Vara asta se numără… televizoarele! După TCL RM7L și TCL P8L, un QLED premium dar cu preț accesibil, am testat și modelul Samsung R95H cu MicroRGB. Iar acum ne întoarcem la TCL pentru a vedea și noul lor model SQD-MiniLED, TCL C8L în versiunea de 65 inci.

Dar întâi, o mică observație: În anii trecuți, valul de televizoare noi venea la test mult mai devreme, în primăvară, nu în vară. Adică Samsung, LG, TCL și alții anunțau produsele la CES, iar în primăvară modelele noi ajungeau deja pe bancul de test. Ce vreau să spun este că se resimt probabil evoluțiile globale actuale și în zona asta de TV-uri. Poate războiul din Iran are și el un impact, cu siguranță are și criza de memorii și prețul explodat al acestora, și toate se repercutează atât în disponibilitate, dar și în preț. Mai simplu spus, de unde în anii trecuți producătorii se grăbeau să ne trimită la test cele mai noi modele, anul acesta… probabil se grăbesc și anul asta, dar nu prea le iese. Înțeleg că e problemă și cu stocurile, cu preturile, cu disponibilitatea, cu toate cele. Adică abia acum, la mai bine de jumătate de an de când au fost anunțate la CES, încep să devină și disponibile pe scara largă. Sau poate mă înșel și e doar impresie, nu am de unde să știu, pentru că toți sunt foarte secretoși.

Și acestea fiind spuse, astăzi avem pe bancul de test… un al treilea model TCL, după P8L-ul mai accesibil și RM7L-ul RGB Mini LED mai „fițos”, și anume TCL C8L, tot din ultima generație. Iar el este și primul reprezentant de seamă al unei tehnologii pe care TCL pariază cu adevărat: SQD! Ce o mai fi și asta? Explicăm imediat și promit să fie și extrem de interesant.

C8L este cel mai interesant argument al celor de la TCL că viitorul imaginii, din punctul lor de vedere cel puțin, nu trece prin LED-uri colorate. Acest model atinge 6.000 de niți, vine cu un sistem audio Bang & Olufsen pe șase canale și are în spate o companie care își contrazice pe față toți competitorii.

Dacă ai văzut și precedentele clipuri legate de TV-uri TCL, probabil ai observat deja un tipar. TCL P8L este Mini LED-ul ieftin care coboară tehnologia de vârf de ieri pe un TV de mijloc de azi, adică la preț de masă, iar RM7L este modelul care aduce tehnologia de azi, adică mini-ledurile RGB, moda anului 2026… tot la preț de masă. Dar C8L-ul de feță este mai special. De ce? Fiindcă este TV-ul care ne indică și tehnologia pe care TCL pariază. Adică da, TCL vinde bine mersi și RGB Mini LED, tehnologia echivalentă MicroRGB-ului de la Samsung, dar n-o pune pe flagship, pe flagship au pus SQD. Iar C8L e modelul prin care panourile SQD devin accesibile și omului de rând, nu doar cuiva dispus să dea mii de euro pe un televizor.

Bun. Acum, înainte să intram în detaliile lui C8L, hai să lămurim un pic toată această supă de tehnologii care își dispută piața în acest moment. Ați auzit până acum tot felul de denumiri: RGB Mini LED, SQD, MicroRGB, și tot așa. Dar nu e atât de complicat pe cat pare. Practic piața este acum împărțită în două mari familii. Prima familie este LCD-ul. Foarte simplist spus, ea se rezumă la următoarea formulă: un panou de cristale lichide cu o lumină în spate. Și tot restul de denumiri pompoase nu sunt decât variațiuni pe aceasta temă. Și toate variațiunile astea au de fapt același țel, și anume să facă lumina asta din spate, mai bună. Mini LED-ul standard sparge lumina în mii de leduri albastre mici, peste care pune un strat de Quantum Dots care transformă albastrul în roșu și verde. RGB Mini LED aruncă la gunoi stratul de conversie, și pune direct leduri roșii, verzi și albastre. Samsung îi zic acestei soluții Micro RGB și susțin că ledurile lor e mai mici, Sony îi zic True RGB, Hisense și TCL îi zic pe nume, adică RGB Mini LED. Dar este vorba în mare despre același lucru, sub trei etichete diferite.

