Drumul Mătăsii nu a fost niciodată un singur drum. A fost o rețea de rute care lega China de Marea Mediterană, trecând prin Asia Centrală, Iran și Anatolia, cu ramificații spre India, Caucaz și stepa rusească. Azi, traseul trece prin China, Kârgâzstan, Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan, Turkmenistan, Afganistan, Iran, Irak, Siria și Turcia.

Am fost în șase dintre țările prin care trecea ruta și am parcurs bucăți din ea fără să conduc, cu trenul, cu share-taxi, cu marshrutka și cu jeepuri private cu alți călători, prin Pamir. Articolul e harta a ceea ce am văzut și a locurilor care încă îmi lipsesc, plus partea practică pe care nu o găsești în textele de istorie: cum vizitezi orașele de pe Drumul Mătăsii, care sunt cele mai frumoase, ce vize îți trebuie, cât costă o zi și când merită să pleci.

Planul meu pentru Drumul Mătăsii? Nu am avut niciunul. Am ajuns în toate locurile astea în călătorii diferite, pur și simplu pentru că eram curioasă să le văd. Dar recunosc că, la un moment dat, am început să le vânez intenționat, mai ales pe cele din China, Turcia sau Kazahstan, pentru că știam că voi găsi și acolo câte ceva interesant. Îmi mai lipsesc câteva locuri de pe listă, ca să termin acest puzzle al unui drum mitic de demult.

Ce a fost Drumul Mătăsii și prin ce țări trecea?

Drumul Mătăsii nu a fost un traseu fix, ca o autostradă asfaltată care leagă A de B, ci o colecție de rute cu un nume lipit pe ele de cineva din Europa, în epoca modernă. Drumul a început să funcționeze în secolul al doilea î.Hr., după misiunile diplomatului Zhang Qian, trimis de împăratul Wu al dinastiei Han spre vest, și a rămas în uz până în secolul al XVI-lea. Capătul de est era Chang’an, azi Xi’an. Capătul de vest se schimba în funcție de perioadă: Antiohia, Damasc, Constantinopol sau porturile Mării Negre.

Numele, însă, nu e ce se folosea atunci. Pe vremea lui Marco Polo (secolul al XIII-lea), nu exista un nume unic, atotcuprinzător pentru toată rețeaua de rute comerciale. Geograful german Ferdinand von Richthofen a folosit termenul Seidenstraße în 1877. Marco Polo, care a făcut drumul între 1271 și 1275, nu a auzit niciodată de el.

Pe rută nu circula doar mătase, cum sugerează numele. Spre vest mergeau hârtie, ceramică, praf de pușcă, condimente, jad și rubarbă. Spre est veneau sticlă, aur, argint, cai, lapislazuli și bumbac. Puțini negustori parcurgeau toată distanța. Marfa trecea din mână în mână, de la un caravanserai la altul, iar prețul creștea cu fiecare schimb. Odată cu ea circulau și idei și religii: budismul, nestorianismul, zoroastrismul, islamul, tehnica fabricării hârtiei și, în anii 1340, ciuma.

Povestea s-a terminat odată cu apariția rutelor maritime portugheze și cu destrămarea Imperiului Mongol, care ținuse drumul deschis și relativ sigur (funny!).

UNESCO a început să înscrie ruta pe bucăți. În 2014 a intrat pe listă coridorul Chang’an – Tianshan: 5.000 de kilometri și 33 de situri din China, Kazahstan și Kârgâzstan. În 2023 a urmat coridorul Zarafshan – Karakum, cu 31 de situri din Uzbekistan, Tadjikistan și Turkmenistan. Restul, inclusiv porțiunea iraniană și cea din Valea Ferghana, este încă pe listele provizorii.

Ce orașe poți vizita azi pe Drumul Mătăsii?

Le-am pus de la vest la est, în ordinea în care ar avea sens să le parcurgi dacă pleci din România și mergi spre China. Orașele în care am fost au link către articolul lor. Cele în care nu am ajuns încă au doar câteva rânduri, ca să știi ce mai e pe hartă și ce ai putea adăuga la traseul tău.

