„Un elicopter Black Hawk din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne a intervenit, duminică, în Marea Neagră, în zona Neptun Deep, pentru evacuarea medicală a unei persoane aflată la bordul unei nave, care acuza o stare de rău. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța a fost informat de către MRCC cu privire la situația medicală a persoanei”, a transmis Inspectoratul General de Aviație al M.A.I.

Americanca Lindsay Clancy, în vârstă de 36 de ani, este inculpată într-un proces foarte mediatizat în SUA, în care este judecată pentru uciderea, în 2023, a celor trei copii ai săi, cu vârste de cinci ani, trei ani și opt luni. Avocații ei susțin că suferea de psihoză postpartum. Susținătorii ei spun că ar fi putut fi chiar ei cei acuzați într-un caz de crimă care a ținut o națiune cu sufletul la gură, scrie The Times.

Atenție, urmează informații care vă pot afecta emoțional!

Au sosit într-un convoi de SUV-uri care au ieșit de pe autostrada din Massachusetts și au intrat în parcarea tribunalului din Plymouth. Îmbrăcate în roz, aproximativ 300 de persoane — în majoritate femei — au stat în fața clădirii încă de la ora 6.30 dimineața, joi. Au adus copii mici și câini în lesă, pancarte și panglici roz, venind chiar și din Florida, pentru a protesta în tăcere.

Au venit acolo pentru a-și arăta sprijinul față de Lindsay Clancy, în vârstă de 36 de ani, o mamă din suburbii judecată pentru uciderea celor trei copii ai săi — Cora, în vârstă de cinci ani, Dawson, în vârstă de trei ani, și Callan, în vârstă de opt luni — în 2023.

Avocații lui Clancy nu contestă faptul că ea a provocat moartea copiilor, dar susțin că se afla în plină criză de psihoză postpartum nediagnosticată —și suferă și de tulburare bipolară, insomnie, anxietate și depresie — și nu ar trebui să fie trasă la răspundere penală. „Întregul caz este o tragedie extremă”, a declarat juriului Kevin Reddington, avocatul ei. Dacă va fi găsită vinovată, Clancy riscă închisoarea pe viață; dacă va fi achitată, este probabil să fie internată într-o instituție psihiatrică.

„Multe dintre noi am fi putut fi în locul ei”, a spus Danielle Stone, în vârstă de 34 de ani, o mamă a doi copii din Massachusetts, îmbrăcată într-un tricou roz.

„Îmi amintesc că m-am prăbușit pe podeaua bucătăriei, plângând în hohote, când eram o mamă începătoare, iar povestea mea nu este unică. Mamele din America au nevoie de mai mult ajutor. Ceva trebuie să se schimbe.”

Clancy, o fostă asistentă medicală la maternitate, a pledat nevinovată la trei capete de acuzare de crimă de gradul întâi. După un proces care a durat o lună și care a fost transmis online, ultimul dintre cei peste 75 de martori va fi audiat săptămâna aceasta.

Cazul a căpătat o amploare extraordinară — și din ce în ce mai greu de controlat — în rândul publicului. În timp ce mulți speră că acesta este un moment de bilanț privind modul în care sistemul de sănătate tratează proaspetele mame și că ar putea crește gradul de conștientizare cu privire la psihoza postpartum, alții au analizat cu aviditate mărturiile de pe rețelele sociale, răspândind teorii ale conspirației care s-au înmulțit și au suferit mutații.

Clancy a născut al treilea copil în mai 2022, după care a devenit din ce în ce mai anxioasă, paranoică și, în cele din urmă, cu tendințe suicidale. Ea suferise de anxietate și după nașterea celor doi copii mai mari. „Voi trece peste asta”, se putea citi într-o notiță din telefonul ei, modificată ultima oară în noiembrie 2022, care conținea afirmații citite în instanță: „Voi depăși anxietatea și depresia postpartum. Sunt o mamă minunată. Îmi iubesc copiii.”

În cele patru luni care au precedat crimele, Clancy a trecut de la un medic la altul și a luat pe rând mai mult de o duzină de medicamente prescrise. S-a internat la urgențe, a urmat tratament ambulatoriu și spitalizare și a sunat de două ori la o linie de asistență pentru prevenirea sinuciderilor. „Vreau ajutor. Vreau să mă fac bine”, a scris ea în caietul său.

