Pixel 11 Pro XL e flagshipul Google pentru 2026, dar nu un flagship așa cum te-ai aștepta. E diferit, într-un mod probabil greu de înțeles pentru utilizatorul obișnuit. Pentru că telefoanele Pixel, și cele Nexus dinaintea lor, n-au fost niciodată gândite cu adevărat for the regular guy, ci mai degrabă pentru cei care știau deja de ce aleg un Pixel.

Și pentru că sunt familiarizat cu telefoanele Google, cred că am găsit cea mai simplă formulă prin care să explic această serie: Pixel e antiflagshipul.

Smartphone-ul flagship este despre putere, specificații și demonstrații de forță. Cel mai rapid procesor, cea mai performantă cameră, cea mai rapidă încărcare, cele mai mari scoruri în benchmark-uri. Deci, dacă îți alegi smartphone-ul după scorul cel mai mare în benchmark-uri, cel mai probabil Pixel nu e pentru tine. SoC-ul Tensor a fost gândit în primul rând pentru ceea ce vrea Google să facă cu telefonul, nu ca să te impresioneze pe tine sau pe prietenii tăi. Pentru procesare de imagine, fluiditate inexplicabilă, AI și toate micile funcții pe care uneori nici nu le observi, dar care fac Pixelul să se simtă ca un Pixel.

La Samsung sau Xiaomi te uiți întâi la hardware-ul pe care îl primești și apoi vezi ce știe să facă software-ul cu el. La Pixel lucrurile pornesc invers. Google decide ce vrea să facă telefonul și apoi construiește hardware-ul în jurul ideii. În unele scenarii rezultatul pare genial, în altele ai senzația că ai plătit preț de flagship pentru hardware care, pe hârtie, nu-și justifică banii.

Și aici începe contradicția Pixelului. În ultimii ani, Google a încercat tot mai mult să transforme Pixelul într-un produs ușor de înțeles pentru utilizatorul de iPhone sau Samsung. Să-l facă, într-un fel, iPhone-ul Androidului. I-a creat o identitate, l-a făcut să arate premium, folosind metal și sticlă, i-a adăugat funcții inspirate sau compatibile cu ecosistemul Apple și, chiar sistemul magnetic Qi2. Nu i-a spus MagSafe, ci Pixelsnap. Dar sub toate astea a rămas același Pixel.

Pixel n-a fost nici măcar despre hipstereală, deși așa părea la un moment dat. Erai cumva cool acum aproape zece ani (când a apărut primul Pixel) dacă aveai unul, deși majoritatea oamenilor nu știau ce telefon e ăla sau nici măcar nu auziseră de el. Erai în grupul entuziaștilor, dar aveai și un telefon suficient de fancy încât să dea bine la hipsterițe.

Între timp hipstereala a dispărut, sau măcar n-am mai văzut-o eu, lumea cumva s-a manelizat, dar Pixelul a rămas același. Un telefon pentru oamenii care nu întreabă prima dată dacă are cel mai puternic procesor, pentru că știu cum se simte eleganța software și probabil au deja în cap niște modificări pe care vor să le facă astfel încât Pixelul lor să arate sau să se miște altfel.

Pentru că, la bază, Pixel încă păstrează ceva din telefonul geek-ului. Din telefonul dezvoltatorului care scrie aplicații pentru Android și vrea să le și testeze. Doar că între timp s-a îmbrăcat frumos și s-a rătăcit printre „normies”. Și de asta te bagă puțin în ceață. Pornești de la premisa că dacă arată ca o rață, merge ca o rață și măcăne ca o rață, atunci e o rață. Pixelul arată elegant ca un iPhone, e un sandviș apetisant de metal și sticlă și se mișcă uneori chiar mai bine decât un iPhone. Dar tot nu e un iPhone și nici nu va fi vreodată.

Google îl pune lângă iPhone și Samsung și îl vinde ca produs premium, dar undeva dedesubt a rămas tot telefonul geek-ului. Ai la dispoziție imaginile de fabrică ale software-lui, Android Flash Tool și posibilitatea de a-i debloca bootloaderul. „Detalii” despre care majoritatea celor care intră într-un magazin să cumpere un telefon de 1000 și ceva de euro probabil nici n-au auzit vreodată.