Movin’ on, a două familie mare este OLED-ul, la care nu mai există deloc lumină din spate; fiecare pixel își produce singur lumina, și se stinge complet atunci când trebuie să „afișeze” negru. Iar aici sunt doar două rețete: WOLED, făcut de LG, care în ultimii doi ani a trecut la o structură pe mai multe straturi suprapuse, de-aia G6 e și cel mai luminos OLED de până acum, și QD-OLED, soluția celor de la Samsung, folosita de Samsung și Sony, și care pornește de la un OLED albastru, și obține apoi culoarea prin Quantum Dots.

Ei, tehnologia SQD, care motorizează C8L-ul celor TCL aici de față, dar și flagship-ul acestui brand, intră în prima familie, dar merge împotriva curentului actual, adică ăsta cu leduri colorate pentru iluminarea din spate. El păstrează ledurile albastre clasice, și în loc să schimbe structura aceasta pentru o grilă de leduri colorate, schimbă doar stratul care o transformă: și anume folosește puncte cuantice, adică acel modificator care formează culoarea. Ideea este să ajungi la aceeași calitate a culorii, dar fără să renunți la avantajele ledurilor albastre. Iar aici este și singurul argument care contează din toata aceasta poliloghie. Un LED RGB are nevoie de trei diode, una roșie, una verde și una albastră, că să alcătuiască o singură zonă de lumină. Tehnologia SQD are nevoie de o singură astfel de diodă. Deci, pe același spațiu și cu același număr de diode, SQD-ul poate avea de trei ori mai multe zone de atenuare decât orice soluție cu mini leduri colorate. Iar zonele sunt ceea ce contează cu adevărat la un LCD, fiindcă ele stabilesc cât de bine controlezi lumina și cât halou vei vedea în jurul obiectelor luminoase proiectate pe fundal întunecat.

De aia pentru flagship-ul lor X11L, cei de la TCL au ales SQD, pentru că în felul asta l-au putut înzestra cu peste 20.000 de zone de atenuare. Cu cât ai mai multe astfel de zone, cu atât controlul imaginii este mai granular. Modelele rivale, cu panouri construite pe noua tehnologia cu mini leduri RGB, au „decât” câteva mii. Al doilea argument e mai subtil: că să faci alb dintr-un led RGB, trebuie să amesteci trei culori, iar amestecul poate scăpa de sub control și poate contamina culorile vecine. Cu un bec albastru și un strat de conversie, nu mai ai nici problema asta.

Iar acum vine partea care strică petrecerea: toți producătorii mari de TV-uri LCD, adică Samsung, Hisense, Sony, TCL, se laudă cu 100% BT.2020, adică acoperire completă a celei mai largi hărți de culori dintre toate standardele actuale. Dar când unii și alții au măsurat independent flagship-ul X11L, surpriză! Au descoperit că e mai degrabă… sub 90%! Iar concluzia a fost că cifra aia rotundă de 100 de procente, a fost obținută prin niște metode de măsurare… hai să le zicem convenabile.

Totuși, „aproape 90%” este un salt imens față de nici 75% acoperire BT2020, cât aveau modelele TCL anterioare, chiar nu e tot spectrul, așa cum s-au lăudat ei.

Bun. Până acum am vorbit despre modelele de vârf, și țineți asta în minte. Dar vârf înseamnă și scump, așa că hai să studiem cum stă treaba și în zona mai accesibilă, adică la TV-urile pe care le cumpăra oamenii în general, și care se regăsesc în mai toate sufrageriile din lumea asta. Iar aici am o poveste extrem de interesantă. Competiția pe mass market este crâncenă, și principalii actori sunt tot cei câțiva coloși care își disputa întâietatea și pe modelele de top. Și Samsung au scos anul asta o serie de televizoare Mini LED mai ieftine, fix că să oprească ofensiva chinezilor pe segmentul mediu. Ce au scos mai exact? Pai niște Mini LED-uri fără Quantum Dots, cu trei porturi HDMI în loc de patru, și cu o retroiluminare despre care producătorul nu zice prea multe.