Ce vezi în Turcia, la capătul mediteranean al rutei?

Amasya e pe ruta anatoliană, cu case otomane construite deasupra râului Yeşilırmak și mormintele regilor pontici săpate în stâncă, chiar deasupra orașului. Tot acolo s-a născut Strabon, geograful care a scris, în jurul anului 64 î.Hr., unul dintre cele mai importante inventare ale lumii cunoscute din Antichitate.

Mardin e un oraș din piatră galbenă, construit în trepte deasupra câmpiei mesopotamiene. De pe terase vezi până în Siria. De acolo, ruta cobora spre Alep și Damasc.

Trabzon era portul de la Marea Neagră unde marfa era încărcată pe corăbii și pleca mai departe spre Europa. Istanbul, fostul Constantinopol, închidea drumul în partea sa europeană.

Ce n-am vizitat: Konya a fost capitala selgiucizilor și e orașul lui Rumi, cu mausoleul Mevlana în centru. La 40 de kilometri de Aksaray, pe drumul dinspre Konya, e Sultanhanı, cel mai mare caravanserai din Turcia, ridicat în 1229.

Ce vezi pe ramura caucaziană a Drumului Mătăsii?

Ramura nordică ocolea Marea Caspică pe la vest, traversa Caucazul și ducea marfa spre porturile Mării Negre, de unde pleca mai departe spre Constantinopol și Europa.

Baku era capătul caspic al acestei ramificații. Icherisheher, orașul vechi din interiorul zidurilor, este sit UNESCO din 2000 și păstrează două caravanseraiuri medievale, Palatul Șirvanșahilor și Turnul Fecioarei.

Tbilisi era locul în care se întâlneau drumurile venite din Tabriz cu cele care coborau din stepă. E și azi un punct bun de plecare pentru traseele spre munți, mănăstiri și regiunile viticole din Kahetia.

Mtskheta, la 20 de kilometri de capitală, a fost capitala regatului Iberia și locul în care creștinismul a devenit religie de stat în secolul al IV-lea. Catedrala Svetițhoveli și mănăstirea Jvari sunt înscrise în patrimoniul UNESCO din 1994.

Gori e loc bun pentru a ajunge la Uplistsihe, orașul săpat în stâncă aflat la zece kilometri, locuit de peste trei mii de ani și folosit ca oprire pentru caravanele care mergeau între Asia și Europa.

Kazbegi e pe Drumul Militar Georgian, ruta care urcă spre defileul Daryal și traversează Caucazul spre nord. Biserica Treimii de la Ghergheti, la 2.170 de metri, se vede de jos, chiar de pe drum.

Batumi e capătul de vest al ramificației, portul de la Marea Neagră unde marfa se urca pe corăbii.

Ce n-am vizitat: din Azerbaidjan îmi mai lipsește Șeki, cu palatul hanului înscris în patrimoniul UNESCO în 2019 și cu un caravanserai din secolul al XVIII-lea care funcționează și astăzi ca hotel.

Ce vezi în Iran, pe segmentul persan al rutei?

Iranul e jumătate din Drumul Mătăsii și poate partea în care se vede cel mai clar cum funcționa toată rețeaua: orașe de deșert legate între ele prin caravanseraiuri, aflate cam la o zi de mers unul de altul.

Yazd e orașul din chirpici, cu badgiruri, turnurile de vânt care răcoreau casele înainte de electricitate, și qanaturi, sistemul prin care apa era adusă de sub munte. Acolo e și unul dintre cele mai vechi temple zoroastriene încă active, cu un foc întreținut de secole. Centrul istoric este sit UNESCO din 2017.

Isfahan a fost capitala safavidă și locul în care ruta se întâlnea cu drumurile spre Golf. Piața Naqsh-e Jahan, înscrisă în patrimoniul UNESCO în 1979, e una dintre cele mai mari piețe urbane din lume, cu Moscheea Șahului, Moscheea Sheikh Lotfollah și intrarea în bazarul acoperit pe una dintre laturi. Podurile peste Zayandeh, Si-o-se-pol și Khaju, sunt locul unde se adună orașul seara și în ziua de azi.