Și mai există o idee care merită rediscutată: aceea că Pixel este „Androidul pur”. A fost prezentat așa de multe ori, dar Androidul pur este mai degrabă AOSP. Pixel este interpretarea Google asupra Androidului, cu propriile funcții, AI, integrarea serviciilor Google și Pixel Drops. Este telefonul pe care Google își arată propria viziune despre cum ar trebui să funcționeze Androidul.

Și poate tocmai de asta Pixel 11 Pro XL mi se pare mai ușor de înțeles dacă nu-l privești ca pe încă un flagship. E antiflagshipul care costă cât un flagship. Pentru că flagshipul modern a ajuns să fie despre putere, specificații și demonstrații de forță. Pixelul e despre altceva: încercare, testare și, în final, despre o experiență cât mai personală.

The Review

Pixel 11 Pro XL – design, construcție și ecran

Acum că am stabilit ce specie de animal e, hai să-l analizăm cu atenție. Pixel 11 Pro XL este un telefon cu look elegant, dar exceptând modulul transversal al camerelor are un design destul de generic. Modulul dorsal orizontal face parte din identitatea brandului de la Pixel 6, dar forma actuală e mai apropiată de ultimele 2 generații. Pixel 9 și 10 au avut modulul orizontal în formă de pilulă, dar cu o inserție de aluminiu în dreapta, care la Pixel 11 Pro XL a dispărut. Acum toată suprafața modulului e neagră.

Este și un telefon mare la propriu, nu unul de care să uiți că-l ai în buzunar. Are dimensiunile de circa 163 × 76 × 7,6 mm și atârnă greu la 227 de grame. Carcasa are ramă lucioasă din aluminiu, spate mat protejat cu Gorilla Glass Victus 2, certificare IP68 și vine în: Canyon, Fog și Obsidian (cu ramă mată). Varianta testată de noi e în Olive, un verde interesant și cuminte.

Butoanele power și volum sunt pe latura dreaptă a telefonului, locașul pentru cartela SIM care se introduce orizontal, așa cum n-am mai văzut pe nici un telefon până acum, este pe latura de sus. Latura stângă e complet goală, iar jos ai mufa USB-C (3.2) flancată de 2 difuzoare. Al treilea difuzor e sus, deasupra ecranului, într-o fantă extrem de subțire și aproape invizibilă, între ecran și marginea metalică. Pe lângă difuzoarele stereo, Pixel 11 Pro XL are 3 microfoane și funcții precum reducerea zgomotului și Spatial Audio.

Ecranul Super Actua cu diagonala de 6,8 inch, are un panou LTPO OLED cu rezoluție 1344 × 2992 pixeli, 486 PPI și refresh adaptiv între 1 și 120 Hz. Google declară până la 2.400 niți în HDR și un vârf de 3.600 de niți. Pentru că am vorbit și mai sus de protecție, ecranul este protejat cu Gorilla Glass Victus 2 și are și un strat suplimentar anti-zgârieturi.

Pixel 11 Pro XL e mare, frumos și alunecos. Are un ecran relativ obișnuit ca dimensiuni pentru cei care folosesc deja telefoane mari. Culorile sunt calme, naturale, dar totul e clar și foarte bine definit. Se vede excelent în orice scenariu de utilizare de la o cameră întunecată la o plajă însorită. Interacțiunea e fluidă în orice moment, iar faptul că rata de refresh poate coborî până la 1 Hz ajută și la autonomie. Deși am sabotat o parte din avantajul ăsta pentru că am activat Always-On Display de la început.

Pixel 11 Pro XL – hardware, software (și AI)

La interior Pixel 11 Pro XL vine cu Google Tensor G6, împreună cu coprocesorul de securitate Titan M3. Și aici revenim la ideea din deschidere Tensor G6 nu este cipul cu care Google încearcă neapărat să câștige „războaiele benchmark-urilor”, ci baza pe care sunt construite funcțiile Pixel.

Tensor e o poveste în sine, după Exynos de la Samsung e probabil al doilea cel mai detestat din lumea SoC-urilor (procesoarelor). Și Tensor G6 nu face excepție, dar cumva e foarte special în lineup-ul Google. De ce? G6 este fabricat tot de TSMC, după despărțirea de Samsung produsă odată cu G5 în 2025 și, în ciuda zvonurilor de trecere la 2nm, rămâne la procesul de 3 nm introdus odată cu G5. Cea mai mare schimbare este însă arhitectura CPU. Google trece de la cele 8 nuclee ale lui G5 la 7, iar AIDA64 arată o configurație neobișnuită față de precedenta 1+5+2. Adică G6 merge pe 1+6: un C1-Ultra care urcă până la 4,1 GHz, plus șase nuclee C1-Pro la maximum 3,38 GHz.