În seara zilei de 24 ianuarie 2023, soțul ei, Patrick, a plecat de acasă din Duxbury, o suburbie înstărită din sudul Bostonului, pentru a lua medicamente pentru fiica lor și o comandă de mâncare pentru cină. Când s-a întors, în casă era liniște. Și-a găsit soția zăcând în stare de semiconștiență în grădină, sub fereastra deschisă a dormitorului lor, după ce își tăiase gâtul și încheieturile.

Într-un apel la 911, se aude cum spune: „Lin, uită-te la mine, deschide ochii… spune-mi numele.” Ea pare să răspundă: „Mi-e frică.” Câteva clipe mai târziu, el îi spune operatorului că se duce la subsol să vadă ce fac copiii.

„Nu, nu, nu, Doamne”, țipă el în înregistrare, care a fost redată în sala de judecată. Soția lui îi strangulase cu benzi de exerciții. „Ce faci când ai trei copii ca ăștia?”, a spus el într-un interviu din 2024 acordat revistei The New Yorker, amintindu-și cum a alergat de la unul la altul, încercând să-i resusciteze. „Cum alegi?”

Procuratura a susținut că Clancy „și-a ucis copiii cu sânge rece și în mod calculat”. Shanan Buckingham, procurorul adjunct, a afirmat că aceasta era o mamă „dominatoare”, sătulă de tot, care voia să scape. „Aceasta nu este o dezbatere publică despre sănătatea mintală a femeilor și despre modul în care sistemul medical tratează femeile”, a spus Buckingham juraților. „Știa exact ce făcea.” Procurorii au sugerat, de asemenea, că ea și-a înscenat tentativa de sinucidere.

Patrick Clancy, care a lucrat în departamentul de vânzări la Microsoft, este acum divorțat de Lindsay. El a rugat oamenii să „găsească în adâncul sufletului lor puterea de a o ierta [pe ea], așa cum am făcut eu”.

Pe internet, procesul s-a transformat într-un circ, clipurile din sala de judecată fiind analizate în videoclipuri de pe TikTok și pe forumuri de discuții.

O teorie a conspirației deosebit de insidioasă este aceea că Patrick Clancy ar fi ucis copiii și ar fi înscenat totul fostei sale soții, sau că ar fi adus-o intenționat la nebunie, suficient cât să o facă ea însăși.

În același timp, sprijinul pentru Lindsay Clancy a luat amploare săptămâna trecută. Joi au avut loc diverse proteste sub sloganul „stand in peace” în Virginia, Kentucky, New York și Arizona.

În fața tribunalului din Massachusetts, mulți purtau tricouri cu mesajul „We stand with Lindsay” („Suntem alături de Lindsay”). Alții trăgeau cărucioare pline cu cafea și gustări. Jeannie Bunger, în vârstă de 54 de ani, venise din apropierea localității Cape Cod. „Această femeie avea nevoie disperată de ajutor, dar nu a primit niciodată”, a spus ea. „Trebuie să facem mai mult.”

Tara, în vârstă de 49 de ani, asistentă medicală, a spus că a lucrat cu Clancy la Massachusetts General Hospital și că dorea să pledeze pentru mai mult sprijin în domeniul sănătății mintale pentru proaspetele mame. „Lindsay pe care o cunoșteam eu era liniștită, rezervată”, a spus ea. „Era pe punctul de a se căsători și îmi amintesc că era atât de încântată să devină mamă.” Alături de ea se afla Rebecca Surette, în vârstă de 49 de ani, mamă a patru copii, care a suferit la rândul ei crize de sănătate mintală după nașteri. „Lindsay înseamnă foarte mult pentru mine, pentru că ar fi putut fi eu”, a spus ea. „A fost foarte emoționant să urmăresc totul.”

În tribuna publicului se afla o mulțime mai eterogenă, inclusiv unii care au asistat la proces de la început până la sfârșit. „Bruce, salut!”, a strigat un grup când agentul de pază a deschis ușile. O altă secțiune a aplaudat și a strigat de bucurie la sosirea lui Reddington, care a devenit o figură eroică pe internet.