Shiraz e capătul sudic, orașul lui Hafez și Saadi, cu mausolee care funcționează mai degrabă ca locuri de lectură publică decât ca muzee. De acolo ajungi la Persepolis, capitala ceremonială ahemenidă, aflată la 60 de kilometri.

Teheran nu e oraș de caravană, ci capitală abia din 1786. Sub el stă însă Rayy, unul dintre cele mai mari noduri persane ale rutei, ras de mongoli în 1220 și înghițit azi de sudul orașului. Acolo e încă turnul Toghrol, ridicat în 1139. În rest, Teheran e pe listă din cauza muzeelor: Muzeul Național și Muzeul Sticlei și Ceramicii adună obiecte care au circulat efectiv pe drum, iar Muzeul Covoarelor arată unde ajunsese meșteșugul.

Din segmentul persan îmi mai lipsesc trei opriri: Nishapur, orașul lui Omar Khayyam și al turcoazului, Mashhad, nod pe drumul spre Merv, și Tabriz, unde bazarul acoperit e unul dintre cele mai vechi și mai mari de pe toată ruta, înscris în patrimoniul UNESCO în 2010.

De ce e greu de ajuns în Turkmenistan?

Turkmenistanul are cel mai complicat regim de intrare de pe tot traseul. Viza de turist se dă doar pe baza unei scrisori de invitație aprobate de Serviciul de Stat pentru Migrație, obținută printr-o agenție locală, iar călătoria independentă nu e permisă. O lege din aprilie 2025 promite trecerea la viză electronică fără scrisoare de invitație, dar la începutul lui 2026 e tot la stadiul asta de promisiune.

Ce locuri de acolo au legătură cu Drumul Mătăsii: Merv, unul dintre cele mai mari orașe ale lumii în secolul al XII-lea, ras de mongoli în 1221 și lăsat ca un câmp de ruine în deșert. Konye-Urgench, fosta capitală a Horezmului, cu minaretul Kutlug Timur. Așgabat, capitala de marmură albă, și craterul de gaz în flăcări de la Darvaza.

Ce vizitezi în Uzbekistan, inima rutei?

Uzbekistanul e partea cea mai interesantă a traseului și, probabil, cea mai ușor de făcut fără mașină. Trei orașe legate între ele prin tren, la câteva ore distanță.

Tașkent e punctul de intrare aerian, dar are și el un trecut de oază: sub oraș stă Chach, mai târziu Binkath, nodul care lega Valea Ferghana de stepă și pe care mongolii l-au ras în 1220.

Khiva e cel mai intact ansamblu de pe rută. Ichan Kala, orașul dinăuntrul zidurilor, a fost primul sit din Uzbekistan înscris la UNESCO, în 1990. Poți locui între ziduri și îl poți vizita în una – două zile.

Cazarea în interiorul Ichan Kala e limitată la câteva zeci de camere, în case de familie și în foste medrese, și se ocupă repede în aprilie, mai și septembrie. Se rezervă pe Booking, filtrând după adresele din interiorul zidurilor.

Buhara are minaretul Poi Kalon, ridicat în 1127 și înalt de 45 de metri, singura construcție pe care Ginghis Han a refuzat să o dărâme. În jurul lui sunt bazarurile acoperite, unde se vând suzane brodate, și zidurile de pământ ale Arkului.

Samarkand are Registanul, cu cele trei medrese ridicate între 1417 și 1660, necropola Shah-i-Zinda, mausoleul lui Timur Lenk de la Gur-e-Amir și observatorul lui Ulugh Beg, unde nepotul unui han a măsurat durata anului în anii 1420 cu o eroare de mai puțin de un minut.

Cât costă două săptămâni acolo, cu prețuri reale, am scris separat.