Dacă-ți lipsește un „nucleu”, nu poate fi la fel de puternic ca cel anterior, nu? O să lămurim asta, mai jos, la testele sintetice.

Revin la Titan M3 care nu mai e doar coprocesor de securitate, ci împreună cu Tensor G6 oferă criptografie post-cuantică direct în procesul de secure boot. Ce înseamnă asta mai pe românește? Adică telefonul verifică încă de la pornire dacă sistemul este sigur și nemodificat, folosind metode de securitate pregătite și pentru viitoarele computere cuantice.

Telefonul vine, în funcție de configurație și de piață, cu 12 sau 16 GB RAM și 256 GB, 512 GB sau 1 TB de stocare. La acest capitol Google menționează și Zoned UFS, o tehnologie care organizează datele din telefon în „zone” dedicate în funcție de tipul și utilitatea lor, spre deosebire de stocarea clasică unde fișierele sunt aruncate la grămadă în memorie.

Care sunt concret avantajele Zoned UFS, tehnologie introdusă de Google odată cu seria Pixel 10? Aceasta grupează inteligent datele, oferind viteze mai mari la pornirea aplicațiilor și asigurând longevitatea stocării care vine la pachet cu performanță constantă în timp.

Și dacă tot am adus vorba de longevitate, Pixel 11 Pro XL vine din fabrică cu Android 17 și va primi de 7 ani de actualizări ale sistemului de operare, de securitate, Pixel Drop (un pachet de funcții noi, exclusive și gratuite), calculați din momentul în care telefonul a devenit disponibil pentru prima dată în Google Store din SUA.

Pe parte de conectivitate include Wi-Fi 7 (2,4 GHz – 5GHz și 6 GHz), Bluetooth 6, NFC, Google Cast, UWB, GPS dual-band și Thread. În România, este Dual SIM cu un nano-SIM fizic și un eSIM, în timp ce versiunea americană este dual-eSIM și poate înmagazina până la 8 eSIM-uri.

Un alt argument pentru ideea de iPhonizare a Pixelului este că Quick Share are acum compatibilitate cu AirDrop, deci poți trimite poze și fișiere direct către un iPhone și invers, atâta timp cât utilizatorul de iPhone își setează manual vizibilitatea AirDrop pe „Everyone”. Știu, toți jucătorii mari din piață au introdus așa ceva într-o formă sau alta, dar Google e tocmai opusul Apple e celălalt mare sistem de operare din piață.

Și nu are sens decât dacă privești situația cumva cinic. Fie e o decizie de business care elimină motivul pentru care cineva cu prieteni pe iPhone n-ar putea trece la Android, fie au decis că dacă nu pot înfrânge Apple și e mai bine să se alăture lor. Și cumva indiferent care e motivul se simte ca și cum Google a pierdut o luptă, dar nu neapărat și războiul.

Pixel 11 Pro XL are și autentificare biometrică cu fața și prin senzorul de amprentă din ecran. Ambele merg bine, dar autentificarea cu fața suferă puțin în lumină slabă. În restul situațiilor, e așa de rapidă că nu mai apuci să deblochezi cu amprenta.

În meniul dropdown mi-am organizat toate funcțiile necesare așa cum le folosesc eu, toate în afară de NFC, care pe Pixel nu apare niciodată aici, îl găsești doar in setarile telefonului. Și asta e extrem de stupid și de enervant.

Misterul Wi-Fi-ului care pornește singur

Și o să fac o paranteză aici. În testare mi-a atras atenția că oprind Wi-Fi scanning și pornirea automată a Wi-Fi-ului, ba chiar și cu localizarea oprită, Pixelul repornește Wi-Fi-ul când ajung acasă sau la birou și se conectează automat la rețea. Și atunci nu pot să nu mă întreb… de unde știe telefonul că am ajuns acolo? Inițial m-am gândit la Emergency Location Service. Dar nu explică fenomenul, pentru că devine funcțional doar atunci când îl folosești.

Google zice că dacă opresc Location și Wi-Fi scanning, funcția care reactivează automat Wi-Fi-ul nici n-ar trebui să funcționeze. Android poate face în anumite situații scanări Wi-Fi de consum redus în fundal pentru a găsi rețele salvate, dar din documentația Google nu rezultă ce am observat eu. Deci momentan am comportamentul, dar nu și explicația. Și sunt curios cine pornește de fapt Wi-Fi-ul.

