune deputata, e transpartinică.

Trei, stimulente ca prosumatorii să vândă seara, la prețul de seară. Dacă am fi plătiți corect în vârful de consum, nu mai are nimeni nevoie de nicio subvenție ca să-și pună baterii. De altfel 97% dintre prosumatorii care se instalează acum își pun și baterii, fără să-i oblige nimeni. Am povestit pe larg cum arată gruparea micilor producători într-o centrală electrică virtuală, care e exact mecanismul prin care energia asta ajunge să fie vândută la ora potrivită.

Dispecerizarea: informare sau buton de oprit

Aici a fost cea mai tare tensiune din discuție și merită lămurită, pentru că se amestecă intenționat două lucruri. Distribuitorul știe deja, prin contorul inteligent de la poartă, la fiecare 15 minute, cât injectează fiecare prosumator. Asta e informare și există deja. Dispecerizarea înseamnă cu totul altceva: să intre cineva în invertorul meu sau al lui Pîrșan și să spună tu nu produci acum. Declarația premierului a fost verbatim că nu ar mai trebui permis să instalezi fotovoltaice și să injectezi fără stocare asigurată, iar bateriile și invertoarele să intre într-o formulă de dispecerizare.

Problema e că nimeni dintre noi nu injectează mai mult decât scrie în certificatul primit de la distribuitor. Iar dacă tot vorbim despre cine ar trebui oprit când soarele bate gratis la amiază, întrebarea mea rămâne deschisă: de ce să consumăm ziua apă pe care n-o avem și gaz care e scump, în loc să lăsăm hidro și termo să lucreze tura a treia? Prosumatorii sunt vreo 4.000 de MW capacitate instalată, iar seara, când se descarcă bateriile, suntem sub radar. Poate fi un input benefic, dacă cineva vrea să-l vadă.

Legea prosumatorului și viitoarele comunități de energie

Legea 160, adică legea prosumatorului, aduce trei lucruri: decontare lunară, compensare pe mai multe locuri de consum și compensare cu gaze. A avut cel mai groaznic parcurs posibil, ținută un an și jumătate la Comisia de Industrii, contestată la Curtea Constituțională inclusiv printr-un punct de vedere al Guvernului. Virgil Popescu e critic pe partea de gaz, care după el n-are ce căuta acolo, și pe faptul că legea, așa cum e scrisă, încurajează în continuare folosirea rețelei pe post de baterie gigant. Dan Pîrșan a anunțat că normele ANRE de aplicare vor fi atacate în contencios administrativ dacă spiritul legii e răstălmăcit în favoarea companiilor din energie.

Dar adevăratul babau pentru furnizori și distribuitori vin comunitățile de energie, adică asocierea noastră ca să ne vindem între noi curentul mai ieftin decât furnizorul. Legea există, RED III e transpus, mingea e la ANRE pentru reglementările secundare. Care întârzie. Nu e greu de ghicit de ce: apare un jucător nou care pune presiune pe preț, iar distribuitorul care ia 35 de bani pe kWh vrea aceiași bani și când energia parcurge 500 de metri de rețea locală.

Unde ne ducem până în 2030

Virgil Popescu e optimist și spune că România va avea mai multă producție decât poate consuma, tocmai din cauza boom-ului de regenerabil cu stocare din PNRR și Fondul de Modernizare. Cristina Prună vede momentul ăsta ca pe anii 2000, când România a pariat pe IT cu niște facilități fiscale, și crede că prin ajustări mici putem atrage hyperscaleri și centre de date. Dan Pîrșan pariază pe bateriile pe sodiu, la jumătate din prețul de acum, și pe un sistem descentralizat în care furnizorii vor trebui să-și recalibreze business-ul.