Ce n-am vizitat: Shakhrisabz, orașul natal al lui Timur, cu ruinele palatului Ak-Saray. Valea Ferghana e singurul loc de pe traseu unde mătasea se mai face și azi după metoda veche, în atelierele de ikat din Margilan. Tot acolo sunt palatul hanului din Kokand și ceramica din Rishtan. Nukus, cu Muzeul Savițki și colecția lui de avangardă rusă salvată în deșert. Termez, la granița cu Afganistanul, pentru urmele budismului timpuriu. Iar Moynaq, fostul port de la Marea Aral, e azi un cimitir de vapoare în nisip.

Ce vezi în Kazahstan?

Turkistan și Otrar sunt două opriri legate între ele. Mausoleul lui Khoja Ahmed Yasawi din Turkistan a fost comandat de Timur în 1389 și a rămas neterminat la moartea lui, în 1405, cu schelele de lemn încă vizibile pe fațadă. E sit UNESCO din 2003. La 150 de kilometri, ruinele Otrarului marchează locul unde guvernatorul local i-a ucis pe solii lui Ginghis Han în 1218. De acolo a pornit invazia mongolă.

Almaty e fosta capitală, la poalele munților Tian Shan, și cel mai bun punct de intrare aerian pentru partea de nord a rutei. Legătura lui cu Drumul Mătăsii e mai puțin vizibilă: sub Almaty stă Almatu, punctul de negoț de la care i-a rămas numele. Talgar, la 25 de kilometri est, o așezare fortificată pe ramura nordică a rutei și unul dintre siturile kazahe incluse în 2014 pe lista coridorului Chang’an – Tianshan.

Șimkent e al treilea oraș al Kazahstanului și oprirea logistică firească pe drumul dintre Turkistan și granița uzbecă. De acolo ajungi la Sairam, o așezare veche de peste două mii de ani, azi înghițită de periferia orașului.

Ce n-am vizitat: Taraz, unul dintre cele mai vechi orașe de pe traseu, cu mausoleele Aisha Bibi, și Sauran, oraș fortificat aflat în ruine, lângă Turkistan.

Ce vezi în Kârgâzstan?

Osh e al doilea oraș al țării și poarta spre Pamir, în sensul propriu: stă la capătul de est al Văii Ferghana, acolo unde ruta ieșea din vale și urca spre pasurile Alai, către Kashgar. Muntele Sulaiman-Too, care se ridică direct din mijlocul orașului, a fost primul sit kârgâz înscris la UNESCO, în 2009, și e loc de pelerinaj de peste o mie de ani. Sub el, bazarul Jayma se ține pe malul râului Ak-Buura de vreo două mii de ani.

Bișkek e capitala și oprirea logistică unde îți faci proviziile pentru Pamir. Orașul în sine e tânăr, fondat în 1878, deci nu are mare lucru de arătat din perioada caravanelor. Valea Chuy, pe care stă, era însă ramura nordică a rutei, iar la cincizeci de kilometri est, lângă Tokmok, turnul Burana e tot ce a mai rămas din Balasagun, capitala karahanidă a secolului al X-lea. E unul dintre siturile kârgâze intrate în 2014 pe lista coridorului Chang’an – Tianshan și se poate vizita într-o zi din capitală.

Drumul dintre ele taie țara pe verticală, peste pasuri de peste 3.000 de metri, și e una dintre cele mai spectaculoase legături interne din Asia Centrală.

Ce n-am vizitat: Tash Rabat, caravanserai de piatră din secolul al XV-lea, la 3.200 de metri altitudine, aproape de trecătoarea Torugart spre China. E cea mai intactă oprire de caravană din regiune și piesa care îmi lipsește cel mai tare din traseu. Naryn, oprire pe drumul spre Torugart. Uzgen, cu minaretul și mausoleele karahanide, la o oră de Osh.

Ce vezi în Tadjikistan, pe Pamir?