Am verificat puțin și prin ADB (Android Debug Bridge). Wi-Fi Wakeup apare dezactivat și inactiv, iar scanarea Wi-Fi și localizarea sunt și ele oprite. În schimb, Android are în continuare active mecanisme de conectivitate în fundal, inclusiv PNO, iar Google Play Services folosește servicii Nearby care interacționează cu subsistemul Wi-Fi.

Așa că teoria mea e că telefonul păstrează în fundal suficientă informație despre semnalele radio din jur, prin mecanisme de sistem cu consum redus precum PNO ( preferred network offload), încât să recunoască o rețea cunoscută și să reactiveze Wi-Fi-ul, chiar dacă opțiunile clasice de scanare și localizare sunt dezactivate. E posibil ca și serviciile Nearby din Google Play Services să aibă un rol în asta, deși asta e o bănuială cu bătaie mai lungă. Nu pot demonstra întregul mecanism, dar comportamentul sugerează că switch-urile închise din interfață nu înseamnă că întregul sistem radio e „mort”.

Nu vreau să par paranoic, trec întâmplarea la categoria „comportamente Pixel pe care nu le-am explicat încă” și merg mai departe. Cine știe, poate o să ne explice chiar cei de la Google de ce se întâmplă asta. Totuși, nu închid înainte să remarc că dacă un telefon chinezesc ar fi făcut asta (Xiaomi, OPPO sau HUAWEI) am fi fost toți foc și pară și am fi murit de frica spionajului, confidențialității etc. Închid ochii și mă gândesc la melodia aia de Alanis Morissette?

AI

Pentru a marca cât de avansată e direcția pro AI, pe telefon, când îl pornești, imediat după logoul Google apare Gemini Intelligence. Și din punct de vedere hardware cea mai mare miză a lui Tensor G6 e tot Gemini, iar Google spune asta direct printr-un TPU cu 50% mai multă putere de calcul. Acesta este gândit special ca să susțină cea mai avansată versiune de Gemini rulată local, direct pe telefon, nu în cloud.

Funcția principală prin care Gemini iese din aplicația proprie și se strecoară peste tot în telefon se numește „Proactive Assistance”. Odată activată din Settings, folosește notificările, locația și informațiile din aplicațiile pe care le permiți, ca să-ți arate sugestii utile exact atunci când ai nevoie de ele, în „At a Glance”, în aplicația de mesaje, în telefon și în multe alte colțuri ale sistemului. În Google Messages, de exemplu, dacă cineva îți scrie despre un zbor, despre disponibilitatea ta sau despre un restaurant, conversația generează automat un card vizual cu informația relevantă și acțiuni rapide, nu doar text simplu.

Asta e teoria, pentru că am căutat ca un turbat prin setări după Proactive Assistance și n-am găsit-o. Misterul s-a lămurit însă când am ajuns la nota de subsol din prezentarea Google. Funcția este disponibilă pentru conturile personale doar în SUA, Canada, Australia, Japonia, India, Singapore și Malaezia. În Marea Britanie există funcții similare pe Pixel 11, prin Magic Cue. Cu alte cuvinte, Proactive Assistance nu este disponibilă în România și, cel puțin deocamdată, Google nu listează nici o țară din Uniunea Europeană printre piețele suportate.

O altă funcție, Daily Brief, e rezumatul de dimineață pe care Gemini îl construiește din calendarul tău, inbox, istoricul de conversații și priorități, organizând notificările haotice într-o listă clară de ce contează azi. Îl deschizi din aplicația Gemini sau din widget, iar de acolo poți întreba direct despre orice eveniment sau task, ca o continuare naturală a conversației. Și Daily Brief are câteva steluțe cu scris mic.

Nu este gratuită, ci necesită un abonament activ Google AI, Plus, Pro sau Ultra. Vestea bună e că, la cumpărarea unui Pixel 11 Pro, Pro XL primești automat cele 6 luni de Google AI Pro incluse, deci practic ai acces prin achiziția telefonului, fără cost suplimentar în perioada de probă. Dar, chiar și cu abonament, Daily Brief funcționează numai în SUA.