De partea cealaltă, stă P8L, adică modelul echivalent de la TCL, ala pe care l-am testat și noi săptămânile trecute. După mine întrebarea este foarte simplă: te induce Samsung în eroare când scrie Mini LED pe aceasta așa numita serie M? Răspunsul scurt e NU. Dar varianta lungă a acestui răspuns e mai interesantă decât ați crede, pentru că ea arată cum funcționează de fapt marketingul la televizoare: folosind niște cuvinte care pare că spun ceva, dar de fapt nu spun nimic.

Deci fiți atenți la ce urmează, pentru că este foarte interesant. Până anul trecut, Samsung avea o regulă simplă: dacă televizorul era Mini LED, el se numea Neo QLED și costa corespunzător. Sub acestea, veneau QLED-urile obișnuite, cu retroiluminare clasică, dar cu Quantum Dots pentru culoare. În 2026, Samsung a abandonat această regulă tacită, și a inventat o categorie nouă, aceasta seria M, cu două modele: M70H, mai ieftin, și M80H, deasupra lui.

Seria M înlocuiește deci mai vechile QLED-uri de mijloc, și e menită să se bată direct cu Mini LED-urile mai ieftine de la TCL și Hisense. Adică fix cu P8L pe care l-am testat săptămânile trecute. Doar că pentru a coborî prețul, Samsung a trebuit să renunțe la niște dotări, după mine… prea importante. În primul rând, seria M este prima gamă Mini LED 4K a lui Samsung fără Quantum Dots. Iar Quantum Dot-urile nu sunt un moft oarecare de marketing, ci chiar stratul care face culoarea mai bogată și saturată. Fără ele, ai doar un televizor cu retroiluminare bună și culoare… de generație mai veche, asta că să fiu elegant. E o alegere ciudată, fiindcă exact culoarea era diferențiatorul pe care Samsung a construit brandul QLED vreme de un deceniu. Apoi fișele tehnice ale seriei M NU specifică ce tip de retro-iluminare folosesc cele două modele, adică completă, cu leduri răspândite peste toată suprafața din spatele stratului de cristale lichide, sau doar pe margine.

Și iată ce am descoperit: că M70 ar avea un soi de full array, doar că este departe de ceea ce se înțelege de obicei prin asta, având doar câteva rânduri de leduri poziționate pe centrul spatelui și cam atât. Iar M80 are iluminare… doar pe margine, și doar simulează un efect de dimming pe care de fapt televizorul nu-l are.

Mai simplu spus, ambele modele, deși sunt promovate că Mini LED, și chiar sunt mini LED-uri în sensul „legal” al termenului, adică folosesc pentru retro-iluminare niște led-uri mai mici, ele NU sunt Full Array și nu au niciun fel de zone fizice de atenuare, ceea ce nu este o păcăleală, dar nici nu oferă dotările la care oamenii se așteaptă de la un produs etichetat astfel. Adică da, ai MiniLED as în „beculețe miniaturale”, dar nu ai și filtrul Quantum Dot, nu ai retroiluminare full, nu ai zone de atenuare, etc. Așadar sticker-ul Mini LED nu descrie aici arhitectura televizorului, ci doar mărimea LED-ului, atât.

Pe de altă parte, nici nu există vreo normă care să specifice că un televizor etichetat că Mini LED trebuie să aibă ledurile distribuite pe toată suprafața din spate, sau că trebuie să aibă un anumit număr de zone de atenuare, sau că ar trebui să aibă local dimming. Prin urmare, poți lua niște leduri mici, le pui pe o bandă la marginea ecranului, adică exact ceea ce face Samsung cu M80, și poți simula restul din software, și asta iți dreptul să scrii Mini LED pe carcasă. Pe afara-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul.

Desigur, nici TCL nu spune tot adevărul în specificațiile lui P8L, care este practic echivalentul din aceeași zona de preț al lui M80. Ei nu dezvăluie numărul exact de zone de local dimming, DAR, și un dar extrem de important, diferența este că P8L chiar are zone de dimming, și chiar daca nu-s multe, ele există. Apoi are o iluminare mini led full array veritabilă, distribuită pe tot spatele televizorului, și are Quantum Dots. Și grație acestora din urmă, P8L acoperă în jur de 93% din spațiul de culoare folosit efectiv la filmele HDR, în vreme ce seria M nu are Quantum Dots… deloc!