Pamir Highway e M41, drumul construit de sovietici în anii 1930 peste acoperișul lumii. Ca șosea, nu are nicio legătură cu ruta veche, a fost făcut pentru aprovizionare militară. Dar Pamir Highway urmează culoarele prin care se trecea de mii de ani peste Pamir, și partea care contează cel mai mult e ramura sudică, prin Wakhan: pe acolo a intrat budismul din Gandhara spre China și tot pe acolo a urcat Marco Polo spre Kashgar. Nouă zile mi-au trebuit de la Osh în jos, cu opriri pentru aclimatizare.

Karakul și Murghab sunt primele două puncte după granița Kârgâzstan – Tadjikistan. Karakul e un lac la 3.900 de metri, format într-un crater de impact vechi de milioane de ani. Murghab e la 3.618 metri, cu un bazar făcut din containere de marfă și fără niciun bancomat.

Khorog e capitala regiunii Gorno-Badahșan și primul loc cu bancomate, semnal și electricitate constantă după platoul de est. Din Khorog pornește ramura sudică, prin Valea Wakhan, unde drumul merge kilometri întregi pe malul râului Panj, cu Afganistanul la două sute de metri pe celălalt mal. Fortărețele Yamchun și Kaakha păzeau trecerea încă din perioada kușană, imperiul care controla Bactria și nordul Indiei în primele secole și prin care budismul a ajuns în China. Altitudinea nu scade prea mult de acolo până la Dușanbe.

Khujand e al doilea oraș al țării, în Valea Ferghana, fondat de Alexandru cel Mare în anul 329 î.Hr. sub numele Alexandria Eschate, Alexandria cea mai îndepărtată. Bazarul Panjshanbe din centru e unul dintre cele mai mari din Asia Centrală.

Ce n-am vizitat: Penjikent, ruinele orașului sogdian, esențial dacă vrei să înțelegi cine făcea de fapt negoțul pe rută. Iskanderkul, lacul din Munții Fann legat de legenda lui Alexandru.

Ce vezi în China, la capătul de est?

Xi’an e punctul zero pe Drumul Mătăsii. A fost capitala dinastiilor Han și Tang sub numele Chang’an și cel mai mare oraș din lume în secolul al VIII-lea. Zidul Ming din jurul centrului are 14 kilometri și îl poți face cu bicicleta. Armata de teracotă, descoperită de niște țărani care săpau o fântână în 1974, e la o oră de oraș. Cartierul musulman din centru e urma directă a negustorilor sogdieni și arabi care se opreau acolo.

Dunhuang era ultima oază înainte de deșert. Grotele Mogao au 735 de peșteri săpate în stâncă, dintre care 492 pictate. În Peștera 17, deschisă în 1900, s-au găsit zeci de mii de manuscrise, printre care și Sutra Diamantului, tipărită în anul 868, cea mai veche carte tipărită cu dată certă din lume. Lângă oraș sunt dunele Mingsha și Lacul Semilunii.

Urumqi e capitala regiunii Xinjiang și orașul cel mai îndepărtat de orice ocean de pe planetă, ceea ce explică de ce ruta trecea pe acolo: în jur nu e mai nimic. Orașul modern nu păstrează mare lucru din perioada caravanelor, dar Muzeul Regional Xinjiang are mumiile din Bazinul Tarim, uscate de deșert și vechi de peste trei mii de ani. La 150 de kilometri est, lângă Jimsar, sunt ruinele Beiting, garnizoana Tang care controla ramura nordică a ocolului Taklamakanului, tot pe lista coridorului din 2014.

Lanzhou stă pe Fluviul Galben și e poarta coridorului Gansu, punctul din care ruta se strecura între munți și deșert spre vest. Traversarea se făcea de secole pe un pod de bărci care se demonta iarna, până în 1909, când s-a ridicat podul Zhongshan, primul pod permanent peste fluviu, cu fier adus din Germania. Orașul e cunoscut în toată China pentru lamian de vită, un fel din bucătăria hui, a musulmanilor chinezi. E același fel care apare mai la vest sub numele de lagman.

Se poate merge azi în Afganistan și în Siria?