Și dacă te întrebi, bine, bine, dar o funcție care e accesibilă și pentru noi? „Vă ofer” Rambler, o funcție foarte șmecheră inclusă în tastatura de la Google, în Gboard. Rambler nu e foarte spectaculoasă, dar e una dintre cele mai utile. E o dictare vocală (inclusiv în română) complet integrată în Gboard, care nu transcrie neapărat cuvânt cu cuvânt ce spui, ci elimină bâlbâielile, corectează frazele, adaugă punctuație, păstrând totuși tonul tău. Poți inclusiv să dai comenzi vocale de editare pe text deja scris, sau să ceri o rescriere completă într-un ton anume, tot din voce, fără să atingi tastatura.

În acest moment, merge în română și mi se pare satisfăcător. Pot să-i dau un 7.5 din 10. Cu cât oamenii vor folosi mai mult Rambler cu atât mai bună va deveni, sper eu.

O altă funcție disponibilă și local este Gemini Omni care aduce generare video direct din aplicația Gemini, scene de 8 secunde din descriere text sau din poze, cu mișcări ale camerei, diverse unghiuri și texturi care par reale, plus audio generat nativ, chiar și dialog. Nu știm încă ce limbi sunt suportate pentru dialogul generat, dar bănuiesc că nu e vorba de română.

E cea mai apropiată funcție de adevăratul AI generativ, spre deosebire de celelalte, care sunt gândite ca utilitare cotidiene. Omni funcționează și în România, atâta timp cât ai un abonament Google AI Plus, Pro sau Ultra. Editarea video-to-video, adică încărcarea propriilor clipuri pentru modificări prin AI, nu e disponibilă în SEE la lansare, deci generarea de scene noi merge, dar editarea materialelor proprii nu, at least for now.

Altă funcție adăugată este Live Translate for Media, care dublează în timp real audio și video direct pe telefon, ca să poți urmări videoclipuri sau podcasturi din orice colț al lumii în limba ta, o funcție care rămâne mai degrabă un atu specific Pixel, grație procesării locale prin Tensor. De asemenea ai Circle to Search direct din aplicația Camera, care îți permite să identifici obiecte, să traduci text sau să obții informații despre ce vezi în jur, doar ținând apăsat pe bara de navigare cât camera e deschisă, chiar dacă varianta clasică de Circle to Search a ajuns între timp pe majoritatea telefoanelor Android.

Ultimul, dar nu cel din urmă, Call Assist. Este un pachet destinat exclusiv Pixel, un set de funcții AI pentru telefonie. Acesta include:

• Call Screen, ce filtrează automat apelurile spam înainte să răspunzi;
• Direct My Call, care transformă meniurile vocale ale companiilor în butoane pe ecran;
• Hold for Me, care ține locul pe fir cât aștepți un operator și te anunță când răspunde cineva;
• Clear Calling, care elimină zgomotul de fundal din voce în timp real.

Și o să închei partea de AI, deși ea e mult mai stufoasă decât am scris eu aici, reamintindu-vă că disponibilitatea unora dintre funcții diferă în funcție de țară și limbă, deci un Pixel cumpărat în România nu este întotdeauna același Pixel pe care îl vezi în prezentările Google din SUA.

Foto-video

La capitolul camere, pe spate Google păstrează configurația triplă:

• o principală wide (25mm) cu f/1.68 și senzor de 50 MP (1/1,3″);
• una ultrawide (cu unghi de cuprindere de 123˚) cu autofocus și macro, senzor de 48 MP (1/2.51″);
• una telefoto periscop (116mm), cu stabilizare optică și zoom optic 5x, senzor de 48 MP (1/1.95″). Zoom-ul software (asistat de AI) urcă până la 120x.

Camera de selfie este ultrawide (17mm) cu f/2.2, dual PD și senzor de 42 MP.

Meniul camerei e deopotrivă simplu și complex. Pe banda neagră de jos din meniu sunt 3 iconițe într-o „pastilă”: Magic Capture, Photo și Video. Dacă selectezi Magic Capture nu ai nici un submeniu, apeși pe buton și în același timp face filmări și fotografiază ce crede el că e mai important din cadru. Evident folosește AI.

Photo și Video sunt meniurile clasice. Photo include categoriile: Action Pan, Long exposure, Add me, Portrait, Night Sight și Panorama. Video are submeniurile: Pan, Portrait, Night Sight, Slow Motion și Time Lapse. O altă funcție AI (generative AI) se numește Camera Coach.