În materie de formate HDR, TCL P8L le are pe toate: Dolby Vision, inclusiv varianta care se adaptează la lumina din cameră, plus HDR10+, HDR10 și HLG, practic nu există sursă pe care să n-o înțeleagă. De cealaltă parte, Samsung refuză Dolby Vision din principiu, iar pe seria M nu se regăsesc nici măcar toate variantele de HDR10+, fiindcă versiunile mai avansate rămân rezervate doar modelelor mai scumpe.

La conectică, P8L are patru porturi HDMI 2.1 cu bandă completă. Seria M are trei. Și la M80H măcar merg toate 3 la 4K 144Hz, pe când la M70H, panoul e limitat la 60Hz, ceea ce pentru gaming-ul modern este un deal breaker. La sunet diferența e și mai brutală. P8L are un sistem ONKYO 2.1 cu subwoofer integrat, adică bas real, M80H are doar două canale însumând 20 de wați, fără Atmos sau ieșire audio optică.

Adică nu poți lega un sistem audio mai vechi, deci un soundbar nu mai e opțional, e obligatoriu. Mai sunt și alte amănunte: seria M merge pe Wi-Fi 5, nu pe generația actuală de wireless. Iar la diagonalele mari, unde P8L oferă suport reglabil pe două poziții că să încapă și un soundbar dedesubt, Samsung merg pe o soluție fixă. Practic seria M a renunțat tacit la mai toate bunătățile care însoțesc de obicei un televizor pe care scrie mini LED, în vreme ce P8L chiar justifică așteptările celor care cumpăra un astfel de TV.

Desigur, există cateva avantaje și de parte noilor M-uri. Samsung are Tizen, un sistem de operare mai curat și mai puțin intruziv, are Gaming Hub cu jocuri în cloud, are compatibilitate G-Sync pe M80H, ceea ce contează dacă te joci de pe PC, și are Q-Symphony, care-ți permite să folosești sistemul de sunet al TV-ului împreună cu un soundbar Samsung.

Apoi M80H mai are de partea sa procesarea de imagine. Samsung rafinează de două decenii algoritmii de upscaling, iar diferența se vede mai ales la conținutul de slabă calitate, adică la televiziune live sau streaming la calitate redusă. Și uite așa un televizor cu o fișă tehnică sensibil mai slabă, poate arăta în viața reală la fel de bine că unul încărcat cu specificații. Chiar și așa, consider totuși că la aceiași bani, P8L câștigă detașat: culoare mai bună, toate formatele HDR, un port HDMI de mare viteaza în plus și un sunet net superior.

Dacă pui accentul pe un sistem de operare mai curat și pe procesare bună, ok, M80H rămâne o alegere decentă, dar plătești mai degrabă pentru marca decât pentru tehnologie. Iar M70H, cu 60Hz și fără Quantum Dots, e greu de recomandat. De ce oare să întâmplă asta? Probabil că să poată scădea prețul fără să-și canalizeze gamele mai scumpe, Samsung au scos Quantum Dot-urile, au tăiat un port, au simplificat sunetul, au scăldat-o când vine vorba despre retro-iluminare, dar au păstrat pe carcasa cuvântul care vinde. Și mi se pare trist sau ironic, nici nu știu cum să-i zic, că brandul care a stabilit în ultimii multi cum trebuie să fie un televizor bun, scot acum acum niște modele cam dubioase, doar că să se poată bate în prețuri cu o firmă care acum cincisprezece ani nu însemna nimic.

Bun, și după aceasta destul de lungă dar importanta paranteză, și după ce am stabilit cum sta treaba atât la vârful cât și la baza pieței actuale de LCD-uri, haideti să revenim la familiile mari despre care discutam în debutul acestei secțiuni din video. Așadar la negru și la contrast, rămâne cum a stabilit: OLED-ul este în continuare rege, pentru că pixelul stins e pixel stins. DAR: la luminozitate și diagonale, la varietate de dimensiuni, tehnologii și preturi, LCD-urile rup fâșul. Iar dintre toate variantele de LCD, SQD-ul pare deocamdată alegerea cea mai matură, fiindcă îți livrează culoare la nivelul tehnologiei mai noi cu mini leduri RGB, dar oferă mai multe zone de atenuare, adică un control mai granular al imaginii, și mai puțin bleeding, adică o contaminare mai redusa a culorilor.