Da, se poate, și tot mai mulți o fac. Ambele țări fac parte din rețea la fel de mult ca Samarkandul, iar faptul că ruta se înțelege greu fără ele e un motiv să nu fie sărite.

În Siria, guvernul instalat după decembrie 2024 a redeschis turismul. Viza se obține la sosire, pe aeroporturile din Damasc și Alep și la frontierele terestre dinspre Liban și Iordania, cu aprobare prealabilă pentru zborurile directe. Se circulă în Damasc, Alep, Homs, Bosra, Maaloula, Krak des Chevaliers și, cu restricții, la Palmyra. Coasta, în special Latakia, rămâne problematică.

În Afganistan se intră cu viză obținută prin agenție sau la ambasadele din Islamabad, Dușanbe și Tașkent. Circuitele merg la Balkh, Herat, Bamiyan și Mazar-i-Sharif. Călătoria se face aproape exclusiv cu operator local, iar regulile pentru femei sunt stricte și se schimbă des.

Încă nu am fost acolo, dar ambele țări sunt pe lista mea.

Ce experiențe merită pe Drumul Mătăsii?

Cum împarți traseul pe segmente de două săptămâni?

Ca să faci toată ruta ai nevoie de luni de zile. Dacă spargi traseul pe segmente, poți vizita o parte din locuri și în două săptămâni, cum ar fi cele din Uzbekistan.

Pamir Highway, șapte sau nouă zile: Osh, Sary-Tash, Karakul, Murghab, Khorog, Dușanbe. E nevoie de permis GBAO, pe care îl obține agenția, rezistență la altitudine și acceptarea faptului că nu vei avea semnal.

Coridorul Gansu, în China, zece până la paisprezece zile: Xi’an, Lanzhou, Jiayuguan, Dunhuang, Turpan, Urumqi, aproape integral cu trenuri de mare viteză.

Anatolia și Mesopotamia, o săptămână: Konya, Amasya, Mardin, cu autocarul. E cea mai ieftină și mai accesibilă bucată din tot traseul pentru cineva care pleacă din România.

Dacă ai de ales între Uzbekistan și Kârgâzstan pentru prima călătorie, alege Uzbekistan. Are cele mai frumoase orașe de pe Drumul Mătăsii și o infrastructură bună. Kârgâzstanul e mai ieftin și mai sălbatic, dar peisajul cere efort și timp.

Excursiile de o zi care cer transport propriu se rezervă cel mai simplu în avans: Persepolis din Shiraz, Armata de teracotă din Xi’an, Grotele Mogao de la Dunhuang, Shakhrisabz din Samarkand sau turnul Burana din Bișkek. Oferta pentru Asia Centrală și China e pe GetYourGuide și pe Viator, iar pentru segmentele cu permis obligatoriu, cum e Pamirul, tururile se contractează direct cu agenții locale din Osh sau Dușanbe.

Ce cărți citești înainte de plecare?

Drumurile mătăsii. O nouă istorie a lumii, de Peter Frankopan, care mută centrul de greutate al istoriei din Europa spre Asia Centrală și Orient. (Cărturești) Redescoperind Drumul Mătăsii, de Colin Thubron, care face ruta pe jos și cu ce prinde. Singură pe Drumul Mătăsii, de Sabina Fati, o relatare românească recentă, făcută tot solo. Iar pentru contextul politic al secolului al XIX-lea, Marele Joc, de Peter Hopkirk.

De ce ai nevoie ca să pleci pe Drumul Mătăsii?

Cum ajungi pe Drumul Mătăsii din România?

Nu există zbor direct din București către niciun oraș de pe rută. Legătura standard e prin Istanbul, de unde se ajunge la Tașkent, Samarkand, Urgenci pentru Khiva, Almaty, Bișkek și Dușanbe. A doua variantă e prin Dubai. Pentru capătul chinezesc, conexiunile se fac prin Istanbul sau prin hub-urile din Golf, către Xi’an sau Urumqi.