Spre deosebire de alte funcții Gemini de pe Pixel, care insistă pe procesarea locală prin Tensor, Camera Coach are nevoie de conexiune la internet ca să funcționeze, pentru că folosește modele Gemini aflate pe serverele Google. Încadrezi cadrul de fotografiat, apeși Camera Coach și aplicația îți sugerează diverse modificări ca un profesor de fotografie (virtual) care se uită peste umărul tău. Camera Coach se pornește dintr-o iconiță aflată pe banda de sus din aplicația camerei. L-am folosit doar de test, ca să văd ce face, dar sincer nu-i văd sensul, decât dacă ai rămas în pană de idei.

Google spune că sistemul oferă „optical quality” la 0,5x, 1x, 2x, 5x (optic curat e doar până la 5x) și 10x, iar de la 30x în sus intră serios în scenă procesarea AI. Pro Zoom ajunge la 120x și folosește un model generativ care rulează direct pe telefon. Interesant este că Pixel păstrează și versiunea cu AI, dar și una fără AI generativ. O altă noutate hardware este că noul senzor tele captează cu 30% mai multă lumină, iar TPU-ul din Tensor G6 oferă cu 50% mai multă putere de procesare pentru Pro Zoom.

Instant Night Sight încearcă să scadă timpul în care trebuie să ții telefonul nemișcat și funcționează pe 0,5x, 1x, 2x, 5x și 10x, dar și pe camera selfie. Doar pe rezoluția de 12 MP, nu și pe cea de 50MP.

Pe partea video, noutatea ar fi 4K Portrait Video, în premieră pe seria Pixel 11. Am testat-o cu Alex și arată interesant efectul de bokeh pe video. De asemenea, Pro Stable Video funcționează prin Video Boost până la 8K, iar Creator Suite aduce teleprompter, storyboard, audio visualizer, Speech Enhancement și grile optimizate pentru social media. Toate acestea pot fi folosite la filmare până la 4K60, atât cu camerele din spate, cât și cu cea frontală.

Pozele sunt ce trebuie pe toate camerele și distanțele focale, mai puțin pe Pro Zoom după 20-30x. Și știam asta, nu e nici o surpriză. Filmarea în schimb este. Culorile, stabilitatea și fluiditatea sunt excelente și, crede-mă, n-am devenit eu videograf peste noapte. Camera de selfie are două focale 0,7x și 1x, dar poți să faci și zoom digital prin pinch pe ecran. Pozele au culori naturale, nuanțele pielii sunt corecte și detaliile nu lipsesc.

E tare că poți folosi modul Portrait și pe camera de selfie. O chestie interesantă și rară, camera de Selfie include aproape toate opțiunile de foto și video, la fel ca pe camerele dorsale.

Pe foto, oricum ai da-o sau întorce-o, camerele sunt foarte bune, aș zice peste Samsung și iPhone, dar nu la nivelul chinezilor OPPO, vivo sau Xiaomi. Surpriza e că pe video nu se simte că mai e la distanță prea mare de iPhone. Desigur, aștept păreri și de la alți oameni, dar eu așa cred după testare.

HiLight

O să pun asta la cameră doar pentru că e legată de modulul dorsal al camerelor. Una dintre „noutățile” propuse de Google este HiLight, funcție care a înlocuit senzorul de temperatură care se afla acolo la modelul precedent. Google a pus un LED-uri colorate în jurul blițului, iar telefonul le folosește ca să-ți transmită informații când telefonul e cu fața-n jos. De exemplu, când vorbești cu Gemini, HiLight îți arată dacă asistentul te ascultă, procesează sau îți răspunde. De ce ai vorbi cu asistentul ținând telefonul cu fața în jos? Ca să nu vezi puzderia de notificări, asta ar fi explicația Google. Am folosit HiLight și într-un mod mai logic. Am adăugat numărul lui Alex în favorite și m-a sunat de 8 ori până am reușit să filmăm manțocăria asta.

Și poți atribui culori diferite contactelor importante, noi am ales mov, dar sunt disponibile și alte culori pentru mama, soția, copiii sau șeful, de exemplu. Astfel poți să-ți dai seama cine te sună doar uitându-te la culoare, fără să mai fie nevoie să ridici telefonul. Dacă nu e culoare și sună, nu e important și nu răspunzi. Google spune că în timp vrea să extindă ideea inclusiv la notificările pentru mesaje de la contactele favorite. Eu adaug că ar fi grozav să fie disponibilă și pentru alte aplicații.