Iar acum, după ce am lămurit cat am putut eu de clar partea asta care tine de tehnologiile care își dispută în acest moment întâietatea, și am explicat atât cat m-am priceput eu de bine de ce TCL pariază pe SQD, hai să trecem în sfârșit la C8L.

TCL C8L – ecran de top, la un preț corect

C8L se poziționează pe cea de-a două treaptă a gamei TCL pe 2026, sub X11L și deasupra lui C7L și hai să începem cu panoul și imaginea. Displayul este WHVA 2.0 și e fabricat de CSOT, adică divizia proprie de panouri a lui TCL.

Cât despre luminozitate și număr de zone de dimming, pentru că astea din urmă ziceam că sunt printre cele importante caracteristici ale oricărui LCD, cifrele urcă odată cu diagonala: versiunea de 55 de inci are 1.008 zone de dimming și până la 3.000 de niți strălucire, iar cea de 98 de inci ajunge la 4.032 de zone și 6.000 de niți. Undeva la mijloc, modelele de 65 și 75 de inch stau pe la 5.000, respectiv 5.500 de niți. Deci nu cumperi un C8L la modul general, ci o diagonală anume, care cu cât e mai mare, cu atât primești mai mult control și strălucire.

Este o practică obișnuită în industrie, dar rareori atât de evidenta că aici. În practică, este un televizor foarte luminos, cu culori intense și cu halouri bine ținute în frâu, cel puțin pentru un LCD. Am totuși un reproș: tinde să împingă luminozitatea destul de mult peste cat ar fi normal, adică nu este cel mai fidel televizor, cel puțin raportat la pretenții mai cinefile așa. Dacă vrei o imaginea corectă, va trebui să cam surubărești prin setări și să-i mai temperezi entuziasmul.

Migrând la interfață, sistemul e Google TV, așa cum îl știm deja: aplicații multe, interfață funcțională și… reclame pe prima pagină. N-am să mai intru în toate detaliile, pentru că este deja al n-șpelea TV cu Google pe care îl prezentăm, deci rămâne cum am stabilit.

Pe parte de gaming, merita să insistam un pic, pentru că TCL C8L vine cu patru porturi HDMI 2.1, mai multe chiar decât are Sony pe modelul sau flagship de anul asta, și are un panou bomba la 144Hz nativ, ce poate fi împins până la 288. Acuma, am văzut că și aici planează niște confuzii, și unii chiar m-au întrebat prin comentarii daca acești 288Hz sunt pe bune sau sunt doar alt truc de marketing, iar răspunsul este… da. Adică da, sunt pe bune. Și da, exista și niște compromisuri. Deci cum se întâmplă treaba? Un ecran LCD „scrie” imaginea rând cu rând, de sus în jos, și totul depinde de cât de mult durează parcurgerea tuturor rândurilor.

Trucul ăsta care permite dublarea frecventei, numit Dual Line Gate, e simplu: televizorul aprinde câte două rânduri vecine deodată, cu aceeași informație. Are jumătate din treabă de făcut, deci o face în jumătate din timp, de aici dublarea, adică 2×144, adică 288. Prețul e că cele două rânduri gemene afișează același lucru, așa că rezoluția pe verticală scade la jumătate: nu mai ai 2160p, ai 1080p. În schimb, spre deosebire de interpolarea folosită pentru a fluidiza mișcarea, în cazul de față nu se „inventează” cadre, și nici nu crește lag-ul, ci scade. Sunt 288 de „fotograme” adevărate, care se primesc de la sursă.

Singura condiție e să ai un PC cu o placa video forțoasă, capabil să le și livreze. De exemplu un GameBox de la noi de zona.store?! Cat despre console, rămân valabili cei 144Hz nativi la 4K, care oricum sunt mai mult decât suficienți.

Așadar la capitolul gaming, putem considera că C8L este mai generos chiar decât TV-uri mult mai scumpe. Și în materie de design mi se pare reușit: ramele au dispărut aproape complet, și nu mai are nici chenarul negru interior pe care îl vezi la aproape toate LCD-urile. Imaginea se întinde deci pe tot ecranul, până la limita carcasei. Suportul este central la diagonalele obișnuite, de la 55 la 85 de inci, și dublu la cea de 98. Care versiune apropo, cântărește vreo 60 de kilograme cu tot cu picioare, o informație zic eu utilă înainte să comanzi un astfel de monstru.