Contează și direcția în care faci traseul. Dinspre vest spre est urmezi sensul în care circula mătasea și intri treptat în deșert. Dinspre est spre vest ai avantajul altitudinii, fiindcă începi de la nivelul mării în China și urci treptat spre Pamir. Pentru cineva care pleacă din România, cel mai simplu e să intri prin Tașkent și să o iei în ambele direcții, în călătorii separate.

Pentru că rutele spre Asia Centrală se fac aproape mereu cu escală, comparația de preț contează mai mult decât în alte părți. Kiwi combină zboruri ale unor companii care nu au acord între ele, util pentru variantele București – Istanbul – Tașkent sau București – Dubai – Urumqi. Skyscanner e mai bun pentru calendarul de prețuri pe o lună întreagă, când data de plecare e flexibilă și diferența dintre aprilie și iunie poate fi de câteva sute de lei.

Cum circuli între orașe fără mașină?

În Uzbekistan, cu trenul. Afrosiyob, trenul spaniol de mare viteză, face Tașkent – Samarkand în două ore și opt minute, Samarkand – Buhara în puțin peste o oră și douăzeci de minute și Tașkent – Buhara în trei ore și patruzeci de minute. Biletul de clasa economică Tașkent – Samarkand costa între 260.000 și 294.000 de sum în vara lui 2026. Din mai 2026 circulă și trenul Jaloliddin Manguberdi, direct până la Khiva, de trei ori pe săptămână, care scurtează drumul de noapte de paisprezece ore la aproximativ șapte.

În Kârgâzstan și Tadjikistan, cu marshrutka și share-taxi. Nu au orar. Pleacă din bazar când se umplu. Se plătește pe loc, iar prețul se negociază înainte de urcare. Pe Pamir, jeepul se împarte între patru și șase pasageri, iar cursele Osh – Murghab și Murghab – Khorog pleacă dimineața devreme, tot din bazar.

În Kazahstan, trenurile de noapte sau avioanele leagă Almaty de Turkistan și Șimkent.

În China, trenurile de mare viteză acoperă tot coridorul Gansu. Biletele se cumpără cu pașaportul, online sau la ghișeu, și e recomandat să rezervi cu câteva zile înainte.

Granițele terestre se trec pe jos în multe locuri, cu un taxi până la barieră, cinci sute de metri de mers între cele două posturi și alt taxi de partea cealaltă. Sary-Tash și granița Kârgâzstan – Tadjikistan funcționează așa.

Unde dormi pe traseu?

Trei tipuri de cazare definesc ruta. Guesthouse-ul de familie, standard în Uzbekistan și Kârgâzstan, cu mic dejun inclus și gazde care îți pot aranja transportul. Iurta, în pășunile kârgâze și pe platoul Pamirului, unde nu există alternativă. Și medresa transformată în hotel, în Buhara și Khiva, unde dormi într-o fostă chilie de student din secolul al XVII-lea, cu tavan jos și pereți de un metru.

În Pamir, homestay-urile costau între 10 și 15 dolari pe noapte, cu cina și micul dejun incluse.

Guesthouse-urile din Uzbekistan și Kârgâzstan, ca și medresele-hotel din Buhara și Khiva, se rezervă în avans pe Booking, unde apar și pensiunile mici care nu au site propriu.

Cât costă o zi pe Drumul Mătăsii?

Diferențele de preț sunt mari. Uzbekistanul, Tadjikistanul și Kârgâzstanul sunt ieftine, iar China e cam la nivelul Europei de Est la cazare și transport.

Cash sau card: în Uzbekistan poți plăti cu cardul în orașe, dar nu peste tot. În Murghab și în estul Pamirului nu sunt bancomate. Schimbă bani în Osh sau Khorog, în funcție de direcția în care mergi.

Bugetul detaliat pentru două săptămâni în Uzbekistan, cu prețurile plătite efectiv, e acolo.

Ce vize îți trebuie pe Drumul Mătăsii?

Șapte țări, șapte regimuri diferite. Informațiile de mai jos sunt valabile pentru cetățenii români cu pașaport simplu și au fost verificate în august 2026.