Seamănă puțin cu ce a făcut Nothing în ultimii ani cu Glyph, dar ideea e mult mai veche. Telefoanele Android aveau LED-uri RGB pentru notificări încă de acum 10 ani, iar LG îți permitea inclusiv să atribui o culoare unui anumit contact. Samsung a experimentat și ea cu Edge Lighting. Google practic readuce ideea asta într-o formă modernă și o leagă inclusiv de AI.

Sunetul e puternic, clar și de calitate. Cât de bun? Păi are de toate pentru un telefon: highs, mids și lows suficient de bine conturate. Singura observație e că difuzoarele nu sunt perfect echilibrate, cel de jos fiind mai puternic decât cel de sus. Bine, nu e ca și cum dai petreceri cu muzica de pe telefon. Presupun că ai și tu măcar o boxă externă sau un sistem audio ceva mai „Doamne ajută!” decât difuzoarele unui smartphone. Să nu înțelegi că se aude încet, spre exemplu când m-am jucat Delta Force și am dat volumul pe la 70% simțeam că-mi bubuie capul.

Teste sintetice și gaming

Testele sintetice vin cu propria lor poveste neașteptată. N-au vrut să se instaleze din Play Store (Geekbench 6 și 3D Mark), nici ca fișiere APK descărcate de pe ApkPure. După destule încercări, le-am instalat până la urmă din piața de aplicații Uptodown, dar nici de acolo n-au mers din prima. Nu știu exact ce a schimbat Google la nivel de sistem de operare, dar ceva blochează instalarea clasică a acestor aplicații. La rezolvarea acestor probleme m-a ajutat și experiența cu telefoanele Huawei, de când au rămas fără serviciile Google.

Cifrele confirmă că lipsa unui nucleu nu s-a tradus într-un pas înapoi. Mai exact acestea arată așa:

• Geekbench 6 Tensor G6 a scos 2632 puncte single-core și 7134 multi-core;
• AnTuTu urcă la 1.473.302 puncte în total;
• Wild Life Extreme e 3237 puncte, cu un frame rate mediu de doar 19,39 fps;
• în Wild Life Extreme Stress test spune însă altă poveste, telefonul pornește puternic, cu 3391 puncte în prima buclă, dar scade constant până la 1795 spre finalul celor 20 de bucle, o stabilitate de doar 52,9%.

Dacă celelalte rezultate sunt, să zicem, ok, Stress Testul arată semne clare de throttling termic sub sarcină susținută, mai ales că temperatura a urcat de la aproximativ 30 la 44°C pe parcursul celor 20 de minute. Nu e cel mai rău rezultat pe care l-am văzut la un flagship, dar nici grozav. La testul de GPU, aplicația îl compară automat cu Samsung Galaxy S24, un telefon cu Exynos 2400, cu un chipset destul de contestat la vremea lui. Rezultatul e cu atât mai neplăcut cu cât scorul Pixel-ului e mai bun decât doar 18% dintre rezultatele înregistrate de S24. Deci 82% din celelalte S24 ar fi putut obține rezultate mai bune.

Dar dincolo de teste sintetice în gaming s-a mișcat excelent, atât în COD: Mobile cât și în Delta Force. S-a încălzit dar nimic ieșit din comun. Chiar și așa, nu e un telefon pe care l-aș recomanda pentru gaming atât timp cât există modele cu GPU mai puternic și performanță susținută mai bună, iar Stress Test-ul de mai sus arată destul de clar limitele lui Tensor G6.

Baterie și încărcare

Pixel 11 Pro XL vine cu o baterie de 5115 mAh, mai mică decât cea de 5200 mAh de pe Pixel 10 Pro XL, dar cea mai mare din seria 11. Google n-a explicat de ce a tăiat din baterie, dar în ciuda bateriei mai mici, autonomia promisă crește de la peste 24 la peste 30 de ore, iar telefonul este și cu aproximativ 5 grame mai ușor decât modelul precedent.

Încărcarea prin cablu e și ea puțin mai rapidă: Pixel 11 Pro XL ajunge acum la 75% în aproximativ 30 de minute, față de 70% pe Pixel 10 Pro XL, folosind același tip de încărcător PPS de 45W, vândut separat. Google traduce asta și în termeni mai simpli, apână la 15 ore de autonomie după doar 15 minute la priză. Încărcarea wireless, prin Pixelsnap, se face la 25W.