Avem și noi două C6K-uri de 98, pe care pe vremuri, la sediul vechi, le-am cărat cu cârca pe celebrele noastre scări spiralate. Deci când va zicem că sunt grele, o știm din proprie experiență.

Și uite așa, am ajuns și la sunet, despre care chiar merită să vorbim pe larg. C8L are ceva ce aproape niciun alt televizor din zona lui de preț nu mai are, și cred că asta este și diferențiatorul sau principal. Sistemul audio este un superb Bang & Olufsen pe 6.2.2 canale.

În limba română, are șase difuzoare principale, cu două de bas și două up-firing, adică care bat în sus, cu Dolby Atmos și DTS. Și nu e doar o etichetă lipită pe niște difuzoare oarecare, ci înseamnă că oamenii care calibrează sistemele audio Bang & Olufsen, chiar au lucrat și la difuzoarele din acest televizor.

C8L vine și cu Beosonic, acea interfață în formă de din care schimbi dinamica sound-ului în timp real, în loc să alegi dintr-o listă de moduri fixe. Este genul de funcție care sună a gimmick, dar în practică e mai intuitiva decât meniurile obișnuite.

Și mai poți adăuga și un subwoofer sau sateliți wireless dacă vrei să augmentezi sistemul. C8L sună sesizabil mai bine decât modelul de anul trecut, deși pe hârtie sistemul e identic; probabil este o chestiune de fine tunning din software. Basul are oomph, efectele sunt bine plasate față de ce se întâmplă pe ecran, iar vocile se aud impecabil. Singurul meu reproș ar fi că sunetul pare un pic prea lipit de ecran; m-as fi așteptat că un sistem pe atâtea canale să fie mai spațial.

Pe scurt, sunt niște difuzoare on board foarte bune, poate cele mai bune din categorie, dar rămân totuși niște difuzoare de televizor. Dacă ai pretenții serioase, un soundbar rămâne o idee bună. Mai interesant mi se pare însă altceva. Ai mei colegi, când a venit cutia cu televizorul, primul lucru la care s-a năpustit că ulii, a fost faptul că pe cutie scrie mare Bang & Olufsen.

Și asta e chestia fascinantă: că un producător din China care acum 15 ani era neica nimeni, are astăzi un parteneriat ferm cu o firmă audio daneză de lux fondată acum peste un secol, în 1925. Asta arata că TCL, după ce și-au tras fabrică proprie de panouri, au considerat probabil că următorul pas necesar este prestigiul. Gen daca vrei să te miști la fel de repede și pe parte de credibilitate, cumperi de la cine are deja. Iar acum hai să discutam și despre lei paralei.

Concluzii despre TCL C8L

În versiunea de 65 de inch aici de față, am găsit C8L la un preț de 7000 de lei, motivat probabil și scumpirea memoriilor.

Cui i se potrivește? Omului cu un living luminos, care vrea un ecran mare, adică 75, 85 de inci, și apropo, modelul acesta ajunge până la 2 metri-jumate în diagonală. Apoi este minunat pentru cineva care chiar se joacă, și va dori să-și lege la el și consola, și PC-ul, și un soundbar, poate și un Blue Ray Player, că de ce nu.

Cui nu i se potrivește: puristului care se uită la filme seara, pe întuneric, și care vrea o imagine exact așa cum a visat-o regizorul. Aia își iau OLED și nu se uită înapoi. Dar probabil cel mai interesant, este faptul că C8L este un Mini LED SQD, și nu atât tehnologia în sine este surprinzătoare, cat faptul că TCL își permit să nu urmeze trendul. Samsung și-au mutat deja tot etajul premium pe Micro RGB, Sony și-au „retrogradat” OLED-urile iar flagship-ul lor de anul asta este un True RGB, iar Hisense a mers și ei tot pe MiniLED RGB. Și în mijlocul acestui consens, singura companie care își produce ea însăși panourile, își pune banii în alta parte. Și poți face asta doar când nu ești la mână altcuiva. Restul e matematică simplă.