Turcia: fără viză, 90 de zile din 180. Din mai 2024 se poate intra și cu cartea de identitate.

Uzbekistan: fără viză, maximum 30 de zile.

Kazahstan: fără viză, maximum 30 de zile.

Kârgâzstan: fără viză, până la 60 de zile.

Tadjikistan: fără viză, până la 30 de zile, pentru pașapoartele electronice. Pentru Pamir ai nevoie și de permisul GBAO, pe care îl iei în avans. După zece zile trebuie să te înregistrezi la birourile de imigrări.

China: fără viză, maximum 30 de zile pentru turism, afaceri, tranzit sau vizită. Regimul e valabil până la 31 decembrie 2026.

Turkmenistan: viză obligatorie, cu scrisoare de invitație aprobată de Serviciul de Stat pentru Migrație și tur rezervat printr-o agenție locală. E cel mai complicat regim de pe traseu.

Cum stai cu internetul și cartela SIM?

Cartela locală e mai ieftină decât eSIM-ul în Uzbekistan, Kârgâzstan și Kazahstan și se cumpără cu pașaportul, în zece minute, din magazinele operatorilor. În Kârgâzstan, rețeaua O! are acoperire bună inclusiv pe drumurile de munte.

eSIM-ul are sens dacă treci repede prin mai multe țări sau vrei să ai internet imediat după aterizare.

În China, instalează VPN-ul înainte să pleci și ai la îndemână o aplicație de traducere. Google Maps e în mare parte inutil acolo, pentru că localnicii folosesc aplicațiile lor.

Un eSIM regional se activează înainte de decolare și acoperă primele zile, până la cumpărarea cartelei locale. E varianta practică pentru sosirile de noapte la Tașkent sau Almaty, când magazinele operatorilor din aeroport sunt închise.

Cât de sigur e drumul pentru o femeie care merge singură?

Asia Centrală e, în experiența mea, mai relaxată decât reputația ei. Orașele uzbece sunt sigure inclusiv seara, la fel și celelalte. Ce cere atenție e altceva: birocrația la frontieră, controalele dese de documente în Tadjikistan și Xinjiang și lipsa infrastructurii medicale în Pamir.

Ține copii ale pașaportului și permisului GBAO separat de originale, anunță-ți traseul cuiva înainte de segmentele fără semnal și aclimatizează-te. În afară de climă și izolare, Pamirul e super safe și am printre cele mai memorabile amintiri cu localnicii de acolo: curioși, prietenoși, genul care își împarte mâncarea cu tine, deși v-ați întâlnit acum două minute.

Când e cea mai bună perioadă pentru Drumul Mătăsii?

Primăvara, în aprilie și mai, și toamna, în septembrie și octombrie. Astea sunt lunile în care poți face aproape tot traseul.

Vara, în orașele uzbece și în deșertul Taklamakan, temperaturile trec frecvent de 40°C, iar Buhara și Khiva devin greu de vizitat între prânz și ora cinci. Pe Pamir, în schimb, vara e singurul sezon posibil: pasurile se deschid în iunie și se închid în octombrie, iar noaptea temperatura poate scădea sub zero chiar și în august.

Iarna, coridorul Gansu și orașele uzbece sunt reci, uscate și aproape goale de turiști. Frumos, dacă suporți gerul și accepți că unele monumente pot fi închise pentru restaurare.

Septembrie e compromisul cel mai bun: trecătorile sunt încă deschise și vremea e mai bună.

Ce resurse folosești ca să îți organizezi drumul?

Zboruri cu escală: Kiwi pentru combinații între companii fără acord de interlining, Skyscanner pentru calendarul de prețuri pe o lună.

Cazare: Booking, pentru guesthouse-uri de familie, medrese-hotel și pensiuni mici din orașele de pe rută.

Excursii de o zi și ghizi locali: GetYourGuide și Viator.

Internet: eSIM regional pentru Asia Centrală și China, de activat înainte de plecare.