Pentru încărcare am folosit două încărcătoare ( fir și wireless) de la două modele de telefoane chinezești și totul a mers fără probleme. N-am stat cu cronometrul în mână, dar viteza de încărcare a fost suficient de bună pentru gustul meu.

Am încărcat aproape mereu telefonul până la 80%, cum fac și cu ale mele. Dacă îl încărcam dimineața înainte să plec la muncă, a doua zi dimineață mai aveam în jur de 30-40% baterie, ceea ce mi se pare foarte bine. Evident, dacă ieșeam să pozez și să filmez cu el sau mă jucam câteva ore bune, bateria se ducea mult mai rapid. Pixel 11 Pro XL nu te surprinde cu autonomia, dar nici nu dezamăgește, cred că asta ar fi concluzia cea mai bună.

Dacă punem asta în perspectivă, cred că rezultatul din prezent nu o să mai pară la fel de bun. Chiar dacă e puțin probabil că vei folosi acest telefon 7 ani, cât promite Google update-uri. Luând în calcul degradarea bateriei și raportat la bateriile tot mai mari pe care le pun alți producători, autonomia lui Pixel 11 Pro XL s-ar putea să „îmbătrânească” mai repede decât restul telefonului. Pe de altă parte, astea nu sunt pericole care pândesc doar Pixelul, sunt valabile pentru aproape orice telefon din prezent.

Concluzie și preț

Pixel 11 Pro XL e un all-rounder care arată bine, se mișcă bine, are camere bune, semnal bun și se aude bine în apeluri, dacă îi mai pasă cuiva de asta. La un alt nivel, poate că un smartphone e ca un om. Cu cât îl privești mai de aproape și crezi că știi mai multe despre el, cu atât cresc șansele să descoperi că lucrurile sunt mai complicate decât păreau la început. Flagship, antiflagship, telefon de gaming, cameraphone sunt până la urmă niște etichete pe care le lipim peste dispozitive pe care nu le înțelegem niciodată în întregime. Dar avem nevoie de ele, pentru că așa organizăm mai ușor lumea înconjurătoare.

E clar că Pixel 11 Pro XL nu câștigă războiul specificațiilor. Tensor G6 nu este cel mai rapid SoC, performanța GPU susținută nu impresionează, bateria nu este cea mai mare, încărcarea nu se apropie de ceea ce fac unii producători chinezi, iar camerele nu domină fiecare scenariu posibil. Dacă deschizi un Excel și începi să-l compari cu Galaxy, iPhone, Xiaomi, vivo sau OPPO, Pixel va pierde suficiente puncte încât să te întrebi de ce costă atât. Numai că Pixel nu prea poate fi judecat corect din Excel.

Pixelul este pentru mine un om complicat, cu care am o relație ambivalentă. Pixel 11 Pro XL e un smartphone premium, care-ți oferă „totul” și-ți cere totul în schimb. Unul pe care îl poți „îmbrățișa” cu adevărat doar dacă închizi ochii
la tot ce nu ține de experiența zilnică și te lași sedus de ce face bine, nu de ce ar trebui să facă mai bine.

Și după toate zilele petrecute cu Pixel 11 Pro XL, tot la ideea de la început ajung. Pixel este antiflagshipul care costă cât un flagship. Și ca să vorbim aplicat, la momentul la care scriu/ public acest review, modelul testat (16 GB RAM / 512 GB stocare) costă la eMAG la precomandă circa 8100 de lei. Cei care aleg opțiunea BuyBack de pe pagina de produs pot primi însă un bonus de 2000 de lei la vânzarea telefonului vechi prin Flip, ceea ce duce practic costul noului Pixel la 6100 de lei.

Ca reper, (pe eMag) un Galaxy S26 Ultra cu aceeași configurație de 16GB/512GB costă 6250 de lei, un Xiaomi 17 Ultra 6600 de lei, în timp ce iPhone 17 Pro Max de 512GB ajunge la 8200 de lei, iar OPPO Find X9 Ultra la 8600 de lei. Pixel 11 Pro XL se așază exact la mijloc, mai scump decât Samsung și Xiaomi, dar mai ieftin decât Apple și OPPO, ceea ce, cel puțin la prima vedere, nu pare o poziționare complet nebunească. Nu e nici cel mai scump, dar nici cel mai ieftin.