Pe măsură ce apărarea a chemat ultimii martori, Clancy stătea dreaptă și stăpână pe sine. Ea este imobilizată într-un scaun cu rotile după ce a rămas paralizată în urma tentativei sale de sinucidere. Avea părul ondulat îngrijit, iar mâinile așezate în poală. În mai multe momente ale procesului, a izbucnit în lacrimi. „Nu pot să fac asta”, a spus Clancy în timp ce un medic legist depunea mărturie despre rănile copiilor ei.

Depresia postnatală este o tulburare de dispoziție cu care se confruntă, după naștere, aproximativ una din șapte femei. Simptomele includ depresie sau tristețe, insomnie, oboseală și gânduri suicidale.

Psihoza postpartum este mai extremă și mult mai rară, afectând aproximativ una sau două din 1.000 de femei proaspăt devenite mame. Medicii consideră că aceasta este declanșată de schimbări hormonale și ale sistemului imunitar, precum și de vulnerabilitatea genetică. Semnele cheie includ mania, depresia psihotică, halucinațiile, iluziile și paranoia.

Psihoza postpartum nu este inclusă ca boală în Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale, utilizat de medicii din SUA. Profesoara Veerle Bergink, directoarea centrului de sănătate mintală pentru femei de la Școala de Medicină Icahn din New York, militează de ani de zile pentru recunoașterea acesteia.

„Dacă nu îi dai un nume, nu există”, a spus ea. „Asta înseamnă că facultățile de medicină nu o includ în programa de studiu, medicii nu învață despre ea, iar psihiatrii nu știu cum să o trateze corespunzător.”

În America, sistemul de îngrijire medicală este fragmentat. Accesul la tratament depinde de asigurare, de disponibilitatea medicilor incluși în polița fiecărei persoane și de faptul dacă pacientul își poate permite costurile care nu sunt acoperite de asigurare. „Adesea pur și simplu nu există niciun [medic] la care să te adresezi și care să fie bine informat”, a spus Bergink.

Odată identificată, afecțiunea poate fi tratată cu litiu și antipsihotice. „Femeile se însănătoșesc complet, adesea în câteva săptămâni”, a spus Bergink. „Dar, în acest moment, oamenii sunt cu adevărat furioși din cauza modului în care este tratată această afecțiune. Costă vieți.”

În Marea Britanie, Serviciul Național de Sănătate (NHS) dispune de un parcurs de sănătate mintală perinatală relativ bine definit. Echipele comunitare, precum moașele și medicii de familie, sunt instruite să identifice semnele după naștere. Mamele pot beneficia, de asemenea, de tratament psihiatric intensiv în timp ce rămân alături de copiii lor, în așa-numitele unități pentru mame și bebeluși. Acestea nu există în SUA.

Echipa de apărare a lui Clancy a susținut că aceasta a primit o îngrijire medicală fragmentară și insuficientă, în mare parte prin apeluri video, precum și o listă de medicamente în continuă schimbare, care nu era adecvată pentru starea ei.

Callan avea patru luni în septembrie 2022 când Clancy a început să se consulte cu dr. Jennifer Tufts, o psihiatră, care i-a pus diagnosticul de tulburare de anxietate generalizată și de tulburare de adaptare cu stare depresivă, pentru care i-a prescris sertralină, un antidepresiv.

Clancy a ajuns la convingerea că medicamentele îi „distrugeau mintea” și suferea de insomnie, a declarat în fața instanței Paula Musgrove, mama ei. În noiembrie, Clancy s-a prezentat singură la Urgențe după ce a stat trează 48 de ore; într-un proces intentat anul acesta de Clancy împotriva furnizorilor de servicii medicale, s-a susținut că insomnia ei era „compatibilă cu tulburarea bipolară”.

În cadrul consultațiilor ulterioare, Crufts a luat în considerare un diagnostic de tulburare bipolară, dar a declarat instanței că Clancy nu îndeplinea criteriile. În schimb, a încercat diferite combinații de medicamente. „[Clancy] a negat că ar avea gânduri suicidale, dar [a spus] că era aproape de a avea gânduri suicidale”, a declarat Tufts în fața instanței.

