Japonia încetează treptat să finanțeze restul lumii. Va aprinde aceasta fitilul următoarei crize globale?
Timp de un sfert de secol, ratele dobânzilor zero sau chiar negative i-au determinat pe japonezi să împrumute în masă obligațiuni americane, europene și australiene , transformând Japonia în cel mai mare deținător străin de datorie guvernamentală americană și unul dintre cei mai stabili și fiabili creditori din lume, scrie presa elenă.
Acum, fluxul de bani își schimbă direcția. Cu randamentul obligațiunii japoneze pe 10 ani peste 3% pentru prima dată din 1996, investițiile interne devin din nou atractive. Și atunci când, probabil, cel mai mare fond de economii din lume va înceta să urmărească randamente în străinătate, lumea își pierde principalul finanțator.
Numărătoarea inversă a început deja.
Nu există niciun semn că Japonia își lichidează brusc portofoliul masiv de datorii externe, în valoare de aproximativ 2,4 trilioane de dolari. Datele arată însă o schimbare constantă.
Până pe 22 august, investitorii japonezi vânduseră obligațiuni străine în valoare netă de 3 trilioane de yeni, sau aproximativ 18,7 miliarde de dolari – cea mai mare ieșire de la vânzarea masivă din 2022.
Pe piața obligațiunilor de trezorerie americane, managerii observă retragerea unuia dintre cei mai importanți cumpărători marginali.
De ce 3% schimbă ecuația
În urmă cu doi ani, randamentul obligațiunii japoneze pe 10 ani era sub 1%. Astăzi, acesta s-a triplat. În aceeași perioadă, randamentul obligațiunii americane pe 10 ani a crescut cu aproximativ un punct procentual, ceea ce a dus la o reducere a spread-ului dintre cele două piețe cu peste 100 de puncte de bază.
Jurnalistul Dan Popa trimite în fiecare joi dimineață newsletterul „EconoMix”. Dacă te interesează finanțele personale și vrei să primești recomandări economice, te poți abona aici:
Randamentul nominal al obligațiunilor americane rămâne mai mare. Pentru un investitor japonez, însă, comparația nu se oprește aici. Trebuie luat în considerare și riscul valutar, costul acoperirii acestuia și posibilitatea unor fluctuații ulterioare ale yenului.
Cu un randament al obligațiunilor pe 10 ani peste 3%, piața obligațiunilor japoneze oferă acum un randament decent, fără aceste riscuri suplimentare. „Este ușor să cumperi obligațiuni pe 10 ani peste 3%”, spune managerul de fonduri Toshinobu Chiba, care și-a redus optimismul față de obligațiunile americane și s-a orientat către piața internă.
Cheia constă în faptul că Japonia încetează treptat să mai fie cumpărătorul suplimentar de datorie externă. O cerere nouă mai mică din partea unuia dintre cei mai mari „economisitori” din lume înseamnă randamente mai mari în SUA, Europa și Australia.
Dilema gigantului de 1,8 trilioane de dolari
Piețele globale au simțit o parte din nervozitatea lor în iulie, când Japonia a lăsat deschisă posibilitatea unor modificări ale strategiei Fondului său de investiții în pensii guvernamentale.
Fondul gestionează aproximativ 1,8 trilioane de dolari și este unul dintre cei mai puternici investitori instituționali din lume. Nu există încă semne că își restructurează portofoliul. Cu toate acestea, posibilitatea consolidării pozițiilor interne este suficientă pentru a influența piețele.
Aceste poziții au fost acumulate de-a lungul deceniilor și nu pot fi inversate brusc fără pierderi mari. Schimbarea va fi probabil graduală: mai puține achiziții noi de titluri de valoare străine, reinvestirea unei porțiuni mai mici din obligațiunile ajunse la scadență și o creștere prudentă a portofoliilor interne.
Datoria de 207% nu spune toată povestea
Randamentele în creștere ridică îngrijorări legitime cu privire la finanțele publice ale Japoniei. Cu o datorie de aproximativ 207% din PIB, țara are cel mai mare raport dintre economiile dezvoltate – aproape dublu față de media G7.
Tabloul de lucru este însă mai complex. Guvernul japonez a blocat o mare parte din datoria sa la rate ale dobânzii scăzute și cu o scadență medie de aproximativ nouă ani. Așadar, randamentele mai mari de astăzi se transferă lent în buget. Rata medie reală a dobânzii la datorie a fost de doar 0,7% anul trecut, în timp ce economia a crescut cu 4,5% nominal.
Mai pe românește: Japonia are o datorie publică foarte mare, dar nu simte imediat efectul creșterii dobânzilor. Asta pentru că statul japonez s-a împrumutat în trecut pe perioade lungi, la dobânzi foarte mici. Este ca și cum ai fi luat acum câțiva ani un credit ipotecar cu dobândă fixă de 1% pe 10 ani. Chiar dacă astăzi dobânzile din piață au urcat la 5%, tu continui să plătești 1% până expiră contractul.
La fel și Japonia: mare parte din datoria sa are o maturitate medie de aproximativ 9 ani. Asta înseamnă că noile dobânzi mai mari afectează bugetul doar treptat, pe măsură ce vechile împrumuturi ajung la scadență și trebuie refinanțate.
Mai există un aspect important: În medie, Japonia a plătit anul trecut doar 0,7% dobândă reală la datorie. În același timp, economia sa a crescut cu 4,5% în termeni nominali (adică incluzând și inflația). Cu alte cuvinte, economia a crescut mult mai repede decât costul datoriei.
O analogie simplă
Dacă ai o datorie de 100.000 de lei și plătești o dobândă de 700 de lei pe an, dar veniturile tale cresc cu 4.500 de lei pe an, datoria devine mai ușor de suportat în timp.
Acesta este marele avantaj al Japoniei: deși are o datorie uriașă, costul ei este încă mic în raport cu ritmul de creștere al economiei. Problema va apărea doar dacă dobânzile rămân ridicate mulți ani și guvernul va fi nevoit să refinanțeze tot mai multă datorie la costurile noi, mai mari.
Focul lent al ratelor dobânzilor și al demografiei
Riscul real nu este o incapacitate bruscă de refinanțare, ci o deteriorare lentă. Pe măsură ce datoria veche și ieftină ajunge la scadență și este înlocuită cu una mai scumpă, se preconizează că plățile dobânzilor se vor dubla între 2025 și 2031.
În același timp, îmbătrânirea populației va crește cheltuielile pentru sănătate și îngrijire pe termen lung. Conform politicilor actuale, rata datoriei ar putea scădea până la aproape 190% din PIB până la mijlocul anilor 2030, dar se așteaptă să crească din nou ulterior.
Japonia are timp, o piață internă adâncă, datorii emise aproape exclusiv în propria monedă și active semnificative.
Inversarea unei ere globale
Timp de decenii, Japonia a reușit să își finanțeze ieftin datoria masivă, exportând în același timp economii către restul lumii. Acum, ambele părți ale ecuației se schimbă: Tokyo va plăti mai mult, iar investitorii japonezi vor avea mai puțină nevoie să caute randamente în altă parte.
Nu este nevoie de o vânzare masivă de obligațiuni americane sau europene pentru ca impactul să se simtă. Tot ce este nevoie este o oprire a fluxului constant de capital japonez nou.
Marea schimbare, așadar, nu constă în faptul că Japonia abandonează lumea. Ci în faptul că, după trei decenii, „casa” a devenit din nou suficient de atractivă pentru a o păstra. Iar pentru o planetă deja copleșită de datorii, pierderea acelui cumpărător s-ar putea dovedi foarte costisitoare.