LG și-a vândut ultima mare fabrică de LCD-uri fix către TCL anul trecut, ca să se poată concentra pe OLED. Samsung a ieșit din producția de LCD-uri deja de vreo trei ani, și și-a vândut brevetele tot către TCL. Iar Sony au acceptat și ei să fie partenerul minoritar într-un consorțiu nou… condus tot de către TCL. Trageți voi concluziile. Da, C8L este un televizor bun la un preț corect, dar ce cumperi tu de fapt, este o poziție într-un clasament, unul care se schimba mai repede decât apuc eu să testez televizoarele.

Piața globală a panourilor flat panel (FPD) va avea o evoluție negativă în 2026. Counterpoint Research estimează o scădere de 4,7% a livrărilor, pe fondul scumpirii memoriilor utilizate în dispozitivele electronice.

Creșterea cererii pentru memorii din centrele de date AI a dus la majorarea costurilor. Producătorii transferă o parte din aceste cheltuieli către produsele finale, iar consumatorii amână anumite achiziții.

Smartphone-urile și tabletele resimt cel mai puternic presiunea

Segmentul dispozitivelor mobile este printre cele mai afectate. Livrările de panouri destinate telefoanelor mobile sunt estimate să scadă cu 9,5% în 2026.

Presiunea este mai mare în zona entry-level și mid-range. Producătorii au dificultăți în menținerea prețurilor agresive practicate în anii anteriori.

Majorarea costurilor îi determină pe unii consumatori să amâne schimbarea dispozitivelor. O parte dintre cumpărători se orientează și către piața second-hand.

Problema este importantă deoarece telefoanele și tabletele reprezintă segmente majore pentru industria panourilor.

Piața IT rezistă mai bine, dar declinul FPD se poate prelungi

Segmentul IT a avut un început de an mai solid. Din acest motiv, scăderea estimată pentru monitoare și laptopuri este mai redusă decât în prognoza precedentă.

Livrările de panouri pentru monitoare ar urma să scadă cu 1,7% în 2026. Estimarea anterioară indica un declin de 3%.

În cazul laptopurilor, scăderea estimată este de 2,7%. Prognoza anterioară prevedea un recul de 8,8%.

Totuși, prețurile mai mari ale produselor finite pot determina producătorii să își ajusteze comenzile de panouri în 2027.

Counterpoint se așteaptă astfel ca declinul segmentului de monitoare și laptopuri să continue și anul viitor.

OLED câștigă teren în segmentul premium

Problemele de cost din zona telefoanelor și PC-urilor îi determină pe producători să acorde mai multă atenție modelelor premium.

Panourile OLED sunt printre principalii beneficiari ai acestei strategii. Livrările de panouri OLED pentru monitoare ar putea crește cu 60% în 2026.

În cazul laptopurilor, creșterea estimată ajunge la 50%. Producătorii încearcă astfel să compenseze dificultățile din segmentele cu marje mai mici.

Creșterea OLED arată și schimbarea preferințelor din industria display-urilor. Modelele premium pot susține prețuri mai mari într-o perioadă cu costuri ridicate.

Televizoarele sunt mai puțin afectate de criza memoriilor

Piața televizoarelor este într-o poziție mai bună deoarece panourile pentru aceste produse depind într-o măsură mai mică de memorie.

Din acest motiv, impactul crizei este mai redus. În același timp, tehnologia Mini LED continuă să se extindă.

Livrările de panouri Mini LED sunt estimate să crească cu peste 10% atât în 2026, cât și în 2027.

Evoluția arată că cererea pentru tehnologii de afișare premium poate rămâne solidă chiar și într-o perioadă de contracție a pieței generale.

Industria auto este singurul segment în creștere pe piața FPD 

Panourile destinate automobilelor reprezintă principalul punct pozitiv al pieței. Dintre cele șase mari aplicații FPD analizate de Counterpoint, doar segmentul auto este estimat să crească în 2026.

Tendința ar urma să continue și în 2027. Producătorii de automobile integrează tot mai multe ecrane în interiorul vehiculelor.

Și dimensiunea medie a acestor ecrane continuă să crească. Prin urmare, veniturile din panourile auto pot crește mai repede decât numărul total de unități.

Evoluția segmentului auto oferă astfel un sprijin important industriei display-urilor. În restul pieței, costurile mai mari ale memoriilor și prețurile finale ridicate vor continua să limiteze cererea.