Clancy a început, de asemenea, un tratament la clinica de sănătate comportamentală perinatală South Shore, unde i s-au prescris alte medicamente, inclusiv Valium și Seroquel, un antipsihotic. Rebecca Jollotta, asistentă medicală specializată în psihiatrie perinatală, a declarat instanței că era îngrijorată de simptomele tulburării bipolare, dar că, la momentul respectiv, Clancy nu îndeplinea criteriile necesare pentru un astfel de diagnostic.

Starea psihică a lui Clancy s-a agravat, iar gândurile ei suicidale s-au intensificat. „Simt că o să mor și nu-mi pasă”, i-a scris Clancy lui Jollotta pe portalul online al clinicii. „Ce pot face în privința asta?” După-amiază, când efectul medicamentelor dispărea, soțul ei o găsea legănându-se înainte și înapoi în sufragerie, spunând că se simțea îngrozită, potrivit revistei The New Yorker.

În decembrie, în timp ce mama ei stătea cu familia după ce venise de la casa ei din Connecticut, Clancy a recunoscut că avea „gânduri de a le face rău copiilor”, conform mărturiei lui Musgrove, și se temea că „s-ar putea întâmpla ceva”. În notițele sale scrise de mână din acea perioadă, Clancy spunea că avea „gânduri intruzive oribile”, se simțea „incredibil de tristă și vinovată” că nu alăpta și devenise „obsedată” de programul de somn al lui Callan. Soacra ei, Susan Clancy, a mărturisit că „ea implora ajutor”.

Patrick Clancy a dus-o la secția de urgențe a Spitalului General din Massachusetts și apoi, pe 20 decembrie, la un program postnatal din Rhode Island, la recomandarea lui Jollotta. Ea a rămas acolo doar o zi, după ce medicii au spus că „programul nu era potrivit pentru ea”, conform mărturiei lui.

În ziua de Anul Nou, Clancy s-a internat la Spitalul McLean, o unitate psihiatrică cu internare din Belmont, Massachusetts. După cinci zile, ea le-a spus membrilor personalului că putea să doarmă și că nu mai avea gânduri intruzive. A fost externată.

Deși soțul ei era „optimist” că ea „părea să se simtă mai bine”, căutările ei pe internet arătau altceva. „Se poate trata un sociopat?” era una dintre întrebări. De asemenea, ea a căutat informații despre diverse metode de sinucidere și cuvintele „schizofrenie”, „halucinații” și „intruziv”. Conform jurnalului de medicație pe care Clancy îl ținea, ea lua trei medicamente în zilele premergătoare crimelor.

Dr. Paul Ziesel, psiholog criminalist și martor al apărării, s-a întâlnit cu Clancy de peste 60 de ori în timpul detenției ei. Conform unuia dintre rapoartele sale, ea a spus că a auzit „o voce masculină” înainte de comiterea crimelor, „care îi poruncea să-și omoare mai întâi copiii și apoi să se sinucidă”.

Nu există înregistrări medicale din perioada tratamentului ei în care să fi menționat că auzea voci, un simptom al psihozei.

Clancy este reținută la Spitalul Tewksbury, unde „vorbește frecvent despre copiii ei”, a mărturisit capelanul închisorii. „Îi iubește profund. Poartă o durere imensă.”

Patrick Clancy s-a recăsătorit între timp, a vândut casa familiei și a dăruit majoritatea jucăriilor copiilor prietenilor de familie. Din când în când, vorbește la telefon cu Clancy. „Nu mai există nicio casă. Nu mai sunt copii”, a spus el într-un interviu. „Nu mai rămânem decât eu și Lindsay.”

*Helpline DepreHUB: Pentru sprijin și prim ajutor psihologic contactează hubul antidepresie, la numărul de telefon 037 445 6420 (apelabil gratuit la nivel național din orice rețea). Linia este deschisă nonstop.

*Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară sună la Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între orele 19.00 și 7.00, la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau oricând prin e-mail la sos@antisuicid.ro.

În cazul în care simțiți că sinuciderea este iminentă, apelați de urgență 112.

Editor : B.E.