Eu am jucat rolul pesimistului pe termen scurt. În Statele Unite se produc acum de două ori mai multe cipuri de AI decât capacități de producție de energie, iar americanii se vor duce oriunde găsesc curent și internet. Cererea asta e motivul pentru care curentul se scumpește din cauza inteligenței artificiale și cineva profită de treaba asta. Ca prețul să scadă, trebuie să producem atât de mult încât să depășim o cerere care oricum va exploda. Și mai e ceva ce ne scapă: dacă electricitatea se mai ieftinește puțin, românii vor vota din nou cu buzunarul și își vor lua mașini electrice. Cei mai mulți care își încarcă mașina o fac deja din propriile fotovoltaice. În Canada, încărcarea la supercharger costă un leu pe kWh, iar benzina doi dolari canadieni pe litru. Cum ar zice DJ Khaled, e un no-brainer.

Prosumatorii nu sunt problema

Motivul pentru care insist atât pe subiectul ăsta e că mi se pare cea mai importantă bătălie a generației noastre, cea pentru independența energetică. I-am zis suveranism energetic ca să atragă atenția, iar domnul Popescu a zis că sună bine, deci o ștampilăm. Invitația către oricine din Guvernul României și mai ales din ANRE rămâne deschisă, considerați-o un fel de invitație pin. Nu ne dorim conflictul ăsta. Prosumatorii nu sunt problema, prosumatorii sunt parte din soluție. Nu singura, dar o parte. Mulțumiri Cristinei Prună, domnului Popescu și domnului Pîrșan pentru timp și pentru informații, iar vouă, dacă v-a fost de folos, un like, un share și un subscribe. Până data viitoare, să vă fie numai bine!

Roborock a prezentat la IFA 2026 noile Saros 20 Flow Complete și Qrevo 2 Pro, însă adevărata vedetă a standului este Saros Rover. Este primul robot de aspirare al companiei care combină roțile cu două picioare mobile și poate curăța inclusiv treptele unei scări.

Saros Rover a fost prezentat inițial la CES, iar acum debutează oficial în Europa. Fiecare picior se poate ridica și coborî independent, permițându-i robotului să depășească obstacole, să urce pante și chiar să efectueze salturi de mici dimensiuni.

Cu ajutorul senzorilor și al cartografierii 3D, robotul poate interpreta configurația locuinței și se poate deplasa între etaje. Mai important, acesta nu doar urcă scările, ci poate aspira fiecare treaptă în parte. Este o soluție interesantă pentru una dintre cele mai mari limitări ale roboților actuali, care rămân captivi la nivelul la care au fost amplasați.

Nu avem încă informații despre prețul sau disponibilitatea comercială a lui Saros Rover.

Un model mult mai apropiat de lansarea comercială este Roborock Saros 20 Flow Complete. Acesta oferă o putere de aspirare de 36.000 Pa și folosește sistemul RetractSense LiDAR pentru cartografiere.

Tehnologia Reactive AI îi permite să recunoască peste 300 de tipuri de obstacole, inclusiv atunci când se deplasează prin încăperi întunecate. Robotul are o înălțime de 8,98 cm și este prezentat de Roborock drept cel mai subțire model cu mop tip rolă disponibil pe piață.

Șasiul AdaptiLift Traverse 3.0 îi permite să treacă peste praguri duble cu o înălțime totală de până la 8,8 cm. Mopul SpiraFlow 2.0 aplică o presiune de 15 N, se rotește cu până la 240 RPM și folosește 16 duze pentru a distribui apa sub presiune.

Stația spală mopul cu apă încălzită la 100°C și dozează automat detergentul, reducând intervențiile necesare din partea utilizatorului.

Roborock a prezentat și Qrevo 2 Pro, un model cu putere de aspirare de 25.000 Pa, sistem dublu anti-încurcare și funcție Auto Mop Removal. Robotul își poate detașa automat mopurile înainte de a urca pe covoare, iar stația le spală cu apă încălzită la 75°C, le usucă și golește recipientul de praf. Conform producătorului, acesta poate funcționa până la 65 de zile fără golirea manuală a sacului din stație.

În plus, Saros 20 Flow Complete, Saros 20 Neo și F25 Ultra Steam Gen 2 au primit certificarea „Allergy Friendly” din partea ECARF, organizație europeană care testează produsele destinate persoanelor cu alergii.